Lebăda magică
Basme în limba română
Odată ca niciodată, într-un orășel foarte departe, trăia o familie cu trei frați. Numele lor era Jack, Leo și Peter. Cel mai mare, Jack, era brutar. Făcea cele mai gustoase pâini și prăjituri din tot ținutul. Oamenii veneau de peste tot să le cumpere.
Leo era al doilea frate și era profesor. Era foarte inteligent, iar copiii cărora le preda îl iubeau foarte mult. Peter era cel mai mic, dar nu avea niciun talent care să-l scoată în evidență. Era un tânăr amabil și plăcut, dar deseori era foarte trist când îi vedea pe frații săi muncind.
Frații lui erau răi cu el. Mereu îl tachinau fără milă, pentru că ei se credeau mai importanți decât el. Nu erau amabili cu el nici măcar o dată.
— O, ce-i asta? — E supă, frate! Am făcut-o așa cum îți place ție. — Supă? Cum numești tu zeama asta supă? Și mie nu-mi place deloc asta. Pâinea mea bună risipită pe zeama asta sărată cu ceapă. Du-o de aici, serios! — Jack e cel mai bun brutar din oraș, iar eu sunt profesor extraordinar. Deci tu ce știi să faci, de fapt? — Eu pot... Păi... — Nici nu ești în stare să faci o supă! Ha ha! Tu chiar ești fratele nostru? — Eu am plecat, Peter. Curăță mizeria asta pe care ai făcut-o. — Cum? Stai! Cum rămâne cu...? — O, poți să păstrezi toată oala pentru tine. Nu ești bun de nimic, frate!
Întâlnirea cu Zâna
Bietul Peter a fost foarte jignit, dar a stat jos și n-a spus nimic. A doua zi, Peter s-a dus în pădure și a stat liniștit. Se gândea la viața lui și la cât de nepoliticoși erau frații lui.
— Ce mă fac? Frații mei sunt foarte buni la ce fac. Chiar nu sunt de folos nimănui? — Ah! Ce tot bombăni tu acolo, tinere? — O!
Bătrânul s-a dus la Peter și a scos un geamăt când s-a așezat încet lângă el.
— Ce tot bombăneai acolo la o vârstă așa tânără? — E... nimic important. Doar gândeam cu voce tare. — Păi, dacă nu era important, atunci ascultă ce am eu de zis. Am multe lucruri despre care să bombăn. — O? Cum ar fi? — Cum ar fi brutarul Jack. Ce brutar groaznic! Pâinea lui e atât de tare și miroase așa urât, de zici că miros picioarele. — Nu poate fi pâinea lui! Eu am gustat pâinea pe care o face și este aproape la fel de delicioasă ca un tort dulce. — Oho! Păi atunci să-ți spun altceva. E un profesor cu care am vorbit ieri. Credeam că e inteligent, dar era extrem de plictisitor. Îmi pare rău pentru copiii cărora le predă. Cum îl chema? A, da! Leo! — Leo? Am auzit că e cel mai bun profesor de pe aici. Elevii lui îl iubesc foarte mult. Cred că te înșeli foarte tare. — Mmm! Ce curios! Frații tăi se poartă așa urât cu tine și tu totuși nu spui nimic rău despre ei. — Păi, ei sunt... Stai! De unde știi că ei sunt frații mei? — Ha ha ha!
În acel moment, bătrânul s-a transformat într-o frumoasă zână, cu o voce limpede precum cristalul.
— O, cine... cine ești tu? — Sunt zâna inimilor bune. Te-am văzut de multe ori și am observat cât de bun ești chiar și cu cei care te iau în râs. — O, deci știai totul? — Păi da, am știut! Peter, dă-mi voie să te ajut. Lumea e mare și dacă nu ești fericit aici, de ce nu pleci de acasă să încerci să găsești ceva pentru tine? — Dar unde să merg și ce să fac? — Asta am să-ți spun eu. Când ai să-ți începi călătoria, ai să vezi un om dormind buștean sub un copac. Va avea o lebădă minunată legată de el, pe care va trebui s-o dezlegi și s-o iei cu tine. — Un companion plăcut pentru călătoriile mele? — Nu doar plăcut, dar unul magic. Când o vor vedea oamenii, vor vrea să-i atingă penele frumoase și fine. Și când vor face asta, tu să strigi: „Ține-te lebăduță!” și ei se vor lipi de ea. Așa, mulți oameni se vor bloca și cu ei toți trebuie să mergi la palat. Acolo îți vei întâlni destinul. — Um, de ce-mi ceri să fac un lucru atât de ciudat? — Vei ști când va veni timpul! Nu uita să faci așa cum ți-am spus. O, și când ai terminat, spune-i lebedei: „Lasă-i să plece, frumoasă lebădă!” și toți vor fi liberi. Păi, la revedere, Peter!
Călătoria lui Peter și lebăda magică
Zâna i-a făcut semn cu bagheta și a dispărut în neant. Era târziu și Peter s-a grăbit acasă să gătească pentru frații lui înainte ca ei să se întoarcă. A doua zi, dis-de-dimineață, Peter a plecat de acasă, având grijă să nu-și trezească frații.
A mers mult timp, iar soarele începea să răsară. Pe drum, așa cum spusese zâna, a dat peste un om voinic care dormea buștean sub un copac. Și acolo, legat de el, stătea cea mai frumoasă lebădă pe care o văzuse Peter.
