Aventurile Isabellei
O fată curajoasă
Basme în limba română. Aventurile Isabellei.
Odată ca niciodată, era un nobil care avea o fiică pe nume Isabella. Nobilul era foarte mândru de Isabella și a învățat-o toate artele care îi plăceau.
Isabella știa să călărească precum o amazoancă, să se lupte ca o războinică și să înoate ca o sirenă. De asemenea, era drăguță și grațioasă, și inima i se umplea de milă dacă vedea pe cineva că suferă, fie că era om sau animal.
Dorința de aventură
Când Isabella a crescut, și-a dorit să reușească pe cont propriu. I-a zis tatălui ei:
— Tată, m-ai învățat multe și mă pot descurca singură în lume. Vreau să plec și să văd cât de bună sunt și ce pot obține.
— Ei bine, asta i-ar zice un băiat tatălui său la vârsta asta. Dar niciun băiat nu e mai bun decât o fată și nicio fată mai bună decât un băiat. Contează ce dorește inima și cât de capabilă ești. Știu că fiica mea e capabilă. Du-te, draga mea, du-te și îndeplinește-ți visele și ai foarte mare grijă de tine.
— O, mulțumesc, tată! Te asigur că te voi face mândru!
La fântâna angajărilor
Așa că Isabella a plecat în lume. În mijlocul orașului era o fântână unde oamenii care aveau nevoie de lucruri și angajatorii se întâlneau. Isabella s-a dus la fântână și a văzut că deja erau câțiva oameni acolo. Cu toții căutau de lucru.
— Ce face o domniță aici căutând de muncă?
— Adică femeile nu pot lucra?
— Atunci lucrează! Gătește și fă curat acasă! He he he!
Isabella n-a mai zis nimic, dar a rămas neclintită lângă fântână. După ce a trecut ceva timp, a venit un bărbat înalt și puternic care călărea un cal uriaș. Un alt cal mergea pe lângă ei. Văzându-l acolo, cei mai mulți tineri s-au întors ca să plece de lângă fântână.
Isabella era nedumerită. L-a întrebat pe bărbatul de lângă ea:
— De ce plecați toți?
— Fiindcă e un vrăjitor care trăiește într-un castel de dincolo de mlaștină. E plin de spirite și de strigoi. Cine să se ducă într-un loc atât de pustiu și periculos?
— Dar vrăjitorul pare bun și nobil. Sigur știe cum să-și protejeze angajații de spirite și de strigoi.
Angajată de vrăjitor
— Niciunul dintre voi nu are inima curajoasă și nervii puternici. De fugiți precum lașii. Nu vine niciunul să lucreze pentru mine măcar un an?
— Vin eu să lucrez pentru tine, Sire!
— Foarte bine. Pe calul acesta vei călări.
Isabella și vrăjitorul au călărit mult până au ajuns la o mlaștină pustie și stearpă. Pământul din jur era gri, pietros și sinistru. Strigoi și spiritele țipau când îi vedeau venind, în timp ce mergeau spre castel.
— Stai liniștită, Isabella. Aceste spirite și strigoi nu te pot răni, căci ești mereu apărată de mine. Dar dacă permiți ca frica să intre în inima ta, vrăjile mele nu te pot apăra.
Isabella s-a hotărât să nu-i fie frică și și-a concentrat toată energia pentru a-și face treaba la vrăjitor. A arătat că e capabilă, dedicată, inteligentă și eficientă.
Plecarea de la castel
Vrăjitorul era atât de mulțumit de prestația Isabellei că a rugat-o să mai stea un an și apoi încă unul. Până la urmă, Isabella își dorea mult să plece din mlaștină și să vadă iarăși lumea verde și frumoasă.
— Nu sta, te rog, doar un an. N-am mai găsit pe nimeni la fel de capabil și eficient ca tine.
— Sire, mi-e frică că dacă mai rămân, nu voi putea să mai fiu la fel de eficientă ca acum. Tâjesc după lumea de afară din nou. Ai fost un stăpân minunat și bun. Îți mulțumesc! Dar dacă aș mai sta, nu ți-aș fi de ajutor, căci inima mea dorește altceva. Îmi pare tare rău.
