Cunoaște-ți valoarea
Introducere
Odată ca niciodată, într-un mic orășel, trăia un tânăr pe nume Alan. Alan era un tip muncitor și dădea totul pentru slujba sa la fabrica de pantofi, unde era angajat de cinci ani.
Alan și munca sa neapreciată
Dar munca sa grea și dedicația sa n-au fost niciodată apreciate și oricât ar fi încercat, mereu era făcut să se simtă că nu dă destul.
— Alan, modelele pentru noua colecție a pantofilor pentru copii sunt gata? — Mă, mă ocup de ele. — Ce? Încă lucrezi la ele? Le voiam de acum o oră! — Dar mi-ați dat proiectul abia acum două ore. — Și o oră nu ajunge? Sunt pantofi de copii, cât poate să dureze? — Ă, mai dați-mi câteva ore. Le voi termina. — Ah, m-am săturat de lenea ta, Alan! Ai o oră. Termină-le și adu-mi-le pe birou. — Dar... — Hm. — Sigur.
— Alan, vino la masă! — Nu, mergeți voi. Trebuie să termin ceva. — În regulă.
Schimbarea planurilor
— Domnule Logan, v-am pregătit modelele. — Ce modele? — Pentru pantofii de copii. — Ah, știi ce? Am vorbit cu Kathy de la marketing și crede că ar trebui să facem mai întâi colecția pentru femei. — Oh! — Da, fă cele mai bune modele de pantofi de pe piață și adu-mi-le într-o oră. — O oră? — E vreo problemă, Alan? — Nu, nu, domnule Logan, sigur că nu. — Bun. Și cu modelele acestea ce fac? — Uită de ele, aruncă-le la coș, nu-mi pasă. Nu mai am nevoie de ele. — Ah.
Dedicație fără răsplată
Atât de subestimat era bietul Alan la muncă. Lucra până târziu, în timp ce colegii săi plecau și tocmai când credea că a terminat pe ziua aceea, mai primea ceva de muncă.
— Alan! — Bun, ești încă aici. — Domnule Logan, v-a plăcut colecția pentru femei? — Ă, au fost minunate, dar nu despre asta vreau să vorbim. Unde-s modelele cu pantofi pentru copii? — Păi, le-am aruncat, căci ați zis... — Nu, Alan, Alan, Alan! Știi că urăsc scuzele. Am nevoie ca modelele să fie gata și pe birou la mine până mâine dimineață. Se pare că rivalii noștri lansează colecția pentru copii. Trebuie să pătrundem înaintea lor în magazine, clar? — Da, domnule Logan. Sigur. — Bun. Acum mă scuzi, dar întârzii la o petrecere. Pa, domnule, scuză.
Speranța unei vieți mai bune
În seara aceea, Alan a lucrat până târziu, ca în aproape toate serile. Pe drumul spre casă, a mâncase sandvișul rece pe care și-l cumpăra pentru prânz.
— E ok, Alan. Merită. Mâine vei fi numit angajatul anului și desigur vei fi tu.
Greutățile de acasă
Alan locuia cu mama sa într-un mic apartament și nu ducea o viață simplă.
— Alan, tu ești? — Da, mamă. Îmi pare rău, am întârziat iar. Îți voi găti ceva imediat. — Poftim, mamă. Îți aduc și medicamentele. — A, a venit iarăși proprietarul. Vrea chiria pe ultimele trei luni, altfel trebuie să plecăm de aici.
— Oh, stai liniștită, mamă. Mâine voi fi sigur promovat și apoi viața noastră va fi mai ușoară. — Oh, lucrezi din greu, fiule. Sper că vei primi ce meriți.
O nouă zi, o nouă speranță
În seara aceea, Alan s-a dus la culcare cu speranța că de mâine dimineață viața lui va fi mai fericită. A doua zi, Alan s-a dus la muncă cu zâmbetul pe față, încrezător că va câștiga trofeul pentru angajatul anului.
