Băiatul care desena pisici
Odată ca niciodată, într-un mic sat, trăia un fermier cu soția sa și cu cei trei copii ai săi. Primul copil ajuta foarte mult, ultimul la fel. Ei făceau cele ce cerea tatăl lor.
Însă copilul mijlociu, Andy, nu făcea nimic decât să deseneze și să picteze. Și ce desena? Pisici.
Andy, unde ești? — Hei, tată! Desenez o pisică frumoasă. Îți place? — Sigur că-mi place, cum mi-au plăcut și toate celelalte pisici pe care le-ai desenat. — Ha ha ha! Ascultă, fiule, trebuie să nu mai desenezi atâtea pisici. — Dar tată, nu le desenez doar ca să mă distrez. Am încercat să desenez și alte animale sau chestii, dar când desenez pisici, simt că acestea vorbesc cu mine.
Tatăl era foarte supărat pe Andy.
— Andy, vreau să mă ajuți pe câmp. Nici măcar asta nu faci. Data viitoare când te voi vedea desenând pisici, te voi trimite la înțeleptul din capătul satului. — Ce? Nu! Nu vreau să merg acolo! — Ei bine, dacă nu mă asculți, așa se va întâmpla. Acum vino să mă ajuți să car cartofii.
Bietul Andy nu-i plăcea să lucreze pe câmp. El se gândea doar la pictatul pisicilor. Vedea pisici oriunde se uita și nu se plictisea niciodată de ele.
Într-o zi, tatăl a venit să-l caute pe Andy, care părea să fi dispărut.
— Unde e băiatul acela? Am nevoie de cineva care să care grâul. — Miau! — Hm, ce-i asta?
În timp ce mergea pe câmp, l-a văzut pe Andy stând și jucându-se cu o pisică care părea foarte supărată.
— Oh, nu mai rezist! Andy, băiete, mâine trebuie să te duci la înțelept și să-l întrebi ce te poate învăța, căci nu vei fi fericit doar dacă vei picta pisici. — Dar tată, asta îmi place mie să fac.
Călătoria la înțelept
Dar tatăl lui Andy era hotărât să-l facă pe acesta să nu mai deseneze pisici. Și mai târziu în acea zi, Andy s-a dus la bătrânul înțelept.
Bătrânul înțelept i-a salutat și i-a întrebat ce făceau acolo.
— Ei bine, vezi tu, tatăl meu nu mă place fiindcă... — Hm, nu-i vorba că nu-l plac. Băiatul meu, Andy, nu muncește destul de mult, cum ar trebui să facă un băiat puternic ca el. — Ei bine, și atunci ce face? — Pictează. Pictează doar pisici. Doar mustăcioase de alea. — Hm. Tată, ți-am mai zis că o fac fiindcă pisicile vorbesc cu mine. — Vorbesc cu tine? Ce interesant!
Andy i-a zis înțeleptului ce i-a zis și tatălui său. Și la final, înțeleptul era foarte tăcut și gânditor.
Apoi, tatăl l-a lăsat la înțelept. Iar bătrânul a vorbit frumos cu băiatul și i-a pus niște întrebări foarte grele. Acesta a dat niște răspunsuri atât de inteligente, încât înțeleptul a fost de acord să-l școlească pe băiat.
Băiatul învăța repede ce i se preda și a fost foarte ascultător de obicei. Însă, și înțeleptul a observat că băiatului îi plăcea să deseneze pisici în timpul orelor. Și chiar desena pisici în locuri în care pisicile nu existau.
Înțeleptul l-a chemat pe tatăl băiatului.
— Băiatul tău îi place să deseneze pisici, iar acesta e un dar de sus. — Un dar care-i permite să vorbească cu pisicuțele? — Dacă nu vrei, nu mă crede. Însă ascultă-mă, Andy. Acum mult timp, am visat pisici și orașul vecin. Am impresia că au legătură una cu alta. — Ok, deci să mă duc acolo? — Da. Dar ține minte ultimul sfat pe care ți-l dau: nu desena prea multe pisici înfricoșătoare într-un singur loc.
