Bunătatea nu costă nimic
Olarul Harry
Odată ca niciodată, într-un mic sat pe nume Lonkar, trăia un olar, Harry, cu soția și fiul său. Era un om sincer și drept, căruia îi plăcea să facă oale frumoase și elegante.
Atelierul său era plin de oale și vaze de diferite culori, forme și mărimi, iar oamenilor din întregul sat le plăcea să vină la atelier ca să admire oalele frumoase.
— Bună, domnule! Aș dori să cumpăr oala aceea, care o terminați acum. — Aceasta? Aceasta nu e de vânzare. E pentru fiul meu. Se va căsători în curând. — E minunat! — Dar stai liniștită, am altceva care îți va plăcea sigur. Stai puțin, revin imediat.
Harry s-a dus și a luat o oală frumoasă, pictată cu flori.
— Ah, asta e minunată! Poftim!
— Uau! Ce frumoasă e! Mulțumesc! — Cu plăcere, fetițo!
— O, așteaptă! Mi-ai dat 20 de galbeni, dar oala costă doar cinci. — O, mulțumesc, domnule! Ce sincer sunteți! — Mulțumesc, draga mea!
Zicând acestea, s-a întors la oala pe care o picta. După ce a terminat, s-a întors acasă.
Nunta fiului
Când a ajuns la casa lui, a văzut că aceasta era plină de decorații frumoase și de lumini pentru nunta fiului său. Soția și fiul său stăteau în sufragerie și vorbeau cu câteva rude. Văzând bucuria din cameră și zâmbetul larg de pe fața fiului său, Harry s-a gândit să facă ceva special pentru el.
— După nuntă, ar fi minunat să le ofer fiului meu și soției sale o paradă cu un elefant și o mulțime mare care să îi conducă prin tot satul.
În sat, era un proprietar de elefanți. Olarul s-a dus la el ca să împrumute elefantul pentru o zi.
— Ah, e o șansă bună să fac niște bani cu elefantul meu. — Sigur, domnule, îl voi pregăti pe Apu pentru procesiunea de mâine. — Mulțumesc!
A doua zi, o mare procesiune, împreună cu mirele și mireasa, a pornit prin oraș. Acolo erau mulți bărbați, femei și copii, care mergeau încet, ascultând sunetele armonioase de Nada Swaram.
Nada Swaramul se referă la o melodie acompaniată de bătaie de tobe, de clopote și de ajutorul Kinaramului, Shanimului și Melamului. Kinaram se referă la niște metale în formă de clopot care, atunci când sunt lovite, produc un sunet ritmic. Shanai e un instrument muzical bine cunoscut din categoria fluierelor, și Melam e o tobă care e lovită cu mâna pe ritmul muzicii.
Toți oamenii se bucurau de procesiunea frumoasă, dansând pe ritmul muzicii, când dintr-o dată, elefantul a căzut la pământ.
— O! — Vai, dar ce s-a întâmplat? Cum de a căzut? — Nu știu, până acum era bine. — Sunteți bine?
— Da, tată!
Văzându-l pe bietul Apu căzut la pământ, tuturor celor din procesiune le-a părut rău pentru el.
— Ce trist! Se pare că era foarte slab. Oamenii au luat o sticlă cu apă și au adăpat elefantul. Apu a băut, dar tot se simțea slăbit și din cauza căzăturii s-a lovit la picior. Olarului îi-a părut foarte rău și s-a dus să vorbească cu proprietarul.
Judecata
— În timpul procesiunii, elefantul tău a căzut la pământ. Îmi pare foarte rău. De la căzătură s-a lovit la picior. — Apu e prietenul meu! Cum ai putut să-l rănești? — Îmi pare foarte rău, dar, dar n-am avut intenția să-l rănesc. N-aș răni niciodată nicio vietate în viața mea. Nu e normal. — Să știi că mâine mă voi duce la judecător și el te va pune să plătești fiindcă mi-ai rănit prietenul.
Proprietarul a plecat și s-a dus să-l ajute pe Apu. L-a dus la veterinar, care a confirmat că e rănit la picior și i-a dat niște bandaje.
— Of, dragul meu Apu! Îmi pare foarte rău că te-ai rănit. Mă voi asigura că olarul va plăti pentru asta.
Zicând asta, a doua zi s-a dus la judecătorie și a făcut o plângere împotriva olarului.
— Spune-ne ce s-a întâmplat ieri și de ce a căzut elefantul.
