Cele trei roți de tors
Odată ca niciodată, era o țesătoare care locuia într-un mic cătun cu fiica ei, Nora.
În timp ce femeia torcea toată ziua, Nora nu o ajuta deloc. Nora ura sunetul roții de tors, dar adora să picteze. Mama ei credea că pictura e o pierdere de timp.
— Nora! Nora! Draga mea, ce faci? Ajută-mă să torc firul. — Stai puțin, mamă, aproape îmi termin pictura. — De câte ori ți-am zis că pictatul e o pierdere de timp? Nu-ți pasă de mine deloc? Torc toată ziua ca să câștigăm un ban, iar tu doar pierzi timpul așa. — Dar mamă, pictez pentru moșier. A zis că mă va plăti foarte bine. — Nu contează. Poate că le vei vinde o pictură sau două bogaților, dar câți bogați sunt în regatul nostru? Însă toți au nevoie de haine, așa că toți vor cumpăra pânză de la noi. Așa că apucă-te de tors! Haide, haide!
O vizită regală
Asta se întâmpla aproape zilnic. Nora se apuca să picteze, iar mama ei nu o lăsa. Într-o zi, mama ei s-a enervat așa de tare, încât i-a aruncat toate pensulele și periile Norei. Nora s-a dus în grădină și plângea.
Tocmai în acel moment, pe acolo trecea regina în caleșca ei. Când a văzut-o pe Nora plângând, a cerut să fie oprită caleșca în fața casei țesătoare.
— Căruțaș, oprește! — Hai, nu mai plânge. — Nu cred! E chiar înălțimea sa! Ziua bună, Majestate! — Ziua bună, doamna mea. Ea este fiica ta? — O, da! — Bună ziua! — Ziua bună. Ești foarte frumoasă. — Mulțumesc, înălțimea ta! — De ce plângea? Care-i problema? — Ce să zic, Majestatea ta, fiica mea e foarte muncitoare. Îi place să țese și să toarcă. Îi tot zic să se oprească, dar nu mă ascultă. — Mamă! — Când am obligat-o să se odihnească, a început să plângă. Sunt o femeie săracă, înălțimea ta. De unde să fac rost de atât de mult fir încât să țese cât dorește inima ei? — Mă bucur foarte mult să văd o tânără atât de harnică în regatul meu. Dar de ce nu o trimiți pe ea la mine la curte? Mie îmi place sunetul roților de tors și am mai mult decât destul fir în palat. Dacă va toarce trei camere pline de fir, o voi da fiului meu cel mai mare să se căsătorească. — Ce onoare ar fi asta pentru o femeie atât de săracă ca mine, înălțimea ta! Vă mulțumesc! — Dar mamă! — O, nu-ți face griji pentru mine, fiica mea. Nu-s chiar așa bătrână. Pot avea singură grijă de mine. Du-te la palat! Oricum, vezi că înălțimea sa este dispusă să te ia cu ea acolo. Du-te!
Provocarea reginei
Așa că Nora a trebuit să se ducă cu regina la palat. Regina a dus-o pe Nora la cele trei camere pline cu cel mai fin fir pe care îl văzuse Nora vreodată. Regina i-a zis:
— Azi poți să te odihnești, dar trebuie să termini de tors firul acesta cât mai repede. — Da, înălțimea ta!
Nora era atât de zăpăcită încât nu știa ce să facă. Toată ziua doar s-a uitat la fuior. Când a venit a doua zi, regina a rămas șocată văzând că aceasta n-a făcut nimic.
— O, nu te-ai apucat de treabă, Nora? — Iartă-mă, înălțimea ta, dar mi-e atât de dor de acasă, încât nu m-am putut apuca de treabă. Îmi pare foarte rău. — O, înțeleg. Stai liniștită. Nu te grăbi.
Regina a plecat, dar Nora era foarte îngrijorată. Nu a învățat niciodată cum să lucreze cu un fuior atât de fin și ura să facă asta. Voia să-i zică reginei adevărul, că ura să toarcă, dar se gândea că poate regina o va pedepsi pe mama ei fiindcă a mințit. Nora era atât de îngrijorată încât a început să plângă.
Dintr-o dată, a auzit pași. A văzut trei femei venind spre ea.
— Ah! Cine sunteți? De unde veniți? — Nu contează cine suntem sau de unde venim. Important este de ce am venit. Și am venit ca să te ajutăm, draga mea, dacă ne permiți. — Să mă ajutați? Cum? — Știm că nu-ți place să torci, așa că vom toarce noi inul acesta, pentru tine. — Serios? Mulțumesc mult! Cum o să pot să vă răsplătesc? — Vrem un singur lucru. Nu, nu ne va lăsa. Suntem prea urâte. La ce ne gândeam? Haideți, să toarcem inul și să mergem. — Dar... Ce e? Ce doriți? Spuneți-mi! — Dacă țesem tot inul, promiți să ne inviți la nunta regală și să ne prezinți musafirilor regali ca mătușele tale? — Nu va face. Nu. Uitați-vă la noi, cu degetele de la picioare umflate, cu ochii așa de mici și cu buzele alungite și atât, atât de urâte. Nu ne mai invită și mai ales nu în fața familiei regale. — Suntem prea urâte. Ai dreptate. — Da, sigur că vă voi invita! Și cine zice că sunteți urâte? Voi mă ajutați când am nevoie. Asta e mai important decât toată frumusețea exterioară din lume. Nu doar că vă voi invita, dar am să vă pun în capul mesei, lângă mine și lângă prinț. — Serios? Nu se va supăra prințul și nu va râde? Dacă vei veni cu niște urâte ca noi la masă, s-ar putea să nu mai vrea să se căsătorească cu tine. Ha ha ha! — Dacă prințul va fi atât de rău încât să insulte rudele viitoarei sale soții, atunci nu mă voi căsători cu el.
