Croitorul cel viteaz
Odată ca niciodată, într-un orășel, trăia un croitor pe nume Riol. Riol își petrecea zilele făcând cele mai frumoase rochii și haine pentru toți oamenii din oraș.
Croitorul Riol și Muștele Enervante
Într-o zi, când stătea și cosea în camera lui, au apărut câteva muște care roiau în jurul lui. La început, a încercat să scape de ele.
— Ah, muștele astea sunt așa enervante. Plecați! Uș! Ha! Au dispărut. Credeau că pot fi pe măsura mea. Ah! Și mai multe? Probabil sunt dulce ca gemul dacă sunt așa multe. Dispăriți, toate!
O Lovitură de Noroc
Șapte muște! Am scăpat de șapte muște dintr-o lovitură. Muștelor le e frică de mine. Ha! Sunt un om atât de curajos. Toată lumea ar trebui să știe asta.
Luă ce reuși să găsească prin casă, mai exact o bucată de brânză. O puse în buzunar și porni să spună lumii despre curajul lui.
O Pasăre Găsită
În timp ce mergea, dădu peste o pasăre imobilizată într-un tufiș.
— Simt că pasărea asta mi-ar putea fi de folos. O voi lua cu mine.
Așa că puse pasărea în geantă și își continuă drumul mai departe.
Întâlnirea cu Uriașul
În sfârșit, ajunse la un deal. Riol era obosit pentru că mersese mult. Așa că se hotărî să se odihnească.
— Ah! Drumul a fost așa obositor. Piatra asta ar fi numai bună să-mi sprijin spatele pe ea. Ah! E atât de... O!
Riol fu foarte surprins, căci piatra care se mișcă nu era piatră deloc. Când privi în sus, Riol văzu că se sprijinise pe piciorul unui uriaș, iar acum, uriașul stătea în fața lui, imens și aplecându-se asupra micuțului Riol.
— Măi să fie, un uriaș! Piatra era degetul lui. Nu-i de mirare că miroase urât. — Nu vorbi așa despre degetul meu, om mic și sfrijit! Tu nu știi cine sunt eu? Eu sunt cel mai puternic uriaș care a existat pe planeta asta. Am câștigat multe războaie și am dus multe bătălii. Nu ai auzit niciodată de mine? — Nu. — Dar tu ai auzit de mine? Eu sunt cel care a doborât șapte dintr-o lovitură. — Șapte? — Da, șapte dintr-o lovitură. — Hm. Dar ce anume șapte a doborât? Au fost oameni? Au fost uriași? Dacă au fost muște? — Nah, nimeni nu s-ar lăuda că a doborât șapte muște. — Bine atunci, să văd cât ești de puternic. Poți face asta?
Uriașul ridică o piatră masivă și o strânse cu mâinile. Aceasta se rupse în bucăți care căzură pe jos.
— Asta e tot? Eu pot transforma o piatră în apă.
Și Riol scoase brânza din geantă și o strânse cu putere. Uriașul privi cum tot lichidul se scurgea din brânză. Nu știa că aceea era brânză și crezu ce i-a spus Riol.
— Foarte bine. Dar hai să vedem cât de bine arunci.
Și ridică un bolovan pe care îl aruncă cu putere prin aer. Acesta căzu departe cu un zgomot puternic.
— Ha! Să vedem acum ce faci. — E cel mai ușor lucru pe care mi l-ai cerut.
Și deschise din nou geanta și scoase pasărea. O ascunse bine în mână și când o aruncă, uriașul nu văzu că e o pasăre și nu un bolovan. Pasărea era foarte fericită că fusese eliberată și zbură spre înaltul cerului.
— Cum ai făcut asta? Piatra mea a căzut pe jos. A ta de ce nu a căzut la fel? — Pentru că am aruncat-o mai bine. Înseamnă că ești mai slab decât mine. Și miroși urât. — Nu miros urât! Bine atunci. Trebuie să cari copacul ăsta înapoi la peștera mea. Trebuie să mă ajuți să-l car. O să fii în stare? — Sigur că da. Tu poți duce trunchiul, iar eu voi căra crengile. — Dar trunchiul pare mai greu. De ce să-l duc eu? — Mare uriaș, trunchiul stă în față, așa că tu ar trebui să-l duci. Și pentru că eu nu știu drumul către peștera ta, voi duce partea din spate a copacului.
O Călătorie Neașteptată
Așa că uriașul a fost de acord cu sugestia lui Riol. Deși uriașul era puternic și avea o voce ca tunetul, nu era prea ascuțit la minte. Și pentru că el căra trunchiul cel greu, nu putea privi înapoi.
Dacă ar fi făcut asta, ar fi văzut că Riol stătea relaxat și fericit pe crengi.
