Bradul
Basme în limba română.
Bradul cel mic
În adâncul unei păduri era un mic brăduț. Stătea într-un loc drăguț și liber. Soarele strălucea tare și vântul bătea ușor. Frunzele i se zbârleau.
Copacii care îl înconjurau erau înalți și robuști. Bradului nu-i plăcea că ceilalți îl priveau de sus. Literalmente.
— O, bună dimineața, micuțule! Uite ce zi frumoasă! Atenție, vin păsările! — De acord, Bob! E cer senin. Pot să văd oamenii venind înspre noi. Pentru ei e zi de picnic. — O, ce e așa frumos în dimineața asta? Păsările nu zboară în jurul meu. Sunt așa mic. Nici măcar nu văd cine vine înspre noi. Aș vrea să fiu mai înalt. Aș vedea casele și lumea din afară. — Hei! O să crești! Toți creștem. Timpul nu se oprește pentru nimeni. Nu se oprește chiar dacă vrei tu. Așa că bucură-te de ce ai acum. N-ai să mai fii așa mic niciodată. — Singurul lucru care mi-a sunat bine e că n-am să mai fiu așa mic niciodată. Voi nici măcar nu știți cum este. — O! Tu crezi că noi n-am fost niciodată mici? Când noi eram mici, soarele abia putea ajunge la noi. Ții minte, Bob, cât de deasă era pădurea? — Sigur! Abia puteam să-mi întind rămuricile! Ah, ce vremuri frumoase!
Dorința de a crește
— Ha! Ce zi frumoasă e azi! Ia uite la brăduțul ăla! — Ce e semnul ăsta? Poate voia cineva să-și amintească de el. — O, nu mă surprinde. E așa mic și drăguț! E copilul pădurii! — Vedeți? Cum râd de mine pentru că sunt mic? — Au fost inofensivi. Le-a plăcut de tine. — Ah! Ah! — Iepure aiurit! Vedeți? Și asta a fost inofensiv. Nici măcar n-a observat că eram aici. — Păi dacă nu te-ar fi observat, cum ar fi sărit peste tine? — Vă bateți joc de mine doar pentru că sunt mic. — Da! De asta e caraghios. N-are nicio legătură cu cât de drăguț ești tu. — Ah! Nu-mi place! Nu-mi place! Nu-mi place! Nu-mi place! — Ho ho! Mai zi o dată, vrei? Nu cred că te-am auzit clar. — Ah, destul, Marley! Nu-l mai tachina! — Ascultă! Fii fericit cu ce ai! Despăduririle i-au luat pe mulți dintre noi. — Des ce? Des ce? — Despăduriri! Ne smulg din rădăcini. Înseamnă că oamenii iau copacii cu rădăcini cu tot ca să curețe terenul. Și terenul e apoi transformat pentru ferme și altele. — Pare sinistru. — Este. — Deci, trebuie să cresc mai înalt înainte de asta, nu? — O, asta a înțeles el din povestea asta? Trebuie să înveți să fii fericit cu ce ai!
Dar brăduțul voia să crească, să crească, să crească. Primăvara, vara și iarna.
Venirea oamenilor
Anii următori au fost generoși cu brăduțul, căci i-a crescut un braț și apoi încă un braț. Totuși, era trist. Nu se simțea liber, pentru că voia să crească mai mare și mai repede.
— Da, așa, iepure. Haide, pleacă de aici! Am să cresc mai înalt. — Crede-mă! O să-ți lipsească asta într-o zi.
Tocmai atunci au sosit oamenii să facă ce făceau ei mai bine. Au lovit cu toporul și toți copacii au căzut la pământ. Copacii mari și verzi au fost reduși la niște buturugi.
— O, unde vă duc? — N-a sosit timpul! — Ține minte! Fii fericit cu ce ai! — Dar, dar ce o să vă facă? Hei!
I-a părut tare rău. Acum că începuse să-i pese, durerea pierderii prietenilor săi era prea mult de îndurat.
