Alba ca Zăpada și cei șapte pitici
A fost odată ca niciodată, de mult, de mult de tot, un rege și o regină care domneau peste un ținut îndepărtat. Regina era blândă și frumoasă, iar toți oamenii din regat o adorau.
Viața reginei era umbrită de dorința de a avea un copil, care încă nu venise pe lume.
— Ah, ah, ah, ah, ah, ah!
Într-o zi de iarnă, regina stătea lângă fereastra de abanos, împletind hăinuțe de lână. Dintr-o dată, un frumos pițigoi se așeză pe fereastră și o sperie pe regină.
Pasărea îi distrase atenția reginei, care se înțepă cu acul în deget. Pe zăpada din afara ferestrei căzu o picătură de sânge, iar regina, privind picătura de sânge, văzu că aceasta luă forma unui chip de prunc. Regina fu surprinsă și spuse:
— O, zeul zăpezii! Îmi doresc să am o fiică, cu pielea albă ca zăpada, buzele roșii ca sângele și părul negru ca abanosul.
Nașterea Albei ca Zăpada și moartea reginei
Nu după mult timp, regina rămase însărcinată, dar căzu la pat, bolnavă. Mulți doctori încercară s-o vindece, dar regina nu-și revenea.
— O, draga mea, nu te îngrijora! În curând o să fii bine. Te rog, nu-ți pierde speranța, ai credință în zei. Visul nostru de a avea un copil e pe cale să se îndeplinească. — Da, dragul meu. Eu sper să fie bine. Zeul zăpezii ne-a binecuvântat. Nu se poate întâmpla nimic rău.
În scurt timp, sosi primăvara. Florile prindeau viață peste tot, iar cei doi se pregăteau pentru venirea pe lume a copilului. Pe măsură ce se apropia ziua, regina se simțea din ce în ce mai rău.
Era o dimineață luminoasă. Soarele strălucea ca și cum voia să topească toată zăpada iernii într-o singură zi. Regina născu o fetiță frumoasă foc, cu pielea albă ca zăpada, buzele roșii ca sângele și părul negru ca abanosul.
— Regina mea, nu puteai să-mi dăruiești ceva mai frumos. Te rog, spune-mi ce îți dorești. O să-ți îndeplinesc toate dorințele. — Îți mulțumesc, dragul meu, dar acum nu cred că mai am timp de petrecut cu fetița mea. — O, draga mea!
— Tu ești la fel de albă precum zăpada. Numele tău va fi Alba ca Zăpada. Promite-mi, Majestate, că vei avea mereu grijă de fiica mea și promite-mi că te vei recăsători și că nu vei fi trist fără mine. — Voi avea grijă de ea pe veșnicie și cu orice preț, draga mea. — Nu plânge, regele meu. Rămas bun, iubitul meu. Rămas bun! — O, draga mea, te rog, nu mă părăsi!
Regele se recăsătorește
Timp de mulți ani, regele suferi după moartea prematură a reginei. El însuși se îngriji de Alba ca Zăpada, dar de cele mai multe ori erau ocupat cu treburile regatului.
Își dădu seama că fiica sa avea nevoie de o mamă iubitoare, așa că se hotărî să se recăsătorească.
Regina cea rea și oglinda fermecată
Noua regină era foarte frumoasă, dar mai mult de atât, era o femeie foarte arogantă și crudă. Se îndeletnicea cu magia neagră, cu care reușise să-l controleze pe rege.
Avea o oglindă fermecată, care prevestea adevărul oricând, despre orice voia ea să afle.
— Oglindă, oglinjoară, cine-i cea mai frumoasă din țară? — O, regină, tu ești cea mai frumoasă! — O, chiar așa! Îți mulțumesc din suflet, ești un geniu!
Cu trecerea vremii, Alba ca Zăpada devenea tot mai frumoasă, mai încântătoare de la o zi la alta. Se făcu cea mai frumoasă fată din toate regatele.
Mama vitregă începu să fie geloasă pe frumusețea ei.
