Diamante și broaște
Odată ca niciodată, era un pescar cu soția lui. Aveau o fetiță numită Lina. Pescarul mergea pe malul râului în fiecare zi, dar se întorcea doar cu câțiva bani pentru familia sa.
Într-o bună zi, când așeza plasa de pescuit, a privit într-o parte și a văzut un bebeluș pe o frunză uriașă ce plutea pe râu.
— O, Doamne! Ce o face bebelușul ăsta plutind aici pe râu? Mai bine o scot din apă, să nu se înece.
Pescarul a luat copilul ușor și l-a dus acasă, la soția sa.
— Draga mea, acest copil plutea pe o frunză în apă. A trebuit s-o salvez și s-o aduc acasă.
— Avem deja o fiică. Cum crezi că vom reuși să o creștem?
Fetița se numea Fiona. Fermierul a iubit-o la fel de mult ca pe fiica sa. Peste ani, Lina și Fiona au devenit două fete frumoase. În timp ce Lina semăna cu mama sa, Fiona era bună și iubitoare, ca tatăl său.
Blestemul Fionei
Pescarul era bolnav și a murit. Fiona era distrusă.
— Tu ne-ai adus ghinion! Tu ești ghinionul!
Curând, aversiunea mamei față de ea a crescut și mai mult. A început să o trateze ca pe o servitor și să o excludă din familie. O punea să mănânce singură în bucătărie și să muncească continuu.
Pe lângă treaba zilnică, Fiona mergea de două ori pe zi să aducă apă, la aproape 3 kilometri de casă și să aducă un ulcior plin.
Într-o zi, a mers la fântână și a stat acolo plângând amar. Atunci, o femeie săracă a venit și i-a spus:
— O, fată frumoasă, aș putea, te rog, să beau din ulciorul tău? Îmi e foarte sete.
— Da, sigur că da.
Fiona și-a șters lacrimile, i-a turnat apă femeii sărace, ținând ulciorul aplecat mereu ca femeia să bea ușor. Femeia, după ce a băut apă, a spus:
— Ești atât de bună și amabilă, că nu pot să nu-ți dăruiesc un cadou. De acum, când ceva te va emoționa și va lua formă de lacrimi, acestea se vor preface în diamante și perle.
Femeia săracă era de fapt o zână și îndată ce și-a împreunat mâinile, a devenit zână. Fiona era amuțită. Nevenindu-i să creadă, Fiona s-a așezat, dar zâna a zâmbit și a dispărut.
Blestemul Linei
Fiona a ajuns acasă și a găsit-o iar furioasă pe mama sa.
— Cum îndrăznești să întârzii atât de mult de la fântână? Nu știi că mie și lui Lina ne e sete? Du-te imediat la bucătărie!
— Scuze, mamă!
Imediat ce a intrat în bucătărie, a pus ulciorul jos și a început să plângă amar. Și exact cum i-a promis zâna, lacrimile ei s-au prefăcut în diamante și în perle ce îi alunecau pe obraji. Mama ei a intrat în bucătărie și a văzut-o plângând diamante și perle.
— Dar ce văd eu aici? Îți curg pe obraji perle și diamante. Cum se poate?
Fiona i-a explicat ce s-a întâmplat cât era la fântână, iar mama sa era înmărmurită.
— Lina! Trebuie să mergi la fântână imediat! N-ai fi bucuroasă, draga mea, să ai același dar? Trebuie doar să mergi să-ți scoți apă din fântână și când o femeie săracă te roagă să o lași să bea, îi dai apă foarte politicos și curând vei avea și tu diamante și perle câte vrei.
— Cum îmi spui tu, mamă!
— Foarte bine! Atunci du-te odată!
Lina a mers la fântână, luând cu ea ulciorul cel bun de argint din casă. Pe când scotea apă din fântână, a văzut o domniță îmbrăcată minunat, care a ieșit din pădure, a venit până la ea și a rugat-o să îi dea să bea apă.
— O, fată frumoasă, aș putea, te rog, să beau din ulciorul tău?
— Am venit până aici ca să te servesc pe tine? Probabil că ulciorul ăsta de argint e adus exact pentru domnia ta, nu-i așa?
— Nu ești prea politicoasă. Atunci, pentru că ești atât de neprietenoasă și rea, eu te blestem ca de fiecare dată când vei mai vorbi, să scoți doar un orăcăit de broască.
Lina, vrând să o oprească, a orăcăit. Realizând că e prea târziu, Lina a început să plângă și când plângea, tot ce se auzea era o orăcăială.
