Fluierașul
Un rege neliniștit
Basme în limba română. Fluierașul.
A fost odată ca niciodată, într-un uriaș regat, cu un rege și o regină foarte îndrăgostiți. Duceau o viață fericită și tihnită în castelul lor.
Dar într-o zi, regele s-a săturat și a început să se simtă neliniștit. Voia să plece la luptă ca să-și arate puterea.
— Alena, draga mea, mai ții minte zilele glorioase în care mă luptam? — Sigur că da! Ai fost foarte curajos! — Am fost! Să înțeleg că nu mă mai consideri curajos și acum? — N-am zis asta, dragul meu. Cred că ești cel mai curajos dintre toți războinicii de pe lume. — Haha! Așa cred și eu! Dar mi-e dor de zilele glorioase când cuceream regate și toți războinicii puternici se plecau în fața mea. — Hm, păi n-ai cucerit niciodată un regat, nu-i așa? Războinici care să se plece în fața ta? Nu-mi amintesc să fi auzit. — Ei, lasă! Spun doar că mi-ar plăcea să pornesc din nou la luptă și să retrăiesc acele zile. — Hm, păi dacă vrei, eu nu te opresc. Fă ce vrei. Dar întoarce-te teafăr la mine, căci îți voi duce dorul tare mult. — O, mă voi întoarce în curând, iubirea mea!
Înfrângerea și captivitatea regelui
Regele și-a adunat la scurt timp soldații și le-a poruncit să pornească la război împotriva regatului învecinat.
— Am auzit că ținutul e condus de un rege crud. Îi vom răzbuna pe locuitorii acelui regat și îi vom elibera!
Regele Brian și armata sa au luptat împotriva regelui malefic cu mult curaj, dar până la urmă, regele Brian a pierdut, iar el și soldații săi au fost închiși în temnițele regelui cel crud.
Acolo, bietul rege Brian a fost ținut înfometat și tratat cu multă cruzime. A fost ținut în temniță multe zile, iar la scurt timp a ajuns foarte slăbit.
Scrisoarea secretă
Într-o zi, a furat o hârtie și o pană de la un gardian adormit și i-a scris reginei sale, Alina.
— Regina mea, sunt ținut prizonier în temnița regelui malefic. Te rog, adu tot aurul, toate bijuteriile și bogățiile pe care le deținem și scapă-mă din nenorocirea asta. Te rog să te grăbești, dragostea mea!
Regele a scos o brățară pe care o ținuse ascunsă în haină. Avea emblema regală pe ea și oricine ar fi putut s-o recunoască. A prins brățara în jurul scrisorii și a aruncat-o printr-o crăpătură din zid.
— Sper s-o găsească cineva. Sper doar să n-o găsească un dușman.
Brățara era foarte strălucitoare, așa că a atras atenția unei păsări. Păsărica a aterizat lângă pergament și l-a apucat de brățară.
Mesagerul neașteptat
A zburat peste mări și țări și a aterizat lângă un bărbat care se odihnea sub un copac.
— Salutare! Dar ce ai adus tu acolo? Hm? O brățară? A? Are emblema regelui nostru! Cum a ajuns aici?
El era un om simplu și cinstit, așa că s-a hotărât să se ducă direct la palat cu pergamentul. Când a ajuns acolo, s-a dus direct la regină.
— Regina mea, am găsit asta când eram la țară. S-ar putea să fie important, așa că vi l-am adus. — Mulțumesc, domnule!
Bărbatul a plecat, iar regina Alina s-a apucat să citească scrisoarea.
Planul reginei
— A pierdut războiul! E prizonier! Vai nu! Iubitul meu e închis într-un alt regat! Ce să fac? Dacă mă duc eu la palatul regelui malefic, s-ar putea să mă închidă și pe mine. Și nu pot avea încredere în nimeni altcineva cu o comoară așa mare.
Așa că regina a găsit un mod ca să scape pe soț din ghearele răului rege. Noaptea, și-a tăiat părul ei frumos și s-a îmbrăcat cu o pelerină închisă.
— Chiar arăt ca un băiat! Sper ca regele malefic să pice în capcană!
Și-a luat cu ea un fluier și s-a strecurat afară din palat. Regina Alina a mers toată noaptea, sperând că totul avea să fie bine a doua zi. Când a răsărit soarele, ea a ajuns în regatul regelui malefic. Emoționată, s-a dus la palat ca să-l întâlnească pe rege.
Fluierașul misterios
— Cine ești și de ce ai venit în regatul meu? — Ăă, salutare, Alteță! Eu... sunt un fluieraș călător și provin dintr-un tărâm îndepărtat. Am auzit de frumoasa ta împărăție și am hotărât să-ți cânt ceva din fluier. — Așa! Și crezi că vei cânta așa de bine încât să-mi placă mie? Ce idee! — Te rog, permite-mi să cânt doar o melodie. Promit că n-ai mai auzit în viața ta ceva atât de frumos. — Prea bine! Fă cum dorești! Dar ai grijă, băiete, căci dacă nu-mi place cum cânți, te voi arunca în temniță alături de ceilalți prizonieri ai mei! Ha-ha-ha!