— Oglindă, oglinjoară, cine-i cea mai frumoasă din țară? — Tu, regină, ești frumoasă, ce-i drept, dar Alba ca Zăpada e mai frumoasă decât tine! — Ah! Cum îndrăznești să-mi vorbești așa? Nu știi ce vorbești! — Îmi cer scuze, eu nu pot să crez decât adevărul, stăpână!
Vânătorul și fuga Albei ca Zăpada
Regina se înfurie foarte tare și îl chemă pe vânător.
— Ia-o pe Alba ca Zăpada, du-o în pădure și ucide-o, iar ca dovadă, adu-mi inima ei! — Da, stăpână.
Regina o rugă pe Alba ca Zăpada să se ducă în pădure și să-i culeagă niște ierburi fermecate ca să fie și mai frumoasă. Sărmanul vânător o duse pe Alba ca Zăpada în pădure, dar nu putu să o ucidă.
— O, preafrumoasă prințesă, mama ta vitregă mi-a ordonat să te omor, dar eu nu pot să ucid o făptură atât de frumoasă și blândă cum ești tu! Fugi cât poți de departe și nu te mai întoarce vreodată la castel! — Oh, ești un om bun! Mama o să te pedepsească dacă nu mă omori! — Mă descurc eu cumva cu ea, dar acum trebuie să pleci!
Alba ca Zăpada fugi cât putu ea de repede. Vânătorul goni un mistreț și îi duse reginei inima.
— Ha, ha, ha! Acum sunt cea mai frumoasă din țară!
Alba ca Zăpada găsește căsuța piticilor
Alba ca Zăpada era singură în pădurea deasă și înnegurată și nu știa ce să facă și încotro s-o apuce. Copacii păreau că șoptesc între ei, speriind-o pe Alba ca Zăpada, care începu să fugă.
Alergă peste bolovani ascuțiți, prin spini, iar când începu să se înserze, în jurul ei se adunară câteva păsărele, care începură s-o ciupească de eșarfă. Alba ca Zăpada înțelese că voiau să-i arate ceva.
Așa că se duse după ele. Dintr-o dată, zări o căsuță mică și ciudată, unde intră împreună cu păsărelele.
Piticii o găsesc pe Alba ca Zăpada
Înăuntru, totul era în miniatură, dar frumos aranjat. Pe o măsuță mică acoperită cu o față de masă albă și netedă, erau așezate șapte farfurii mici cu mâncare. Lângă perete erau șapte pătuturi, așezate unul lângă altul, acoperite cu pături.
Alba ca Zăpada era atât de înfometată încât ciuguli din farfurii niște legume și pâine, iar din fiecare ceșcuță bău câte un strop de lapte. Se simțea obosită după ce hoinărise atâta prin pădure. Așa că se așeză pe unul dintre pătuturi și adormi.
După lăsarea întunericului, cei șapte pitici care locuiau acolo, se întoarseră acasă, după o zi de căutat aur în mina din munți. Păsărelele încercară s-o trezească, dar aceasta căzu într-un somn adânc.
Imediat ce piticii intrară în casă, văzură că fusese cineva acolo.
— Cine a stat pe scaunul meu? — Cine mi-a mâncat din farfurie? — Cine mi-a mâncat pâinea? — Cine mi-a mâncat legumele? — Cine mi-a luat furculița? — Dar cine a băut din cana mea?
Al șaptelea pitic, privind spre patul lui, descoperi o preafrumoasă fată care dormea acolo.
— Cineva chiar doarme în patul meu!
Cei șapte pitici veniră în fugă la capul patului.
— O, Doamne! — Fata asta e atât de frumoasă! — Șșș! Las-o să doarmă. Taci din gură!
Adormiră cu toții în jurul patului. A doua zi dimineața, Alba ca Zăpada se trezi și se sperie când îi văzu pe cei șapte pitici.
— Ah! — Nu-ți fie teamă, nu-ți fie teamă! Noi suntem piticii. Ești la noi acasă. — Ha? Ha? — Cum te cheamă? — Mă cheamă Alba ca Zăpada.
