Micul Zăpăcit
Aceasta este povestea unui micuț om, numit Micul Zăpăcit, sau cel puțin așa îl numeau copiii din împrejurimi. Micul Zăpăcit era micuț și purta un turban mare, pantaloni largi și o haină uriașă, în care puteau încăpea cel puțin trei zăpăciți. Locuia singur și nu prea discuta sau interacționa cu nimeni.
Copiii se amuzau toată ziua pe seama lui.
— Hei, priviți ce am aici! — Ce ar fi să-l punem în haina aia uriașă a Micului Zăpăcit? — O, da! Îi va lua toată ziua să găsească păianjenul ascuns în haină. He he!
Întâlnirea cu Fermierul
Un fermier, care trecea pe acolo, i-a auzit.
— Hei, hei, copii, nu fiți răutăcioși! — Haide, tată! E vorba despre Micul Zăpăcit. — Vorbește respectuos despre el, da? Nu-l cunoști deloc.
— Îl cunoști? Spune-ne totul! — Deci ascultați. Odată ce vă voi spune povestea lui, nu vă veți mai gândi vreodată să-l deranjați. Numele lui este Hibix. A pornit în lume în scop de a se îmbogăți.
Hibix și Pisicile Doamnei Fraua Havzi
Într-o zi, înfometat și obosit, s-a aventurat într-un castel straniu pentru a se adăposti pe timpul nopții. În grădină erau cel puțin 12 pisici. Acestea, când au văzut un om ciudat, s-au repezit toate deodată deasupra lui.
— Nu-mi vine să cred! De ce naiba n-ai auzit clopoțelul? Ascultă! Cine ești tu? Spune-mi! — Mă numesc Hibix, doamnă. Speram să găsesc un loc de înnoptat. — Intră!
Așadar, Micul Zăpăcit a intrat cu pisicile și cu doamna Fraua Havzi, unde i s-a oferit o masă minunată.
— Su! Dispari! Să nu îndrăznești să-mi deranjezi bietele și înfometatele pisicuțe dulci! O, mâncați, sărmanele mele pisicuțe dulci! Sigur sunteți foarte înfometate! — Poftim, mai ia! Nicio vietate nu trebuie să mănânce cât timp o alta e înfometată.
Cadourile Magice
— De ce nu rămâi aici, Hibix, ca să-mi îngrijești pisicile? Vreau ajutorul tău.
Așadar, Hibix a rămas. Timp de câteva zile, totul a mers bine, dar într-o zi, când doamna Fraua Havzi a ieșit...
— Să ai grijă de ele! Mă voi întoarce în câteva ore. Pa-pa, pisicuțele mele dulci! Mua! — O, așteptați! Stați! Stați!
Când Fraua Havzi s-a întors...
— Doamne, ce ai făcut aici? — O, ele, toate pisicile, ele au, doamnă! Ha ha! Ha ha! — Cum îndrăznești? Tu dai vina pe bietele mele pisicuțe dulci? Te voi transforma în... — Nu, nu, nu, te rog!
— A, doamne! Pisicuțele mele dulci au făcut asta? Ah! Ei, Hibix, îmi pare rău. — N-aș vrea să mai stau aici cu aceste pisici obraznice. Te rog să-mi dai banii, doamnă. — Păi, sigur. Du-te în camera mea și ia toiagul de lângă ușă și papucii de casă. — Ce să fac cu un toiag și cu papuci de casă?
Purtând papucii de casă vei putea zbura oriunde într-o clipită, iar toiagul va sări de trei ori, ori de câte ori este aur sau argint îngropat sub pământ.
— Ha! Ai grijă cum folosești aceste cadouri, Hibix, deoarece ele te pot ajuta foarte mult, dar îți pot aduce și multe probleme.
Hibix, Alergător Regal
Și cu aceste cadouri minunate, Hibix a plecat din nou în drumul său, dar toiagul nu a sărit nici măcar o dată în tot acest timp. Din moment ce nu era aur nicăieri, Hibix s-a hotărât să folosească papucii pentru a-și găsi de lucru. A mers la palat și l-a rugat pe rege să-l angajeze ca mesager alergător.