Andy era foarte nedumerit. N-a înțeles ce a vrut să zică înțeleptul. Dar i-a mulțumit și a plecat.
Orașul bântuit și pisicile salvatoare
Însă, tatăl său nu-l susținea foarte mult și l-a lăsat să facă ce vrea. A mers mult, iar în curând a ajuns în oraș noaptea. Orașul era foarte tăcut.
— Ce ciudat! Nu-i nimeni pe aici, iar casele par toate închise. Mă întreb dacă aici locuiesc oameni.
Orașul fusese terorizat de un șobolan uriaș și înfricoșător, mai mare decât o vacă. Acesta ieșea doar noaptea, așa că noaptea oamenii plecau și se întorceau ziua, când stăteau în case, până trebuiau să plece iarăși.
Andy a continuat să meargă și a ajuns la o casă uriașă. Era atât de frumoasă și ispititoare, încât Andy n-a rezistat și a intrat. În casa asta oamenii ofereau hrană șobolanului uriaș.
Când Andy a intrat, a văzut imediat mâncarea. Îi era atât de foame încât a mâncat totul. Când a terminat, și-a dat seama că pereții erau toți albi.
— Pereți albi? Pereți albi uriași! Pot face un singur lucru aici: să desenez!
Și a început să picteze. Ca de obicei, a pictat foarte multe pisici pe perete.
— Bun. Toate arată bine. Dar am obosit să tot pictez. Ar trebui să dorm puțin.
Dar Andy n-a dormit mult. Dintr-o dată, a fost trezit de un mârâit puternic al unui animal.
— Ha? Ce?
A auzea cum mârâielile se apropiau și se auzeau tot mai tare. Andy s-a speriat și s-a ascuns într-un cufăr imens.
Animalul care mârâia a intrat în casă și a făcut un zgomot atât de puternic, încât Andy s-a speriat rău. Atunci au început să se audă pisicile.
— Pisici?
Iar apoi, casa a început să se cutremure. Animalele se luptau, iar Andy și-a acoperit urechile.
— Vai, ce se petrece?
Casa se scuduia, iar zgomotele puternice i-au scos pe oameni din casele lor.
— Ce? Ce se aude? — Să mergem să vedem. Poate cineva curajos a venit să ne salveze de șobolanul monstru.
Așa că s-au dus să vadă de unde vine sunetul ciudat. Între timp, la conac, lupta continua.
Andy tremura din toate încheieturile.
— Ce-i, ce-i, ce-i? — O, ce-i asta? — Nu!
Lupta se terminase în sfârșit, iar când Andy a auzit că-i liniște, a ieșit din ascunzătoarea sa și l-a văzut pe șobolanul uriaș învins și întins pe jos, fără conștiință.
— O, ce s-a întâmplat aici?
S-a uitat la picturi și a văzut că pisicile aveau sânge pe ele.
— Ce s-a petrecut? — Tu, șobolanul! Ai învins șobolanul monstru! Acesta ne-a terorizat mult timp. Îți mulțumim, bunule străin!
Andy nu știa ce să zică. Era surprins de ce s-a întâmplat. Atunci a înțeles de ce i-a zis înțeleptul: nu desena prea multe pisici înfricoșătoare într-un singur loc.
— Hm, cu plăcere!
În curând, legenda lui Andy, cel care l-a învins pe șobolanul monstru, a ajuns în toată lumea. Cât despre tatăl lui Andy, eh, bine, în curând veștile au ajuns și la el.
— Știam eu că Andy avea acel dar dintr-un motiv. Nu ești mândru? — Hm, da, sunt foarte mândru de el.
De fapt, era rușinat că nu l-a lăsat pe Andy să-și urmeze visul de la început. Însă, acum era bucuros, căci fiul său era fericit și făcea ce știa mai bine: desena pisici.
Povestea lui Andy ne învață că trebuie să facem ce ne place, iar universul va găsi o cale prin care asta să devină ceva magic.