Bradul în casă
Acum era singur. Nu mai avea cu cine să vorbească. Soarele răsărea ca-ntotdeauna, vântul sufla ca-ntotdeauna și totuși, bradul era trist.
— Mmm, aș vrea să fi mers cu ei. De ce oamenii nu m-au luat pe mine? Acum sunt mare? Ce fac de unul singur în pădurea asta?
Lunile treceau și niciun semn de la prietenii lui. Bradul era din ce în ce mai singur pe zi ce trecea. Și atunci, într-o zi, a apărut o barză.
— Păsările mi-au spus că-ți caută prietenii. Poate că eu i-am văzut. Acum sunt transformați în catarge înalte pe mari corăbii care merg pe mare. Vasele călătoresc prin lume. — Cum? Ei călătoresc? Iar eu care mă îngrijoram pentru ei. De ce nu m-au luat pe mine, oamenii? Și eu vreau să călătoresc prin lume. — Mi-au spus că le e dor de casă. — Aiurea! De ce i-ar fi dor cuiva de locul ăsta plictisitor? Ei sunt toți pe mare. Ce-i aia mare? — Mi-ar lua prea mult să-ți explic. Nu pot să aștept. Rămas bun! — Nu, stai! Ce s-a întâmplat cu ceilalți brazi? — Știu eu! I-am văzut în niște case uriașe. Arătau splendid! Toți erau decorați și sclipitori! — Sclipitori? Și, și spune-mi ce se întâmplă după. — Ăm, nu știm, sincer. Sincer, nu i-am mai văzut după aceea. — Oh, sunt sigur că sunt într-un loc frumos, strălucind tare de tot.
Neștiind de ziua de mâine, dar așteptând-o cu ardoare, bradul a așteptat și a așteptat. A trecut un an. În sfârșit, sosi ziua în care bradul nostru trebuia să-și părăsească locul.
— Ha! Oamenii! Sigur mă vor lua! — Ah! Mă doare mai mult decât credeam. Dar totul o să fie bine. Eu o să am un viitor mare și strălucitor.
Bradul a fost dus într-o casă mare. Acolo, a fost pus într-un vas cu nisip în jurul lui. Și în curând a început. Decorațiunile, sclipirile. Bradul strălucea ca o bijuterie. Și de parcă asta n-ar fi fost de ajuns, i s-a pus și o stea în vârf. Era perfect.
— Repede! Să punem cadourile sub el! — O, vai! Ăsta sunt eu? Ce frumos sunt! Mă întreb ce se întâmplă după asta. — Uau! Bradul ăsta e minunat! N-am mai văzut niciodată așa ceva. — Da, a trebuit să-l caut mult pe ăsta. — Ați auzit? M-au căutat! Sunt special!
Copiii dansau în jurul bradului, săreau de bucurie. Apoi s-au așezat lângă el și l-au rugat pe tatăl lor să le spună o poveste.
— Ha ha! Bine. Ieri a fost despre Ivedia Vedi. Deci astăzi este despre Hopa Mitică. A fost odată un ou așa de mare ca voi. Asta e o poveste care e destul de cunoscută.
Singurătatea și amintirile
— Ha! Neața! Mă întreb ce o să se mai întâmple azi. Mai multe sclipiri? Mai multe povești? Mai mult dans?
Dar n-a venit nimeni. Ușile erau închise. A trecut ceva timp, iar acum soarele strălucea pe cer. Totuși n-a venit nimeni.
— Nu, nu se poate să uite de mine. Sunt cel mai frumos brad! Sunt special! — Ah! Uite-o, vine! Știam eu! Ce o să se întâmple? — Nu! De ce le dați pe toate jos? Au! Au! Unde mă duceți acum pe mine? Au! Au! — Cum? Asta e? Ce le-am făcut de trebuia să mă pună aici? Ah, stai. Nu se poate. Încă mai ninge. Pământul e tare. Poate o să mă planteze iar când se topește zăpada. Ce grijulii sunt!
Iarna a trecut. Zăpada s-a topit. Dar bradul tot acolo era, într-un colț din mansardă.