Alba ca Zăpada locuiește cu piticii
Alba ca Zăpada le povesti întreaga întâmplare. Piticii se sfătuiră între ei o vreme, apoi spuseră:
— Dacă ne ajuți și ai grijă de căsuța noastră, — Și gătești, — Faci paturile, — Speli, croșezi și împletești, — Și ții totul în ordine și curățenie, — Poți să rămâi la noi. — Și vei avea tot ce îți dorești. — Da, vreau din tot sufletul!
Alba ca Zăpada își ducea traiul fericită cu piticii. În fiecare dimineață, piticii plecau în munți să caute aur, iar seara când se întorceau acasă, Alba ca Zăpada le pregătea mâncarea, iar casa era ordonată.
În timpul zilei, fata era singură. Avea drept companie doar păsărele și animale din pădure, cu care se juca deseori.
Regina cea rea află că Alba ca Zăpada trăiește
— Oglindă, oglinjoară, cine-i cea mai frumoasă din țară? — Tu, regina mea, ești foarte frumoasă, ce-i drept, dar Alba ca Zăpada, dincolo de munți, în căsuța celor șapte pitici, tu ești de o mie de ori mai frumoasă decât tine! — Nu! Fata aia albă e încă în viață! Vânătorul m-a păcălit! O să-i dau o lecție mai târziu, dar deocamdată trebuie să o ucid pe Alba ca Zăpada. Dar cum? Cum? Spune-mi cum!
Își dădu seama că în timpul furiei spărsese oglinda. Regina se gândi iar și iar cum ar putea să scape de Alba ca Zăpada. În cele din urmă îi veni o idee.
Regina o otrăvește pe Alba ca Zăpada
Se duse în camera ei secretă, în care nimeni nu avea voie să intre. Acolo vrăji un măr și îl făcu otrăvitor. Mărul fusese vrăjit cu atâta iscusință, încât deși era otrăvitor, arăta foarte ademenitor și proaspăt.
Apoi făcu o altă vrajă și se transformă într-o bătrână negustoare. Se duse până la casa piticilor, dincolo de munți și bătu la ușă. Alba ca Zăpada scoase capul pe fereastră.
— Cine ești, bătrânică? Cu ce pot să te ajut? — Deschide ușa, frumoasă copilă! Sunt sărmană. Aș vrea să-ți dau câteva mere, iar tu dă-mi în schimb puțină pâine pentru moșul meu. — N-am voie să primesc pe nimeni! Cei șapte pitici mi-au interzis să fac așa ceva! — Foarte bine, copilă! Uite, îți dau mărul ăsta delicios și crocant în schimbul unei bucăți de pâine, draga mea!
Când Alba ca Zăpada zări merele frumoase și strălucitoare, nu putu să reziste tentației. Dădu fuga în bucătărie și adus o bucată mare de pâine proaspătă, coaptă pentru cina celor șapte pitici. I-o dădu bătrânei și luă merele în schimb, pentru masa piticilor.
Abia mușcă din măr și de îndată căzu fără răsuflare la pământ.
— Ah!
Regina cea rea se transformă înapoi.
— Albă ca neaua, roșii ca sângele, negru ca abanosul! Cei șapte pitici nu vor reuși niciodată să te trezească!
Se întoarse repede la palat și se așeză în fața cioburilor de oglindă.
— Oglindă, oglinjoară, cine e cea mai frumoasă din țară?
Oglinda, în sfârșit, îi dădu răspunsul dorit.
— Tu, regina mea, tu ești cea mai frumoasă!
Piticii o plâng pe Alba ca Zăpada
Când piticii se întoarseră seara acasă, o găsiră pe Alba ca Zăpada zăcând pe jos. Nu mai respira deloc. Murise.
O ridicară și o priviră cu nerăbdare. Vorbiră cu ea, o clătinară, plânseră lângă ea, dar nimic nu mai putea fi făcut. Draga copilă murise și nu avea să revină la viață.