— Fata mea! Ce e sunetul ăsta pe care îl scoți?
Lina a vrut să vorbească, dar doar a orăcăit.
— A fost blestemată! Fata mea a fost blestemată! O, vai de mine! Tu ești cea care a cauzat toate astea și vei plăti pentru tot când va veni vremea. Du-te afară și adu lemne! Lui Lina îi e foame!
Fiona era rănită și fugind afară din casă, a lăsat perle și diamante în urma ei.
Prințesa Fiona
De dimineață, când Fiona era singură lângă hambar, a început să cânte:
— O zi frumoasă astăzi va fi, o zi frumoasă sper. Ia-mi durerea, ia-mi suferința și împlinește-mi dorința.
Atunci, trecea pe acolo un prinț și a văzut-o de la distanță, abia fiind capabil să o vadă clar. Prințul zâmbea. Era vrăjit de vocea ei frumoasă. Fiona a intrat în casă, fără să știe că prințul a văzut-o. Prințul nu mai putea sta fără să-i vadă fața. A ordonat gărzilor să aștepte și a mers la casa Fionei să o vadă.
— Bună ziua, Sire! Ce vă aduce pe aici?
— Am văzut o fată lângă hambar, cu o voce atât de frumoasă și angelică, încât m-am îndrăgostit de ea. Cine este?
— Păi, este fiica mea. Merg să o aduc de îndată. Lina! Ia repede hainele surorii tale și mergi afară că vrea să te vadă un prinț!
— O, ai o voce atât de frumoasă! Mi-a pus inima pe jar. Aș vrea să devii soția mea. Mi-ar aduce o mare bucurie dacă ai mai cânta pentru mine, ca să pot păstra esența vocii tale frumoase în această scoică din care mama s-o audă pentru a-și da consimțământul pentru nuntă.
Lina, entuziasmată, încerca să cânte, dar doar orăcăia.
— Ce bătaie de joc e asta? Mă insulți? Gărzi! Puneți mâna pe ea și luați-o de aici imediat!
— O, prințule, vă rog iertați-o pe sora mea! Ea e blestemată ca de fiecare dată când vrea să vorbească, să orăcăie ca o broască. Eu eram cea care cânta lângă hambar.
Prințul era fascinat să o vadă pe Fiona, dar voia să se asigure că nu este păcălit.
— Ai vrea să cânți pentru mine?
— O, prințe, iartă-mi sora, căci ea e blestemată. Eu eram cea care cânta. Are destule probleme, biata fată. Te implor, mare prinț, iartă!
Prințul era impresionat de vocea ei.
— Vocea ta e la fel de frumoasă ca tine și arată că sigur ai și o inimă bună. Aș fi tare fericit să te fac prințesa mea.
— Iertați-mă, Sire, trebuie să refuz, pentru că este visul surorii mele să se mărite cu un prinț.
— Ce? Nu mă însor cu o broască mincinoasă!
Fiona îngenunche și privi cerul.
— O, zână magică, te rog, vino și ajută-mă și dă-i binecuvântarea mea surorii mele. Sunt gata să iau asupra mea blestemul ei, pentru ca ea să-și împlinească visul de a se mărita cu un prinț.
Văzând-o că se roagă pentru ea, Lina alergă și își îmbrățișă sora plângând și suspinând. Atunci zâna apăru în fața lor.
— Observ că ți-ai învățat lecția. O să-ți ridic blestemul și acum, când vei dori să vorbești, de la tine se va auzi cea mai frumoasă voce.
Zâna a dat din baghetă, iar Lina a fost cuprinsă de magie, exact cum fusese sora ei.
— Mulțumesc foarte mult! Sunt recunoscătoare pentru acest dar!
Zâna a zâmbit, a dat din bagheta magică și a dispărut.
Finalul fericit
— Aș vrea să mă căsătoresc cu tine, Fiona, pentru că m-am îndrăgostit de inima ta bună și iertătoare. Cât despre sora ta, fratele meu mai mic ar fi fericit să o ia de soție și o s-o facă foarte fericită.
Fiona a fost foarte încântată de propunerea prințului și au hotărât să se căsătorească. S-a ținut o nuntă mare și ambele surori s-au măritat. Au fost invitați oameni din tot regatul. Totuși, nu și mama fetelor.
A trecut un an și regatul s-a bucurat la nașterea unei prințese mici și frumoase. Fiona ținea mica prințesă în brațe. Când mica prințesă a plâns pentru prima dată, o lacrimă i-a alunecat pe obraz și s-a transformat în diamant strălucitor.
Bunăta a învins din nou.
