Frumoasa privighetoare
Această poveste vorbește despre vremuri în care China era stăpânită de regi. Acest rege avea un palat frumos, și cea mai superbă locație din palat era grădina sa luxuriantă, cu flori de toate felurile.
Unele dintre aceste flori se găseau doar în această grădină și niciunde altundeva în lume. Grădinarul lega clopoței de ele.
Grădina era atât de mare încât dacă o priveai până la capăt, puteai vedea că ducea înspre o pădure. În pădure curgea un râu, iar lângă râu era un copac care servea drept casă unei privighetori.
Privighetoarea cânta atât de frumos încât oricine o auzea era fascinat. Regatul acesta era atât de faimos încât oameni din alte ținuturi îndepărtate veneau să-l vadă. Scriitorii scriau cărți despre regat și în toate cărțile scriau cel mai mult despre privighetoare și cântecele sale.
Descoperirea Privighetorii
Într-o zi, regele însuși citea o asemenea carte. Când a citit despre privighetoare, s-a cufundat în gânduri.
— Ce pasăre din regatul nostru este asta? N-am mai auzit de ea până acum.
Și-a chemat prim-ministrul.
— Domnule prim-ministru, ce citesc eu aici? Există o pasăre numită privighetoare în regatul nostru care cântă atât de frumos încât e văzută ca cea mai frumoasă creatură din întreg regatul? Cum se face că eu nu am auzit de ea? — Măria ta, eu nu am auzit de o asemenea pasăre. — Du-te, găsește-o și roag-o să cânte în fața mea la curte chiar diseară. — Cum dorești, Măria ta.
Căutarea și Găsirea Privighetorii
Prim-ministrul s-a grăbit de îndată ce a primit ordinul regelui. În sus și în jos, la stânga și la dreapta, el a întrebat pe toată lumea de la palat, dar nimeni nu a auzit despre privighetoare. S-a dus la rege încă o dată.
— Măria ta, e foarte posibil ca scriitorii să fi scris despre pasăre ca o plăsmuire a imaginației și în realitate să nici nu existe deloc o asemenea pasăre. — Nu! Regele Japoniei mi-a trimis cartea asta. Nimic din ce scrie în carte nu poate fi o minciună. Vreau să aud privighetoarea cântând. Adu-o în fața mea până diseară, altfel întregul regat va fi pedepsit.
Prim-ministrul nu a avut alternativă. A continuat să întrebe pe toată lumea despre pasăre. În cele din urmă, a întâlnit o fetiță.
— Privighetoare? Da, am văzut-o. Am și auzit-o cântând. Locuiește lângă râu. — Ascultă, dacă mă duci la privighetoare, îți voi da o recompensă.
Pe de o parte, ministrul s-a dus cu fetița înspre pădure și pe de altă parte, a trimis un mesaj regelui cum că pasărea a fost găsită. Amândoi au ajuns la locul din pădure unde cânta de obicei privighetoarea.
Privighetoarea la Curte
Privighetoarea a început să cânte. Fetița a spus:
— Vezi? Uite acolo! E pasărea de care ți-am spus.
Ministrul nu a auzit nimic din ce a spus fata. Era vrăjit de cântecul privighetorii.
— Ai auzit? Oricine poate să uite de lume ascultându-i cântecul. — N-am mai auzit un cântec așa de frumos. Într-adevăr, regele va fi în extaz când o va auzi. Draga mea privighetoare, vino la palat. Regele vrea să te audă cântând. — E o onoare pentru mine faptul că regele m-a chemat. Bineînțeles că am să vin.
Luând privighetoarea cu ei, au pornit spre palat. Palatul era minunat decorat și strălucea de grandoare. Regele stătea pe tron. Toți curtenii și nobilii erau prezenți. A fost pregătit un stativ de aur, special pentru privighetoare. Privighetoarea s-a oprit pe el și a început să cânte. Cântecul ei era atât de fermecător încât regele a fost mișcat până la lacrimi.