Ajutor neașteptat
Întotdeauna oamenii au râs de noi, iar noi am vrut doar puțin respect pentru munca noastră. Mulțumim, Nora. Acum privește cum toarcem inul în cel mai fin fir cu putință.
Așa că cele trei femei s-au apucat de treabă la roată. Au lucrat toată noaptea, iar până dimineață, terminaseră aproape tot ce era în cameră. Când au auzit pași, au dispărut.
Regina venise să vadă cât a lucrat Nora.
— Vai, vai, Nora! Cum ai reușit să torci atât de mult într-o singură seară? Bună dimineața! Nu am mai văzut un in atât de fin în toată viața mea. Deci ai lucrat toată noaptea? — Într-adevăr, înălțimea ta. Roata lucrează inul de parcă ar fi magică. — Probabil ești obosită. Odihnește-te. — Da, înălțimea ta. Mulțumesc, dar după ce voi termina tot inul.
Nora nu mințise pe regină, dar a păstrat secret faptul că a fost ajutată de cele trei țesătoare. Când regina a plecat, femeile s-au întors și s-au apucat de treabă.
— La nunta regală voi purta rochia mea roșie. — Iar eu rochia mea verde din mătase. — Iar eu rochia mea galbenă.
Țesătoarele erau atât de fericite că vor fi invitate la nunta Norei cu prințul. Au țesut tot inul cu bucurie și într-o săptămână, cele trei camere cu in erau pline cu cea mai rafinată pânză pe care o văzuse vreodată regina.
— Nu-mi vine să cred, draga mea! Ce frumos! Sunt foarte mândră. — Mulțumesc, înălțimea ta! Mă bucur mult să am o tânără atât de harnică și pricepută ca tine drept noră. Cheamă-ți mama să punem nunta la cale.
Nunta regală
Drept urmare, o trăsură a fost trimisă la mama Norei pentru a o aduce la palat. Nora i-a zis mamei ei totul despre țesătoare.
— Sper că nu ai de gând să le chemi la nuntă, nu-i așa? — Mamă, dar le-am promis! — Nora, nu fi nesăbuită! Crezi că reginei și prințului le va plăcea să aibă niște musafiri atât de urâți? — Mamă! — Ziua bună, Majestatea ta! — Ziua bună, doamna mea. M-am gândit că-i timpul să facem lista invitaților. Ați dori să invitați pe cineva anume la nuntă? — O, nu, nu! — Mamă, cum poți uita? Înălțimea ta, am trei mătuși pe care doresc să le invit. — Sigur, draga mea. Le voi trimite invitațiile prin cineva. — Înălțimea ta, mătușile acestea îmi sunt foarte apropiate. Ele m-au învățat să torc. Vreau să le invit eu însumi și să le pun să stea lângă mine la ospăț. — Sigur, Nora, să faci cum dorești!
Așa că Nora le-a invitat pe cele trei țesătoare, spre nemulțumirea mamei sale.
În ziua ospățului, ușa sălii s-a deschis și au intrat cele trei femei, îmbrăcate în rochii de mătase roșii, verzi și galbene. Toată lumea s-a uitat la ele, dar Nora s-a dus repede și le-a îmbrățișat.
— Mătușile mele preferate! Vă mulțumesc că ați venit! Să vă prezint familiei regale. Înălțimea sa, regina, înălțimea sa, regele, iar el e prințul Edward. — Bună, dragi mătuși! Avem locuri rezervate pentru voi. — Mulțumesc mult! Ah! Mulțumesc! Mulțumesc! Mulțumesc! — Măcar cu asta am putut să vă răsplătesc pentru talentul mare și ajutorul vostru.
Nora le-a pus la masă și s-a dus să se întâlnească cu alți musafiri. Între timp, prințul Edward a început să vorbească cu țesătoarele.
— Sper că vă veți simți foarte bine. — Da, ne simțim foarte bine, dar mi-ar plăcea să pot dansa. Ca țesătoare nu poți. — De ce? — Uite ce picioare umflate am. Asta se întâmplă când lucrezi la roata de tors. — O, o! — Și eu nu pot cânta. — Dar de ce? — Uită-te ce buze am. De la cât am lins firul. — Eu mi-aș dori să pot sta noaptea în grădină și să privesc stelele, dar nu pot. — De ce nu? — La cât m-am chinuit să văd cele mai fine fire, ochii mei au obosit. Așa e când ești țesătoare. — O, nu!
O viață fericită
— Nora, draga mea! Scuze, vă rog! — Ce e? — Te implor să nu mai țesi niciodată! Uite ce s-a întâmplat cu mătușile tale săracele! Te rog! — Dar... — Fă orice altceva dorești, draga mea, dar să nu țesi! — De fapt, nici nu-mi place să țes. Eu ador să pictez. — O, atunci îți voi aduce cele mai frumoase picturi din lume, să le poți picta cum îți dorește inima. — Ăsta ar fi un vis îndeplinit! — Și încă ceva. Lasă-le pe mătușile tale să stea la palat. Au muncit mult și din greu. Merită să se odihnească de acum înainte. — Edward, ești un om minunat și bun la suflet!
Și astfel, Nora n-a trebuit să mai atingă vreodată roata de tors. Putea picta cât dorea, iar cele trei țesătoare au locuit cu familia regală în palat. Prințul Edward și Nora au trăit fericiți până la adânci bătrâneți.