— Tu? Ei bine, alergătorul regal ar trebui să fie foarte rapid. Organizăm o cursă între tine și cei mai buni alergători. Vă voi da câte un mesaj fiecăruia pentru garda mea din cealaltă parte a orașului. Dacă ești primul care se întoarce cu răspunsul, te voi numi alergător regal. — Cu siguranță!
Mulțumită papucilor magici, Hibix s-a întors într-o clipită. Toată lumea era uimită. Regele l-a numit alergătorul său regal, iar cu timpul, regele a început să prindă încredere și să-l simpatizeze pe acest omuleț ciudat mai mult decât pe ceilalți curteni. Desigur că ceilalți curteni erau deranjați de acest lucru.
— Cum de regele îl place atât de mult pe un simplu alergător? — Este ceva ciudat în legătură cu el, vă spun!
Descoperirea Comorii și Trădarea
Într-o zi, în timp ce Hibix se plimba singur într-o pădurice, toiagul lui a sărit deodată de trei ori în mâna sa. Nerăbdător, Hibix a săpat și a găsit sute de vase pline cu aur și comori.
— Ura! Am găsit o comoară! Da, acum nu va mai trebui să muncesc nicio zi din viață! Asta înseamnă că va trebui să renunț la munca în slujba regelui? Nu. Îmi place de rege și în plus are mare încredere în mine. Nu-l pot părăsi. Nu.
Astfel, Hibix a luat o parte din comoară, a lăsat restul ascuns și s-a întors la palat. A început să împartă banii săi cu oricine credea el că are nevoie de ajutor.
— Sper că regele va fi de acord să-mi dea un împrumut ca să pot lua medicamente. — Nu te îngrijora, omul meu, poftim. Sper ca mama ta să se facă bine curând. — Mulțumesc! — Tu, de unde are atâția bani dintr-odată? — Mmm, sigur fură! Să-l spunem regelui! Nu are cum să aibă atâția bani!
Regele necujetat i-a crezut pe curteni. I-a rugat să-l supravegheze pe Hibix. Așadar, următoarea dată când Hibix a ieșit să-și mai ia din comoară, curtenii l-au urmărit, iar când acesta a săpat și s-a întors cu un vas cu aur, s-au năpustit asupra lui. L-au dus pe Hibix la rege și l-au mințit.
— Înălțimea ta, el ascundea comoara pe care a furat-o de la tine! — Ha ha! E o minciună! Nu ascundeam comoara, o scoteam la iveală! — Ce hoț scoate comoara la iveală? — Nu minți, Hibix! — Credeam că ai încredere în mine.
Văzând că regele nu are încredere în el, Hibix i-a povestit despre toiag și despre papuci.
— Hibix, pleacă din regat și nu te mai întoarce niciodată! — Știi că nu aș face niciodată așa ceva! — Lasă-le aici și pleacă! Acum!
Răzbunarea Dulce a lui Hibix
Hibix era foarte supărat. Nu voia să mai vadă pe nimeni niciodată. Așadar, și-a construit o mică baracă în pădure. Într-o zi, a găsit un copac încărcat cu smochine coapte. A cules una și a înfulecat-o. Imediat ce a terminat de mâncat, a început să se simtă ciudat și, iată, urechile și nasul i-au crescut mari, foarte mari. Hibix era îngrozit. Nu știa ce să facă. Rătăcea prin pădure, hotărât să găsească un leac.
Peste o zi sau două, a găsit alt smochin. Înfometat, a cules un fruct și l-a mâncat, îngrozit de ce i s-ar putea întâmpla de data asta. Dar, spre mirarea lui, nasul și urechile s-au micșorat la dimensiunile normale.
— Acel copac face urechile și nasul să crească, iar acesta le aduce la normal. Ura, s-a vindecat!
