Grădinarul
O moșie de vis
La cinci mile de Harababura orașului Londra, era un orășel mic, liniștit, bogat și frumos, unde marii nobili aveau reședințele de vară. Aceasta este povestea cele mai apreciate dintre moșii. Una care era frumoasă peste poate.
Grădinarul, Larson, îngrijea foarte atent peluzele. Cu pasiunea sa pentru grădinărit, se asigura că aleilor pietruite și zidurilor de piatră li se alăturau flori rare. Că fructele delicioase atârnau în ciorchini din copacii puternici și că cele mai bune legume creșteau în elaborata grădină pentru bucătărie cu cele mai rare plante care împodobeau sera scumpă.
Această moșie era un monument de frumusețe a naturii și proprietarii erau foarte mândri de ea. Veneau s-o viziteze negreșit în fiecare vară.
— Ce proprietate frumoasă avem! — O, și cât efort depunem pentru a o menține așa! — Dar merită toată munca. Totuși, toată proprietatea poartă numele familiei noastre. Orice am face, e puțin față de onoarea pe care moșia ne-o aduce nouă.
Vizita proprietarilor
— Măria ta, bun venit! — Bună ziua! Ce ne-ai pregătit anul acesta, Larson? — Domnule, am îngrijit acești mango indieni vreme de cinci ani deja. Fructul are nevoie de un anumit tip de sol și metode speciale de udare. Luni de zile am studiat cum să-l cresc, dar... — E suficient, Larson! Avem recoltă? — O, da, priviți! Le-am cules pe cele mai bune. Le-am cules chiar eu. Forma perfectă și mărimea perfectă. — Aș vrea să te speli, Larson! — O, iertați-mă. Tocmai ce am săpat pentru aceste noi ridichi din Franța și... — Taie asta și haide să vedem dacă mangoul lui Larson este bun de ceva. — Trebuia să le fi tăiat tu deja, Larson! — Mă iertați, doamnă. O să... — Hai, spală-te!
Oaspeți la masă
— Sunt bune, domnule? Doamnă? — Mmm, sunt în regulă. — Domnule, Măria Sa Lordul Cornwall a venit să vă vadă. — O, lasă-l să intre! — Am intrat deja, prietene. — Bună ziua! Mă bucur să te văd! — Ăia sunt mango indieni? — Păi... — Mmm, sunt delicioși. Cei mai buni pe care i-am mâncat. Când ați fost în India? — Nu sunt din India. Larson a reușit să-i crească aici, chiar pe moșia noastră. — Larson, tu poți face minuni. — Larson? Nu aveai cumva treabă în grădină? — Ă, da, doamnă. Ridichile, vă spun... — Poți să mergi în grădină, Larson. — Ah, ți-am spus că este de-a dreptul epuizant să întreții moșia asta. Ah, am obosit rău. — Păi am venit să vă invit la întâlnirea noastră de mâine seară. Sper să puteți ajunge și voi. — Va fi plăcerea noastră, Lord Cornwall. Vom fi acolo. Și aș putea să iau și niște mango? Larson e un adevărat maestru. — Nu e Larson, ci binecuvântările trimise de strămoșii noștri spre acest pământ. Ia cât mango poftești! — Trimite să fie pus la pachet imediat!
Fructe de la piață
Seara următoare, Lordul și soția sa au mers la casa Lordului Cornwall. Pe lângă mâncarea somptuoasă, oamenii au servit mere și pere. Cele mai gustoase pe care orice invitat le mâncase vreodată.
— Sincer, merele și perele sunt delicioase. — Acestea sunt de pe moșia ta? Cine e grădinarul, Lord Cornwall? — O, nu am niciun grădinar. Dar caut unul. Acesta sunt de la aprozarul lui John din piața locală. Mi-a spus că a adus fructele special pentru seara asta. — Păi, omul le cunoaște bine fructele. De-a dreptul exotice. N-am fi așteptat la asemenea fructe din grădina voastră, Lord Maxwell.
Lordul Maxwell s-a întors acasă insultat.
