Borcanul purpuriu
Basmă în limba română.
Odată ca niciodată, în aglomeratul oraș Londra, era o fetiță pe nume Rosamond. Îi plăcea tot ce era frumos și nu se gândea deloc la deciziile ei pripite.
Dorințe neîmplinite
Într-o zi, în timp ce făcea cumpărături cu mama ei, se minuna de lucrurile minunate pe care le vedea în geam.
— Of, mamă, mi-aș dori să cumpăr toate lucrurile minunate! N-ar fi fantastic? — Hm, da, ar fi foarte. Ce? O, nu! Ce ai face cu toate? — O, mă voi gândi mai târziu!
Mama a lui Rosamond a dat din cap și, mergând mai înainte, au dat de un magazin Milliner, unde Rosamond se uita la fundițele care atârnau la pălăriile colorate și strălucitoare și la florile frumoase din fereastră.
— Uu! Mamă, nu sunt foarte drăguțe? Ar trebui să le cumperi pe toate! — Pe toate? Ce să fac cu ele? — O, sigur le vom găsi un folos! — Rosamond, prefer să știu la ce voi folosi ceva înainte să cumpăr. Să mergem!
Borcanul purpuriu
Rosamond a plecat supărată de lângă magazinul Milliner. În curând, au ajuns la bijutier. Acolo, a rămas uimită de toate colierele și zorzoanele care erau expuse.
— Mamă, uite! Nu sunt absolut minunate? — Ba da, sunt. — Le ador pe toate! Le putem cumpăra? Putem? — Rosamond, avem deja destule bijuterii și nu cred că e nevoie să mai cumpărăm. — Dar, mamă, culorile sunt foarte frumoase și strălucesc! Nu-i un motiv destul de bun ca să le cumperi? — Chiar așa crezi tu? Ei bine, nu pot fi de acord cu tine, draga mea. Acum să mergem să facem cumpărăturile.
Apoi, Rosamond a fost luată de la bijutier și a mers supărată după mama ei până au ajuns la o farmacie. Acolo, a văzut multe sticle de diferite forme, mărimi și culori strălucitoare. Dar ochii i s-au ațintit asupra unui borcan purpuriu.
— Mamă, mamă, nu-i așa că borcanul acela e foarte frumos? — Hm? — Mi-l iei? — Ce să faci cu el? — Voi pune flori în el. Vor arăta frumos! — Dar ai deja destule vaze pentru flori. Haide, să mergem!
Însă chiar și după ce au ieșit, Rosamond se gândea tot la borcanul purpuriu.
— Mamă, cred că tu nu ai bani. — Am destui bani, scumpo. — Ei bine, atunci nu te înțeleg. Dacă eu aveam bani, aș fi cumpărat toate fundițele, zorzoanele și borcanele pe care le-aș fi găsit. — Serios? Ei bine, nu cred că ar trebui să cumperi așa ceva. Altfel, n-am mai avea bani. Am avea doar lucruri drăguțe în viață. — Uau! Ar fi fantastic!
Pantofii stricați
— Știi ceva? Cred că dacă te-ai uita mai bine la acel borcan, nu-ți va mai plăcea așa mult. — Sunt sigură că-mi place. Nu e nevoie să verifici lucrurile drăguțe, știi?
În timp ce mergeau, Rosamond a simțit că o doare piciorul.
— Au, au! Mamă, stai! Am ceva în pantof!
S-a descălțat și a văzut că avea o gaură mare în pantof.
— O, nu! Aceștia sunt cei mai buni pantofi ai mei! Cum de s-a întâmplat așa ceva? — De ce i-ai purtat? — Fiindcă erau atât de frumoși! Acum sunt distruși. Am nevoie de alți pantofi.
Așa că cele două s-au dus după pantofi la magazinul de pantofi. Biata Rosamond trebuia să meargă cu atenție ca să nu se rănească în ceva ascuțit. În curând, au intrat în magazinul de pantofi.
— Bună! Două perechi de pantofi pentru două domnițe minunate! — O, doar una, pentru cea tânără. — Foarte ușor! Vedeți perechea de acolo? Îi va veni perfectă. — Mă scuzați! — Scuzați-mă puțin.
Dezamăgirea
— Ei bine, magazinul acesta nu ți se pare drăguț? — Nu! Pantofii sunt plictisitori și fără luciu și miroase groaznic aici. Ugh! — Ei bine, așa miroase pielea. Să vedem care pereche ți se potrivește. — Aceia par a fi pe mărimea mea. — Nu poți fi sigură până nu-i probezi. La fel, nu poți fi sigur dacă-ți place borcanul acela dacă nu-l vezi de aproape. — Nu e nevoie să verific. Știu sigur că-mi place. Îmi poți cumpăra și pantofii și borcanul, mamă? — Ei bine, n-am bani pentru ambele. Va trebui să alegi. De ce nu te hotărăști singură? Astfel, tu vei răspunde pentru acțiunile tale.
