Legenda valurilor
Zanco, tânărul muzician
Odată ca niciodată, foarte de mult, în orașul acesta Novgorod, trăia un tânăr. Era un băiat, de fapt, ca tine! Cum îl chema? Îl chema Zanco și se plimba pe plaja asta cântând la chitară toată ziua.
Zanco era foarte sărac. Nu avea niciun bănuț, doar ce îi dădeau oamenii când cânta la chitară pentru ca ei să danseze. Zanco a crescut și a devenit un tânăr voinic și chipeș, dar nu îndrăznea să danseze cu nicio fată, pentru că nu avea bani ca să se poată însura, nici măcar să le scoată la cină.
Zanco trăia singur cu chitara lui și se sătura cu o jumătate de franzelă când nu putea face rost de una întreagă. Uneori, era doar el, chitara lui și marea. Zanco iubea marea.
Întâlnirea cu Țarul Mării
S-a întâmplat ca într-o seară, niște pescari să-l roage să aibă grijă de plasele lor de pe țărm, cât timp ei se duceau să-și vândă peștii în centrul orașului Novgorod. Zanco s-a așezat pe țărm, pe o piatră, și a luat chitara și a început să cânte.
— Pentru tine cânt, frumoasă mare, valurile îți privesc. Dă-mi un semn, frumoasă mare, ești cu mine aici, eu te iubesc.
Și în timp ce el cânta, văzu un vârtej în mare. Și din el a apărut un om uriaș, cu părul albastru și coroană de aur. Știa că omul acela era Țarul Mării.
Micile valuri porneau de la el în toate direcțiile, în timp ce el se ridica încet din apă.
— Zanco din Novgorod, ai cântat multe cântece pe malul mării. Ficele mele îți adoră muzica și mi-a plăcut și mie. Aruncă o plasă pe mare și apoi scoate-o din apă, iar apele te vor răsplăti pentru cântecele tale. Și dacă ești mulțumit de răsplată, trebuie să vii să ne cânți în adâncuri, în palatul verde din mare.
După aceea, Țarul Mării a coborât din nou în apa mării. Valurile l-au acoperit cu zgomot.
— Păi, nu strică dacă fac o încercare?
Prima răsplată
A aruncat o plasă în mare, apoi a început să o scoată din apa argintie. Ieșeau încet sforile, plasa clipocind și strălucind sub lumina lunii. În plasă nu era absolut nimic.
Apoi, în timp ce ultima plasă se apropia de mal, a văzut ceva în ea, pătrat și negru. L-a scos afară și a văzut că era un cufăr. A deschis cufărul și era plin de pietre prețioase, verzi, roșii, aurii, sclipind în lumina lunii.
A luat cufărul și l-a pus într-un loc sigur. Toată noaptea a stat și a privit plasele și a cântat la chitară. Dimineața, au venit pescarii și i-au dat o franzelă întreagă pentru că a avut grijă de plasele lor.
— Asta este ultima mea masă ca om sărac.
Zanco devine negustor bogat
Zanco s-a dus în oraș, unde a vândut câteva din pietre și cu banii câștigați și-a făcut un stand la piață. Lucrurile mici au dus la lucruri mari și în curând, devenise unul dintre cei mai bogați negustori din Novgorod.
Acum toate fetele din oraș se uitau cu jind la Zanco. Dar în ciuda averii lui, Zanco nu s-a schimbat. Dragostea lui pentru Marea Volkov rămăsese aceeași. În fiecare zi își lua chitara și cânta pe malul mării.
— Nicio fată din Novgorod nu e atât de frumoasă ca marea.
A luat un lanț minunat de la gât și l-a aruncat în mare. Era un mic cadou pentru marea pe care o iubea atât de mult.
Furtuna și promisiunea îndeplinită
Într-o zi, când naviga cu o corabie pe Marea Caspică, brusc a început o furtună.
— Asta a fost! S-a zis cu noi!
Membrii echipajului se țineau de tot ce apucau și tremurau de frică. Zanco însă era calm.
— Îmi amintesc acum o veche promisiune pe care am făcut-o și acum e timpul să o îndeplinesc.
