Fluierașul Tidu
A fost odată un țăran sărac care trăia cu soția și copiii săi. Cu toții lucrau pământul din greu pentru a câștiga destul cât să pună ceva pe masă. Cu toții lucrau din greu, mai puțin mezinul familiei, Tidu.
Tidu stătea în pat toată ziua și nu-l interesa să muncească, indiferent de cât îl băteau la cap ai săi. Dacă îl băteau la cap prea mult, Tidu se ducea în pădure. Acolo, el fie dormea la umbra răcoritoare a copacilor, fie cânta la flaut.
Într-o zi, în timp ce cânta la flaut, a trecut un om pe lângă el.
— Ce frumos cânți la cimpoi! — Mulțumesc! Mi-aș dori să pot sta, să pot cânta, să nu muncesc niciodată și să fiu cel mai bogat om din regat. Asta mi-ar plăcea. — Niciun vis nu se îndeplinește dacă nu faci nimic, tinere. Nimeni nu s-a îmbogățit fără să muncească. — Dar nu-mi place munca deloc. — De ce nu cânți la cimpoi sau la fluier pentru ceilalți? — Dar nu am fluier și nici n-am bani ca să-mi cumpăr unul. — Atunci, cântă la cimpoi. În curând vei avea destui bani pentru a-ți lua un fluier.
Ascensiunea lui Tidu
Așa că Tidu a început să cânte la cimpoi pentru cei din sat. Cânta atât de frumos, încât oamenii îi umpleau pălăria cu galbeni, iar în curând Tidu strânsese destui bani pentru a-și cumpăra un set de fluiere. Cânta la fluier mai bine decât la flaut și până la 20 de sate din jur îl chemau mereu pe Tidu să cânte la nunți și la sărbători.
— Tidu! N-am mai auzit o muzică așa de frumoasă niciodată! Nu știu cât ai merita pentru cum cânți, dar acum te rog să aștepți 100 de galbeni de aur pentru prestația ta. — Mulțumesc, domnule!
Ai putea crede că atâția bani l-ar fi făcut pe Tidu fericit, dar n-a fost așa. El a devenit doar mai lacom. Plecase de mult de acasă și în loc să se întoarcă la familia sa, a hotărât să meargă în cunoscutul ținut Cungla. Se zicea că orice familie din Cungla era mai bogată decât 50 de regi laolaltă.
— Banii mei! Unde-mi sunt banii? Cum... cum ar fi dacă aș cânta în Cungla? Aș fi atât de bogat!
Călătoria spre Cungla
Așa că Tidu și-a luat bogățiile și fluierele și s-a dus la o corabie care mergea spre Cungla. Însă Tidu n-a vrut să cumpere bilet, mințind că nu are destui bani, deși era evident că avea destui.
— Scuzați-mă, domnule, biletul dumneavoastră, vă rog! — Dar nu am bilet. — Îmi pare rău, dar nu vă pot lăsa să urcați fără bilet. — Sunt sărac. Dacă aș fi putut, aș fi cumpărat bilet. — Îmi pare foarte rău.
Unul dintre marinarii de pe corabie îl cunoșteau pe Tidu. L-a auzit cântând la fluier. L-a chemat într-ascuns.
— Șșș! Aici! Nu ești cunoscutul fluieraș? — Da. — Sigur ai destui bani pentru a cumpăra un bilet. Știu că tu cânți foarte bine. Așa că te voi lăsa să intri. La noapte, trebuie să sari în apă și să înoți în spatele corabiei, bine? Îl voi pune pe căpitan să te scoată. Să-i spui căpitanului că ai înotat după corabie de când am plecat.
Tidu a devenit atât de zgârcit, încât a fost de acord cu planul ciudat și noaptea a ieșit din cabina marinarului și a sărit în apă. Marinarul a strigat:
— E un om care înoată în spatele corabiei! E un om care înoată în spatele corabiei! Se pare că se îneacă! — Repede! Trageți-l cu frânghiile! Repede! — Ajutor! Ajutor!
L-au tras pe Tidu pe corabie.
