O rază de speranță - partea 2
Asta o să te ajute să-ți treacă durerea și să te vindeci, dar fii convinsă că nu vei putea să mergi în următoarele săptămâni, darămite să mergi la copacul vieții.
— Dar cineva trebuie să meargă! Altfel suntem sortiți pieirii cu toții! — Mamă, am să merg eu!
Toți cei din cameră au fost surprinși.
— Cum? Nu te prostii! — Asta i-am spus eu mamei tale. — Mamă, tu mereu m-ai învățat să fiu curajoasă și să fac tot ce e posibil ca să conservăm natura. Cum să nu mă lași să plec când momentul pentru a acționa e acum?
Linda a tăcut, căci nu avea un răspuns. Saint Wormwood a mângâiat-o pe cap și a scos o hartă din buzunar.
— Ești curajoasă ca mama ta. Dacă ești hotărâtă să pleci, atunci ia asta. — Ce e asta? — E o hartă magică. Îți va arăta drumul către copacul vieții. Îți mai arată cât din insulă e sub apă în timp ce ești pe drum.
— Ea te va ține în priză, trează și hotărâtă. — Mulțumesc mult! — Cu plăcere! Dar ține minte, sub nicio formă să nu o pierzi, pentru că dacă o pierzi, nu vei mai găsi drumul înapoi spre casă. — Copila mea, nu trebuie să faci asta! — Ba trebuie, mamă, trebuie! Te rog să ai grijă de Zolkii cât sunt eu plecată. Promit să mă întorc în curând. — Dar, dragostea mea, nu trebuie să pleci acum, noaptea. Poți să pleci dimineață. — Nu avem timp, mamă! Trebuie să plec acum!
Plecarea Speranței
Speranța și-a îmbrățișat mama și și-a luat rămas bun. Saint Wormwood i-a dat o umbrelă magică, iar doamna Cherry i-a dat o pungă plină de fructe.
Când Speranța a ajuns la malul oceanului, le-a făcut cu mâna tuturor și a pornit în călătorie. Speranța și barca ei mică au înfruntat vânturi puternice și valuri uriașe, apropiindu-se încet de destinație.
A luptat din răsputeri când uraganul a trecut pe lângă ea, la fel când a trecut prin vârtejurile de apă, până când a putut zări insula copacului vieții.
— Ah, în sfârșit am ajuns!
Când s-a apropiat de insulă, a început o furtună puternică și oricât de tare s-a străduit Speranța, n-a mai rezistat și a fost dusă de apă.
Drumul spre Copacul Vieții
Când Speranța și-a deschis ochii, a văzut că e pe insula copacului vieții. Și vederea copacului a umplut-o de speranță. Dar să ajungă acolo nu părea să fie ușor.
S-a uitat la harta magică și a văzut că micul ei oraș era aproape pe jumătate sub apa mării. Și pe de altă parte, monstrul distrugea calotele glaciare, topindu-le cu căldura și făcând apa mării să crească și mai mult.
— O, nu! Trebuie să mă grăbesc! Orașul meu nu mai are mult timp!
Hotărâtă, Speranța a început să meargă spre copac. Sufla un vânt rece de tot, dar Speranța nu s-a oprit.
— Nu voi renunța! Toată lumea contează pe mine!
A continuat să meargă până vântul a devenit atât de rece încât a început să se formeze gheață pe ea. Gheața rece a început să o acopere complet și ea începea să înghețe bine de tot. Speriată și înfrigurață, Speranța căuta cu disperare ceva care să o ajute.
Umbrela Magică
Când a simțit mânerul umbrelei magice pe care i-o dăduse domnul Ramsey, a scos umbrela și exact înainte să înghețe complet, a reușit să apese butonul. Umbrela s-a deschis pe loc și un val de căldură a topit toată gheața de pe corpul ei.
S-a simțit vindecată, s-a uitat spre cer și a spus:
— Mulțumesc, domnule Ramsey!
Folosind umbrela ca scut împotriva vântului rece, Speranța a mers mai departe până a ajuns la copacul vieții.
Întâlnirea cu Copacul Vieții
Străvechiul copac era minunat, neatins de frigul care îl înconjura. Era bogat, verde și viu. Ea s-a apropiat de copac și a spus:
— O, străvechi copac, ascultă-mi ruga! Am venit să-ți cer ajutorul ca să-l învingem pe monstrul încălzirii globale, cel pe care îl cheamă Glow War! — Cine mă trezește din somnul meu adânc? Cine ești tu, copilă, care ai înfruntat furtunile și frigul pentru a ajunge aici? — Eu sunt Speranța și am venit să-ți cer ajutorul. Te rog, salvează-ne de monstru!