— Ha! Omul ăsta doarme buștean. Va fi ușor să iau lebăda.
Și astfel a dezlegat sfoara și a luat lebăda repede și în liniște de lângă el.
În curând a ajuns la regat. Acolo ducea lebăda cu el, privind la toate minunățiile din jurul său. În timp ce mergea, a văzut un om care se uita la lebădă.
— Aici, băiete! Lebăda asta e splendidă! Pot s-o mângâi? — O, sigur că da. Dă-i drumul!
Bărbatul a atins lebăda încântat și a început s-o mângâie.
— Ține-te, lebăduță!
Și aproape imediat, bărbatul s-a lipit de lebădă. Nu putea să-și ia mâna de pe ea, oricât de mult s-ar fi străduit.
— Ce? Ce? De ce sunt lipit de lebădă? De ce nu pot să-mi iau mâna? E magie? A, ajutor!
Peter i-a zâmbit bărbatului și a mers mai departe. Bărbatul striga într-una și oamenii se uitau la ei. Printre ei era o femeie coșar. A văzut omul lipit de lebădă și a venit să-l ajute.
— Ajutor! Să mă elibereze cineva! — Uite, ține-te de mine! O să te trag eu!
În clipa în care Peter a văzut asta, a strigat tare:
— Ține-te, lebăduță!
Acum și femeia coșar era lipită de bărbatul furios.
— Ce-i asta? Dă-mi drumul! Dă-mi drumul chiar acum! — Au! Nu mă lovi cu peria aia murdară!
Împreună mergeau pe stradă lipiți unul de altul. Oamenii i-au văzut și au început să râdă de ei. Pe drum au întâlnit un clovn pe un monociclu.
— Ha ha ha! Am mai văzut pui de elefanți care se țin de coada mamei lor. Voi de ce îi imitați? — Nu mai râde și ajută-ne să ne eliberăm!
De îndată ce a întins mâna, Peter a strigat tare:
— Ține-te, lebăduță! — Au, au, au, au! Dă-mi drumul! O să cad! — Eu nu mă țin de tine! — Mincinosule! M-ai păcălit! Dă-mi drumul chiar acum! Nu! Ha ha ha!
Oamenii râdeau de ei cum erau legați în rând la capătul cozii unei lebede. Împreună au ajuns la palat.
La Palat și Marea Recompensă
— Aproape am ajuns la palat. Dar habar nu am ce să fac aici.
Exact atunci, o trăsură superbă de aur s-a apropiat de ei. În ea stătea prințesa mult iubită a regelui. Lia era o tânără foarte frumoasă, dar încetase să râdă sau să zâmbească de la moartea mamei sale. Dar când a văzut rândul de oameni lipiți unul de altul atât de caraghios, legați de coada și penele unei mici lebede, a izbucnit în râs.
— Ha ha ha ha ha! A, vai de mine! Ce priveliște stranie am în față!
Regele a aflat că prințesa lui a râs și i-a chemat la el pe cei care au făcut-o să râdă. Și când au intrat și i-a văzut, regele a râs și el în hohote.
— Ho ho ho ho ho! E cel mai comic lucru pe care l-am văzut vreodată!
Peter era destul de amuzat de povestea asta. S-a uitat la oamenii furioși și derutați care au ajuns în situația asta și i-a părut rău pentru ei.
— Cred că ar trebui să-i eliberez acum. Lasă-i să plece, frumoasă lebădă!
Și deodată, toți oamenii aceia erau în sfârșit liberi.
— A? A! Uau!
Erau atât de ușurați, dar atât de copleșiți de frică, încât au ieșit în fugă din palat, țipând într-una.
— Deci, tu ești omul care a făcut-o pe fiica mea să râdă. Sunt atât de bucuros să-i aud vocea după atât de mulți ani. Nu pot să-ți mulțumesc destul. — E plăcerea mea, Măria Ta! — O, vai! Ce lebădă frumoasă! Arată de parcă ar fi făcută din zăpadă. Pot s-o ating? — Sigur că da.
Și când a mângâiat-o, s-a uitat la Peter și și-a dat seama brusc cât de chipeș era.
— Tinere, ce anume vrei ca răsplată pentru că ai făcut-o pe fiica mea să râdă? — Păi, Măria Ta, n-aș vrea nimic altceva decât să mă însor cu frumoasa ta fiică. Vocea ei când râde e de parcă ar suna clopotele. — O! Păi, nu sunt foarte sigur de... — Tată, și eu vreau să mă mărit cu el, căci el e singurul bărbat care m-a făcut să râdă!
Așa că, a doua zi, prințesa Lia și Peter s-au căsătorit și au avut o ceremonie grandioasă.
— Lia, ești cea mai frumoasă fată pe care am văzut-o vreodată. Zâmbetul tău îmi luminează lumea. Promit să te fac să râzi și să zâmbești mereu. — O, te iubesc, Peter!
Și astfel, au trăit fericiți până la adânci bătrâneți.
Iar Peter și-a dat seama că nu trebuia să fie cineva important pentru a face ceva măreț. Și-a dat seama că fiind el însuși nu s-a făcut doar pe sine fericit, dar i-a făcut și pe cei din jurul lui mulțumiți.