— Ah! Bob avea dreptate. Mi-e dor de pădure, de soare și de vânt. Dacă m-ar duce din nou în aer liber. Vreau aer proaspăt!
Întâlnirea cu șoarecii
— Salut, brad bătrân! — Ce te face să crezi că sunt bătrân? Sunt brazi mai bătrâni de unde vin eu. — Serios? Tu de unde ai venit? — Ah, din pădure. Din pădurea frumoasă. — Pădure? N-am fost niciodată acolo. Spune-ne tot!
Bradul povesti cu bucurie. În timp ce spunea povestea, au venit și mai mulți șoareci să-l asculte. A vorbit despre soare și despre vânt. A vorbit despre Bob și despre ce dor îi era de Marley și rusul lui din inimă. A vorbit despre Susan și înțelepciunea ei. A vorbit despre iepure și despre cum mereu sărea peste el.
— E ciudat. Dar nu mai sunt supărat pe iepure. Mi-ar plăcea să sară peste mine acum. — Uau, uau! Cred că ai fost foarte fericit acolo. — Ah! Eram. Doar că nu mi-am dat seama. Mereu mă plângeam de lucruri pe care nu le aveam. Prietenii mei aveau dreptate. Trebuia să mă bucur de tot cât a durat. — E singura poveste pe care o știi? — Ah! Mai știu povestea lui Hopa Mitică pe care am auzit-o când eram tânăr și străluceam.
Astfel că le-a povestit cum a fost adus în casă și cum a strălucit. Apoi le-a spus povestea lui Hopa Mitică exact așa cum o auzise.
— Un ou s-a însurat cu o prințesă? Serios? Cine crezi că suntem noi ca să credem așa ceva? Tu nu știi povestea despre șuncă și lumânări? — Ă, nu. N-am auzit-o niciodată. — Ah! Eu plec!
Astfel că toți șoarecii au plecat.
— Ah, păi a fost bine cât a durat. O, o să fiu plantat din nou? Te rog, ia-mă și du-mă afară, la fel ca-n pădurea mea.
Transformarea și noua viață
Dar pe brad îl aștepta un viitor oribil.
— Au! Au, nu din nou! Au, au, au, au, au! De ce? De ce au scări? Au, au! Ah! Aer proaspăt! Soare, vânt! Ah! Nu vreau nimic mai mult. N-am fost așa fericit niciodată în viața mea. Chiar e foarte ușor să apreciezi ceea ce ai. — Adu ultima bucată de lemn! S-o ardem!
Bradul era fericit cu viața lui și gata să fie aruncat în foc. Chiar atunci.
— Nu! Stai! Ăsta e bradul meu! — Cum adică bradul tău, bunicule? — Vezi semnul ăsta? Eu am plantat bradul ăsta în pădure când eram atât de mic cum ești și tu. Copacii au început să dispară. M-am speriat! Știți că n-o să mai avem aer proaspăt dacă nu mai avem copaci? În plus, dacă tăiem pădurile, nu va mai fi ploaie! — Fără ploaie? Și atunci ce facem? — Facem exact ce-am făcut eu atunci. Mergem în pădure și plantăm mai mulți copaci. Trebuie să apreciem și să respectăm ce avem, copii! Altfel o să vină o zi când n-o să mai fie nici pădure, nici aer proaspăt și nici ploaie. — Ce idee bună! Ce vrei să fac cu bradul ăsta? — Ă, știu eu ce să fac cu el. Știu exact ce își dorește.
Și chiar știa. Bradul a fost transformat într-o ușă de lemn la casa bătrânului. Îi plăcea mult să-și primească oamenii. Îi saluta de fiecare dată când veneau acasă. Întâmpina soarele în fiecare dimineață și zâmbea luminos către vânt. Vorbea cu păsările care stăteau pe prispă. Cânta cu rândunicile. Bradul era fericit cu ce avea. Și era și mai fericit pentru priveliștea spectaculoasă, căci bătrânul și copiii au făcut o treabă extraordinară plantând copaci. Pădurea era acum mai verde ca niciodată.
Morala
Bradul și-a învățat lecția. Și la fel și oamenii.
