Cabuliwallahul
Basme în limba română.
Odată ca niciodată, trăia un scriitor cu soția și cu fiica sa de cinci ani, Mini. Mini era o fetiță plină de viață, căreia îi plăcea să vorbească într-una. Îi plăcea mult să pună întrebări, sărind de la o întrebare la alta, fără ca părinții ei să aibă răgaz să-i răspundă.
— Mama, de ce e cerul albastru? Și de ce câinii au cozi, iar noi nu? Oh, și ce e acela? — Ah, este un burete de vase. — Ce e acela? — Se folosește pentru a spăla vasele. — De ce? — Pentru că sunt murdare. Mergi și joacă-te în altă parte.
Mini și tatăl ei
Spre deosebire de mama ei, care se enerva adesea din cauza curiozității ei, tatăl lui Mini o adora, iar conversațiile lor erau vioaie. Într-o dimineață, în timp ce scriitorul lucra la romanul său, Mini a intrat în cameră.
— Tată, portalul Ramdaial spune ceacă în loc de cioară. Nu știe nimic, nu-i așa?
Înainte ca scriitorul să poată explica diferența dintre limbile vorbite de popoare diferite, ea a trecut la următoarea curiozitate.
— Bola zice că în nori stă un elefant care aruncă apă prin trompă și de aceea plouă. E adevărat? — Mmm. — De unde vin bebelușii? — Copila mea dragă, te rog, mergi și joacă-te cu Bola, că eu am treabă.
Prima întâlnire cu Cabuliwallahul
Atunci, Mini a fugit să stea la fereastră, de la care vedea drumul principal. Atunci a văzut Cabuliwallahul, trecând pe drum.
— Da avem fructe uscate! Migdale, fistic, alune!
Cabuliwallahul era un negustor care vindea mai multe tipuri de nuci și fructe, pe care le purta într-o desăgă de stofă.
— Uu, un Cabuliwallah! Cabuliwallah!
Exact atunci, Cabuliwallahul s-a întors și s-a uitat spre copilă. Înfricoșată, micuța Mini a fugit din biroul tatălui ei, iar Cabuliwallahul s-a apropiat de ușa lor.
— Ah, niciodată nu voi termina acest capitol în liniște.
Scriitorul îl întâlnește pe Cabuliwallahul
Scriitorul a mers la ușă ca să vorbească cu Cabuliwallahul, care aștepta zâmbind.
— Ziua bună, domnule! — Salut! Cum merge treaba? — Toate bune, domnule! — Foarte bine. Ce ai adus astăzi? — Am niște migdale, stafide, struguri, fistic. Ce ați dori? — Eh, aș dori o cutie de struguri și niște migdale. — Desigur, domnule! — Mulțumesc.
În timp ce Cabuliwallahul se pregătea să plece, a întrebat:
— Dar fetița unde este, domnule? — Mini!
Mini stătea ascunsă după tocul ușii, trăgând cu ochiul la tatăl ei și la Cabuliwallah.
Mini își învinge frica
— Ce e, draga mea? Vino să-l cunoști pe Cabuliwallah. — Nu, tată! Mi-e frică! — Nu-ți fie teamă, micuțo. Vino. E nepoliticos să nu vii să faci cunoștință.
A adus-o unde stătea Cabuliwallahul.
— Bună, micuțo! Poftim, ia niște stafide.
Mini s-a uitat spre tatăl ei cu o privire plină de inocență.
— Haide! Ia câteva. — Spune, îți plac?
Atunci Mini l-a întâlnit pentru prima dată pe Cabuliwallah.
Prietenia dintre Mini și Cabuliwallahul
Într-o dimineață, în timp ce scriitorul pleca la muncă, a găsit-o pe Mini stând pe bancă, vorbind cu Cabuliwallahul. Niciodată nu a mai avut pe cineva care s-o asculte cu atâta răbdare și să fie atent la tot ceea ce spune. Și chiar pe fusta ei, era o grămăjoară de nuci și stafide. Cabuliwallahul reușise să câștige încrederea fetiței cu câteva fructe uscate.
