Cel mai incredibil lucru
O poveste despre Ciuoro și Antonio
A fost odată ca niciodată, pe când magia era prietenul cel mai bun al omului, un elf pe nume Ciuoro. Ce era special la Ciuoro era că el îi ajuta doar pe oamenii curajoși și care aveau spiritul de a face lucruri remarcabile.
Ciuoro călătorea din oraș în oraș, căutând oameni extraordinari și creând povești mărețe. Într-un astfel de oraș, trăia un tânăr chipeș pe nume Antonio. Antonio era ceasornicar și prieten foarte bun cu Ciuoro. Era inteligent, generos și foarte harnic.
Anunțul Regelui
Într-o zi, mesagerul regelui veni cu un mesaj.
— Atenție, oameni buni! Prințesa a decis să se căsătorească. Cel care va face cel mai incredibil lucru se va însura cu fiica regelui și va avea jumătate din regat. Oricine își dorește să își expună talentele, e invitat mâine la palat!
Oamenii din mulțime au început să vorbească entuziasmați.
— E grozav! Tu ce ai de gând să faci ca să câștigi inima prințesei? — Eu? Ce pot eu să fac? — Deci tu nu crezi că poți face un lucru incredibil? — Ți-ai pierdut mințile! Singurul lucru incredibil pe care pot eu să-l fac e să te duc pe tine la ei. Tu ești singurul lucru neobișnuit în viața mea acum. — Hm, sigur nu te-aș încuraja să faci asta, dar faci ceasuri, nu? De ce să nu faci un ceas incredibil? — Să faci ceasuri nu e incredibil. — Dar să faci un ceas incredibil ar fi într-adevăr incredibil! Nu crezi? — Ah, nu prea cred că pot, Ciuoro. — N-ai să știi niciodată dacă nu încerci!
O idee incredibilă
Asta l-a pus pe Antonio pe gânduri. Ce avea de pierdut? Ar putea măcar încerca. Antonio își terminase treaba și s-a dus la culcare. Era întuneric. Se tot uita la cutia lui de unelte. Era el oare capabil să construiască ceva incredibil? Păi, cum putea să afle dacă nici nu încearcă?
A luat o hârtie și a făcut o schiță sumară a ceasului pe care și-l imagina, și apoi a început.
— Poate, se prea poate ca Ciuoro să aibă dreptate.
Mintea lui se umplu brusc cu lucruri extraordinare pe care le-ar putea face ceasul lui. A muncit ore în șir. Era atât de entuziasmat încât nici n-a mâncat, nici n-a adormit toată noaptea.
Pregătiri pentru concurs
A doua zi, așa cum s-a hotărât, tot orașul era la palat ca să-și demonstreze talentele.
Erau spadasini care, ei bine, luptau mai mult cu ei decât cu altcineva.
— Nu e incredibil cum pot să mă rănesc? Desigur. Următorul!
Concursul talentelor
— Uu, eu pot dormi luni în șir. — Ah, a adormit deja? Tată, trebuie să așteptăm luni de zile ca să-l trezim? — Luați-l de aici, vă rog. Da, exact. Ridicați-l. Va fi mai ușor așa.
Erau jongleri care s-au plictisit să jongleze cu mere și pere și au început să jongleze cu mese și scaune. La un moment dat, au fost atât de disperați să-și demonstreze talentul încât jonglau cu oamenii.
— Nu pot să spun dacă ăsta e un lucru incredibil sau nu, dar mi se va face rău dacă nu vă opriți. — Dar, Măria Ta, eu voiam să jonglez cu tine în continuare! — Ah, ce oroare! Următorul!
Ceasul lui Antonio
Apoi intră Antonio. S-a plecat în fața prințesei și a regelui.
— Eu sunt ceasornicar, Măria Ta, și aș vrea să vă arăt munca mea.
Concurenții prezenți la palat erau deja convinși că Antonio va pierde. Era un biet ceasornicar, totuși. Antonio a luat pânza de pe structură și a dezvăluit ciudatul său ceas.
— Ăsta e cel mai urât ceas pe care l-am văzut vreodată. — Iartă-mă, Măria Ta, dar talentul și inteligența pot realiza lucruri pe care frumusețea nu le poate face. — Vrei să spui că ceasul ăsta e inteligent? Hm, să vedem ce poate să facă.