— Cum poate să fluiere? Crengile nu sunt grele pentru el? Trebuie să fie puternic. Nu poate să fie cineva mai puternic ca mine. Trebuie să scap de el.
În cele din urmă, ajunseră la peșteră. Riol sări de pe crengi, iar uriașul se întoarse.
— Cum de nu respiri greu? N-a fost prea mult pentru tine drumul ăsta cu copacul? — Am doborât șapte dintr-o lovitură. Să duc un copac uriaș pe un deal înalt e un fleac pentru mine. A fost atât de ușor. Un exercițiu bun. — Hm. Așa. De ce nu rămâi la noapte aici? Sau ai un loc unde să stai? — Nu, nu am. Aș rămâne aici la noapte cu plăcere.
Riol și uriașul au luat cina împreună în seara aceea și în cele din urmă s-au culcat.
Pericol în Peșteră
Totuși, patul lui Riol era prea mare pentru el. Așa că s-a dus într-un colț al camerei și a dormit acolo.
În mijlocul nopții, uriașul veni în camera lui și se opri lângă pat. Avea un ciomag de fier cu el. Și cu ciomagul, lovi patul cel mare și îl rupse în două.
— Așa. Acum că am scăpat de el, pot dormi la noapte.
Când se făcu dimineață, uriașul își luă fericit micul dejun. Chiar atunci, ușile către camera lui Riol se deschiseseră și de acolo ieși Riol.
— Bună dimineața, domnule uriaș! Am dormit foarte bine. Dar îmi pare rău să spun că patul tău e rupt. Cred că m-am întins prea mult azi noapte. — Cum? Cum de ești viu? Este prea mult pentru mine!
Uriașul, copleșit de frică, a fugit din peșteră și nu a mai fost văzut niciodată.
La Curtea Regelui
Riol și-a continuat călătoria. De data asta, a ajuns într-un regat. A intrat într-o grădină și a adormit pe iarba moale.
Paznicul l-a văzut și l-a trezit.
— Cine ești și cum îndrăznești să intri în palatul regelui? — Spune-i regelui tău că eu, Riol cel mare, care a doborât șapte dintr-o lovitură, am venit să-l văd.
Paznicul s-a mirat când a auzit asta. L-a dus pe Riol la rege.
— Uau! Palatul regelui! Muștele chiar mi-au purtat noroc. Te salut, măria ta. Eu sunt Riol, omul care a doborât șapte dintr-o lovitură. — Asta e într-adevăr extraordinar. Regatul meu e amenințat de doi uriași. Îmi sperie oamenii și ne iau animalele. Trebuie să mergi în pădure, unde locuiesc ei, și să îi înfrunți. — Muștele alea nu mi-au purtat noroc. — Dacă vei face asta, te poți căsători cu fiica mea și vei primi jumătate din regatul meu. — Categoric mi-au purtat noroc. Hm. Cum dorești, măria ta. Voi merge în pădure și mă voi întoarce cu vești bune. — Bun! Poți să iei cu tine câți soldați ai nevoie. — Bunule rege, nu am nevoie de soldați deloc. Voi merge singur și îi voi învinge pe cei doi uriași ușor.
Înfruntarea Uriașilor
Astfel că plecă înspre pădure. Când ajunse acolo, îi văzu pe cei doi uriași care dormeau buștean. Se cățără într-un măr chiar deasupra celor doi uriași și culese două mere.
— Acum, hai să ne distrăm.
Aruncă un măr înspre unul dintre uriași. Acesta îl lovi pe uriaș și îl trezi.
— Hei! Tu m-ai lovit acum? — Cum? Ce? Despre ce vorbești? Tu nu vezi că dorm? De ce să te lovesc? Culcă-te la loc. — Poate am visat.
Și au început să sforăie din nou. Riol aruncă al doilea măr, dar de data asta, înspre celălalt uriaș. Acesta se trezi supărat.
— Au! M-ai lovit tu? — Hă? Nu, nu te-am lovit. N-ai văzut că eu dormeam? — Tu sigur că tu m-ai lovit! M-ai mai trezit o dată, iar acum mă păcălești din nou!
Atunci Riol aruncă un măr în cealaltă parte. Asta i-a distras pe cei doi uriași care au auzit mărul lovindu-se de scoarța copacului.
— Cred că e ceva acolo care vrea să ne deranjeze. — Păi, atunci nu e foarte inteligent. Să mergem să-l prindem.
Cei doi s-au dus spre celălalt copac, din care a căzut o cușcă mare care i-a făcut captivi.
— Ah! Uu!
Cei doi uriași s-au străduit din răsputeri să încerce să iasă din cușcă. În curând, au obosit și au leșinat. Riol zâmbi.
— V-am prins! Măria ta, am prins uriașii. Acum pot primi prințesa și regatul?
