Cei trei muzicieni
Începutul călătoriei
A fost odată ca niciodată trei muzicieni. Toți învățaseră de la același maestru, iar când acesta le-a zis că le arătase tot ce știa, cei trei prieteni s-au hotărât să plece în lume și să-și încerce norocul.
— Vom rămâne împreună. Am învățat împreună, așa că vom cânta împreună. — Da, frate! Așa vom face. Cine știe ce ne așteaptă în viitor.
Cei trei muzicieni au călătorit în diferite țări și au reușit să trăiască foarte bine. În prezent, aceștia se aflau într-un sat unde cântaseră minunat la târg.
Apoi, aceștia s-au așezat la masă cu sătenii și au vorbit, povestindu-le anecdote din călătoriile lor. Sătenii le-au spus și ei o poveste stranie.
— Nu departe de aici, în pădure, se află un castel. — Se spune că e vrăjit. Oricine poate intra acolo, iar masa e plină cu cele mai alese bucate din lume. Mai e și o cameră plină cu cele mai felurite comori pe care le poți lua. — Dar se spune că în castel trăiesc spirite malefice. Oricine intră în castel iese mai mult mort decât viu. — A fost vreunul dintre voi la castel? — Sigur că nu! Nu am disca să facem ceva așa periculos.
Planul muzicienilor
În noaptea aceea, când cei trei muzicieni au rămas singuri în camera lor, au discutat doar despre castelul vrăjit.
— Vreau să văd locul ăla. — Imaginați-vă dacă tot ce ne-au zis ei e adevărat. Cele mai alese bucate, cea mai mare comoară. Ar fi păcat să fi venit până aici și să nu ne încercăm norocul. Viața a fost blândă cu noi până acum. Poate va fi blândă cu noi și la castel. — Deci, cine se va duce primul? — Eu zic să începem cu cel mai tânăr și tot așa. — E o idee bună, îmi place. Deci, mai întâi se va duce el, pe urmă eu, apoi tu. — Vom sta fiecare în castel o zi și o întreagă noapte. — De acord!
Aventura trompetistului
În dimineața următoare, trompetistul și-a luat rămas bun de la prietenii lui și a pornit la drum cu voioșie. A ajuns la castel la amiază. Era mare și frumos. De cum a atins porțile, acestea s-au deschis, la fel și ușile din palat.
Trompetistul a explorat saloanele minunate și holurile uriașe, până a ajuns la bucătărie. Păreau că bărbați și femei invizibile tocau, coceau și găteau, timp în care aroma supei delicioase, a legumelor și deserturilor îl făceau pe trompetist să saliveze după mâncare.
O mână invizibilă l-a dus într-o sală de mese uriașă, unde pe masă se aflau toate mâncărurile văzute în bucătărie. Trompetistul s-a așezat să mănânce. Când era pe cale să ia prima înghițitură, un bărbat scund, cu o barbă lungă până în pământ, a intrat în sală și s-a așezat lângă el.
— Salutare, domnule! — Bâi, bâi, bâi, bâi, bâi. — Ah! După dumneavoastră. — Bâi, bâi, bâi, bâi, bâi.
Cei doi s-au așezat și au început să mănânce în tăcere. Deodată, piticul și-a scăpat lingura. Trompetistul s-a aplecat să o ridice, iar piticul i-a sărit în spate, lovindu-l cu pumnii, după care l-a aruncat afară din castel.
— Cum îndrăznești să-mi furi comorile?
Cu fața vânătă, bietul trompetist s-a întors la tovarășii lui.
— Ce ți s-a întâmplat? Nu vă duceți la castel! E periculos!
Aventura toboșarului
În seara aceea...
— Deci, ce ne facem? — Vreau să mă duc să văd cu ochii mei ce se întâmplă la castel. Mă voi duce.
În ziua următoare, toboșarul a pornit spre castel. Porțile s-au deschis și pentru el. Toboșarul a explorat și el sălile și holurile uriașe, s-a dus în bucătărie, iar de acolo a fost condus în sala de mese. Chiar când era pe cale să înceapă să mănânce, a apărut piticul.
