Cocorul recunoscător

Odată ca niciodată, pe marginea unui lac, trăia un frumos cocor. Era cea mai frumoasă pasăre de acolo, dar el nu era recunoscător pentru asta. Își ura picioarele, aripile, ciocul și se plângea de asta tot anul.

Toată lumea îl auzea plângându-se, de la păsările din cel mai înalt copac până la peștii care înotau în adâncul lacului. Toți se săturaseră să-l mai audă.

Cocorul nemulțumit

Într-o noapte, odihnindu-se într-un copac, a început să se plângă ca de obicei.

— O, picioarele astea ale mele sunt inutile. Și aripile nu sunt deloc puternice. Nu sunt nici frumoase. De-aș avea aripile colorate ca ale unui fluture. Bu-hu! — O, o! Ce m-ai speriat! O, inima-mi bate așa repede. Ce inimă inutilă am! Bu-hu! — Ce ciudat să spui așa ceva! Nimeni nu are o inimă inutilă. — Atunci eu sunt nimeni. Căci tot ce am este inutil. Picioarele sunt ca niște vreascuri. Ciocul mi-e lung și urât și aripile... Așa de palide și albe, nu au culoare de fel. Ce mi-aș dori să fiu un fluture! — Micule cocor, ai grijă ce spui! Chiar crezi că ar fi mai bine să fii fluture? — Ah, da, așa cred. Toată lumea m-ar iubi și m-ar adora. Aș fi cea mai frumoasă creatură din lume. Aș vrea să fiu un fluture. — Bu-hu! — Te avertizez, cocorule! Eu spun adevărul și nu minciuni. Până dimineață vei fi un fluture! Bu-hu!

Dorința îndeplinită: Fluturele

A doua zi dimineață, cocorul s-a trezit, dar ceva era în neregulă. Nu era lângă lac și nici nu mai era cocor.

— Vai, ce floare frumoasă! N-am mai văzut o floare așa mare în viața mea. Mmm? Ce sunt astea în spatele meu? Ah! Aripi! Iu! Nu mai sunt cocor! Sunt un fluture?

Într-adevăr, cocorul și-a pus o dorință, iar acum s-a transformat în cel mai frumos fluture. Aripile lui aveau culori atât de strălucitoare, iar el arăta minunat în soare.

— Uau! Aripile astea sunt fantastice! Ce frumoase! Și ce culori frumoase! Ha-ha-ha!

Și plecă în zbor, arătându-și aripile tuturor florilor și albinelor pe care le vedea. Zbura cât de sus putea ca să se laude cu aripile lui în fața lumii.

— O, cât de frumos arăt! Aripile astea sunt atât de frumoase! O, sper că ăsta nu e un vis!

În clipa aceea, un vultur veni pe urma lui.

— A!

S-a speriat atât de tare încât a început să dea din aripi foarte repede. Dar aripile nu-i erau de prea mare folos. Erau micuțe și i-a fost foarte greu să scape.

— Ha, ha, ha! Nu! Pleacă de aici! O, o, nu! O, ce mă fac? Să zbor mai repede! Să zbor mai repede!

S-a ascuns în tufișuri și vulturul a zburat mai departe.

— Ah, ah, ah! A fost cât pe ce! Aripile astea nu sunt prea bune ca să fugi. Și acum ce o să... Hă?

În clipa aceea, l-a observat o broască. Fluturele arăta foarte frumos, iar broasca s-a gândit că el ar fi o masă delicioasă pentru ea.

— Nu! Îh! Oprește-te! Îh!

Dorința îndeplinită: Peștele

— O, vai de mine! E îngrozitor să fii un fluture frumos! Mi-a adus numai necazuri mari. Poate dacă aș fi un pește sub apă, ar fi mai bine. Un corp plin de solzi sclipitori, fără vulturi care să vrea să mă mănânce. Ah, poate aș avea o viață mai bună dacă aș fi pește.

Micul fluture a căzut într-un somn adânc. Era foarte obosit după alergătura și sperietura de care avusese parte.

— Bu-hu!

— Ah! Ce vis ciudat am avut! Fluturi și vulturi! Ah! Înfricoșător! Mmm? Mmm? Ce este asta? De ce nu pot zbura?

Curând și-a dat seama că aripile cu care încerca să zboare erau acum aripioare de pește.

— Aripi de pește? Unde sunt aripile mele? Ah! Sunt un pește! Și ăsta e oceanul! Dorința mi s-a îndeplinit! Hura! Solzii ăștia sunt minunați, strălucesc ca niște oglinzi colorate! Ha-ha-ha!