— Cum ai ajuns acolo? — Fiindcă nu mi-ai dat voie pe corabie fără bilet, am înotat în spatele ei, dar acum îmi pierdeam puterile. Dacă nu mă trăgeai, sigur mă înecam. — Ai înotat până aici mai bine de opt ore? Nu știam că îți dorești atât de mult să ajungi în Cungla. Haide, vino cu noi!
Bogăția din Cungla
Așa că Tidu a fost lăsat pe corabie, iar după vreo două zile, corabia a ajuns în Cungla. Tidu s-a plimbat pe străzile din Cungla și a rămas uimit de casele cu porți de aur sau de oamenii care mergeau în căruțe bătute cu pietre scumpe. Până și negustorii simpli din piețe arătau ca nobili bogați și aprinși și prințese.
— Pot face o avere aici! — Haide, în Cungla un servitor poate câștiga de zece ori mai mult decât câștigă un muzician în altă parte.
Tidu a auzit conversația și a hotărât că dacă un servitor câștigă mai mult decât un muzician, trebuie să devină servitor. Și-a aruncat fluierele și s-a angajat într-o vilă mare. După o lună de muncă:
— Sunt mulțumit de tine. Ăsta e salariul tău.
Într-o lună, Tidu a câștigat de zece ori mai mult decât ar fi câștigat într-un an. Însă, cu cât făcea mai mulți bani, cu atât voia mai mult. A devenit atât de lacom și de avar, încât nu-și mai cumpăra haine noi, iar cele vechi erau rupte și distruse.
Într-o zi, stăpânul său a observat:
— Servitorule, du-te și ia-ți haine noi, sau pleacă din casa mea. Servitorii care arată sărăcăcios nu au ce căuta în casa mea. Oamenii vor crede că nu te plătesc bine și nu permit așa ceva, să știi.
Lecția lui Tidu
Când Tidu l-a auzit pe stăpânul său certându-l, s-a supărat tare. Tanjea după laude și respectul din satul său natal. S-a dus să-și împace inima lângă lacul din oraș. În timp ce stătea, în apă a apărut o față cunoscută. Tidu a ridicat privirea. Era același bărbat care l-a sfătuit să cânte.
— Tu? — Văd că îți amintești de mine. Foamea ta de bani nu te-a făcut să mă uiți așa cu una cu două, nu? — Am destui bani, dar doresc respect. — Cum să fii fericit când ești servitor dacă inima ta poftește muzică? Ai renunțat ușor la talentul tău pentru câțiva galbeni în plus. Nu lipsa ta de respect te macină, tinere, ci lăcomia ta. — Ce să fac? Tu mi-ai arătat calea odată. Arată-mi-o din nou, te rog. — Calea este aceeași. Uită de bani, tinere, și începe să cânți iar. Dar nu mai cere bani de data aceasta. Vei vedea că vei fi bine răsplătit. — Dar n-am mai cântat de mult. Nu știu dacă voi mai fi în stare să cânt la fel de bine ca atunci. — Ce păcat să irosești un talent atât de minunat la muzică. Exersează, vei vedea că într-o zi vei deveni la fel de bun ca înainte. Ai destui bani ca să te întreții până atunci. — Voi face așa cum zici tu.
Întoarcerea acasă
Așa că Tidu a început iar să cânte la fluier și nu după mult timp, cânta chiar mai bine decât înainte. Muzica lui era atât de plăcută, încât bogații din Cungla l-au răsplătit cu atâtea averi, încât Tidu devenise unul dintre cei mai bogați oameni de acolo.
Însă acum Tidu era schimbat. Își dorea să meargă acasă, la ai lui. Așa că a cumpărat o corabie și a început drumul spre casă, împreună cu bogățiile sale. Dar vai! O furtună puternică s-a ivit și a doborât corabia, distrugând și toate bogățiile lui Tidu. Din fericire, Tidu a fost salvat și aruncat pe malul unei insule ciudate.
— Unde sunt? Am pierdut totul în timpul furtunii?
Tidu era înfometat și a început să caute de mâncare pe insulă. În curând, a ajuns la un copac plin cu mere și la altul cu alune. A cules din ambele, căci îi era foarte foame. S-a întors pe plajă ca să mănânce. Însă imediat ce a luat câteva guri din măr, nasul i-a crescut atât de lung, încât aproape că-i atingea picioarele.
— Ce e asta? Așa voi fi de acum înainte?