Regina Alina era fericită că-l păcălise pe rege și a acceptat condiția lui. Și-a scos fluierul și a început să cânte o melodie frumoasă. Regele a început să se mire de frumusețea melodiei. În curând, a fost vrăjit de notele pe care regina Alina le scotea din fluier cu vârful degetelor. Ea a cântat o vreme, apoi și-a încheiat melodia.
Recompensa neașteptată
— Uau! Chiar a fost minunat! Ai avut dreptate! Niciodată n-am mai auzit o muzică atât de frumoasă! Ce-ar fi să rămâi la palat și să cânți pentru mine? — Ăă, îmi pare rău, Alteță, dar melodiile mele sunt frumoase fiindcă eu călătoresc foarte mult. Priveliștile frumoase îmi fac melodiile atât de fermecătoare. — Ha-ha! Înțeleg ce vrei să spui. Prea bine. Ce altceva aș putea să-ți ofer ca recompensă?
Regina Alina a zâmbit. În sfârșit își dobândise șansa.
— Alteță, ai spus că ai mulți prizonieri. Ce-ar fi să mi-l oferi pe unul dintre ei ca să-mi fie tovarăș în călătoriile mele? Mi-ar plăcea foarte mult un tovarăș. — Atât? Aș putea să-ți ofer ceva mai bun, aur sau bijuterii. — O, nu, regele meu! Te asigur că ce am cerut valorează mult mai mult decât oricare bijuterie din lume.
Regele porunci să-i fie aduși prizonierii. În curând, toți stăteau înșirați în fața ei. Când și-a văzut soțul iubit, aproape că a strigat.
— Regele meu! — Ce? Ăă, am zis: el e! Îl aleg pe acest bărbat să-mi fie tovarăș. — Prea bine! Poți să-l iei cu tine.
Drumul spre casă și o nouă încercare
Regina Alina și regele Brian și-au luat rămas bun și au plecat din regat. Au mers alături multe zile și multe nopți, dar regina nu și-a dezvăluit identitatea. Mereu vorbea cu o voce groasă, iar regele nu se gândea că era chiar ea.
În drum spre regatul lor, ea i-a cântat din fluier. Regele adora melodiile ei și nu se mai sătura de ele.
— Cânți foarte bine! Știi că regatul spre care ne îndreptăm e de fapt al meu? Permite-mi să te răsplătesc!
Regina a vrut să-și tachineze puțin soțul.
— Rege, mă îndoiesc. Nu ești așa chipeș ca un rege. Iar hainele tale arată de parcă-s culese din coșul de gunoi. — Cum îndrăznești? Eu sunt regele! Vino cu mine la palat și vei vedea! — Ha-ha-ha! Glumesc! Dacă ești rege, atunci vezi-ți de drumul tău. Eu voi continua să călătoresc și poate te voi vizita cu altă ocazie. — Bine, da. Dar să știi că îți sunt foarte recunoscător.
Cei doi și-au luat rămas bun și regele s-a îndreptat spre regatul său. Regina a găsit o scurtătură și a ajuns la palat înaintea regelui. S-a îmbrăcat în ținută regală și s-a dus să-și întâlnească iubitul.
Recunoașterea și iertarea
Când a intrat regele în palat, toată lumea de la curte era tare îngrijorată. Cu toții au fugit spre el și l-au înconjurat.
— Regele meu, unde ai fost? Am fost tare îngrijorați! — Alteță, arăți tare slăbit și obosit. — Veniți, Alteță, să vă schimbați în niște haine curate.
Regele a zâmbit și a vorbit cu toți, dar la regina lui nici nu s-a uitat. Se gândea că ea îl trădase. Nici nu i-a observat părul scurt.
— Cum a putut să-mi facă asta? E singura femeie pe care am iubit-o vreodată și nici măcar n-a putut să mă salveze!
Regina a încercat să vorbească cu regele ei, dar el a evitat-o. Regina s-a întristat, dar apoi a pus la cale un plan.
A doua zi, în timp ce stătea îmbufnat în salon, regele a auzit o melodie cunoscută.
— Ce-i melodia asta? Sigur am auzit-o pe undeva. — Eu sunt, mărețe rege! Am venit să te vizitez. — Mă bucur tare mult că te văd! Dar nu ai zis ieri că vei călători prin lume? Cum ai reușit să te întorci într-un timp atât de scurt? — Iar tu chiar ești rege? Hainele tale par mai puțin prăfuite decât data trecută. — Ha-ha-ha! Ei bine, de ce ai venit aici? — Păi, ai zis că mă vei recompensa. Am venit să-mi iau recompensa. — Desigur, băiete! Ce-ți dorești? Aur? Bogății? Un fluier de cristal? Spune și dorința ți se va îndeplini. — Nimic! Lucrurile astea nu contează în ochii mei. Îmi doresc un singur lucru. Și ăsta este... Tu! — Vocea? Aceea?
Alina și-a dat jos pelerina în fața lui Brian. Acesta a fost uimit și s-a rușinat foarte tare.
— De ce? De ce nu mi-ai zis că ești tu? — O, nu contează! Am făcut asta doar ca să mă distrez. — Îmi pare rău pentru felul în care m-am purtat cu tine. Mă bucur că m-ai salvat. Te iubesc foarte mult. — Și eu te iubesc pe tine, dragule!
Să știi că oricând vei avea probleme, eu îți voi veni mereu în ajutor.
