La est de soare și la vest de lună
A fost odată ca niciodată un fermier sărac, care trăia într-o colibă dărăpănată, într-un sat îndepărtat, cu soția și copiii săi. Cel mai mic copil era o fată pe nume Ra.
Ra era la fel de frumoasă pe cât era de înțeleaptă. Ducea singurul catâr al fermierului la păscut în zori și cânta toată ziua păsărilor și florilor.
Se întorcea doar la apus.
Într-o seară, tocmai ce se întorsese și o ajuta pe mama ei la gătit, s-a auzit un ciocănit la ușa casei.
— Deschid eu.
Țăranul deschise ușa și văzu un urs care stătea în fața lui.
— Te rog, nu-ți fie teamă, domnule. Nu-ți fac rău. — Cine e, dragule? — Nimeni. — Ce vrei de la mine? — Locuiesc într-un castel dincolo de munți. Sunt singur acolo. Am auzit-o pe fiica ta cântând în pădure. Are într-adevăr vocea unui înger. Dacă mi-ar cânta în fiecare zi, doar vreme de un an de zile, aș plăti-o atât de bine încât nu vei mai cunoaște sărăcia niciodată, iar ea ar avea orice își dorește. — Cum să-mi trimit fiica cu un urs? — După cum vezi, nu sunt un urs obișnuit. Mă voi asigura că va fi bine îngrijită și fericită. — Trebuie să o întreb întâi. Așteaptă aici o clipă.
Țăranul se întoarse în casă și vorbi cu familia lui.
— Fiica noastră nu va pleca cu un urs! — Dar mamă, a spus că ne va plăti o sumă frumușică. Ne trebuie banii. Ne mai trebuie catâri, acoperișul trebuie reparat, pantofi și haine noi pentru toată lumea.
— Dar vei fi departe de noi, Ra! — E vorba doar de un an, mamă! — În plus, nu mai ții minte profeția? — Nu poate fi asta. — Nu știi niciodată. — Tată, mamă, ce profeție? — Ceva ce a zis un prezicător că se va întâmpla când ai să împlinești 18 ani. Și i-ai împlinit săptămâna trecută. — Păi, și ce e? — Când ai să împlinești 18 ani, vei pleca într-o călătorie care te va face regină. — Cum? — Nu, oricum ar fi, nu-mi pot lăsa fiica să plece cu un urs! — Uite, dacă ursul ar fi fost periculos, ne-ar fi atacat deja. — Tata are dreptate. Cred că trebuie să plec.
Așa că Ra a decis să plece cu ursul. Ursul a rugat-o să se așeze pe spatele lui și să se țină de blana lui, iar el plecă în grabă peste cei trei munți către palatul lui maiestuos.
— Iată, asta va fi casa ta pentru următorul an, doamna mea. Și de orice ai avea nevoie, doar sună clopoțelul argintiu și dorința îți va fi îndeplinită. Dar te rog, nu intra în grădină după apus. — Mulțumesc, domnule urs! — Trebuie să-ți fie foame. Ai vrea o tocană caldă? — Mi-ar plăcea, sigur că da.
Palatul ursului
Ra a mâncat după pofta inimii, apoi a dorit să se odihnească, căci era foarte obosită. Ra a sunat din clopoțelul argintiu și imediat a apărut cel mai moale pat din câte există, cu perne de mătase albă și aurie.
În fiecare zi, Ra îi cânta ursului dimineața și stăteau și povesteau toată ziua, dar ursul dispărea exact înainte de apus și nu-i spunea niciodată unde se ducea.
Într-o seară, Ra nu putea dormi. Așa că s-a dus la o plimbare prin palat, când a auzit cea mai frumoasă muzică din lumea toată. Undeva afară în grădină, lângă fântâna parfumată, cineva cânta la vioară.
Nu putea vedea cine e. Voia să intre în grădină, dar și-a adus aminte că ursul o rugase să nu intre în grădină după apus. Așa că a rămas unde era, fascinată de melodie.
Lucrurile au continuat așa luni întregi. Ra îi cânta ursului ziua, iar noaptea asculta muzica ce se auzea din grădină.
Pe cât de fericită era cu ursul, lui Ra îi era un dor teribil de familia ei. Deveni tristă.
Într-o dimineață,
— Cântecele tale au fost minunate, dar au fost atât de triste azi. Care e problema? Te deranjează ceva? — Mi-e atât de dor de familia mea. Sunt luni de zile de când nu i-am mai văzut. — Pot să te duc la ei dacă vrei? — Ai face asta? — Sigur că da. Dar trebuie să-mi promiți că nu le vei spune ce ai văzut aici. — Îți promit!