Anunțul Angajatului Anului
— Atenție, toată lumea! După cum știți, e momentul să anunțăm angajatul anului și știți cine este? Această persoană nu doar a arătat profesionalism, dedicație și disciplină, dar s-a străduit cel mai mult să facă treaba corect. Doamnelor și domnilor, angajatul anului... Domnișoara Kathy de la marketing! — Iei! Uuhu! Uuhu!
— Ce? — Bravo, Kathy! Uuhu!
Dezamăgirea lui Alan
Alan a rămas pe loc, căci lumea din jurul lui se dărâma. Ochii au început să-i lăcrimeze, în timp ce toți o felicitau pe Kathy, care era în companie de doar șase luni.
— Nu. Nu e corect. Dar mă bucur pentru ea.
Alan a plecat pe drum fără nicio direcție, pierdut în gândurile sale. Chiria care se tot aduna, banii pentru pastilele mamei sale, faptul că nu era apreciat la muncă, toate îl supărau.
Lecția bătrânului
— Hei, e cheia, piatra mea! — Oh, îmi pare rău. Nu am știut. O să ți-o dau eu. Poftim. Îmi cer scuze. — Slavă Domnului că nu s-a spart! Piatra mea dragă! — Ă, scuze că întreb, dar ce-i așa de special la piatra asta obișnuită? — Obișnuită, fiule? Nimic în lume nu-i obișnuit. Orice lucru are valoarea sa în locul potrivit.
— Ă, nu prea înțeleg. — Hm, bine. Ia piatra asta și mergi la magazinul de ornamente de acolo și întreabă cât ar plăti pentru ea. Află cât valorează și vino înapoi.
— Ă, ok. — 50 de cenți. Atât ar plăti. — Bun. Acum vezi librăria aceea? Du-te și vezi cât valorează.
— 5 dolari. Atât ar plăti. — Hm, în regulă. Acum, du-te la muzeul acela și întreabă cât ar plăti pentru ea.
— Dumnezeule! Asta nu e orice piatră, domnule! E un meteorit lunar! Vă voi plăti... — Ce-ai zis? — Au, au zis 50 de mii de dolari! — Hm, da, acum nu mai e așa de obișnuită, nu?
— E, e incredibil. Să știi că ceva ce valorează 50 de mii de dolari undeva, valorează doar 5 cenți la un magazin normal și 5 dolari la magazinul de ornamente. — Exact. Noi, oamenii, suntem precum această piatră. Cu toții suntem extraordinari în felul nostru. Contează doar unde hotărâm să ne situăm. Vreau să știi, Alan, că locul potrivit îți apreciază valoarea adevărată. Nu sta în locuri nepotrivit și întrista, fiindcă ești subestimat. Mai departe, știi ce-i de făcut. Ai grijă.
— Hei, dar asta e... Stai! De unde știi cum mă cheamă? — Aleluia! Aleluia! Aleluia! Aleluia! — Ce? Unde a dispărut?
O nouă direcție
În momentul acela, o briză de vânt ca de mătase i-a mângâiat fața și Alan s-a ridicat, cu expresie plină de hotărâre, pentru prima oară în ziua aceea. A pus piatra în buzunar și s-a dus la birou.
— O, nu! Nu s-a dus ca să lucreze acolo. S-a dus ca să-și ia lucrurile și să-i spună domnului Logan că nu va mai lucra acolo. — Stai, dar hei!
Valoarea recunoscută
Alan a găsit o nouă slujbă la altă fabrică de pantofi, care nu doar îi aprecia calitățile, dar îl și respecta ca om. Și-a plătit toate datoriile și a angajat o asistentă ca să aibă grijă mereu de mama sa. Acum, Alan nu era doar fericit, ci și mulțumit, căci și-a aflat valoarea și era într-un loc în care o știau și ceilalți. Cât despre piatră, Alan a ținut-o la el ca să-i amintească de omul care l-a învățat o lecție importantă: Locul potrivit te apreciază la adevărata ta valoare.