Enigmele ceasului
Antonio nu a făcut decât să atingă centrul ceasului și acesta porni. Toată lumea privi mirată și ceasul bătu ora 1. Iar din el ieși un om făcut din lemn.
— În regulă, 1 pentru a trăi o viață fericită e să ai credință. Crezi în cine ești și vei avea o viață împlinită. Asta ar trebui să fie singura regulă dacă mă întrebați pe mine.
Publicul era în șoc. Omul de lemn s-a întors. Ceasul bătu ora 2 și au apărut doi balerini. Oh, cum dansau, cum se mișcau! Era cu adevărat magic.
Ceasul bătu ora 3 și din el ieșiră Soarele și Luna. Nu cele reale, desigur. A treia a fost cea mai strălucitoare stea de pe cerul nopții, Sirius, care, aș putea spune, nu era chiar atât de serioasă.
— Ha ha ha! Patru! Patru! Fă ceasul să bată patru!
Și a bătut. Aceasta era o enigmă pe care palatul trebuia să o rezolve. Din ceas au apărut o lalea, un cosaș, un cuib gol și un coș cu fructe proaspete.
— Stai! Laleaua îl mănâncă pe cosaș și spiritul cosașului stă în cuibul gol și mănâncă fructele proaspete? Am rezolvat enigma! O floare îi mănâncă o insectă nevinovată și spiritul ei mănâncă fructe? Îngrozitor! — Știu eu ce sunt astea! Sunt cele patru anotimpuri! Laleaua crește primăvara, știm cu toții că vara apar cosașii, cuibul gol e iarna, căci păsările au zburat deja, iar coșul cu fructe proaspete e toamna, pentru că semnifică festivalul recoltei!
— Ha ha ha! Bravo!
Cum enigma a fost rezolvată, obiectele s-au întors în ceas. Ceasul a continuat și a bătut ora 5. A apărut o altă enigmă. Ochelari, un gong, un bol cu ierburi proaspete, un platou cu mâncare aburindă și un cățeluș.
— Hm, asta trebuie să fie cele cinci simțuri! Ochelarii pentru văz, gongul pentru auz, uh, ierburile pentru miros, mâncarea delicioasă pentru gust și... — Atingerea! Oh, pot să-l ating pe cățelușul ăsta drăguț?
Dar de îndată ce enigma a fost rezolvată, obiectele s-au întors repede în ceas, pentru că nici chiar ceasul nu voia să-și iasă din simțiri.
Acum timpul era la jumătate. Ceasul bătu 6 și apăru un zar care trebuia reparat.
— Oh, e stricat! Niciun zar nu dă șase de fiecare dată. — Hm, dar nu e stricat, Măria Ta! Asta e ora de pe ceas! — Oh, știam asta.
Era timpul pentru 7 și au apărut șapte copilași. Se învârteau în cercuri și păreau blocați în bucla nesfârșită a unei strofe.
— Au, sunt atât de abătut! — Și după tine am apărut! — Avem multe de făcut! — Am ajuns la mijlocul săptămânii! — 13 lângă mine va fi! — Eu un țipăt îți voi oferi! — Ultima zi, ultima zi! — Ah, eu doar voi dormi! — Oh, datorită vouă șase, am fost obosit toată săptămâna! — Au, sunt atât de abătut! — Oh, eu nu, eu nu după tine am apărut! — Sunt cele șapte zile ale săptămânii!
Zilele s-au întors în liniște. Și s-a întâmplat un lucru extraordinar când ceasul a bătut ora 8. Au apărut cele opt planete. Se mișcau în jurul Soarelui ca să arate cât de frumos e sistemul nostru solar. Cei de la palat erau fascinați.
După ce s-au întors planetele, a fost timpul să apară cele nouă zânuțe care au prezentat un dans. Oamenii le priveau cu fericire. Ceasul a bătut din nou și au apărut cei zece consilieri.
Erau atât de inteligenți încât curtenii regelui se temeau pentru slujbele lor. Înainte ca regele să poată spune ceva...
— Slavă cerului! Oh, slavă cerului!
Deodată, au apărut doi copii.
— Hai să jucăm un joc! — Da, doi cu doi și cu șapte!
Ceasul a bătut 11!
— 11 a bătut 11! A bătut 11!
Toată lumea a așteptat cu răbdare, căci acum sosise timpul pentru 12. Ceasul se scutură și din el apăru o femeie mai în vârstă. Cu toții erau derutați. Dar atunci, ea începu să cânte. A cântat 12 cântece frumoase cu vocea ei superbă.