— Te pot ajuta, dar voi avea nevoie de ceva în schimb. Ce e aceea pe care o ții în mână atât de strâns? — Asta? Asta e harta care mă va duce acasă. Fără ea sunt pierdută! — Atunci asta e ceea ce vreau. Dă-mi harta și îl voi distruge pe monstrul acela. — Bine. Poftim! — Cum? Nu vrei să ajungi acasă? — Ba da! Dar dacă nu ți-o dau, nu voi mai avea nicio casă la care să mă întorc. Așa că poftim!
— Mă uimești, copilă! Frigul și furtunile sunt obstacole minore pentru cei care vin aici, dar ăsta e testul pe care toți îl pică, când țin la bunurile lor cu prețul vieții. Dar tu ai renunțat foarte repede, fără să mai stai pe gânduri. Da, te voi ajuta!
Salvarea Planetei
Spunând asta, copacul vieții și-a închis ochii. Frunzele au foșnit și vântul proaspăt a suflat în timp ce copacul vieții a atins toți copiii ei de pe planeta întreagă, aducându-i din nou la viață. Vlăstarii au devenit copaci, iar copacii uscați au înviat. Prietenii Jess, văzându-i pe prietenii lor copaci, s-au grăbit să-i salute, părăsind cerul.
În acel moment, puterea monstrului a slăbit, iar temperatura lumii a început să revină la normal. Încet a intrat într-un somn adânc și a devenit nimic altceva decât o piatră în peisaj.
Reîntoarcerea Acasă
Curând, planeta a început să se vindece și a devenit verde și puternică.
— Nu mai ai de ce să te temi, copila mea. Te poți întoarce acum acasă în siguranță. Ia asta, îți va trebui.
Zicând aceasta, copacul vieții i-a dat Speranței harta înapoi. Ea s-a bucurat.
— Au! Mulțumesc, bunica mea! Chiar ești o ființă minunată! Am să-ți ajut mereu copiii, oriunde aș merge. — Mulțumesc, copilă! De-ar gândi toată lumea la fel ca tine. Te rog, promite-mi că-i vei face mai conștienți pe oamenii de pe planetă, să aibă mare grijă de natură. — Îți promit!
Speranța și copacul vieții și-au luat rămas bun. Speranța s-a uitat pe harta magică și a văzut că orașul ei ieșea acum din apă. A pornit fericită călătoria spre casă. Până când a ajuns acasă, totul era bine din nou. Speranța era încântată, iar oamenii au venit să o întâmpine cu brațele deschise. Speranța s-a grăbit la mama ei.
— Mamă, ești aici! Mi-a fost așa frică! — Copila mea, ce mă bucur să te țin din nou în brațe! Chiar ne-ai salvat! — Ai o fiică foarte puternică și curajoasă, Linda! — Am moștenit curajul de la tine! — Dar nu sunt sigur că ăsta e un lucru bun, totuși.
Toată lumea a râs. Speranța era mulțumită pentru că toți erau fericiți și zâmbeau.
O Nouă Misiune
În seara aceea, când Linda o culca pe Speranța, ea a spus:
— Mamă, aș vrea să plec din orașul ăsta. — De ce, draga mea? Abia ce te-ai întors! — Nu vreau ca Glow War să se trezească iar. Așa că voi merge în jurul lumii și voi răspândi mesajul copacului vieții. — Și care e acela? — Să-i protejăm copiii, copacii. Singurul mod de a-l împiedica pe monstru să se mai trezească e să plantăm copaci, nu să-i tăiem. Orașele nu mai trebuie să folosească combustibil fosil, ci pe prietenii noștri îngerii soarelui pentru energie, alături de vânturile și apele puternice, dar și asta cu moderație, pentru a scădea folosirea substanțelor chimice dăunătoare. Dacă facem asta, nu vom mai supraîncălzi lumea niciodată. — O! Și ai să faci toate astea singură? — Marsh, Tom, Credle, Johnny și Lindzi și ei vor să vină cu mine să ducem mai departe mesajul. — O! Ești cea mai tare! Îți urez succes în călătorie, dar doar pentru noaptea asta, ce-ar fi să fii micuța mea Speranță și să dormi cu mama ta? — Sigur! Mereu voi fi micuța ta Speranță!
Spunând asta, mama și fiica au dormit liniștite, încălzindu-se reciproc. Dis-de-dimineață, îngerii aurii ai soarelui au coborât pe pământ. Prietenii Jess i-au îmbrățișat și totul a fost din nou așa cum trebuie să fie.
Concluzie
Prin curajul ei și voința de a salva natura, Speranța și-a făcut datoria și a arătat că noi toți trebuie să participăm la salvarea pământului, contribuind fiecare.
