Găsiți-mi o regină
A fost odată ca niciodată, un rege foarte bun pe nume Bombănilă. Bombănilă nu era amuzant deloc. E adevărat, supușii lui erau sănătoși, dar nu erau fericiți.
— Hmm, n-am deloc de muncă. Ooh! — Hehehe! N-ai altă treabă decât să-mi faci mie farse? — Nu, regatul nu-i deloc distractiv. De asta lumea-i bosumflată. Tu te ocupi de zilele libere. Dă-le oamenilor o vacanță de o săptămână. — Regele e superiorul meu și el nu vrea. O fi el un rege bun... — Foarte bun, vrei să zici. — Da, e un rege foarte bun, dar e prea plictisitor. Avem un rege care știe să conducă. — Deci ne trebuie o regină care să știe să se distreze. Perfect!
Așa că s-au dus amândoi la rege, care, după ce le-a ascultat părerile, a rămas foarte surprins.
— De ce? Nu-i regatul prosper? — Hmm, păi, da, dar... — Alteță, regatul are nevoie și de distracție, nu doar de reguli practice. — Distracție? — Distracție! De exemplu, baluri regale sau festivaluri pline de culoare. Sărbători!
Regele a rămas șocat, dar deoarece își iubea mult supușii, a fost de acord.
— Of, merge și găsiți-mi cea mai frumoasă prințesă din lume. Trebuie să fie și cea mai tăcută, ca să pot vorbi pentru amândoi, dar și cea mai prostuță, fiindcă pot fi înțelept atât pentru ea, cât și pentru mine.
Căutarea prințesei perfecte
Administratorul s-a bucurat că regele acceptase atât de ușor. Totuși, profesorul a căzut pe gânduri. La palat s-a dat un ospăț, la care au participat multe prințese frumoase. Unele erau prostuțe, altele erau înțelepte, dar niciuna nu era tăcută.
Regele s-a plictisit repede să facă cunoștință cu atâtea prințese și să încerce să le facă să tacă. La scurt timp, au plecat toate.
— Of, slavă cerului că au plecat!
Deodată, regele obosit i-a văzut pe cei doi consilieri înghesuiți unul în altul.
— Ce tot șușotiți acolo, voi doi? — Ooh, noi doar... — Există cineva perfect pentru alteța sa. Dar există o problemă. — Pot să rezolv orice problemă. Doar spune-mi ce e. — Hmm, păi, alteță, uitați cum stă treaba. Prințesa s-a ascuns. A auzit că sunteți în căutare de regină și... — Și a fugit după ce v-a auzit numele. Nu prea i-a plăcut.
Ministrul zilelor libere s-a spăimântat, dar regele a râs.
— Ha ha ha! Înseamnă că nu mă cunoaște. O voi găsi. Nu mă voi întoarce până n-o găsesc.
Grădina misterioasă și Domnița Strănie
Așa că regele a cutreierat tot ținutul, căutând-o pe prințesă, luni la rând, neobosit. Dar chiar când ajunsese să creadă că n-o va găsi, a dat de un gard viu înalt, acoperit de trandafiri frumoși, mirositori.
— Hmm, sigur se ascunde ceva fermecător după gardul ăsta frumos.
Așa că a mers înainte, plin de curiozitate, până a ajuns lângă o poartă frumoasă acoperită de plante agățătoare și de flori. A trecut de poartă și a văzut o căsuță adorabilă.
— Cine stă aici? Ooh! — Bună, cine ești? Ce cauți în grădina mea? — Ei bine, eu sunt regele și vreau să știu cine locuiește aici. — Da, eu locuiesc aici. — Ce prostie! Nu se poate să încapi în căsuța asta. — Dacă asta voiai să afli, trebuia să pui o întrebare mai clară. — Vrei să-mi spui cui îi aparține casa asta? — Nu, nu pot, fiindcă nu-i aparține nimănui. — Locuiește o prințesă aici? — Nu locuiește nicio prințesă aici. Pui prea multe întrebări. — Regele Bombănilă s-a enervat. Dar deodată, a văzut o tânără frumoasă pe lângă casă. — Ea cine e? Vreau să vorbesc cu ea. — O cheamă Domnița Strănie. Poți să vorbești cu ea când vrei, dar nu-ți va răspunde. — O frumusețe tăcută! Ea este aleasa! Spune-i că regele Bombănilă vrea s-o cunoască. — Huhuhu! Bombănilă, ce nume mai e și ăsta? Sigur va refuza să vorbească cu un om având un nume atât de ciudat.
Dragonul a plecat, lăsându-l pe rege foarte supărat. După o vreme, s-a întors.
— Domnița Strănie, în mod ciudat, a fost de acord să te întâlnească, dar doar un minut după răsărit. La revedere, pe mâine dimineață!
Regele era extrem de uimit, dar călătorise multă vreme ca să obțină șansa asta.
— Ha ha ha! Bun. Chiar va fi aici mâine, așa e? — Tu chiar pui prea multe întrebări. Da, da, va fi aici mâine.
Întâlnirile cu Domnița Strănie
Așa că regele Bombănilă a plecat și s-a culcat afară, în grădină. A doua zi dimineață, regele s-a dus la căsuța cea frumoasă. Acolo a apărut Domnița Strănie, care doar l-a privit și a zâmbit.