Cu chitara în mână, a sărit de pe corabie în Marea Caspică albastră. Valurile s-au închis peste el și în mod ciudat, furtuna s-a oprit. Corabia a navigat mai departe și a ajuns în final în siguranță în port.
— Și ce s-a întâmplat cu Zanco?
Palatul de sub mare
— Ah, Zanco!
Zanco a coborât adânc, adânc, adânc în apă. A ajuns în sfârșit pe fundul mării. Și acolo, pe fundul mării, era un palat construit din lemn roz. Zanco a intrat prin porțile palatului.
Înăuntru era o sală mare, iar Țarul Mării stătea în această sală, cu coroana lui de aur pe cap și cu părul albastru plutind în jurul lui în apă.
— Ah, Zanco, ai luat ce ți-a dat marea, dar ți-a luat mult timp până să vii să cânți în palatul mării. — Mare Țar, iartă-mă! — Cântă acum!
Și Zanco cu chitara în mână a început să cânte.
— Pentru tine cânt, o mărețe rege Țar, ale tale-s valurile și toată marea, toți peștii, chiar și sarea. Pentru tine cânt, frumoasă mare, valurile ți-am privit, un semn mi-ai dat, frumoasă mare, sunt fericit. Aș dansa!
Nunta sub valuri
S-a ridicat ca un copac înalt și a început să danseze. Întreg fundul apei s-a scutuit din cauza dansului uriașului Țar. A dansat până a obosit, apoi s-a așezat.
— Ai cântat bine. Mi-a plăcut foarte mult. Eu am trei fiice, iar tu vei alege una dintre ele cu care să te însori și vei fi prințul mării. — Cu tot respectul, nu cred că există vreo doamnă pe care să o pot iubi mai mult decât marea.
Țarul a bătut din palme și au intrat cele trei fiice ale Țarului. Erau foarte frumoase și grațioase. Dar Zanco a fost fascinat de cea mică.
— E la fel de frumoasă ca marea mea!
Ea s-a uitat la el cu ochi care străluceau ca stelele reflectate în mare. Avea părul negru, cum e marea noaptea. Țarul Mării a pus mâna fiicei lui cea mică în mâna lui Zanco și cei doi s-au sărutat.
Când s-au sărutat, Zanco a observat un lanț la gâtul ei și și-a dat seama că era cel pe care îl aruncase el cadou pentru mare. Zanco s-a bucurat mult și a îmbrățișat-o pe fiica cea mică a Țarului, iar ea l-a îmbrățișat la rândul ei.
În curând s-au căsătorit, iar Țarul Mării a rămas la nuntă până palatul se cutremură, iar peștii au fugit în toate direcțiile. După ospăț, Zanco și mireasa lui s-au dus împreună la palatul ei.
Înainte să se culce, ea i-a spus:
— O, Zanco, nu mă vei uita niciodată? Îmi vei cânta din când în când? — N-am să te scap din ochi, frumoasa mea. Cât despre muzică, voi cânta cât e ziua de lungă. — Atunci așa să fie.
Spunând asta, ea a adormit. Zanco a adormit și el.
Trezirea și legenda
În mijlocul nopții, Zanco s-a mișcat în pat și din greșeală a atins-o cu piciorul stâng pe prințesă. Era rece ca gheața în ianuarie. Zanco s-a trezit brusc și stătea întins sub cerul din Novgorod, pe malul mării.
— Bunicule, ce s-a întâmplat cu el după aceea?
Au circulat multe povești. Unele spuneau că s-a dus în oraș și a devenit negustor. Dar eu cred că și-a luat chitara și a înotat în mijlocul mării. S-a scufundat în adâncuri iar, căutându-și prințesa.
Se zice că ar fi găsit-o și că trăiește și acum în palatele roz de pe fundul mării. Și când sunt valuri mari, atunci știi că Zanco e cel care cântă la chitară și Țarul Mării dansează cu trupul lui imens acolo jos, pe fundul mării, făcând valuri. Tu ce crezi că s-a întâmplat?
— Cred că s-a întors înapoi la prințesă. — A, da? Dar de ce? — Pentru că a fost un final fericit și cum ai spus și tu, orice poveste are nevoie de un final fericit.
Și nu uita! Dacă nu e fericit, nu e sfârșitul!
