Lăptarul cel lacom
Odată ca niciodată, într-un sat mic, trăiau Henry și soția lui, Gloria. Henry era lăptar.
Împreună, cei doi aveau niște vaci. Cuplul avea grijă de vacile lor. Le hrăneau cu fân și le îndrăgeau.
Datorită acestui lucru, toate vacile lui Henry dădeau lapte de o calitate excelentă. Toată lumea din sat cumpăra lapte doar de la Henry.
Henry și Gloria câștigau bine și duceau o viață bună. Dar în ciuda acestui fapt, Henry nu era fericit. Mereu visa să-și cumpere o casă mare și haine scumpe.
Visul lui Henry
— Am văzut o casă mare la marginea satului. Ar trebui să o cumpărăm. Ne-am putea lua o mașină scumpă și mulți servitori care să ne slujească. O să purtăm cele mai scumpe haine și majoritatea sătenilor ne va invidia. — Lăcomia asta n-o să te ducă nicăieri. Câștigăm destul și ar trebui să fim fericiți cu ce avem. — Cum să fii fericită în casa asta mică și cu grajdul ăsta? Ah! M-am săturat de mirosul vacilor. — Dar ăsta e traiul nostru! — Nu pentru mult timp. Ascultă ce-ți spun. Într-o zi voi fi cel mai bogat om din tot satul. — Ah!
Planul de Îmbogățire
În fiecare zi, când Henry mergea să vândă lapte, sătenii îl lăudau.
— Henry, laptele ăsta e așa bun și sănătos. Sigur ai mare grijă de vacile tale, nu? — Ah, da. Așa este. Dar n-am s-o mai fac mult. Odată ce voi deveni bogat, am să vând toate vacile. Nu-mi place mirosul ăla în casa mea. — Dar vacile astea îți asigură traiul. N-ar trebui să te plângi de munca ta? Te ajută să supraviețuiești. Eu îmi câștig existența vânzând ouă și găinile miros, dar nu mă deranjează. — Asta e munca mea. — Măi, măi, măi. Poate ești făcut să vinzi ouă. Dar eu sunt făcut să fac lucruri mai mari, să cumpăr lucruri scumpe și haine scumpe. — Lăcomia asta nu te va duce nicăieri, prietene. Cu cât mai repede înțelegi asta, cu atât mai bine. — Da, am pierdut destul timp aici. Mult succes cu afacerea ta cu găinile. La revedere. — Eh!
Henry voia să câștige mai mulți bani. Adesea încerca să găsească o cale de a se îmbogăți.
— Asta-i tot? E foarte puțin. Cum să vând mai mult lapte? Trebuie să existe o cale. — Hmm. Vacile mele sunt sănătoase. Nu le pot face să dea mai mult lapte. În plus, ăsta e un sat mic. Chiar dacă aș face mai mult lapte, unde l-aș vinde? — Stai! Aș putea merge în satele vecine. Sunt multe familii acolo. — Ah! Dar atunci va trebui să cumpăr încă o vacă și acum nu am destui bani pentru asta. Nu. Trebuie să fac ceva. Am să cumpăr o casă mai mare. — Să vedem. Nu am destui bani cât să mai cumpăr o vacă. Dar va trebui să cresc cantitatea de lapte. — Cum fac eu asta?
O Idee "Genială"
Cum mergea el așa, a ajuns la un râu. În cele din urmă, copleșit de lăcomie, lui Henry i-a venit o idee.
— Ce-ar fi să pun puțină apă în lapte? Așa n-ar mai trebui să cumpăr încă o vacă și în același timp aș putea să vând lapte și în satul vecin. Ah, e o idee genială. Nimeni n-o să observe dacă pun un picuț de apă în lapte. Hehehe.
Și Henry exact așa făcu. A doua zi, Henry începu să umple sticlele cu lapte. Dar de data asta, le-a umplut doar pe jumătate și a plecat. Apoi s-a oprit la râu și a adăugat puțină apă în lapte. În ziua aceea, ca de obicei, sătenii au cumpărat lapte de la Henry și au plătit la fel.
Datorită apei adăugate, Henry avea acum mai mult lapte pe care l-a vândut în satul vecin. În noaptea aceea, Henry a fost foarte fericit.
— E grozav! Dacă continui așa, voi deveni foarte bogat curând.
Consecințele Lăcomiei
Avea dreptate. Zilele au trecut și Henry era acum mai bogat decât înainte. Și-a cumpărat o mașină și și-a renovat casa.
Se obișnuise atât de mult să adauge apă în lapte, încât nu s-a gândit nicio clipă să mai cumpere o vacă. Cum cererea de lapte creștea, la fel creștea și apa din lapte.