Câteva zile mai târziu, în timp ce Hibix rătăcea prin pădure, a văzut cum doi bărbați umpleau un coș cu smochinele rele și le încărcau pe doi cai. L-a auzit pe unul dintre ei zicând:
— Regele acestui meleag e terminat! După ce va mânca smochinele, nu va mai putea să-și arate fața vreodată! Astfel regele nostru va ataca și va cuceri acest regat! He he he he! De he he he! — Să cucerească regatul nostru? Nici măcar în visele voastre! Cum îndrăzniți să vă gândiți să-l răniți pe rege? Vă voi arăta eu!
Salvarea Regelui și Reconcilierea
Hibix știa că ceva e în neregulă, așa că a început să se degizeze și să viziteze orașul ca să audă vești despre nereguli în palat. Nu putea să meargă pur și simplu la palat și să vorbească cu regele, deoarece fusese obligat să părăsească orașul și l-ar fi arestat. Trecuseră câteva zile. Unul dintre bărbații din celălalt oraș a adus un coș cu smochinele rele în oraș. În ziua pieței regale, când bucătarul regal ieșea să ia merinde pentru bucătăria regală, bucătarul a văzut smochinele frumoase și cărnoase și a cumpărat întregul coș.
În acea seară, a servit smochinele suculente și apetisante după cină. Familia regală le-a mâncat cu mare poftă și, iată, urechile și nasurile lor au crescut. Veștile s-au răspândit în regat și la palat au fost chemați cei mai buni doctori, dar nimeni nu părea să aibă un leac. Astfel, Hibix a urmărit totul și a hotărât că e timpul să intervină ca să salveze situația.
S-a deghizat și a mers la palat cu un săculeț plin cu smochine bune, dar nu le-a oferit leacul de îndată.
— O, rege, vă voi vindeca pe toți! Nu-ți face nicio grijă! Doar ia asta!
Hibix a oferit familiei regale smochinele bune și cu toții s-au vindecat.
— Mulțumesc! Mulțumesc foarte mult! Spune-mi cum te-aș putea răsplăti? Toată vistieria mea este deschisă pentru tine. Ia orice vrei! — Hmm. Ce comoară poate oferi cineva care fură comorile altora? — Acea voce! Hibix, tu ești? — Da. Și toate astea sunt din vina regatului vecin. Plănuiesc să ne atace. — M-ai vindecat pe mine și familia mea, chiar dacă m-am comportat urât cu tine? — Cunosc durerea de a fi alungat de un prieten. Cum aș putea să-ți fac ție același lucru? — Îmi pare rău, Hibix. Cum mă pot revanșa? — Învață să-ți dai seama cine îți vrea binele și cine îți vrea răul. Eu voi pleca acum. — Hibix, te rog, rămâi! — Sunt fericit singur. — Așteaptă! Ia înapoi acele lucruri pe care le-am furat de la tine. Îți aparțin. Îmi pare rău.
Micul Zăpăcit și Inima Sa Mare
Așadar, regele rușinat i-a înapoiat lui Hibix papucii magici și toiagul, iar Hibix a părăsit regatul pe vecie. S-a întors în satul său, dar micuțul om cu inima mare își pierduse încrederea în prieteni și în oameni. Și a început să trăiască singur. Totuși, nu și-a pierdut bunătatea. Știți cu ce se ocupă în fiecare zi? Poartă papucii de casă și zboară în locuri îndepărtate, căutând oameni nevoiași pe care îi ajută cu banii săi. Și tot ce faceți voi, băieți, e să stați aici și să râdeți de el.
E de la sine înțeles faptul că băieții n-au mai râs de Micul Zăpăcit vreodată. Ba dimpotrivă, au început să se comporte frumos cu el și curând s-au împrietenit.
E foarte ușor să râzi de cineva, dar nu știi prin ce greutăți sunt nevoiți să treacă alții. Dacă noi putem ajuta, cu siguranță n-ar trebui să-i rănim, nu-i așa?
Sfârșit.