Un Inorog Fermecat
— Atât de ușor? Ah, nu, încă nu. La capătul regatului meu trăiește într-o pădure un unicorn. Să mi-l aduci. Doar atunci te vei putea căsători cu fiica mea și vei primi jumătate din regatul meu. — Voi face bucuros ceea ce mi-ai cerut.
Așa că a plecat în pădure să prindă unicornul. Atunci l-a văzut. Era într-adevăr o ființă extrem de frumoasă. Când l-a văzut pe Riol, i-a spus supărat:
— Cine ești tu? De ce ai intrat în pădurea mea? — Am fost trimis de către rege să te duc înapoi cu mine. — Regele? Ha! Regele a avut șansa lui să mă ia. L-am rugat să-mi îndeplinească o singură dorință, dar n-a putut face asta. — Și ce dorință e asta? Dă-mi mie voie să ți-o îndeplinesc. — Aș vrea să văd un curcubeu. N-am văzut unul niciodată. Și toți prietenii mei au văzut. Dacă poți face asta, am să merg cu tine înapoi în regat. — Asta e tot? E o sarcină ușoară. Pot să-ți arăt curcubeul în câteva momente.
Tocmai atunci a început să plouă foarte tare. Riol și unicornul au fugit să se ascundă sub copaci.
— Tu m-ai mințit! Eu am vrut un curcubeu, iar tu mi-ai dat ploaie! — Eu sunt un magician. Îmi iau magia din ploaie. Imediat ce îmi voi absorbi puterea, îți voi arăt curcubeul.
Ploaia se opri și când norii se risipiră, apăru curcubeul.
— Acum, uite! Acolo sus pe cer! — Ho, cât de frumos! Culorile îmi umplu inima de fericire. O, mulțumesc, mare magician! Cum ți-am promis, voi veni cu tine la rege.
Riol își Primește Răsplata
Și astfel, Riol și unicornul s-au întors împreună în regat.
— Măria ta, ți-am adus unicornul. Trebuie să îți ții promisiunea. — Foarte bine. Poți să ai jumătate din regatul meu și să te însori cu fiica mea mâine.
Așa că a doua zi, a fost organizată o mare ceremonie de căsătorie și tot regatul s-a bucurat.
Secretul lui Riol
În noaptea aceea, când erau în pat, prințesa l-a auzit pe Riol vorbind în somn.
— Băiete, taie haina și coase cum trebuie. — Haină? Cusut? Soțul meu nu e vreun special sau vreun nobil. E doar un croitor obișnuit!
Prințesa s-a dus supărată la tatăl său și i-a spus ce a auzit.
— Dar nu pot să-i spun pur și simplu să plece. Nu ar fi corect. Dar nicio grijă, draga mea. Îi voi pune pe paznici să-l ia la noapte.
O Nouă Strategie
În timp ce regele vorbea, un ministru care îl plăcea foarte mult pe Riol, a auzit ce a spus regele. S-a dus la Riol și i-a spus tot ce a vorbit regele.
— Riol, în seara asta ești în mare pericol. Regele încearcă să scape de tine. Trebuie să ai grijă. — Oh, chiar așa? Atunci regele e foarte nerecunoscător. Păi, mulțumesc, sire. Am să văd ce pot face.
În noaptea aceea, în afara camerei lui Riol, au sosit paznicii regelui ca să-l ia. Au stat puțin cât să se asigure că Riol doarme. Dar Riol era treaz și vigilent. A auzit zgomotul făcut de paznici când au venit. A vorbit tare:
— Eu sunt marele și puternicul Riol. Sunt cel care a doborât șapte dintr-o lovitură, care a transformat cea mai tare piatră în apă și a prins cei mai periculoși doi uriași. — Vorbește în somn? — Am auzit oameni care sforăie tare. N-am știut că pot și vorbi atât de tare. — De ce să-mi fie frică de oamenii care stau la ușa mea așteptând să pună mâna pe mine? Au nevoie să le arăt cât de puternic sunt? — El, el știa că suntem aici? — Fugi! Nu vreau mânia lui asupra noastră! Fugi!
Și au fugit înapoi la locul lor. Riol a adormit buștean odată ce a știut că nu mai era nimeni acolo.
O Viață Fericită
De atunci, nimeni nu s-a mai îndoit de forța lui Riol. A stăpânit jumătate de regat cu mândrie și s-a bucurat de viață alături de soția lui.
Riol nu era puternic. Nu forța lui i-a adus succesul, ci felul în care și-a folosit inteligența pentru a fi stăpân pe jumătate de regat.
— Ah! O muscă în gemul meu! E dezgustător! — Dă-mi voie să o pocnesc. Mie muștele îmi aduc mult noroc.
E posibil să fi fost un mic noroc care a decis să zboare pe drumul lui.