— Vreau ca inelul meu de aur să fie atârnat în jurul gâtului privighetorii. — Nu, Măria ta. Nu vreau nimic. Faptul că ți-a plăcut cântecul meu e răsplata mea.
Privighetoarea Artificială
Regele a ordonat privighetorii să rămână la palat. A fost construită o colivie de aur pentru ea. Era lăsată să zboare de două ori în timpul zilei și o dată pe timp de noapte. Doisprezece soldați se duceau cu ea și i-au legat un șnur roșu de gât. Privighetorii nu-i plăcea deloc să zboare așa. Asta a continuat săptămâni întregi.
Într-o zi, cineva a trimis regelui o cutie pe care era încrustat cuvântul "privighetoarea".
— Cu siguranță, trebuie să fie o altă carte despre privighetoare.
Dar nu era nicio carte în cutie. Cutia conținea o privighetoare ornată cu diamante și nestemate și dacă îi atingeai coada, cânta exact ca privighetoarea adevărată. Avea un șnur la gât pe care era scris: "Această privighetoare care aparține regelui Japoniei are valoarea privighetorii care îi aparține regelui Chinei." Toată lumea era încântată să vadă privighetoarea artificială.
— Ce răsfăț! Hai să le punem pe ambele să cânte împreună.
Comparația Cântecelor
Ambele privighetori au fost puse să cânte împreună, dar cântecul lor combinat nu a fost foarte plăcut, căci privighetoarea adevărată cânta ce dorea ea, pe când cea artificială doar cântecele pe care le avea pregătite.
— Nu este vina privighetorii artificiale. Ea cântă doar ce a fost învățată.
Apoi doar privighetoarea artificială a fost pusă să cânte. Vocea ei suna exact la fel ca a privighetorii adevărate și datorită diamantelor ei superbe, arăta extraordinar. Privighetoarea artificială a cântat multe cântece.
Plecarea Privighetorii Adevărate
Ceva mai târziu, regele a spus că ar vrea să audă adevărata privighetoare.
— Unde a dispărut privighetoarea? A văzut-o cineva plecând de aici? Cum e posibil ca nimeni să nu știe unde s-a dus? Se pare că a părăsit palatul.
Toată lumea de la curte era fericită că aveau o privighetoare artificială pe care o ascultau iar și iar și iar, savurându-i cântecele.
— Privighetoarea asta e așa frumoasă! Și cântă așa frumos! Dacă te uiți la ea, nici n-ai zice că e o privighetoare artificială. — Suntem încântați de acest cadou de la regele Japoniei. Domnule prim-ministru, organizează un concert duminica următoare. Aș vrea ca întreg regatul să audă cântecele minunate ale privighetorii. — Cum dorești, Măria ta.
A doua zi a fost organizat concertul privighetorii. Tuturor le-a plăcut, dar unii dintre ei o auziseră pe adevărata privighetoare cântând.
— Nu e rău, dar nu e la fel ca privighetoarea adevărată. Când ea cântă, îți dau lacrimile. — Bravo! Ce frumos! Nu contează de câte ori o auzi, mai vrei încă o dată.
Privighetoarea artificială a fost așezată în camera regelui, pe patul său. Regele îi auzea cântecele înainte de culcare și i-a dat titlul de "cântăreața regală". Acest titlu a fost cusut pe o fundă pusă apoi la gâtul ei. Iar acum se publicau cărți și despre privighetoarea artificială. Faima ei s-a răspândit peste tot.
Defecțiunea și Boala Regelui
După un an, regele și curtenii îi memoraseră unul dintre cântece. De îndată ce începea cântecul, toți începeau să cânte și ei. Dar într-o seară, când privighetoarea artificială cânta pentru rege, s-a auzit un sunet, cum s-ar strica ceva înăuntru. A doua zi dimineață, regele a trimis-o pentru reparații la un ceasornicar.