Vocea ei a făcut să înflorească florile și păsările din jurul palatului au început să danseze. Era cea mai frumoasă voce pe care a auzit-o cineva vreodată.
— Oh, ăsta e chiar cel mai incredibil lucru pe care l-am văzut în viața mea! Va fi plăcerea mea să-mi dau fiica de soție unui bărbat atât de talentat ca Antonio ceasornicarul!
Toți cei de la palat au fost de acord că ceasul era cel mai incredibil lucru. Iar prințesa se îndrăgosti și ea de ceasornicar. Chiar când regele urma să anunțe data nunții...
Distrugerea
— Nu! Ah!
— Oh, ceasul era atât de frumos, chiar și atunci când a fost distrus!
Era o priveliște uluitoare. Mulțimea stătea și privea, neputând să-și ia ochii de la el.
— Așa! Am distrus cel mai incredibil lucru! Nu e incredibil, ah? — Într-adevăr. — Deci, potrivit regulii tale, eu am să mă însor cu prințesa și am să primesc jumătate din regatul tău. Corect? — Da, așa este! — Ah! Dar, tată! — Îmi pare rău, copila mea. Promisiunea e promisiune. Întreg regatul e de acord că distrugerea acestei minunate opere de artă a fost cel mai incredibil lucru. Nu crezi? — Ah, da, dar nu în sensul acela! — A-a, scumpă prințesă. Promisiunea a fost pentru cel mai incredibil lucru, nu un anume fel de lucru incredibil! — Sunt gata să mă mărit cu tine.
Victoria talentului
Oamenii erau șocați și triști. Antonio era foarte trist. Și-a dus ceasul distrus înapoi în casa lui întunecată. S-a așezat pe pat, trist, neputând să se miște.
— Oh, e îngrozitor. Ah, ăsta, ăsta e adevărul meu. Ce stupid din partea mea să visez să mă însor cu prințesa. E în regulă, Ciuoro. Nu s-a schimbat nimic. Mi-am dat silința. Ah, ar trebui să mă culc.
Dar Ciuoro nu avea de gând să renunțe atât de ușor.
A doua zi, prințesa urma să se căsătorească cu un bărbat căruia i se spunea Incredibilul Distrugător. Se făceau pregătirile, dar nimeni nu se bucura, nici prințesa, nici regele. Incredibilul Distrugător intră în palat cu mândrie și se opri lângă prințesă. Toată lumea era acolo, privind cu tristețe, când ușa palatului se deschise cu un zgomot puternic.
— Măria Ta, ei, ei vin acum! — Cine vine? — Păi, spiritele ceasului distrus!
Era adevărat. Omul de lemn, zilele săptămânii, planetele au intrat în zbor.
— Tu credeai că poți ucide talentul? Arta? Ha ha ha! — Lăsați-mă jos! Lăsați-mă jos! — Nu se poate, domnule! Vineri îl voi pe omul ăsta să se învârtă așa ca noi! — Amețesc! — A cui e vina? Cum ai putut să crezi că arta e lipsită de spirit? — Să-l facem să danseze! — Au, spatele meu! Au, spatele! Bine, stop! Opriți-vă! Am fost un nebun să cred că pot ucide arta! Îmi cer scuze! Vă rog, iertați-mă!
— De acord. Am fost invidios pe ceasornicar. Meșteșugul lui și ceasul pe care l-a făcut sunt într-adevăr cele mai incredibile lucruri. Am pierdut, recunosc. — Aduceți-l pe Antonio! Oh, să meargă cineva să-l cheme pe Antonio al meu! — Vino, băiete! Tu meriți cu adevărat jumătate din regatul meu! — Și inima mea!
Toată lumea s-a bucurat pentru reuniunea dintre prințesă și Antonio. Ceasornicarul a dovedit că oricât de puternic și de rău ar fi distrugătorul, talentul adevărat nu poate fi distrus niciodată.
Morala poveștii
Cât despre Incredibilul Distrugător, ei bine, face o treabă incredibilă reparând obiecte stricate. Cum se spune, totul e bine când se termină cu bine.
— Ce s-a întâmplat? Am câștigat jumătate de regat și inima prințesei? — Nu, nu le-ai câștigat. E sfârșitul poveștii. — Nu, nu! Stai, stai! Pot să vă arăt cel mai incredibil lucru! Pot să...