Asta a durat săptămâni la rând. Dar sătenii au început să observe. Oamenii vorbeau în sat despre laptele cu apă în el.
Dorind să știe adevărul, câțiva dintre săteni s-au adunat în fața casei lui Henry.
— Care-i problema? — Henry, avem observații de făcut în legătură cu laptele pe care îl vinzi. — Are gust de apă. — Poftim? Cum îndrăzniți să spuneți asta? — Noi plătim pentru lapte, Henry, nu pentru apă. Nu ne mai poți prosti! — Nimic nu s-a schimbat. Nu știți să-mi apreciați bunătatea. Eu muncesc foarte mult. Cumpărați de la altcineva dacă nu vă place. N-am nevoie de voi. Am multe alte sate în care e apreciat laptele pe care eu îl vând.
Henry s-a repezit în casă și a trântit ușa. Sătenii au fost șocați de comportamentul urât al lui Henry.
— Ceva nu e în regulă. — Sunt de acord. Trebuie să aflăm.
O Lecție pentru Lăptar
Au plănuit cu toții să afle adevărul. În dimineața următoare, ca de obicei, Henry se duse la râu.
A deschis bidoanele pe jumătate pline cu lapte și a turnat apă în ele. Dar el nu știa că sătenii îl urmăreau.
— Ah! Cum îndrăznește! — Nu e corect. — Uite așa se îmbogățește el. Are același număr de vaci și totuși vinde lapte atâtor familii.
Sătenii au înțeles totul și au hotărât să-i dea lăptarului cel lacom o lecție.
A doua zi, Gloria s-a dus la piață să cumpere leguminoase. În seara aceea, când Henry s-a întors de la muncă, s-a așezat cu soția la masă.
— Ha? Ce-i asta? Ai gătit cu pietre? — Pietre? Nu! Sunt leguminoase. — Nu, nu sunt. Nu pot să cred. Vânzătorul ți-a vândut pietricele printre leguminoase? Cum îndrăznește? Am să merg mâine să vorbesc cu el.
În noaptea aceea, Henry și Gloria s-au culcat cu stomacul gol. Henry s-a dus supărat la vânzător a doua zi dimineață.
— Ce ne-ai vândut? Noi n-am plătit pentru pietre, ci pentru leguminoase! — Cumpărați de la altcineva dacă nu vă convine. N-am nevoie de voi.
Henry s-a întors nervos acasă. După o vreme, s-a dus să cumpere 12 ouă. Când a ajuns acasă și a încercat să le spargă, și-a dat seama că 10 din cele 12 ouă erau pietre. S-a înfuriat tare.
— Ce mi-ai vândut? Am plătit pentru ouă, nu pietre! — La fel cum noi am plătit pentru lapte și nu apă. Cumpără de la altcineva dacă nu îți convine. Nu am nevoie de tine.
Henry a plecat furios. A doua zi, și-a cumpărat o cămașă de mătase. În drum spre casă, a început să plouă și apa i-a spălat culoarea din cămașă. Când a ajuns acasă, și-a dat seama că acea cămașă nu era din mătase, ci din iută.
Asta s-a întâmplat câteva zile. De fiecare dată când Henry ieșea să cumpere ceva, venea acasă cu ceva diferit.
— M-am săturat de asta! De ce nu ne vând ceea ce trebuie? — Ne păcălesc. Nu e corect.
Henry era atât de preocupat să se gândească la el însuși și la lăcomia lui, încât nu și-a dat seama că și el făcea același lucru cu alții. Cu timpul, chiar și cei din satele vecine au început să se plângă. Cu încetul, nimeni n-a mai cumpărat lapte de la Henry.
Lecția Învățată
Nemaiavând bani de cheltuit, Henry a început să-și vândă lucrurile pe care le cumpărase din vânzarea de lapte de calitate inferioară.
Acum Henry era un lăptar sărac. Avea doar câteva vaci rămase și doar câteva case la care își putea vinde laptele.
— Acum îți dai seama ce ai făcut? Lăcomia ta e motivul pentru care suntem săraci. Dacă ai fi continuat să vinzi lapte bun așa cum făceai, ne-am fi putut permite o casă mai mare și haine scumpe într-o zi. Nu trebuia decât să ai răbdare și să continui să muncești. — Sunt de acord, Gloria. Ar fi trebuit să te ascult. Nu mi-am pierdut doar banii. Am pierdut și respectul și încrederea oamenilor. Ah!
Henry a continuat să vândă lapte și să aibă grijă de vacile lui. Acum știa cât de periculoasă poate fi lăcomia. Și-a învățat lecția. Din ziua aceea, n-a mai adăugat niciodată apă în lapte și s-a mulțumit cu cât câștiga.