— De ce i le-a dat? — Poftim!
Scriitorul i-a întins Cabuliwallahul-ui opt monede pe care acesta le-a luat discret. Câteva ore mai târziu, când scriitorul a ajuns acasă, a găsit-o pe soția sa punându-i multe întrebări lui Mini. Cabuliwallahul îi dăduse fetiței cele opt monede.
— De unde ai monedele? — Cabuliwallahul mi le-a dat. — Oh, vai! Cum ai putut să le iei de la el? — Nu trebuie să primești bani de la străini. — Da, tată.
Gluma cu "socru acasă"
În următoarele zile, Cabuliwallahul și Mini au devenit cei mai buni prieteni. El venea des și stătea de vorbă cu Mini. Cei doi făceau multe glume, la care Mini râdea mereu cu poftă.
— Oh, Cabuliwallah! Oh, Cabuliwallah! Ce ai în desăgă? — Un elefant!
— Ei bine, micuțo, când te vei duce la socru acasă?
Auzind asta, chipul lui Mini era cuprins de uimire.
— Vei merge și tu?
Pentru cineva de vârsta Cabuliwallahul-ui, a merge la socru acasă ar însemna cu totul altceva. Era o expresie pentru a merge la închisoare, un loc unde cineva are grijă de tine fără ca tu să faci nimic. Cu gândul la bietul socru, Mini începea să râdă, iar Cabuliwallahul i s-a alăturat și el.
Îngrijorările mamei
Totuși, mama lui Mini era nemulțumită de faptul că fetița ei stătea la discuții cu un om în toată firea.
— De câte ori să-ți spun? Chiar nu-mi place să știu că vorbește cu acel străin. Ai mare grijă la el.
Mama lui Mini era o femeie foarte sfioasă și îl punea mereu pe scriitor să-l supravegheze pe Cabuliwallah.
— Oh, nu-ți face atâtea griji. El este un bun prieten. — Tot nu am încredere în el. — Știu. O să mă asigur că nu-l pierd din vedere.
Raman Cabuliwallahul
Cabuliwallahul venea des în vizită și discuta chiar și cu scriitorul despre diferite lucruri.
— De unde ești? Din Kabul, nu? — Da, domnule! Am venit aici să-mi fac un trai cinstit și să câștig destul ca să-mi ajut familia care e acasă.
Odată pe an, în mijlocul lunii ianuarie, Raman Cabuliwallahul se întorcea acasă pentru a-și vizita familia.
Arestarea lui Cabuliwallahul
În timp ce acest moment se apropia, Cabuliwallahul era destul de ocupat, adunând datorii, vizitându-și clienții pentru ultima oară înainte de plecare. Chiar și așa, își făcea timp și pentru a trece să o vadă pe Mini.
— Salut, Mini! — Cabuliwallah! Oh, Cabuliwallah!
Și tot așa au mers lucrurile, cu cei doi făcându-și glumele, râzând și chicotind cu poftă. Într-o dimineață frumoasă, în timp ce scriitorul stătea la biroul său de la fereastră, scăldându-se în razele calde ale soarelui, scriindu-și cartea, a auzit deodată zgomotul unei mulțimi furioase pe stradă.
— Ah? Oh, nu!
Afară era Raman Cabuliwallahul, escortat de doi polițiști și înconjurat de mai mulți oameni. Scriitorul s-a grăbit să meargă și să afle de ce Cabuliwallahul era luat de poliție.
— Se pare că Cabuliwallahul a furat niște bani din casa unui pastor din localitate. — Nu avea destui bani să se întoarcă acasă.
Auzind gălăgia de afară, Mini a fugit afară pe balcon, unde l-a văzut pe Cabuliwallah și a strigat:
— Oh, Cabuliwallah! Oh, Cabuliwallah!
Ultima întrebare a lui Mini
Când Mini a văzut că nu avea desaga la el, nu i-a mai putut pune prima ei întrebare și a pus-o pe următoarea:
— Te duci la socru acasă? — Da, micuțo, mă duc. — Vezi? Ți-am spus să n-ai încredere în el.
