Elidor
Odată ca niciodată, în bătrâna Anglie, trăia un tânăr pe nume Elidor, care se pregătea să devină preot.
Viața la Mănăstire
Zi de zi pleca de la mama lui și mergea să învețe la mănăstire cu călugării. Acolo învăța să citească și să scrie alfabetul.
Însă era foarte leneș și puțin încet la minte. Așa că, imediat ce învăța să scrie o literă, o uita pe cealaltă, astfel încât progresa foarte, foarte încet.
Când călugării au văzut acest lucru, au încercat din greu să-l facă să-și amintească diferite lucruri, cu diferite metode. Dar totul era în zadar. În curând, metodele lor erau tot mai dificile, până când Elidor n-a mai rezistat.
— Gata! Opriți-vă!
Fuga lui Elidor
Și Elidor a luat-o la goană, ștergându-și lacrimile de pe față. Elidor știa că nu se mai poate duce acasă, căci mama sa ar fi fost supărată că a plecat de la școală mănăstirii.
Așa că a intrat în pădure și a continuat să fugă două zile și două nopți, înfometat și însetat. Până la urmă, a ajuns la un copac scorburos, pe marginea unui râu, unde s-a așezat obosit și frânt.
Dintr-o dată, în fața lui au apărut doi spiriduși.
— Salut! Se pare că ești de aceeași vârstă cu noi. Vino cu noi și te vom duce într-un tărâm plin de jocuri și de sporturi.
Elidor era surprins, însă s-a gândit puțin.
— Acasă nu pot să mă duc. Mai bine merg cu ei.
Tărâmul Spiridușilor
Așa că Elidor a plecat cu ei și mai întâi au trecut printr-un pasaj subteran prin întuneric, dar apoi au ajuns într-o țară minunată, cu râuri și livezi, cu păduri și câmpii, extraordinar de frumoase.
Acolo, soarele nu strălucea niciodată, iar cerul era acoperit de nori, astfel încât nu vedeai nici soarele ziua, dar nici luna și stelele noaptea.
Spiridușii l-au dus pe Elidor la regele lor, care l-a întrebat de unde e și ce face.
— Eu vin din Anglia, unde te pun să înveți și să ții minte lucruri, chiar dacă nu-ți place.
— Hm, interesant. Aici nu facem asta. Uite ce e: tu vei sta cu fiul meu.
Elidor a dat bucuros din cap și a plecat. Și astfel, Elidor s-a împrietenit cu fiul regelui și se juca cu el tot felul de jocuri și sporturi, împreună cu ceilalți spiriduși.
Aceștia aveau un păr frumos care le cădea peste umeri. Aveau cai mici, cât niște ogari, și nu mâncau carne, păsări sau pește, ci trăiau cu lapte cu gust de șofran.
Și pe cât de curios le era comportamentul, pe atât de curioasă le era și gândirea. Nu jurau și, în același timp, nu mințeau niciodată. Râdeau și se minunau de greutățile, minciunile și trădările oamenilor. Însă, deși erau atât de buni, nu venerau pe nimeni, doar dacă nu putem spune că venerau adevărul.
Dorul de Casă
Una peste alta, Elidor se simțea foarte bine. Timpul a trecut și a început să-i fie dor de casă. Voia să vadă oameni de mărimea lui.
S-a dus la rege și i-a cerut permisiunea să se ducă s-o viziteze pe mama lui.
— Bine, poți pleca. Dar trebuie să promiți că te vei întoarce în câteva zile. Dacă nu te ții de promisiune, vei pierde locul acesta pe veci.
— Promit că mă voi întoarce, înălțimea ta!
Revederea cu Mama
Și astfel, Elidor a plecat. Mici spiriduși l-au dus prin pasaj și i-au arătat drumul prin pădure până a ajuns aproape de casa mamei lui. Acolo, i-au făcut cu mâna și au dispărut.
Elidor a intrat în casă, iar mama lui, când l-a văzut, a aruncat toate ustensilele din mână și l-a îmbrățișat.
— Unde ai fost, fiule? Ce ai făcut? Mi-a fost tare dor de tine! Pe unde ai fost? Spune-mi, fiule, spune-mi!
Iar Elidor i-a povestit tot ce s-a întâmplat. Mama lui a rămas uimită de ce a auzit, dar s-a bucurat că fiul ei s-a întors acasă.
— Haide, du-te și fă-ți o baie caldă. Îți voi face terci, cum îți place ție.
— Iei! Ce bine este înapoi acasă!
O Promisiune Încălcată
Au trecut câteva zile și era timpul ca Elidor să se întoarcă pe ținutul spiridușilor. S-a dus la mama lui și i-a spus.