— Domnița Strănie, am călătorit zile întregi ca să te văd.
A așteptat, dar Domnița Strănie doar a zâmbit.
— Ochii tăi strălucesc extraordinar de frumos.
Din nou, Domnița Strănie doar a zâmbit. Dar de data asta, a părut că se abținea să nu râdă.
— Hmm, tu ești într-adevăr o domniță încântătoare, iar eu...
Dar Domnița Strănie nu s-a mai putut abține și a început să râdă.
— Ahahaha! Ahahaha! Ahahaha! Ahahaha! — Regele Bombănilă a rămas împietrit, dar înainte să poată reacționa, a apărut dragonul. — S-a scurs timpul. Poți să te întorci mâine. — Ce? Dar domnița...
Domnița Strănie fugise înăuntru, așa că bietul rege, descurajat, a făcut cale întoarsă și a plecat. Noaptea a trecut, urmată de un nou răsărit. Odată cu răsăritul, a apărut și regele Bombănilă, gata să-și încerce din nou norocul cu Domnița Strănie.
— Domnița Strănie, ți-a mai zis cineva cât de minunat de tăcută ești? Ai, adică, nimeni nu-i mai așa de tăcut ca tine. — Mhm. — A, adică, nimic nu e mai dulce decât sunetul tăcerii. — Ahahaha! Oh ho ho ho ho! Ahahaha! Oh ho ho ho ho! Ahahaha! Oh ho ho ho ho! — Domnița Strănie! — S-a scurs un minut. Eu și domnița trebuie să luăm micul dejun. — Ah!
Bietul rege Bombănilă și-a încercat norocul a treia oară.
— Domnița Strănie, vrei să te întorci cu mine la palat și să fii regina mea? — Mmm. Mmm. — Ce? De ce nu?
Domnița Strănie a ridicat din umeri și a zâmbit.
— Spune-mi de ce nu vrei să fii regina mea?
Dar Domnița Strănie a început din nou să râdă și a plecat.
— Of, ce să mă fac? Râde orice i-aș spune.
Regele a plecat, bombănind. A bombănit până s-a înnoptat, iar la scurt timp a adormit. Dimineața următoare, s-a dus din nou la domniță.
— Domnița Strănie! Domnița Strănie! — Tu chiar ești gălăgios! Domnița Strănie nu mai vrea să iasă, fiindcă s-a săturat de sporovăiala ta. — Ce? Asta a spus? — Domnița Strănie nu spune niciodată nimic, dar s-a strâmbat. — Nu, nu, nu, nu, nu, nu, nu! Vreau s-o văd! Of, cât de prost am fost! — Sigur că ai fost prostuț. Dacă voiai doar s-o vezi, atunci de ce i-ai vorbit? — Fiindcă asta am vrut de la început. — Dar atunci, de ce te-ai răzgândit așa de ușor? Ești prea prostuț. — Ah, da, da, sunt cel mai prost rege. — Ahahaha! — Domnița Strănie, te-ai întors! — Ce prostuț! Nu plecase niciodată. — Nu!
O regină înțeleaptă și veselă
— Ei bine, rege Bombănilă, mă bucur că ți-ai învățat lecția! La ce ți-ar folosi o regină tăcută când ai avea nevoie să vorbești cu cineva? — Ar fi inutilă. — Și la ce ți-ar folosi o regină prostuță dacă ea trebuie să te ajute să conduci regatul? — N-ar fi complet inutilă. — Bine, am înțeles. Dar Domnița Strănie, poți vorbi? — Sigur că da! Nu ți-am vorbit ție fiindcă ți-am făcut o farsă! Sper că nu te-am supărat!
Dar regele a râs, deoarece se bucurase de farsa care i se făcuse. Așa că a ajuns să înțeleagă de ce era nevoie de distracție în regat.
— Vrei să te întorci cu mine în regatul meu? Vreau o regină înțeleaptă care își spune părerea. Am greșit când am cerut altceva. — Ce zici, dragonule? Chiar îți pare rău? — Hmm, păi, așa mi se pare. — Ahahaha! Și mie mi se pare la fel. Bine, rege Bombănilă, o să merg cu tine, dar să știi că nu sunt prințesă. — Nu mă interesează deloc asta.
Așa că cei doi au plecat din grădină și s-au întors la palat. Acolo, regele a dat peste altă surpriză.
— Bună, fata mea! În sfârșit ai ieșit din ascunzătoare! — Bună, tată! — Stai așa! Tu ești fata lui? De ce nu mi-ai spus? — Fiindcă nu mă întreba niciodată! Ahahaha! Oh ho ho ho ho!
Noua și vesela sa regină a început să se ocupe de lucrurile distractive din regat, iar supușii erau mai mult decât fericiți cu hotărârile ei.
— Am ales femeia corectă. Hmm? Unde ai plecat? — Ahahaha! Oh ho ho ho ho! — Aș, chiar nu sare departe de trunchi.
Morala poveștii: Un rege bun are nevoie de o regină înțeleaptă și veselă, care să-și spună părerea și să aducă bucurie în regat, nu de una tăcută sau prostuță.
