Duzina cofetarului
Cofetarul Fin și reputația sa
Odată ca niciodată, într-un orășel pe nume Anapotamia, locuia un cofetar, Fin. Făcea torturi, plăcinte, prăjituri și toată lumea din oraș venea să cumpere de la el.
Era o persoană sinceră și un cofetar foarte exact, care își verifica des cântarele și se asigura că le dădea clienților marfa plătită. Așadar, oamenilor le plăcea să cumpere de la cofetăria lui Fin, fiindcă tot ceea ce făcea el era delicios, iar faptul că era precis, îl făcea de încredere.
— Vreau tort de o liră, vă rog! — Sigur! — Perfect! Poftim! O zi bună!
Cofetăria sa era întotdeauna plină, mai ales de ziua Sfântului Nicolae. Erau o grămadă de oameni care așteptau să-i cumpere delicioasele prăjiturele cu Sfântul Nicolae.
Prăjiturelele din turtă dulce, cu glazură dulce, roșie și albă, arătau ca Sfântul Nicolae, cu o pălărie albă cu roșu și o mantie lungă și roșie. Aroma captivantă a prăjiturilor de turtă dulce se răspândea prin tot orașul, atrăgând oamenii spre cofetăria sa.
În dimineața zilei Sfântului Nicolae, imediat ce s-a deschis ușa, oamenii au început să intre ca să ia prăjiturile.
— Vai, abia aștept să iau niște prăjiturele de acelea minunate! — Da, sunt foarte bune. Abia aștept să-mi vină rândul. O să-mi iau o duzină întreagă. Haide, să mergem!
Oamenii din tot orașul s-au adunat la cofetăria lui Fin ca să cumpere prăjiturile sale cunoscute cu Sfântul Nicolae. Însă un anume client avea să-i schimbe viața lui Fin pe veci.
Blestemul duzinei
— Scuzați-mă, domnule! — Da? Hă? — Scuzați-mă, vă rog! Sunt aici! — O, scuze, domnișoară! Nu te-am văzut. Cu ce te pot ajuta? — Aș dori o duzină de prăjiturele cu Sfântul Nicolae, vă rog frumos. — Imediat!
Fin a luat tava și a adus 12 prăjiturele, apoi le-a pus în cutie. A împachetat cutia și i-a dat-o fetei.
— Scuzați-mă, vă rog! Am cerut o duzină, dar am primit 13 prăjiturele. — Ă, da, căci o duzină înseamnă 12 bucăți. — Dar... Mama mi-a zis că înseamnă 13 bucăți. Îmi mai dați una, vă rog? — Îmi pare rău, copila mea. Întotdeauna le dau clienților marfa pe care o plătesc. Nimic mai mult, nimic mai puțin. — Dar... dar... aaaaaa! — Hei, nu plânge, fetițo! Va fi bine! De ce nu-i mai dai una? — Toată lumea știe că o duzină înseamnă 12 bucăți, cât i-am dat. — Eu zic că înseamnă 13. Mai dă-i una ca să fie fericită. — Nu pot! — Atunci, domnule cofetar Fin, poate că ești un om sincer, dar ai inima mică. Vei cădea și te vei ridica. Și atunci vei învăța să numeri.
Zicând asta, a ieșit din cofetărie, urmată de fetiță.
— Ha! Ce ciudat!
Decăderea cofetăriei
Din ziua aceea, nimic n-a mai mers bine. Aluatul creștea prea mult, iar plăcintele erau fără gust.
— Vai, tortul acesta este blaaah! — Iar prăjitura mea nu-i bună deloc. — N-o să mai vin niciodată.
În curând, oamenii au început să vadă ce rea era mâncarea și au început să nu mai vină la el. De la unul dintre cei mai căutați cofetari din oraș, a ajuns să nu mai fie vizitat de nimeni.
— Ce să mă fac? Cred că doamna aceea m-a blestemat.
Fin a început să vândă și să coacă tot mai puțin. Oamenii rareori veneau pe la el să cumpere ceva, iar seara pleca acasă trist.
A trecut un an și era ziua dinaintea Sfântului Nicolae, iar Fin era singur în cofetărie, fără să vină nimeni să-i cumpere prăjiturelele lui bune cu Sfântul Nicolae. În seara aceea, trist și dezamăgit, și-a închis cofetăria, a plecat acasă și s-a culcat.
— E aproape gata. — Hă? Cum de a ars iar? O, Sfinte Nicolae, ajută-mă!
Visul și revelația
Imediat ce a zis asta, a ajuns într-o cameră plină de copii și, în mijlocul lor, era Sfântul Nicolae, dându-le cadouri. Indiferent de câte cadouri oferea, stiva de cadouri nu scădea. Ba din contră, creștea.
— Uau! Ce sentiment plăcut e când oferi! Toți par fericiți! — Hei! Uite ce am primit! — Uau, buu! — Hă, cum s-a întâmplat?
Fin s-a transformat într-un băiat care a rămas uimit când Sfântul Nicolae i-a oferit un dar. Era una dintre prăjiturile sale cunoscute cu Sfântul Nicolae.
— Mulțumesc, Sfânt! Tu ești... — Da, Fin, eu sunt Evanora. Cred că ți-ai învățat lecția. Acum trezește-te, căci vei face mâncare bună și fiecare prăjitură va încălzi inimile oamenilor.
S-a trezit imediat, în timp ce lumina lunii bătea în fereastră și a început să se gândească.
— Întotdeauna le-am dat clienților marfă pentru cât plăteau. Dar de ce nu mai mult? E o bucurie să oferi! Răspândești multă bucurie!
O nouă duzină, o nouă viață
În ziua Sfântului Nicolae, la prima oră a dimineții, Fin s-a dus la cofetărie și a început să facă prăjiturelele, amestecând ingredientele cu un zâmbet mare pe față. A frământat aluatul de turtă dulce, a tăiat bucățile cu un model, apoi le-a copt.
— Iar acum, glazura!
A întins glazura roșie și albă peste prăjiturele și le-a făcut să arate exact ca Sfântul Nicolae. Era foarte mulțumit de cum arătau prăjiturelele, care arătau mai bine ca niciodată!
— Super! Arată fantastic!
Imediat ce a terminat, Evanora a intrat și s-a dus la el.
— Aș dori o duzină de prăjiturele cu Sfântul Nicolae, te rog.
Văzând-o pe Evanora înăuntru, a zâmbit și imediat a început să numere 12 prăjituri, apoi a mai adăugat una, apoi le-a dat Evanorei.
— Poftim! De acum, în cofetăria mea, o duzină înseamnă 13. — Hm, ai învățat să numeri bine. Sigur vei fi răsplătit pentru generozitatea ta.
Zicând asta, i-a mulțumit și a plecat. Ceea ce a prezis a fost adevărat, căci veștile că Fin considera o duzină drept 13 bucăți s-a împrăștiat repede, iar oamenii din întregul oraș veneau să ia o duzină de prăjiturelele lui gustoase.
— Vreau o duzină. — Și eu! — Și eu!
În curând, a devenit atât de bogat încât a hotărât să le ofere mâncare săracilor în fiecare weekend gratis, ceea ce a făcut ca tot mai mulți oameni din oraș și din jurul acestuia să vină la el.
Astfel, a învățat că sinceritatea și generozitatea sunt importante pentru a răspândi bucuria în întreaga lume.