Așa că mama a lăsat-o pe Rosamond să se gândească la borcan și între timp vorbea cu cizmarul. Rosamond s-a uitat cu dispreț la pantofi. Însă, când s-a gândit la borcanul purpuriu strălucitor, s-a luminat la față. Când mama ei s-a întors, ea a zis fără să ezite:
— Mamă, m-am hotărât să iau borcanul purpuriu! Pantofii ăștia nu-s așa distruși. Sigur mai rezistă o lună. — Foarte bine, însă trebuie să-mi promiți că timp de o lună nu-mi vei cere alți pantofi.
Rosamond a dat din cap și au ieșit din magazinul de pantofi. O greșeală, căci imediat a început s-o doară piciorul.
— Au, au, au, au, au, au!
Astfel, la farmacie, Rosamond a zâmbit fericită când a primit borcanul purpuriu. În timp ce se întorceau acasă, ea ținea borcanul strâns la piept. Însă, nu-i era ușor să meargă, căci îi intrau pietricele în pantofi.
— Au! Mamă, mă doare piciorul! — Tu ai ales, mai știi? Vrei să dai sticla înapoi? — Ce? Nu! Eu pot merge bine. Nu mă doare atât de tare.
Astfel, a continuat să meargă șchiopătând până acasă. S-a descălțat și a văzut că pantofii erau distruși.
— Ei bine, pot să folosesc pantofi normali. Acum să mă uit la minunăția asta!
Rosamond a luat florile frumoase pe care le-au cumpărat și s-a dus să le pună în borcan. Imediat ce l-a deschis, a ieșit o duhoare groaznică din el.
— Iuu! Ce-i asta? — Ce e, dragă? — Mamă, borcanul acesta conține niște lichid urât mirositor. Trebuie să pun flori în el. — Ei bine, de ce nu-l umpli cu apă? Va trebui să arunci celălalt lichid.
Ea s-a dus la chiuvetă și a aruncat lichidul întunecat.
— O, nu! E, este doar un borcan normal!
Și așa era. Lichidul purpuriu dinăuntru făcea ca borcanul să arate așa atrăgător, iar acum mica Rosamond era complet dezamăgită.
— Vai, mamă, ce mă fac? Nu mai vreau borcanul acesta! — De ce nu? Tot poți pune florile în el. — Nu! Voiam borcanul fiindcă era purpuriu! — Ei bine, ți-am zis să-l analizezi de aproape. Dacă o făceai, poate că ai fi cumpărat pantofii în locul borcanului. — Pantofi! Mamă, dacă-ți dau borcanul înapoi, îmi cumperi pantofi? — Îmi pare rău, draga mea, dar după cum am zis, nu primești pantofi luna asta. Va trebui să te descurci fără.
O invitație la dans
Rosamond nu era fericită, dar s-a ținut de promisiune și n-a răspuns. Însă, în zilele următoare, tatăl ei i-a făcut o surpriză.
— Dragă, am fost invitați la dansul din seara asta la orașul vecin. — Vai, ne vom distra de minune, așa-i, copii? — Uau, mergem la dans! — Iei!
O lecție învățată
Astfel, la venirea serii, când toți se pregăteau, Rosamond s-a dus să-și caute pantofii.
— Vai, pantofii mei buni sunt distruși! Poate tata nu-i va vedea și mă va lăsa să vin.
Însă când plecau, tatăl său i-a văzut.
— Rosamond, ce ai în picioare? Pantofii aceia sunt groaznici! Schimbă-i imediat! — Dar, dar, tată, nu am alți pantofi. — Ei bine, atunci nu poți veni la dans cu ei. Vei sta acasă deseară.
Biata Rosamond l-a implorat să-l ia, dar tatăl ei era un om dur și până la urmă au plecat fără ea.
— Vai, ce am făcut? Ce bine era dacă eram mai deșteaptă și mai atentă la ce aleg!
A doua zi, Rosamond era foarte tristă și posomorâtă.
— Ce e, Rosamond? — Of, mamă, astăzi este ziua lui Alice și nu mă pot duce la petrecere. Am făcut o alegere foarte proastă, dar până la urmă a fost vina mea. — Mă bucur că ți-ai dat seama că e greșeala ta. E un lucru curajos să recunoști asta. Deci, uite o recompensă. Poftim!
Mama i-a dat lui Rosamond cutia pe care o avea la ea și înăuntru a văzut o pereche de pantofi minunați, care erau ai ei.
— Vai, mamă! Sunt minunați! Dar cum rămâne cu promisiunea făcută ție? — Ei bine, draga mea, tu ai făcut acea promisiune. Eu nu ți-am promis nimic.
Astfel, mica Rosamond a învățat o lecție foarte importantă.
Nu trebuie să-ți dorești ceva doar pentru că arată frumos. E posibil să-ți placă foarte mult, dar și să fii dezamăgit, deci gândește-te întotdeauna înainte să alegi.