— Sunt impresionat de cât ești de directă și sinceră. Foarte bine. Dacă vrei, pleacă. Dar m-ai slujit bine și vreau să te răsplătesc. Ia ăsta. Pandantivul acesta cu o pasăre va prinde viață și va scoate sunete când vei fi în pericol. Iar cheia aceasta va deschide orice ușă din lume. Acest lănțișor te va proteja de orice vrăjire și oricând vei avea nevoie de ajutorul meu, strigă-mă numai și voi veni într-o clipită.
Isabella în armată
Isabella a petrecut ceva timp cu tatăl ei, apoi a plecat iar să caute de muncă, căci inima ei tânjea după aventură. Voia să fie angajată în armata regelui și reginei celor 12 turnuri. Generalul a fost impresionat de cum lupta cu sabia.
— Isabella, ești extraordinară, dar nu putem angaja o fată în armată.
— Nu e corect, domnule general!
— Ei bine, asta e regula. Nu o pot încălca, deși încerc să-i conving pe rege și pe regină să o schimbe. Știi ce? Te pot angaja dacă vei arăta și te vei comporta precum un bărbat.
— De ce?
— Poate dacă vei arăta că ești capabilă și prințul va fi impresionat de tine, atunci îi voi putea convinge să primească și femeile în armată. Asta e singura cale. Gândește-te bine.
La început, Isabella nu voia să se îmbrace ca un bărbat doar ca să intre în armată. Dar după ce s-a mai gândit, se bucura foarte mult la ce aventură va fi. Așa că și-a tuns părul, s-a îmbrăcat în soldat și a intrat în armată.
Căpitanul Florian și prințul
După câteva săptămâni, prințul de acolo s-a întors acasă după ce a învins nu unul, ci trei căpcăuni malefici. Era evident cel mai curajos și nobil prinț. Tot regatul era foarte fericit că s-a întors.
— O, fiul meu! Ne-ai făcut mândri!
— Dragul meu, probabil ești obosit de atâta călătorit. Meriți o vacanță. Ce-ai zice să-ți vizitezi prietenii, familia regală din Valea Râurilor? E cea mai frumoasă țară din lume.
— O idee minunată, mamă! Mulțumesc!
Cei mai buni soldați și războinici au fost rugați să meargă cu prințul în vacanță. Isabella, acum denumită căpitanul Florian, a fost întrebată dacă nu vrea să meargă și ea. Era o călătorie lungă de câteva săptămâni. În acest timp, Isabella s-a îndrăgostit de prinț, căci acesta era nobil, bun și înțelept.
Prințul nu știa că e Isabella, dar îi plăcea și avea încredere în căpitanul Florian. Deseori luptându-se cu el cu spada și jucând șah și mergând la plimbare cu el, când restul așezau tabăra pentru restul călătoriei.
— Căpitane Florian, ești căsătorit?
— Nu, înălțimea ta.
— Ce fel de femeie ai vrea să iei de soție?
— Ție ce fel de soție ți-ar plăcea?
— Una curajoasă, aventuroasă, care să poată fi atât războinică la nevoie, cât și mamă și prietenă cu oamenii regatului la nevoie.
În momentul acela, Isabella voia să-i spună prințului cât de mult îl iubește, dar s-a abținut, căci era căpitanul Florian.
— Ești bine?
— Îmi pare rău, înălțimea ta, scuză-mă.
Grădina vrăjitoarei
A doua zi dimineață, în timp ce convoiul a plecat, prințul a văzut dintr-o dată o floare de lotus frumoasă și aurie care strălucea la lumina soarelui.
— Ce floare unică și frumoasă!
Când convoiul s-a oprit, pasărea din lănțișorul Isabellei a luat viață. Dintr-o dată și-a dat seama că floarea aceea ascundea un pericol. Așa că s-a dat jos de pe cal și a distrus floarea înainte ca prințul s-o atingă.
— Îmi pare rău, înălțimea ta, dar lotusul și nu-ți galben. Această floare ar fi putut fi periculoasă.