Și porni în apă, uitându-se la coralii minunați și la peștii frumoși care înotau peste tot.

— Marea e așa frumoasă și eu sunt așa frumos! Mă potrivesc aici perfect! Nimic nu mă poate deranja aici jos. Hm-hm-hm.

Dar în timp ce înota fredonând, a ajuns în curând într-o zonă foarte pustie. Se uita în jur când, deodată, s-a izbit de ceva roz și moale.

— Mmm. Ce-i asta? O! E așa moale! Și scârțâie. Pot să mă joc cu ea! Ha-ha!

A continuat să se joace cu ciudățenia aceea până când, deodată, o caracatiță uriașă apăru din spatele unei pietre. Era una dintre tentaculele ei, și caracatița nu era bucuroasă că peștele se juca cu ea.

— O, o, vai, vai de mine! Ha-ha! Te rog, nu-mi face rău! Pa! Hă?

Și au luat-o la goană. Bietul pește înota foarte repede, încercând să scape de caracatița uriașă. Dar caracatița era rapidă, iar peștișorul nu era prea obișnuit să înoate.

— O! A fost cât pe ce! Nu mă așteptam la atâtea probleme și în mare! — Bu-hu! — Adică, mmm, brrr! Peste tot sunt probleme, peștișorule! Nu știi asta? — Tu cine ești? Te cunosc? — Mmm, nu, nu cred că mă cunoști. — Dar îmi pari cunoscută. — Bu-hu! Adică, brrr! Hu-hu-hu! Sigur că nu mă cunoști! Oceanul e foarte mare, știi? Mmm.

Dorința îndeplinită: Leul

— Dacă aș fi cel mai puternic animal, atunci nimeni n-ar îndrăzni să-mi facă nimic. Cel mai puternic ar fi leul. Aș vrea să fiu un leu. — Chiar așa? Nu ești fericit să fii pește cu solzi strălucitori? — Nu-mi sunt deloc de folos. Ce fantastic ar fi să fiu cel mai curajos rege dintre toți! — Mmm, păi, dacă asta crezi tu și dacă asta-ți e dorința, atunci ți se va împlini, peștișorule! Ho-ho-ho!

Și într-o clipă, peștișorul a fost înconjurat de foarte multe bule. Și-a închis ochii de frică, și apoi vuietul mării l-a învăluit.

— O, nu!

Și la fel de brusc, zgomotul a încetat. Și-a deschis ochii și s-a trezit în mijlocul junglei.

— Junglă? De ce sunt aici? Stai! Labe și coadă? Sunt un leu! Rrr!

Ragetul lui era atât de puternic încât toate frunzele din jurul lui au tremurat și s-au scuturat.

— Ha-ha-ha! Sunt un leu! Regele întregii jungle! Stăpânul tuturor animalelor! Nimeni nu îndrăznește să-mi facă rău! Ha-ha!

Și a pornit în plimbare prin junglă, simțindu-se măreț și grandios. Răgea la toate animalele pe care le întâlnea, iar ele fugeau din calea lui.

— Este nemaipomenit! N-am știut câtă putere are leul, de fapt! Ha! E distractiv! Rrr!

Dar cum mergea el așa, a căzut în capcana unor vânători. Și curând s-a trezit într-o cușcă în care nu putea să scape.

— Rrr! Ce-i asta? Dă-mi drumul! Dă-mi drumul!

Și din spatele tufișurilor au apărut doi vânători. Aveau o înfățișare malefică, și leului a început să i se facă frică.

— Ce leu minunat! Dacă-l luăm acum, vom putea să-l vindem la un preț foarte bun. — He-he! Da! Să ne grăbim să-l ducem de aici!

Bietul leu, auzind asta, a început să tremure foarte tare.

— Nu! Nu! Vă rog, nu mă duceți nicăieri! O! Cineva să mă ajute! Nu mai vreau să fiu leu! Eram fericit când eram cocor! Vreau să fiu cocor din nou!

Lecția învățată

— Hă? A fost doar un vis. O! O, ce bine! O, sunt așa fericit să fiu din nou eu însumi! Picioarele mele superbe! Frumosul meu cioc și aripile mele! Aripile mele puternice și magnifice! Sunt atât de mândru de toate! Mmm.

Cocorul și-a învățat lecția. E important să fii recunoscător pentru ce ai și pentru ceea ce ești. Un simplu vis l-a învățat asta. Sau poate n-a fost un vis deloc.