— Domnule judecător, elefantul său Apu, pe care l-am împrumutat de la el, a căzut dintr-o dată în timp ce mirele și mireasa erau în procesiune prin sat. Nici vorbă să-l rănesc pe elefant cu bună știință. Și i-am cerut iertare de la proprietar. — L-a rănit pe Apu! Nu e de ajuns să-ți ceri iertare! Vreau să mă plătească pentru asta!
— Să te plătească? Domnule, ascultă. Nu poți cere bani pentru rănirea unei ființe. Animalele nu-s lucruri de care să te folosești ca să faci bani. Sunt ființe vii. N-ar trebui să fie folosite pentru distracție și pentru câștig. E o cruzime să faci asta. Dacă îți făceai atâtea griji pentru elefant, trebuia să ai grijă de el. Elefantul s-a rănit când a căzut și a căzut pentru că era slăbit. — Da, domnule judecător, știu, ar trebui să am grijă de el. — Spune-mi, de ce n-ai avut grijă de Apu și de sănătatea sa?
— Să vedeți, Apu este în familia mea de când era pui. Suntem foarte apropiați. Știți, în ultimii ani afacerile nu mi-au mers foarte bine. Din cauza asta, n-am reușit să-mi hrănesc bine nici familia, nici pe Apu. — Îmi pare rău să aud asta. Înțeleg. Am luat o decizie. Domnule Harry, plângerea împotriva ta a fost anulată, căci nu ai rănit animalul cu intenție. Însă, vei fi amendat cu 1000 de rupii, fiindcă ai folosit un animal sălbatic la procesiune. — Da, domnule judecător, acum înțeleg. Animalele nu trebuie folosite pentru spectacol. — Cât despre elefant, satul acesta nu îi priește lui Apu și va fi trimis la sanctuarul de animale sălbatice, unde va fi îngrijit și vindecat. Apoi, cu timpul, va fi eliberat înapoi în sălbăticie. — Dar, dar e prietenul meu! Nu vreau să plece! — Dar nu pleacă, doar că se duce acasă, în pădure, unde îi e locul. Crede-mă, așa îi va fi cel mai bine. Locul animalelor sălbatice e în pădure. Acesta e cursul naturii. Iar când noi, oamenii, le deranjăm și defrișăm pădurile, nu doar că le distrugem casele, dar contribuim și la încălzirea globală, lucru care duce la dispariția multor creaturi.
— Să știți că nu m-am gândit la asta. Mulțumesc că mi-ați deschis ochii. Și știu că pare egoist din partea mea, dar spuneți-mi ceva. Dacă nu își va aminti de mine, n-aș putea suporta asta. — Fiul meu, asta-i minunat la elefanți. Ei nu uită niciodată.
Proprietarul elefantului a dat din cap. Era trist, căci nu voia să-și ia rămas bun de la prietenul lui său drag, dar știa că Apu merita să fie fericit și sănătos și să se întoarcă în sălbăticie, unde era locul. Astfel, s-a dus acasă și și-a luat la revedere de la Apu.
O nouă viață pentru Apu
Apu a fost dus la sanctuarul de animale sălbatice, unde a fost bine îngrijit. Proprietarul său îl vizita regulat și întotdeauna era primit cu căldură. Aici Apu avea un îngrijitor doar al lui, pe nume Pipu, care îl hrănea regulat și îl ducea la heleșteu, unde îi făcea baie.
— Ah! Ce mă bucur să văd că acum Apu e sănătos și fericit!
Au trecut câteva luni, iar Apu s-a obișnuit tot mai mult cu mediul său natural. A început să se împrietenească cu ceilalți elefanți și acum făcea parte din turmă. Ba chiar și-a găsit și o parteneră, Chimchi, iar când proprietarul venea să-l viziteze, Apu o lua cu el ca să-l vadă.
— O, Apu! Se pare că-ți faci mulți prieteni! Mă bucur mult!
— Poftim, ia! Și astea sunt pentru tine!
Astfel, Apu a trăit fericit în sălbăticie, cu prietenii săi și cu noua sa familie de elefanți. Se plimba, mânca și făcea ce fac toți elefanții sălbatici.
Iar proprietarul? Ei bine, a devenit cel mai bun prieten al olarului Harry și vindeau oale împreună. Proprietarul elefantului ducea oale în formă de elefanți sătenilor și le reamintea că animalele trebuie iubite și că nu trebuie tratate cu cruzime.
Din această poveste am învățat că animalele se simt cel mai bine în mediul lor natural și că dacă vrem să le ajutăm cu adevărat, trebuie doar să fim buni cu ele, căci bunătatea nu costă nimic, însă valoarea ei e inestimabilă.