Astfel ursul a dus-o pe Ra înapoi la casa tatălui ei, care nu mai era o dărăpănătură, ci mai degrabă o vilă mare. Și nu era pic de sărăcie în casa aceea bogată.
Mare a fost bucuria părinților când au văzut-o pe Ra.
— Mamă, tată! — Ra, copila mea! Te revăd după atât de mult timp! — Cum mai ești, copila mea? Și ce mai faci, domnule urs? — Sunt foarte bine, mulțumesc. Mă întorc mâine să o iau pe Ra. — Ne-a fost așa dor de tine! — Și cum e acolo, Ra? — Las-o să mănânce liniștită. Ra, vino în bucătărie cu mine, te rog. Ajută-mă să aduc desertul. — Nu voiai să o lași să mănânce liniștită? — Termină-ți mâncarea. Vino cu mine, Ra.
— Ra, și, spune-mi, totul e bine acolo? Nu e nimic neobișnuit care se întâmplă? — Mamă, totul e bine. — Sunt sigură. Arăți foarte bine. Dar e ceva neobișnuit la palatul ursului?
Ra voia să-i spună mamei ei totul despre misterioasa muzică pe care o cânta cineva în fiecare noapte. Voia atât de tare încât sub impulsul momentului, a uitat că ursul i-a interzis să vorbească și i-a povestit totul mamei sale.
— Păi, acum când te întorci la palatul ursului, când auzi muzica noaptea, ascunde-te în spatele fântânii și stai acolo până în zorii zilei. Când va veni să-și spele fața la fântână, îi vei vedea imaginea în apă și-i vei vedea cine e. — Dar mamă, ursul mi-a interzis să intru în grădină. — Păi, el te-a angajat să-i cânți, nu să-i urmezi ordinele. Fă așa cum îți spun.
Călătoria
Așa că în noaptea următoare, când Ra a ajuns din nou la palatul ursului, deși era obosită, a stat trează, așteptând să înceapă muzica. Apoi, s-a strecurat în grădină în spatele fântânii.
În zori, s-a uitat în apă în timp ce silueta se apropia să se spele pe față și acolo în apă a văzut cel mai frumos chip bărbătesc pe care l-a văzut în viața ei.
— Vai de mine! Ești atât de frumos! — Tu ai sfidat tot ce ți-am spus! — Îmi pare rău, dar am fost așa curioasă! — Dacă ai fi așteptat doar încă o lună, m-ai fi putut elibera. Dar acum blestemul nu mai poate fi spulberat. — Uite, îmi pare rău. Sigur pot să te ajut cumva. — Am devenit așa din cauza unui blestem al vrăjitoarei Elora. Vrea să mă însor cu fiica ei. Ea crede că fiica ei trebuie să se mărite cu cel mai frumos bărbat din lume. Când am refuzat, a aruncat blestemul ăsta asupra mea și mi-a dat un an să-mi găsesc dragostea. Eu te-am găsit pe tine, Ra, dar tu ai stricat totul. Iar acum trebuie să merg la palatul ei. — Eu te-am plăcut, chiar și când erai urs. Nu am cum să te scap de blestem? — Există o cale, dar este foarte greu. — Spune-mi și am s-o fac! — Elora trăiește într-un castel la est de soare și la vest de lună. Trebuie să ajungi acolo în șapte zile și șapte nopți. E singura cale. — Stai! Unde e locul ăsta?
Ra nu avea de gând să renunțe. Așa că a mers cinci zile și cinci nopți prin cele mai dese păduri, întrebând fiecare animal și pasăre pe care le întâlnea, dacă știau unde e castelul Elorei la est de soare și la vest de lună.
Dar nimeni nu părea să știe. În a șasea zi, s-a întâlnit cu o bătrână.
— Cauți castelul Elorei cea bogată, Ra? — Da! Știi unde e? Se zice că e la est de soare și la vest de lună. — Eu nu știu unde e, dar cineva poate știe. Cred că ar trebui să mergi la casa vântului de nord. Dacă e cineva care știe, el e acela. Dacă e cineva care te poate duce acolo, el e acela. — Mulțumesc! Cum ajung la casa vântului de nord? — Calul meu te va duce acolo. Când ajungi, doar șoptește-i în ureche și el te va aduce înapoi la mine. Ia asta cu tine. S-ar putea să-ți folosească. — Mulțumesc foarte mult!