La fel cum făcuse în cazul trompetistului, piticul și-a scăpat lingura, iar când toboșarul s-a aplecat să i-o ridice, acesta i-a sărit în spate și l-a aruncat din castel. Toboșarul s-a întors la tovarășii lui.
— Locul e periculos. Nu te duce, amice! — Tot piticul a fost, nu? — Da. Exact cum ai spus tu. — În cazul acesta, mă voi duce eu. — Chiar și după ce ni s-a întâmplat nouă? — Nu vă faceți griji. Nu-l voi lăsa pe pitic să-mi vină de hac.
Aventura violonistului și secretul castelului
Astfel, a doua zi de dimineață, violonistul a plecat spre castel. A văzut exact aceleași lucruri în palat și s-a așezat ca să mănânce. Piticul a apărut și, ca de obicei, și-a scăpat lingura, ca să poată sări pe violonist când acesta s-ar fi aplecat ca să o ridice.
Dar violonistul era pregătit. Chiar când piticul a sărit pe el, acesta s-a ferit și l-a imobilizat. În încăierare, medalionul de la gâtul piticului a ajuns în mâna violonistului.
În momentul în care medalionul a ajuns în mâna sa, acesta a început să se simtă foarte puternic, în timp ce piticul și-a pierdut din puteri.
— Dă-mi medalionul înapoi! — Nu. Nu ți-l dau până nu-mi spui care-i treaba cu palatul. — Dar dacă-mi dai medalionul înapoi, te voi învăța totul despre puterile mele magice. Și am destule. — Atunci, întâi învață-mă despre ele, apoi îți dau medalionul înapoi. — Ne-am înțeles? — Bine.
Astfel, piticul l-a dus pe muzician într-un beci straniu, printr-un pasaj atât de lung că părea să nu se mai termine. Apoi, deodată, pasajul întunecat i-a dus într-o vale cum nu mai văzuse violonistul niciodată.
Era clar că locul acela aparținea unei alte lumi. Piticul l-a dus pe violonist către un râu. Acesta curgea cu atâta repeziciune, încât era imposibil să-l traversezi înotând.
Dar piticul a lovit apa cu bagheta magică, iar aceasta s-a despărțit în două, lăsând loc unei cărări pe care cei doi o urmară ca să ajungă pe partea cealaltă. Acolo se afla un castel și mai frumos decât cel din care veniseră. Piticul l-a condus pe violonist înăuntru.
Fiecare cameră din castel era încărcată cu cele mai bogate comori din lume. Apoi, aceștia au ajuns într-o cameră minunată, unde se afla un pat uriaș, presărat cu aur și pietre prețioase, în care se odihnea cea mai frumoasă fecioară din lume.
— Ea cine e? — E prințesa castelului. Doarme de 200 de ani din cauza unei vrăji. — Vrajă? — Se pare că vraja era menită s-o adoarmă pe prințesă și să-i facă pe servitorii din palat să dispară. Astfel încât cel care a aruncat vraja să poată fura comorile nenumărate. Dar castelul era deja vrăjit, astfel încât prințesa doarme, toate comorile rămân blocate acolo unde sunt.
Văzând supărarea piticului la gândul că toate comorile rămân blocate unde sunt, violonistul și-a dat seama că acesta aruncase vraja asupra prințesei. Așa că s-a hotărât să o ajute.
— Cum poate fi ruptă vraja? — Poftim? — Acum știm amândoi cine a aruncat vraja asupra prințesei, nu? Dacă vrei medalionul, spune-mi întâi cum să rup vraja. — Sub perna prințesei se află un cufăr. Acolo e ascunsă comoara prințesei. Ia cufărul, du-l aproape de ochii prințesei și atinge-l cu medalionul. Acesta se va deschide, iar prințesa își va recăpăta comoara. — Prea bine
