Cenușăreasa
Începutul Tragediei
A fost odată ca niciodată un om bogat. Soția lui era bolnavă. Când simți că i se apropie sfârșitul, aceasta o chemă pe singura sa fiică, Cenușăreasa, la căpătâiul patului.
— Copila mea, când eu nu voi mai fi, să fii bună și ascultătoare. Și Dumnezeu te va ocroti mereu. Eu voi veghea asupra ta din cer și îți voi fi alături.
Închise ochii și se stinse. Fata se ducea în fiecare zi să plângă la mormântul mamei.
O Nouă Familie
Tatăl Cenușăresei era adesea plecat cu treburi. Se hotărî să se recăsătorească pentru ca cineva să aibă grijă de Cenușăreasa. Se însură cu o văduvă care avea la rândul ei două fiice.
Cenușăreasa locuia cu mama ei vitregă cea rea și cu cele două surori vitrege haine. Ele se purtau foarte urât cu Cenușăreasa. Crescu fiindu-le slujitoare și făcând toate muncile casei.
O Viață de Slujnică
Într-o zi, Cenușăreasa mătură pe jos. Cele două surori stăteau tolănite pe canapea înfulecând fructe. După ce au mâncat, una dintre surori aruncă pe jos cojile.
Mama vitregă intră în salon și văzu podeaua murdară.
— Cenușăreaso! Curăță bine podeaua, leneșo! Chiar nu ești în stare să faci nimic cum trebuie? — Da, mamă, așa voi face. Iartă-mă.
Cenușăreasa făcea de mâncare și spăla vasele.
— Pot să mănânc și eu ceva, mamă? — Poți să mănânci ce rămâne de la noi.
— Ah, mai lasă apucăturile astea! Du-te și spală vasele mai întâi!
Cenușăreasa adună toate farfuriile și le spălă. O obligau să doarmă în pod. În fiecare noapte adormea plângând, înfometată. Văzând-o așa, păsărele și șoriceilor le părea rău și se împrieteniră cu ea.
Balul Regal
Într-o zi, regele hotărî să dea un bal mare la care îi chemă pe toți locuitorii orașului. Regele voia ca fiul său să-și aleagă o fată frumoasă pentru căsătorie. Așa că trimisese invitații tuturor fetelor de măritat la marele bal de la palat.
— Supuși! Am un mesaj din partea regelui nostru! Toată lumea este invitată la marele bal de săptămâna viitoare, sâmbătă. Cu această ocazie, va alege o prințesă pentru prinț.
Toată lumea era veselă și sărea în sus de bucurie. Și Cenușăreasa era foarte fericită și veselă pentru că își dorise dintotdeauna să vadă palatul. Surorile Cenușăresei se foiau și se înghesuiau să se pregătească pentru bal.
— Haideți, fetelor! Începeți pregătirile pentru bal! Vreau ca prințul să se însoare cu una dintre voi. Iar tu, Cenușăreaso, ajută-le pe amândouă să se pregătească. Fetele mele trebuie să arate ca două prințese. Una dintre ele se va mărita cu prințul în curând. — Au, mamă! Prințul se va însura cu mine! — Cenușăreaso, aranjează-mi părul și ajută-mă să mă îmbrac! — Nu, Cenușăreaso, vino întâi la mine! Eu mă voi mărita cu prințul!
Cenușăreasa era foarte răbdătoare. Le ajută pe amândouă.
— Mi-aș dori să merg și eu! Pot să vin și eu? Vreau atât de mult să văd palatul și să vin la bal! — Nu! În niciun caz! Uită-te la tine! Nu ai nici măcar o rochie! Vor râde de tine și te vei face de rușine! — Cum îndrăznești să mă întrebi așa ceva?
Surorile și mama plecară la marele bal. Cenușăreasa rămăsese singură acasă, plângând.
Zâna cea Bună
Își aminti că avea rochia de mireasă a mamei ei. Dar era ruptă. Așa că începu să o coasă. Micii ei prieteni, pasărea și șoriceii, îi dădură și ei o mână de ajutor.
— Ia atât de mult timp! Până termin de cusut rochia se sfârșește balul!
Deodată, apăru zâna cea bună.
— Nu plânge, copila mea! Te trimit eu la bal! — Cum? Cine ești? Și cum ar fi posibil așa ceva? Rochia-i ruptă și nu am altă rochie pe care să o port la bal. — Nu-ți face griji, copile dragă! Hocus pocus preparatus!
