Cutia cu iască
Demult, trăia un soldat. Era un tânăr fermecător. Într-o zi, se întorcea acasă dintr-un război, recunoscător că e viu.
Stâng, drept, stâng, drept, stâng, drept. Și a continuat să meargă în ritm, cu sabia la șold.
Apoi, deodată, pe drum, a văzut o vrăjitoare foarte urâtă.
— Bună seara, soldatule! Ce sabie frumoasă și ce rucsac mare ai?
— Bună seara! Foarte drăguț din partea ta, vrăjitoare.
Buza vrăjitoarei a tremurat, iar soldatul s-a înfiorat. Nu-i plăcea deloc înfățișarea ei hidoasă.
— Ești un soldat adevărat, purtând sabia la șold. Unii chiar te-ar confunda cu un lord. Spune-mi, ți-ar plăcea să ai bani mulți? Cât vrei tu de mulți?
— Ă, da. Dar cum?
Vrăjitoarea l-a lingușit, iar el a fost vrăjit. Nu și-a dat seama că trebuia să fie neliniștit. Ea i-a arătat un copac la marginea pădurii și i-a spus să se uite.
— Vezi tu copacul acela? Înăuntrul lui e gol și prin gaura de sus poți intra. Te duci în jos și odată ce ai ajuns...
— Ă, în copac? Dar ce o să fac eu în copac?
— Da, în copac! Odată intrat, cu o sfoară fi vei legat. Te voi trage înapoi de îndată ce vei fi strigat. Căci în copac este aur! Asta pot să jur!
Soldatul a ezitat și o sprânceană a ridicat.
— E aur în copac? Dar cum?
Vrăjitoarea i-a explicat tot.
— Odată intrat, vei vedea un loc aprins cu felinare, deci lumină are. Vei vedea trei uși de la stânga la dreapta. În încuietoare vor fi niște chei. În prima cameră să știi ce e, vrei? Un cufăr mare în mijloc se găsește. Dar ai grijă la câinele ce ușa o păzește.
— Un câine, spui?
Soldatul era acum curios.
— Ochi mari are câinele păzitor. Dar eu am ceva ce-ți va fi de ajutor.
Vrăjitoarea a scos un șorț cu carouri albastre.
— Ăsta te va proteja!
Spuse ea apăsat.
— Pune câinele pe el și îl va ține ocupat.
Vrăjitoarea i-a explicat detaliile toate și cum erau acolo monede de cupru și argint amestecate.
— Dar grijă la câinele ce-ți stă la picioare, căci ochii sunt mari cât o căldare!
A continuat să-i spună că șorțul îl va ajuta și apoi că monedele toate le va putea lua. Soldatul era bucuros și atunci s-a gândit.
— Asta nu e rău deloc, nimic din ce am auzit. Dar eu ce trebuie să-ți dau ție? Cred că vrei ceva în schimb, nu-i așa?
— Tot ce vreau e o cutie de iască. Bunica mea a uitat-o ultima dată când a fost acolo.
— Atunci leagă frânghia pe mijlocul meu.
O frânghie de mijloc vrăjitoarea i-a legat, apoi el a urcat și în copac a intrat. A coborât încet, direct într-o încăpere, unde pe pereți erau felinare la vedere.
Soldatul a mers mai departe, neînfricat. Și pe cufăr, într-adevăr, era câinele așezat.
— Ești un câine drăguț.
Soldatul a luat câinele și pe șorț l-a mutat. Câinele n-a scos un sunet și cuminte el a stat.
— A fost ușor.
Apoi soldatul în jur s-a uitat. După ce a luat monedele și le-a pus în desagă, s-a dus în a doua încăpere fără nicio grabă. Cum i-a spus vrăjitoarea, era un câine cu ochii mari. Erau atât de mari încât pe soldat l-a surprins.
A luat câinele și pe șorț l-a așezat, dar când a deschis cufărul, el și mai mult a vrut. Când soldatul pe argintul din cufăr ochii au căzut, a scos din sac tot cuprul pe care l-a avut.
— Argintul este mai bun decât cuprul.
Sacul plin de monede de cupru soldatul și-a golit, ca să-l umple cu argintul recent descoperit.
— Uau!
Într-adevăr, câinele era mai mare decât se aștepta. Ochi atât de mari l-au cam speriat. A luat câinele, pe șorț l-a așezat, apoi a deschis cufărul, crezând că s-a înșelat.
— Aur? Aur!
Era atât de mult aur! A golit din sac argintul, pe jos l-a aruncat și apoi, cu monedele de aur, sacul și-a îndesat.
— Trage-mă sus!
Vrăjitoarea l-a tras în sus, el cutia cu iască o avea. Când a ieșit din copac, ea a încercat să i-o ia.
— Dar cutia asta la ce-ți folosește?
— Asta pe tine nu te privește!
— Spune-mi, altfel...
— Aaa! Nu mai trădat!
— Ha ha! Rămas bun, vrăjitoare!
Soldatul în oraș
În acea zi, soldatul în oraș a intrat. A avut cazare și mâncare bună, de toate s-a bucurat. Acum soldatul devenise un domn distins. Oamenii din oraș i-au povestit despre realizările mărețe din oraș, despre regele lor și despre cât de fermecătoare era fiica acestuia.
— Pot să merg să o văd?
— Păi, nu, nu poți.
Regele nu voia să o vadă nimeni. Locuiește într-un castel mare din cupru.
