Bursucul Auriu
O Lume Nouă și O Iarnă Greuă
Pe vremuri, când lumea era proaspăt apărută, oamenii făceau rost de mâncare vânând, pescuind sau adunând fructe și boabe din copaci și din tufe. Ei nu-și creșteau singuri grâne, deoarece solul era prea tare pentru a fi lucrat și, de asemenea, ei considerau că cele ce le oferea pământul era de ajuns.
Astfel, când venea iarna, bieții oameni erau îngrozitor de înfometați. Zânele pământului au văzut asta și li s-a făcut milă. Au hotărât să convoace o adunare.
Zânele Se Adună
— Trebuie să facem ceva pentru bieții oameni. Altfel vor suferi iarnă de iarnă. — De ce nu-și plantează singuri pomi fructiferi? Ce problemă? — Tu te plângi! Eu am plantat trei copaci de mango doar fiindcă un copil voia să mănânce pe săturate. Oh! — Dacă am găsi o cale de a-i învăța să-și culeagă grânele singuri? — Bună ideea ta! Vom găsi o cale de a-i învăța. Foarte bine.
Cadouri pentru Floarea Soarelui
Într-o zi, era aniversarea uneia dintre zâne, Floarea Soarelui. Împlinise 16 ani și toate celelalte zâne de pe pământ trebuiau să o sărbătorească.
— Îi voi da drăguței această rochie albastră superbă. Eu am făcut-o, deci sigur îi va sta uimitor. — Eu îi voi oferi o coroană făcută din cele mai frumoase flori. Când se va uita în oglindă, își va aminti mereu de mine. — Uf! Te iubești prea mult pe tine însuți! Dar tu, Robin? Tu ce cadou îi vei oferi?
Robin era zâna tuturor păsărilor și animalelor din regat. S-a uitat la cadourile celorlalți și s-a întristat.
— Păi, încă nu i-am luat nimic. Îi voi lua un cadou la fel de frumos ca acestea.
În seara aceea, ea a stat de vorbă cu prietena ei, elful Eli. I-a spus lui Eli totul despre cadourile frumoase aduse de celelalte două zâne.
— Ei bine, ce-ai vrea să-i oferi? — Aș vrea să-i ofer ceva care s-o apere foarte mult. — Oh!
Nașterea lui Gulin, Bursucul Auriu
Robin și-a mișcat deodată mâinile și a creat un bursuc magic.
— Oh, un bursuc! Stai! Hai să-l facem și mai frumos!
Eli și-a folosit toate puterile și l-a făcut pe bursuc auriu. Strălucea și sclipea, iar magia lui Eli îl făcuse și mai puternic.
Robin s-a dus la petrecere și i-a prezentat bursucul auriu Florii Soarelui. Toți s-au mirat când au văzut minunata creatură.
— Uau! N-am mai văzut în viața mea un bursuc așa frumos! — Asta fiindcă e un bursuc special, doar pentru Floarea Soarelui. Va fi animalul ei de companie și va crește alături de ea.
Floarea Soarelui și-a numit bursucul Gulin, care însemna auriu. Gulin era foarte puternic și rapid. Putea să alerge kilometri întregi fără să obosească și putea să sape adânc în pământ cu labele lui mici.
Gulin și Oamenii
— Bună, Floarea Soarelui! Te bucuri de vremea de afară, nu-i așa? — Eh, bună, domnule! E așa cald încât nu puteam să nu ies afară. S-a întâmplat ceva, socule? Ești cam îngrijorat. — Nu, deloc! Oamenii ăștia... — Oamenii? Serios? Spune-mi și mie, voi ajuta. — Ha ha ha! Ajută-mă, dacă poți!
Așa că el i-a spus totul, iar Floarea Soarelui a căzut pe gânduri.
— Dacă l-am trimite pe Gulin să-i învețe pe oameni? Ar putea să sape solul tare ca să le fie mai ușor oamenilor să-și planteze recoltele. — Gulin? Da! Ar fi o idee excelentă! Dar draga mea, nu ți-ar fi tare dor de el? — Ba da, dar ar fi plecat doar pe timpul zilei. Seara s-ar întoarce acasă. Deci e în regulă, nu-i așa, Gulin? — Ha ha! Bine atunci! Îl vom trimite mâine la oameni.
Prin urmare, a doua zi, Gulin s-a dus fericit și curios la oameni. Toți se holbau la el, fiindcă nu mai văzuseră un animal așa de frumos.
— Ce e această creatură? — Nu pot să știu, dar este minunată!
Gulin s-a plimbat voios și deodată a început să sape în pământ.
— Ce face animalul ăla prostuț? A luat-o razna? — Nu știu, dar sunt curios să văd ce face.
Gulin a săpat cu mare viteză și ardoare. Pământul a început să zboare prin aer, aterizând și pe oameni. La scurt timp, bursucul auriu a săpat o suprafață mare de pământ și, pe înserate, s-a uitat spre cer și a plecat.
— Poftim? Și a lăsat pământul așa? — Ce plictisitor a fost! — Și ne-a mai și murdărit pe deasupra! — Exact! Eh!