— Spune-i lui Larson să vină imediat! — Da, domnule. — Larson, trebuie neapărat să facă treabă mai bună în grădină! — Ați trimis după mine, domnule? — Păi, noi tocmai am mâncat cele mai frumoase și delicioase mere și pere la Lordul Cornwall. — Trebuie să mergi la aprozar, la un anume John de la piață și să-l întrebi de unde are acele fructe. — Și apoi învață de la omul care le crește cum face să fie atât de gustoase. — Un anume John de la piață? Păi, i-am vândut un pachet azi dimineață. A spus că vrea mere și pere pentru o întâlnire foarte specială. Habar nu am avut că era vorba de aceeași la care ați mers și dumneavoastră. — Deci, merele și perele erau din grădina noastră? Poți dovedi asta? — O, da. Aici este chitanța de dimineață. Am încercat o nouă combinație de soluri pentru a face fructele să fie mai mari, mai suculente și... — Larson! Ai fi putut să ne dai mai întâi nouă să gustăm! — Dar v-am servit data trecută când ați venit aici. Și mi-ați spus că sunt în regulă. — Ajunge! Acum adună mai multe fructe și noi o să trimitem coșuri cu fructe tuturor prietenilor noștri și le vom spune că sunt din grădina noastră, cu binecuvântarea strămoșilor noștri. — Sincer, Larson, ar trebui să fii atent cu astfel de lucruri. Ah, acum du-te!
O floare rară pentru prințesă
— Larson, trudești zi și noapte în grădină. Datorită ție, grădina aceasta este cea mai frumoasă din întreaga țară. Iar ei nu-ți spun niciodată un cuvânt de laudă. — Ă, hei, pachetul este gata. Acum pot să merg să mă uit la lotusul albastru. — Lotusul albastru? — Da. Și nu-ți mai face prea multe griji. Atâta vreme cât mă lasă să fac ce vreau în grădină, eu sunt mulțumit.
Dimineața următoare, Lordul Maxwell a primit un mesaj urgent. Regele și prințesa voiau să se prezinte imediat la palat pentru treburi importante.
— Ce este, dragă? — Regele și prințesa m-au chemat de urgență la palat pentru treburile din Alabama. — Trebuie să pleci imediat! Te ajut eu să-ți faci bagajul! — Păi, nu ar trebui să duc și un cadou pentru prințesă? — Dar vei avea timp să iei ceva pentru ea? — Prințesa e mare cunoscătoare a florilor rare. Cheamă-l pe Larson!
Larson a fost trimis să aducă o floare rară din grădină și apoi i-a adus Lordului Maxwell un lotus albastru.
— Ești sigur că e o floare rară? — Ă, da, Măria Ta. Se găsește doar în înaltul munților din India și Tibet. Dar eu... — Ajunge! — Larson, pepeni! — Pepeni? — Da, bucătarul regal mi-a cerut să-i trimit niște pepeni la castel. Familiei regale i-au plăcut mult cei de anul trecut. — Poți dovedi asta? — Ă, iată biletul pe care bucătarul regal mi l-a trimis dimineață. — Ar fi trebuit să ne dai nouă să gustăm înainte! — Dar v-am dat. Și ați spus că erau în regulă. Vara trecută, grădinarul regal și-a pierdut recolta, așa că mi-a cerut mie câțiva și i-a prezentat bucătarului și familiei regale. — Hai, nu ne mai zăpăci! Trebuie să pleci acum, dragule! — Pa, dragă! Ține pepenii în trăsură.
Larson este concediat
Lordul Maxwell i-a prezentat prințesei floarea și aceasta a fost încântată. A așezat floarea într-un bol de cristal, chiar în mijlocul mesei pentru conferințe. Dar un curtean gelos i-a spus Lordului Maxwell:
— Floarea pe care i-ați adus-o prințesei era relativ comună. Nu-i așa? Nu trebuie să-l lași pe Larson să te păcălească așa. Știu eu un grădinar care e mult mai bun decât Larson. Ar trebui să-l angajezi în locul lui.
Lordul Maxwell a fost foarte furios când a auzit acestea. A mers înapoi la moșie pentru a-i cere socoteală lui Larson. Când a ajuns, Larson era în grădină și vorbea cu doamna Maxwell.