— Măria ta, am examinat acest obiect în amănunt. De la prea mult și prea des cântat, firele și conexiunile din interior s-au stricat. Și dacă încerc să-l repar, s-ar putea să-și piardă melodiile. Îmi pare rău să vă spun că nu va mai putea cânta niciodată.
La auzul acestora, întregul regat a căzut în disperare, căci privighetoarea era o sursă de divertisment pentru ei toți.
Au trecut cinci ani. Regele s-a îmbolnăvit și sănătatea lui s-a înrăutățit grav. Oamenii din regat se rugau pentru însănătoșirea regelui.
— Măria ta, vrei să îți aduc ceva? Ce ai vrea să îți aduc?
Regele nu a spus nimic. Devenea din ce în ce mai slab și părea că nu mai poate fi salvat. Îi era greu să respire. Nu și-a amintit nimic în afară de:
— Cântă! Cântă, draga mea privighetoare, cântă! Te-am răsplătit cu atât de multe. Nu poți să-mi faci asta! Cântă! Cântă!
Întoarcerea Privighetorii Adevărate
Dar privighetoarea nici nu s-a clintit. În acel moment, brusc, regele a auzit un cântec în afara ferestrei. O rază de speranță și fericire a străbătut chipul regelui. După puțin timp, regelui i s-a părut că văzuse o pasăre la fereastră. A încercat să-și deschidă ochii și a văzut că adevărata privighetoare stătea la geam. Cânta.
— Te-ai întors! Cântă! Cântă, draga mea privighetoare!
Privighetoarea i-a cântat mai mult timp. Fericirea regelui creștea cu fiecare notă și părea că voința lui de a trăi renaștea.
— Mulțumesc! Mulțumesc foarte mult, iubita mea privighetoare! De ce m-ai părăsit? Dar azi, întorcându-te, mi-ai dat înapoi viața. Cum să te răsplătesc? — Măria ta, tu m-ai răsplătit deja. Îmi amintesc când am cântat în fața ta prima oară. Ai fost mișcat până la lacrimi. Ce răsplată mai mare există pentru un artist?
Privighetoarea a mai cântat un cântec și ascultându-l, regele a adormit. Privindu-l cum doarme, părea că acum doarme liniștit după secole. Dimineața următoare, când regele s-a trezit, razele soarelui intrau pe fereastră, iar privighetoarea stătea lângă el, iar regele arăta mult mai bine decât înainte.
— Rămâi cu mine pentru totdeauna, draga mea privighetoare! Cântă doar când te simți inspirată să cânți. Nu te voi mai forța niciodată. — Nu, Măria ta. Nu pot trăi în palat. Ori de câte ori voi vrea să te văd, voi veni. Îmi voi face un cuib undeva în apropiere și când vei avea nevoie de mine, voi zbura spre tine și îți voi cânta. Prin cântecele mele îți voi spune totul despre regat. Dar trebuie să-mi promiți ceva. — Sigur! Spune-mi, îți voi da orice dorești. — Tu nu vei lăsa pe nimeni să știe că eu îți spun totul despre regat. — Bine, de acord!
Concluzie
Spunând asta, privighetoarea a plecat în zbor, iar regele și-a dat seama că nu ar trebui să închidem păsările în colivii. Și ele au dreptul să trăiască așa cum vor. Nimănui nu îi este permis să subjuge pe nimeni, iar păsările sunt fericite când zboară libere și cântă prin copaci și păduri. Acolo este adevărata lor casă, nu în palate, între patru pereți, în așezările oamenilor.
După o vreme, când prim-ministrul s-a dus să-l vadă pe rege, a văzut că acesta nu stătea întins în pat, ci mai degrabă la fereastră, zâmbind. Prim-ministrul s-a grăbit să dea vestea bună tuturor și întreg regatul s-a bucurat.
Adevărata fericire și libertate nu pot fi închise sau forțate, ci trebuie să vină din propria voință și natură. Un conducător înțelept învață să prețuiască libertatea și frumusețea autentică, nu doar bogăția materială sau controlul.