Imediat a luat alunele și a început să mănânce. Ușurat, a observat că nasul îi revenise la lungimea inițială.
— Fructele astea sunt magice! Măcar nu voi muri de foame aici. Nu-mi pasă de bogățiile mele, căci am văzut că banii îți fac viața ușoară, dar nu îți vindecă durerile inimii. Însă mi-aș dori să am fluierul ca să pot cânta.
Regele arogant
Ah! Dintr-odată au început tunete, iar Tidu a văzut fața celui din cer.
— Tidu, mă bucur că ai învățat în sfârșit ce e mai important în viață și că nu ești trist că ți-ai pierdut bogățiile. Prin urmare, îți voi da înapoi fluierele tale. În curând vei fi salvat. Există un rege în regatul Riviera care e arogant și crede că el și familia sa sunt cei mai frumoși oameni de pe pământ. A băgat oameni la închisoare doar pentru că i se părea că-s bine îmbrăcați. Folosește aceste mere și alune pentru a-i da o lecție și câștigă destul pentru a te întoarce acasă.
Imediat, Tidu a pregătit două coșuri. Într-unul a pus mere, în celălalt alune. Și a așteptat. În curând, a văzut o corabie. Tidu a făcut cu mâna către corabie și a fost salvat. Corabia a ancorat într-un regat numit Riviera. Tidu s-a deghizat ca să nu-l recunoască nimeni.
A luat coșul cu mere și s-a dus la palat.
— Mere proaspete, dulci, zemoase și galbene ca soarele! Mere proaspete, dulci, zemoase și galbene ca soarele!
Se pare că bucătarul tocmai căuta mere ca să gătească o plăcintă pentru familia regală. Așa că l-a chemat pe Tidu.
— Hei, vânzătorule de mere, vino aici! Merele tale sunt destul de bune pentru a fi mâncate de rege? — O, n-ai mai văzut mere atât de bune ca astea. Privește-le și bucură-te! — Chiar arată extraordinar de bine. Bun, voi lua întregul coș.
Tidu a luat repede banii și a plecat de acolo ca nu cumva bucătarul să guste merele. Apoi, a așteptat răbdător câteva zile. În curând, se zvonea că familia regală s-a îmbolnăvit. Apoi într-o zi, s-a făcut un anunț.
— Atenție, toată lumea! Un mesaj special de la palat! Familia regală suferă de o boală ciudată, luată de la niște mere. Boala nu le pune viețile în pericol, dar e ciudată și le afectează nasurile. Oricine le aduce medicamentul care să-i vindece va primi jumătate de regat.
Când Tidu a auzit asta, a făcut o pudră din alune și s-a deghizat în doctor. S-a dus la palat cu alunele.
— Am medicamentul pentru boala regelui. Toți membrii familiei să mănânce cinci linguri pline din asta și până dimineață vor fi bine.
Bineînțeles că familia regală a scăpat de nasurile lungi, iar regele i-a oferit lui Tidu recompensa sa.
— Ne-ai vindecat! Mă voi ține de cuvântul pe care ți l-am dat și însă vreau să-ți dau ceva mai mult decât jumătate din regatul meu. Ce-ți dorești? — Sire, am auzit că ai închis oameni doar pentru simplul fapt că erau bine îmbrăcați. Eliberează-i, înălțimea ta! — Așa e. M-am lecuit de mândria de a fi sofisticat și bine îmbrăcat și deja am pus ca acei prizonieri să fie eliberați. Ce altceva pot să-ți dau în afară de jumătate din regat? — Înălțimea ta, nu vreau jumătate din regat. Vreau doar să-mi dai o corabie ca să plec acasă și destui bani pentru câțiva ari de pământ. — Foarte bine!
O viață fericită
Așa că regele i-a dat lui Tidu una dintre cele mai bune corăbii ale sale și a umplut-o cu bogății. Astfel încât Tidu a plecat acasă, a cumpărat o bucată imensă de pământ, a construit un conac și a trăit acolo fericit cu familia sa până la adânci bătrâneți, cântând la fluier. Și-a împărțit bogăția cu nevoiașii și n-a mai fost niciodată leneș sau lacom.
Bogățiile și frumusețea dispar, dar talentul și stăruința niciodată.