Și rochia veche a Cenușăresei se preschimbă într-un veșmânt nou. Îndreptă bagheta spre picioarele ei și apărură doi pantofi de cleștar. Șoriceii și pasărea săreau pe un dovleac.
— Hocus pocus pocus!
Transformă dovleacul într-o frumoasă calească. Șoriceii se preschimbară în cai, iar pasărea în vizitiu.
— Dar, zână bună, mama și surorile mele vitrege vor fi și ele acolo. Se vor înfuria dacă mă văd acolo. — Nu-ți face griji, nu te vor recunoaște.
— Oh! Mulțumesc, zână bună! Ești foarte drăguță!
La Bal
— Dar ține minte, copila mea! Vrăja ține doar până la miezul nopții. Să te întorci acasă până atunci! — Oh! Da, zână bună! Voi avea grijă!
Își luă la revedere și porni spre bal. Când intră în sala balului, toate privirile se îndreptară spre ea. Mama și surorile vitrege nu o recunoscuseră.
— Cât de frumoasă e!
Prințul cel chipeș o văzu și se îndrăgosti pe loc de ea. Se apropie de ea.
— Frumoasă domnișoară, îmi acordați plăcerea acestui dans? — Da, desigur!
Prințul nu dansă cu altcineva. Nu-și putu desprinde privirea de la Cenușăreasa. Cenușăreasa dansă toată noaptea cu prințul și aproape uită că se apropia miezul nopții.
Miezul Nopții
Brusc, își aminti cuvintele zânei celei bune și se uită la orologiu.
— Oh, trebuie să mă întorc acasă! — Dar e doar...
Pe când fugia, unul din pantofii de cleștar îi alunecă din picior și nu avu timp să-l pună înapoi. A văzut că prințul venea alergând în urma ei. Se sui degrabă în calească și se îndepărtă. Prințul îi văzu pantoful și îl ridică repede.
— De ce a fugit?
La miezul nopții, când era încă pe drum, caleșca dispăru și se transformă înapoi în dovleac. Luă o scurtătură și reuși să ajungă într-un sfârșit acasă.
Căutarea Prințesei
— O voi găsi chiar de-ar fi să cutreier tot regatul. Vreau să o cunosc pe fată cu orice preț!
Prințul era atât de nerăbdător să o revadă, încât porni cu o suită să o caute. Merseră din poartă în poartă. Toate fetele din fiecare casă erau puse să probeze pantoful, dar nu i se potrivea niciuneia. În sfârșit, ajunseră la casa Cenușăresei.
— Bine ați venit, înălțimea voastră! — Doamnă, a fost la bal vreo una din fetele din această casă? — Cele două fiice ale mele au fost la bal aseară. — Aduceți-le! Trebuie să încalțe pantoful acesta. O căutăm pe fata care l-a purtat. — Oh! Poate e al uneia dintre fiicele mele! Le chem pe amândouă de îndată!
Surorile probară pantoful. Se chinuiră să-l îndese în picior, dar pantoful nu le venea niciuneia.
— Mai este altcineva în casă? — Ah, nu, nu, nu, nu. Am doar două fiice.
Mama vitregă o încuiase pe Cenușăreasa în pod tocmai ca să nu poată proba pantoful.
— Trebuie să cercetăm întreaga casă.
Apoi, un soldat văzu drumul spre pod, unde ușa era încuiată.
— Este cineva înăuntru? — Nu, nu, nu, nu, nu. Nu este nimeni acolo. Nu vă irosiți timpul, înălțimea voastră.
Sparse lacătul și intră în pod, unde fu uimit să descopere o fată stând lângă fereastră.
— Am găsit o fată aici!
Reîntâlnirea
Prințul și oamenii lui se adunară în jurul ei ca să probeze pantoful. Se potrivea perfect pe piciorul Cenușăresei. Mama vitregă era uimită.
— Nu, nu, nu! — În sfârșit te-am găsit! Cum te cheamă? — Cenușăreasa.
De îndată, îngenunche în fața ei și a cerut-o.
— Cenușăreaso, te măriți cu mine? — Da! Da!
Prințul îi luă mâna și o sărută. Apoi se întoarseră împreună la palat.
Final Fericit
Regele și regina erau nespus de fericiți să o cunoască pe Cenușăreasa. Îl invitară pe tatăl Cenușăresei să-și dea binecuvântarea. Cenușăreasa și prințul s-au căsătorit și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți.
Morala poveștii este că bunătatea și răbdarea sunt întotdeauna răsplătite, iar adevărata frumusețe vine din interior.