— Da, poate ai dreptate.
După ce au mai mers, au văzut o grădină frumoasă, fermecătoare. O adiere ușoară aducea milioane de mirosuri fermecătoare de la florile de acolo. Fântâna parcă te chema la ea și toți s-au oprit ca să intre în grădină. Dar pasărea din lănțișorul Isabellei a prins viață iarăși.
— N-ar trebui să intrăm acolo. Ar putea fi periculos.
— Acum ești paranoic. E o grădină divină. Ce pericol ar putea să fie? Să intrăm cu toții!
Prințul a intrat și toți erau mulțumiți. Însă, imediat ce ultima persoană a intrat în grădină, toți, mai puțin Isabella și cu prințul, s-au transformat în piatră.
— Ce s-a întâmplat?
— Ți-am zis că ar putea fi...
Înainte să termine ce avea de zis, apa din fântână a crescut, a înconjurat prințul și l-a dus într-un turn uriaș de 20 de etaje din mijlocul grădinii.
Grădina aceasta era a unei vrăjitoare care voia să-l prindă pe curajosul prinț ca să facă un sacrificiu uriaș, căci plănuia să devină cea mai puternică vrăjitoare din lume. Se întreba cum de Isabella nu s-a transformat în piatră. A întrebat focul verde și acesta i-a răspuns:
— Doamna mea malefică, e apărată de lănțișorul de la gâtul ei. Vrăjile din lănțișor sunt atât de puternice încât n-o vei putea răni vreodată.
— Ei bine, nu contează! Tot nu-l va putea ajuta pe prinț!
Fiecare etaj era blocat de o ușă cu o încuietoare uriașă. Vrăjitoarea era atât de sigură că nimeni nu va putea să deschidă 20 de încuietori, încât n-a pus un paznic acolo.
Salvarea și adevărul
Însă, în timp ce ea se pregătea de sacrificiu, Isabella a scos cheia de la lănțișor și, cât ai zice pește, a deschis toate ușile și a ajuns la prinț.
— Căpitane Florian! M-ai găsit! Îmi pare rău, trebuia să-ți ascult sfatul.
— N-avem timp de pierdut! Să fugim de aici!
Ambi au fugit din castel, dar vrăjitoarea a aflat și a fugit după ei în mașina ei ca un dragon, zburând cu ușurință pe deasupra prințului și a Isabellei.
— Stați! O, prințule, sau altfel te voi transforma în iepure!
Isabella era îngrijorată pentru prinț, așa că și-a scos lănțișorul și l-a pus la gâtul prințului ca să-l apere. Blestemul vrăjitoarei a atins-o pe Isabella și a transformat-o pe ea în iepure.
— Căpitane!
Isabella nu putea face nimic, dar dintr-o dată și-a amintit promisiunea vrăjitorului și i-a cerut ajutorul. Dintr-o dată, vrăjitorul a apărut și a transformat-o pe vrăjitoare în iepure. Pe Isabella a transformat-o înapoi în căpitanul Florian și apoi a transformat înapoi pe cei din convoiul prințului care acum erau de piatră.
— Mulțumesc, bunule domn! Ne-ai salvat viețile!
— Nu mulțumi mie, ci ei, dragă prințule!
Vrăjitorul și-a îndreptat bagheta spre Isabella și dintr-o dată aceasta a devenit ea însăși, cu părul lung și îmbrăcămintea ei normală.
— Nu e curajoasă?
— Ba e! Și a riscat viața pentru mine!
— Și nu doar fiindcă e un soldat curajos. A făcut-o și datorită unui sentiment pe nume iubire. Călătorie plăcută!
Finalul fericit
Și chiar a fost o călătorie plăcută. În această vacanță și prințul s-a îndrăgostit de Isabella. Aceștia s-au căsătorit și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți, iar regele și regina au fost convinși să primească femei în armată. Iar Isabella ajuta și pregătea oamenii din regatul ei.
Morala poveștii este că nu contează dacă ești bărbat sau femeie, ci contează ce dorește inima ta și cât de capabil ești.