— Larson? — Vă rog, lăsați-mă să tai copacii bătrâni și uscați. În locul lor, o să cresc un petic de ovăz la care vor veni să mănânce multe păsări, iar grădina va fi plină de ciripitul lor vesel și va prinde viață prin culorile vibrante. — Copacii ăștia sunt aici dintotdeauna, Larson. De dinainte să vii tu aici. Nu te atinge de ei! — Dar, domnule, credeam... — Nu uita, Larson, că grădina asta aparține familiei noastre. Cum îndrăznești tu să hotărăști ce să faci cu ea? — Iertați-mă, domnule. — Nu vei mai sta aici de acum înainte. Un curtean bun ne va trimite un alt grădinar, iar noi nu vom mai avea nevoie de serviciile tale aici. — Domnule, mi-ai dat să-i duc prințesei o floare obișnuită și mi-ai spus că este rară? Acum ar trebui să-i scriu o scrisoare prin care să-mi cer iertare. — Dar, domnule... — Nu mă face să repet! Haide, pleacă!
Larson a trebuit să părăsească moșia și frumoasa grădină pe care a întreținut-o cu multă dragoste și grijă atâția ani.
Scrisoarea prințesei
Între timp, Lord Maxwell a scris acea scrisoare pentru prințesă.
— Majestate, vă informez cu regret că lotusul albastru pe care vi l-am prezentat la ultima mea vizită la palat nu era o floare rară, așa cum mi s-a spus. Îmi cer iertare pentru această scăpare. Sper că mă veți ierta și că veți înțelege că nu am vrut să distorsionez anumite fapte în fața dumneavoastră în mod voit. Cu stimă, Lord Maxwell.
— Dragă Lord Maxwell, eu știu că floarea pe care mi-ați adus-o este cu adevărat rară. Chiar dacă este o floare comună în India sau Tibet, este foarte rară în aceste părți ale lumii și este cu adevărat incredibil faptul că grădinarul dumneavoastră Larson a reușit s-o crească în acest climat. Pentru asta, merită felicitări. Am auzit multe despre moșia dumneavoastră, despre grădina lui Larson și aș dori să le vizitez. Pentru că anul acesta este târziu, propun să vă vizitez vara viitoare. Dacă nu vă deranjează în vreun fel. Cu stimă, Prințesa Flora.
Vizita prințesei
S-au făcut o mulțime de pregătiri pentru vizita prințesei. S-au cumpărat semințe noi, flori noi, toate acestea cu noul grădinar, căci familia Maxwell nu a considerat niciodată grădina ca fiind a lui Larson. A fost dintotdeauna numai și numai a lor. Între timp, Larson și-a găsit de lucru la casa Lordului Cornwall și și-a făcut treaba minunat în grădina Lordului Cornwall.
A trecut un an, a venit iar vara, iar familia Maxwell a așteptat vizita prințesei. Iar prințesa a ajuns în micul oraș.
— Stai! Viziteu, stai! Un petic de ovăz la care să vină păsările? Numai Larson putea să facă asta. Aceasta trebuie să fie moșia! — Înălțimea ta, sunt aproape sigur că moșia Lordului Maxwell este puțin mai în față. — Iar eu sunt sigură că aceasta trebuie să fie moșia! Aceasta trebuie să fie cea mai frumoasă grădină din țară. Nu are cum să fie altceva decât munca priceputului Larson. — Larson? Tu ești? — Da. — Ah! Eu sunt Prințesa Flora! — Prințesă! Iertați-mă, vă rog, domniță. Trebuie, trebuie să mă spăl. — Nu face decât să arate cu câtă pasiune îți faci treaba. Ai cumva pepenii mei preferați? — Da! Îi aduc aici imediat!
Între timp, vizitiul i-a trimis vorbă Lordului Maxwell că prințesa a ajuns. S-au grăbit la moșia Lordului Cornwall.
— Prințesă Flora, înălțimea ta, moșia noastră este puțin mai sus pe deal. — Așa e? Dar Larson este aici!
Atunci, Prințesei Flora i s-a spus cum Larson a fost pus să plece după ce a trimis prințesei o floare obișnuită. Prințesa Flora a înțeles. Era suficient de istețea să-și dea seama că familia Maxwell era egoistă și că nu i-a apreciat niciodată lui Larson talentul extraordinar și dragostea pentru grădinărit. A hotărât să îndrepte asta.
Paradisul lui Larson
— Larson, ești un grădinar extraordinar de talentat și de pasionat și îți voi dărui o grădină și un conac ce vor fi ale tale și în care vei putea grădinări cât și cum vei dori și vei fi plătit din trezoreria regală. Toți cei care îți vor vedea grădina o vor numi Paradisul lui Larson și cu acest nume va fi cunoscută în toată țara.
În sfârșit, Larson a primit aprecierea pe care o merita.