Bătrâna femeie fluieră și apăru un cal. Ra merse pe cal departe, departe, până ajunse la casa vântului de nord.
Din cele șapte zile și șapte nopți pe care le avea până să ajungă la castelul Elorei la est de soare și vest de lună, asta era a șasea noapte. Îi spuse totul vântului de nord.
— Castelul la est de soare și la vest de lună. Am fost acolo doar o dată și era atât de departe. — Te rog, domnule vânt de nord, trebuie să ajung acolo până mâine seară! — Îmi ia toată energia și chiar mai mult ca să ajung acolo. Va trebui să-mi petrec toată noaptea asta pregătindu-mă pentru călătorie. Vom pleca mâine la ivitul zorilor. Până atunci, odihnește-te aici.
Ra s-a odihnit în casa vântului de nord și în dimineața următoare, la primii zori ai zilei, amândoi au pornit la castelul la est de soare și la vest de lună. Au zburat toată ziua și aproape toată noaptea, până când în sfârșit au ajuns la castelul Elorei.
— Hei! Asta e. Nu mai pot zbura niciun fâlfâit mai departe. Trebuie să mergi singură de aici. — Mulțumesc, domnule vânt al nordului! Mulțumesc mult! — Acum du-te. Mai ai doar câteva ore înainte de zorii zilei a opta.
Blestemul
Ra a alergat la palat. Elora a văzut-o că vine și l-a închis pe prinț în șapte închisori ca să o țină pe Ra departe de el.
— Văd că ai ajuns aici. Dar ai ajuns doar la castelul de la est de soare și vest de lună. Dar nu și la prinț. — Unde e? — În șapte închisori. Dacă poți ajunge la el înainte de zori, mai vorbim despre blestem. — Tu-mi unde sunt închisorile și să nu mai fie nimeni acolo! — Foarte bine.
Gardienii Elorei au dus-o la cele șapte închisori și au lăsat-o acolo. În cea de-a șaptea închisoare stătea prințul. Când a rămas complet singură, Ra a scos cheia pe care i-o dăduse bătrâna și a deschis fiecare dintre cele șapte uși și a ajuns la prinț.
— Tu ești aici! — Da, am ajuns la tine. Acum blestemul va fi spulberat. — Nu, încă nu. Elora sigur mai are ceva ascuns în mânecă. — Mai, mai, ai reușit să ajungi la el. Mai, mai, grozav efort. — Acum îl vei elibera de blestem, nu? — Tu ești în castelul meu, în închisoarea mea și ai pretenția să te eliberez? El trebuie să se însoare cu fiica mea. — Dar condiția blestemului... — Conform blestemului, dacă dragostea mea ajunge la mine în șapte zile și șapte nopți, eu pot alege cu cine mă căsătoresc. — Păi, blestemul spune că dacă dragostea ta ajunge la tine în șapte zile și șapte nopți, tu poți alege o condiție pe care viitoarea ta mireasă să o îndeplinească. Și nu există nicio condiție pe care fiica mea să nu o îndeplinească. — Nu o iubesc pe fiica ta. Nu va fi niciodată fericită cu mine, Elora. — Dragostea, ce măi aiureală. Spune-mi care e condiția ta. — Păi, să fie dragostea condiția. Când doi oameni se iubesc, inimile lor vibrează în tandem ca una. Și ce mod mai frumos de a o evalua decât prin muzică? — Fiica mea cântă minunat. Condiție îndeplinită!
Și atunci prințul și-a primit vioara. Fiica Elorei a încercat să cânte cu vioara, dar n-a putut.
— La la la la la la la. Tu și cu mine pe vecie. — Stop! Oprește sunetul ăsta groaznic!
Acum era rândul lui Ra.
— La la la la la la la la. Suntem meniți să fim împreună.
Prințul cânta la vioară, Ra îl acompania și împreună au creat o melodie atât de frumoasă încât până și Elora a fost fascinată.
— Nu înțeleg! Fiica mea cântă și ea frumos. Dar de ce nu a putut să cânte cu prințul? — Pentru că noi doi nu ne iubim și atunci inimile noastre nu vibrează în tandem. Dar a lui Ra și a prințului, da! Lasă-i să se căsătorească, mamă! Eliberează-l de blestem!
Așa că Elora l-a eliberat pe prinț de blestem, iar ea și fiica ei au dispărut pentru totdeauna, cine știe unde. Ra și prințul au plecat de la palat și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți.
Dragostea adevărată poate învinge orice obstacol.