— De ce? Regele a prevăzut căsătoria ei cu un soldat și nu i-a plăcut ideea nicidecum. Nu înțeleg de ce un soldat nu ar fi bun.
Soldatul era bogat datorită monedelor, dar avea bani doar pe care-i cheltuia și nimic nu câștiga. Și din cauza cheltuielii sale nesăbuite, mai avea doar câteva monede. A fost nevoit să se mute într-o mansardă de tinichea. Stătea în micuța lui mansardă și-și cosea cizmele. Era întuneric acolo, iar el era atât de sărac încât nu-și putea permite nici măcar o lumânare.
— Povara asta pentru mine este prea mare.
Apoi și-a amintit de cutia de iască. S-a gândit la lemne, cum să le aprindă cu ea.
— Pot face foc și voi supraviețui nopții.
A deschis cutia și a încercat să aprindă un foc. Și atunci, un câine a apărut pe loc. Câinele cu ochii mari stătea în fața lui.
— Ce dorește stăpânul meu?
I-a spus soldatului.
— Nu înțeleg. Ce vrei să spui?
— Sunt la dispoziția ta. Poți avea orice.
— Orice îmi doresc? Absolut orice?
Soldatul era foarte mirat. S-a gândit bine și a spus:
— Du-te, câine, și adu-mi bani!
Câinele a plecat și când s-a întors acasă, în bot ținea bani, strânși într-o plasă. Soldatul la vechea lui viață a revenit, cu diamante și aur. Dar era singur, așa că o soție și-a dorit.
— Știu că e miezul nopții, dar vreau să văd prințesa. Da, asta mi-aș dori.
Și n-a apucat soldatul nici să clipească. Câinele s-a întors cu prințesa aleasă. Pe jos întinsă, prințesa dormea, iar soldatul foarte fericit era.
Prințesa și regele
A doua zi, după ce tot s-a întâmplat, prințesa s-a trezit și a spus că a visat.
— Ce fel de vis ai avut?
— Se făcea că era un câine și un soldat. Și în timp ce am dormit, el m-a sărutat.
— Ce vis ciudat! E doar un vis și atât!
Regele s-a încruntat, era îngrijorat. A pus o servitoare să aibă grijă de copila sa. Astfel, de e un vis sau un truc, va afla. Soldatul a vrut să o mai vadă o dată, așa că și-a trimis câinele să o aducă de îndată.
Câinele a luat prințesa cât ai zice pește, dar el nu știa că o servitoare o păzește. Atunci servitoarea încălțările și-a pus și în noapte, prin oraș, după câine s-a dus.
— Acum că știu că nu e doar un vis, am să apăr prințesa, așa cum am promis. Am să fac pe ușa casei un semn cu creta.
Și servitoarea făcu întocmai așa. Când câinele și-a dat seama de planul ei viclean, a însemnat toate casele cu mai mult elan.
A doua zi dimineață, regele, regina, servitoarea și toți ofițerii au mers să vadă casa cu pricina.
— Asta e casa? E acolo, în acest han?
— Nu, e acolo, dragul meu soț.
Toate casele aveau pe ușă semnul desenat, ceea ce pe rege și soldații lui, pe toți i-a derutat. Dar regina a fost deșteaptă și cususe un săculeț de grăunțe de hainele prințesei. Luând urma grăunțelor, au aflat unde prințesa a înnoptat.
— Uite-o acolo!
Regina a indicat locul, iar soldații în casă au pătruns. Apoi au arestat bărbatul ce încerca să stea ascuns. Pentru ce a făcut, la moarte a fost condamnat. Dar înainte de a sfârși, o dată a mai respirat.
— Obiceiul spune că orice vinovat are dreptul la o ultimă dorință. Eu aș vrea să fac un foc.
Regele nu-i putea refuza asta. Iar soldatul a scos cutia de iască și a aprins un foc. Câinele a apărut, lângă el stătea. Soldatul zâmbi, știa ce făcea.
— Știam că ai să vii! E adevărat ce se spune: câinele este prietenul bun al omului.
Câinele a lătrat spre slujitori și toți au fugit. Regele și regina au încercat să fugă, dar câinele din drum i-a oprit.
— Ești un vrăjitor malefic! Ce fel de câine e ăsta?
— Măria ta, te rog, ascultă-mă! Nu sunt un om rău. Sunt doar îndrăgostit de fiica ta. Recunosc că am folosit cutia cu iască să ajung la prințesă, dar nu voiam să-i fac rău.
— O cutie cu iască?
— Da, Măria ta. O vrăjitoare bătrână a vrut-o, dar m-am gândit că o va folosi să facă ceva rău. Am învins-o și am luat eu cutia cu iască.
— Promiți să o faci fericită pe fiica mea fără ajutorul cutiei cu iască?
Regele și regina au văzut dragostea adevărată în ochii lui. Prințesa a zâmbit, căci i se părea un bărbat vrednic. A fost impresionată de curajul lui.
— Promiți să o faci fericită pe fiica mea fără ajutorul cutiei cu iască?
— Eu voi fi cutia ei cu iască. Mă voi strădui să-i îndeplinesc orice dorință. Voi distruge cutia asta cu iască chiar acum!
Și astfel, soldatul a devenit conducător și a avut o viață bună alături de soția sa și de câini magici.
Morala poveștii este că dragostea adevărată și curajul pot învinge orice obstacol, iar bunătatea și loialitatea sunt răsplătite.