— Nu, nu te las să pleci nicăieri! Ești fiul meu!
Elidor i-a explicat că a făcut o promisiune și că trebuia să se țină de ea. Mama lui a plâns mult după el, dar Elidor a promis că se va întoarce în curând. Și astfel, Elidor trăia când cu spiridușii, când cu mama lui.
Totul mergea bine până când, într-o zi, când acesta s-a întors acasă, i-a povestit mamei lui despre mingile galbene cu care se jucau, despre care ea credea cu siguranță că sunt de aur. Așa că i-a zis ca data viitoare când vine acasă, să aducă una cu el.
— Gândește-te, fiule! Viețile noastre se vor schimba! Trebuie să faci asta, fiule, trebuie!
— Voi vedea ce pot să fac, mamă.
Pierderea Mingii și a Drumului
Data următoare, când a venit vremea să plece iarăși la mama lui, văzând o minge galbenă în apropiere, a luat-o, apoi a fugit spre pasaj. Chiar când era în mijlocul pasajului, a auzit un țipăt.
— Hei! Adu-o înapoi!
Un mare șal din armata spiridușilor se plimba pe acolo. Când l-a văzut pe Elidor fugind cu mingea, și-a hotărât să-l urmărească. În timp ce Elidor a fugit și a ieșit prin scorbură, mingea i-a alunecat din mână.
— Nu!
Dar era prea târziu. Pierduse mingea și copacul dispăruse și el pe veci. Deși l-a căutat de multe ori în anii care au urmat, nu l-a putut găsi și nu s-a putut întoarce pe tărâmul vrăjit. Tare dor îi era să se joace cu spiridușii.
Călugărul Înțelept
Astfel, după un anumit timp, s-a întors la mănăstire și, după o vreme, a devenit călugăr. Oamenii veneau la el, căci era cunoscut acum pentru înțelepciunea sa.
Când Elidor era mai mare, s-a întâmplat ca David, un călugăr care l-a învățat, a venit să discute cu el.
— Ei bine, Elidor, se pare că te-ai maturizat foarte mult. Acum ești un tânăr minunat.
— Da, dar mereu va fi un lucru care îmi va aduce amărăciune.
Și Elidor i-a povestit lui David totul despre spiriduși.
— Ah, ce dor îmi e de spiridușii aceia și ce mult regret că am furat mingea.
— Hm. De ce nu mai încerci o dată? Dacă îți pare foarte rău pentru greșeala ta, poate dorința de a-i vedea ți se va împlini.
— Îmi pare foarte rău, dar nu cred că-i voi găsi. Am căutat ani întregi.
— Ai încredere în mine, știu mai multe decât tine. Du-te în pădure, îl vei găsi.
Întoarcerea la Spiriduși
Și astfel, Elidor s-a umplut din nou de speranță și a plecat de la mănăstire, îndreptându-se către pădure. Acolo, spre uimirea lui, a văzut copacul scorburos, măreț și înalt, de parcă n-ar fi dispărut niciodată.
— E aici! A avut dreptate!
Elidor n-a pierdut timpul deloc. A intrat în scorbură și, în curând, mergea prin tunel. După ce l-a străbătut, s-a uitat în jur și a văzut toți spiridușii plimbându-se și râzând, așa cum era cu ani în urmă.
— M-am întors!
S-a plimbat și încet-încet și-a descoperit toți prietenii. I-a văzut pe toți stând într-o grădină, toți mari acum.
— Elidor? Pe unde ai fost? Nu ne-ai mai vizitat de mulți ani. Credeam că ne urăști.
Elidor le-a povestit cum încercase de multe ori să-i găsească, dar nu a mai putut găsi tunelul.
— Probabil că tata a făcut asta. Ei bine, nu e de mirare că nu te-ai întors.
— Mă bucur să vă văd și vreau să-mi cer iertare de la rege că am furat atunci mingea galbenă.
Așa că s-a dus la rege și și-a cerut scuze din adâncul sufletului.
— Ei bine, mă bucur că ți-ai cerut iertare și pentru că mereu mi-ai plăcut, vei fi iertat.
Elidor era cât se poate de bucuros. I-a mulțumit regelui și a plecat la prietenii săi.
— David, planul a funcționat! Îți mulțumesc că ai avut grijă de el în anii ăștia.
— Ei bine, e un băiat bun. Mulțumesc că ai deschis intrarea. He he he.
Morala Povestii
Spiridușii și Elidor s-au veselit, iar Elidor a învățat o lecție importantă: să nu-i păcălești niciodată pe cei care au mare încredere în tine. Mereu fii bun și amintește-ți să-ți ceri iertare pentru orice greșeală făcută.
Sfârșit.