Când s-a înoptat, toți oamenii au plecat de acolo. Ziua următoare, oamenii au ieșit din casele lor și l-au văzut pe Gulin plimbându-se peste pământul proaspăt săpat. Pe lângă el erau multe păsărele.
— Uitați! S-a întors! Și se joacă cu păsările! — Dar ce pune la cale acuma? Și ce cară păsările alea? — Uite! Le-au scăpat pe pământ! Ha ha ha! Cât de amuzant! Creatura aceea amuzantă le acoperă cu pământ! Ha ha ha!
Oamenii Descoperă Magia Semintelor
Gulin le rugase pe păsări să adune toate semințele pentru el, iar acum le planta în pământ. Una dintre păsări a lăsat o sămânță lângă femeie.
— E o sămânță! O putem coace ca s-o mâncăm! — Păsările astea prostuțe ne strică mâncarea! — Nu-i nimic, nu putem să le oprim. Să le lăsăm să facă ce vor, dacă e așa. Avem destule semințe de mâncat anul acesta.
Chiar atunci a început să plouă. Păsările au plecat în zbor, iar Gulin a dispărut și el. La scurt timp au intrat și oamenii în casele lor.
După câteva zile, două femei se întorceau acasă de la cules de fructe.
— Of! Urăsc ploile! Mai ales că, după ce creatura aceea prostuță a săpat în pământ, eh! A devenit și mai mâlos și vâscos. Nu înțeleg de ce a făcut-o! Oh! Ia te uită! E un piersic! — Ce? Ai dreptate! De asemenea, a răsărit în locul unde au aruncat păsările semințele! — Of! Iar începe să plouă! Hai să mergem!
Au fugit înapoi în casă și au lăsat micuța plantă să crească. De-a lungul zilelor, au răsărit mai mulți piersici, plini de fructe dulci și coapte.
— Uau! Bursucul a făcut asta? — Așa se pare. Deci, poți să crești copaci din semințele astea mici? Sună interesant! Hei, vrei să încercăm?
Oamenii Învață Să Cultive
Oamenii au fost așa de fascinați încât au început să planteze și mai mulți copaci și plante pe pământul cultivat. Desigur, unele plante au crescut mai greu, iar altele n-au crescut deloc. Dar oamenii au avut răbdare și au învățat repede ce să facă.
— Avem mai multe fructe! Avem și mai multe legume! Ce bine că știm cum să cultivăm mai multe plante! — Slavă Domnului că animalul acela ne lucrează pământul. N-aș vrea să fac asta. — Da, dar nu-mi place ideea că acea creatură e mai bună decât noi. Adică, n-ar trebui să putem săpa și noi? — Dar nu cu mâinile! Poate dacă am folosi o piatră sau un băț ascuțit, atunci da. Un animal nu poate fi mai bun decât noi! — Exact! Bursucul e puternic, dar nu poate găti sau face curățenie ca noi. Suntem deștepți! Dacă el poate săpa, putem săpa și noi!
Așa că oamenii au început să sape și să lucreze solul. Nu era deloc ușor, așa că au început să construiască unelte care să-i ajute să străpungă solul.
— Of! E tare greu! Of, spatele meu! — Nu te opri! Ține minte: dacă el poate săpa, putem săpa și noi!
Dar, pe măsură ce au început să lucreze pământul, oamenii au devenit mai puternici, iar munca li s-a părut mai ușoară. La scurt timp, bursucul și oamenii de pe pământ au început să lucreze cot la cot.
— Hei, Săpărețule! Îmi dai și mie casmaua acum? He he he! Mersi! — O sămânță aici, o sămânță colo! Ho, ha ha ha! M-ai speriat, Săpăreț mic! — Săpăreț? Cine-i ăla Săpăreț? — De vreme ce sapă mult, l-am poreclit Săpărețul.
Moștenirea lui Gulin
Dar, pe măsură ce oamenii au început să lucreze pământul și să-și cultive singuri grânele, drăguțul de Gulin și-a rărit vizitele. La scurt timp nu i-a mai vizitat deloc. De-a lungul timpului, cei care îl cunoșteau au început să îmbătrânească și să-l uite.
— Uf, mamă! E prea greu! Vreau să mă joc! — Și nouă ne-a fost greu, dar ne-a ajutat un animal foarte ciudat și frumos. — Un animal ciudat? — Oh, da! Uitasem de el! Cum îi ziceam? Săpătorul? Săpărețul? — Așa! Săpărețul era un animal care a săpat cu noi și ne-a învățat să creștem grâne. — Un animal v-a învățat să creșteți grâne și altele? Sună prea ciudat! Nu înțelegeți? Și unde s-a dus animalul acesta? — Hm, nu știu. Pur și simplu a dispărut. — Nu vă cred! — Păi, dacă stai și te gândești, a apărut un soi de magie. Dar nu ești obligat să crezi! — Ha ha! Un animal ne-a învățat să creștem grâne și altele? E prea amuzant! Trebuie să le povestesc și prietenilor mei!
Astfel, Gulin a devenit în curând o poveste spusă în întreaga lume, pe care copiii au adorat-o.
Sfârșit.