Totuși, de data aceasta, Mini nu era amuzată de răspunsul Cabuliwallahul-ui. Acesta i-a observat expresia fetei și și-a ridicat mâinile spunând:
— Mâinile îmi sunt legate!
Și așa, Raman Cabuliwallahul a fost condamnat la 25 de ani de închisoare pentru furt. Iar în zilele ce au urmat, Mini a fost tristă, dar curând în viața ei au apărut prieteni noi, iar ea l-a uitat pe Cabuliwallah.
Nunta lui Mini
Anii au trecut, iar micuța Mini nu mai era o fetiță. Ea a ajuns o tânără frumoasă care urma să se căsătorească în acea seară. Iar scriitorul stătea în biroul său, răsfoind înregistrările contabile pentru nuntă.
— Bucătarii, decoratorii, florarii...
Tocmai atunci, o siluetă înaltă a apărut lângă scriitor. Era Cabuliwallahul.
— Bună ziua, domnule!
— Da? Ah, Raman! Când te-ai întors? — Noaptea trecută am fost eliberat din închisoare.
Auzind acestea, scriitorul a fost puțin șovăitor în găzduirea unui infractor într-o zi atât de specială.
Adevărul iese la iveală
— Oh, am crezut că sentința era 25 de ani? — Da, domnule, pentru că am fost acuzat pe nedrept. Doar pentru că eram sărac și treceam des pe la casa pastorului, au presupus că eu am fost hoțul. Totuși, au prins adevăratul hoț săptămâna trecută, după ce a mai furat niște lucruri.
— Oh, vai! Oricum, asta e o zi foarte importantă. Poți reveni în altă zi? — Da, da! Sigur că este. Dar înainte să plec, pot s-o văd pe micuță? — După cum am spus, e o zi foarte importantă și nu vei putea vedea pe nimeni. — Nicio problemă, dar înainte să plec, dă-i asta lui Mini, te rog. — Da, te rog, poftim. — Ești foarte amabil, domnule. Am o fetiță acasă, de care îmi amintesc mereu când petrec timpul cu Mini. De asta îi aduc fructe și nuci. Nu am făcut asta niciodată pentru bani.
O lecție de viață
Scriitorul a fost luat prin surprindere și ochii i s-au umplut de lacrimi. Atunci, scriitorul și soția lui și-au dat seama că îl judecau pe Raman după aspectul său. Au uitat că pe lângă faptul că el era scriitor și Raman era negustor de fructe, amândoi erau tați.
Dându-și seama de greșeala sa, a chemat-o imediat pe Mini.
— Mini, vino, te rog! E cineva aici care ar vrea să te vadă. — Da, tată!
A intrat în cameră, îmbrăcată într-o fustă roșie de mătase, împodobită ca o tânără mireasă. S-a uitat confuză la Cabuliwallah, pentru că de-a lungul anilor îl uitase.
— Ai de gând să te duci la casa socrului?
Acel a fost momentul când Mini și-a amintit că persoana din fața ei era Cabuliwallahul. A zâmbit și a spus:
— Oh, Cabuliwallah! Oh, Cabuliwallah! — Ai crescut, micuțo! Îmi amintești de fiica mea, care, ca și tine, se va căsători curând.
Auzind acestea, scriitorul a fost mișcat. A înțeles ce înseamnă pentru un tată să-și mărite fiica. A înțeles cum se simțea Cabuliwallahul pentru că știa cum s-ar fi simțit și el dacă nu și-ar fi văzut fiica de atât de mult timp.
— Poftim, ține. Du-te acasă și fii alături de fiica ta în ziua nunții ei. — Mulțumesc mult, domnule!
Luând banii oferiți de scriitor, ochii Cabuliwallahul-ui s-au umezit și apoi și-a luat rămas bun.
De multe ori se întâmplă ca atunci când ne este foarte dor de cei dragi, să-i vedem prin alții și să încercăm să rămânem veseli, în timp ce ne confruntăm cu situații care ne împiedică să fim aproape de ei.