O așezară pe un pat de fân și toți cei șapte pitici o plânseră și o jeliră timp de trei zile.
— Ah, ah, ah, ah, ah, ah!
Se pregăteau s-o îngroape, dar în continuare arăta ca și cum ar fi fost vie și în continuare avea obrajii rozalii.
— Nu putem s-o îngropăm în pământul negru! Trebuie să rămână albă, imaculată, așa cum încă este.
Îi făcură un sicriu transparent, din sticlă, pentru a putea fi privită. O așezară înăuntru, iar pe sicriu scriseseră cu litere de aur: "Aici se odihnește prințesa Alba ca Zăpada".
Apoi, duseră sicriul pe munții înzăpeziți. Toate animalele și păsărelele veniră s-o plângă pe Alba ca Zăpada.
Prințul o salvează pe Alba ca Zăpada
Tot atunci, un prinț apăru prin împrejurimi, la vânătoare. Zări mulțimea de pitici și animale în jurul sicriului de sticlă. Prințul căzu pe gânduri și se întrebă: "Oare ce-o fi în acel sicriu, în jurul căruia s-au strâns atâtea animale drăguțe?"
Prințul se apropie și citi ce era scris cu litere de aur. Se gândi că acolo era fata la care visase dintotdeauna. Apoi, îi zări pe pitici.
— Dați-mi mie sicriul! Vă dau orice, numai s-o am pe fata asta frumoasă! — Nu-l vindem nici pentru tot aurul din lume! — Vă rog, dați-mi-l mie! Nu pot să trăiesc fără s-o pot privi. O să mor dacă nu mă lăsați s-o iau eu! — Cum să spui asta? Ce ai de gând să faci cu un trup neînsuflețit? — O s-o cinstesc și voi construi un monument lângă palatul meu unde ea se poate odihni în pace.
Piticilor li se făcu milă de prinț și acceptară propunerea lui. Servitorii prințului luară sicriul pe umeri. Apoi, unul dintre ei se împiedică, iar bucățica de măr otrăvitor pe care o mușcase Alba ca Zăpada, sări.
Prințul prinse imediat coșciugul. O așeză pe fată la umbra unui copac, privindu-o. Știa cum era la fel de frumoasă ca atunci când era în viață. Prințul o sărută pe frunte.
Imediat ce o sărută, Alba ca Zăpada deschise ochii. Se ridică în picioare și prinse din nou viață.
— O, Doamne, unde sunt? — Ești cu mine. Eu sunt prințul.
Și prințul îi povesti cele întâmplate.
— O, Doamne! Erai hotărât să mă păstrezi chiar dacă nu mai aveam răsuflare? Dar de ce? — Ești singura fată din visele mele. Te iubesc mai mult decât orice de pe lumea asta. Vino cu mine la castel. Vrei să te căsătorești cu mine și să fii regina mea? — Da, prințul meu minunat! Dar mai întâi aș vrea să-l văd pe tatăl. Aș vrea să ne dea binecuvântarea lui. — Dar am auzit că tatăl tău s-a rătăcit pe undeva și nu s-a mai întors în regat de multă vreme. — Probabil că e tot uneltirea păcătoasei mele mame vitrege. Te rog, trebuie să facem ceva să-l găsim! — Bine. Să mergem la palat să-l căutăm.
Regele este eliberat și nunta
Astfel prințul decise să-i caute tatăl de mult pierdut. Cuceri regatul și o învinse pe netrebnică regină. În castel, găsiră camera secretă a reginei, unde era în mare taină întemnițat tatăl Albei ca Zăpada. Îl eliberară.
Iar regina, când văzu că regele fusese eliberat din temniță, de spaima lui și a celorlalți, fugi departe din regat și nu mai fu văzută niciodată.
Regele anunță nunta fiicei sale la palat. Alba ca Zăpada se căsători cu mare alai și grandoare și trăiră cu toții fericiți până la adânci bătrâneți.
Și astfel, prin bunătate și curaj, Alba ca Zăpada și-a găsit fericirea, iar răul a fost învins.
