Oglinda
Basme în limba română.
A fost odată ca niciodată, cică era un regat condus de un prinț pe nume Erol. Acesta nu era un prinț ca oricare altul. Nu, era prințul perfect, de neimaginat.
Isteț, deștept, amuzant, extrem de arătos. Da, toate astea. Însă, după cum știm, nimeni nu-i perfect. Așa că prințul nostru perfect avea un secret.
— O, fața mea frumoasă! Ce dor mi-a fost de tine! O, nu, o pată! O, nu, e doar oglinda! Ha ha ha!
Da, slăbiciunea prințului era fața lui. Îi plăcea cum arăta și prețuia aspectul mai mult decât orice altceva. Așa că se ferea de oamenii care nu i se păreau arătoși.
— Camera aceasta este foarte superbă. Poate pentru că eu mă văd pe toți pereții. Ha ha ha!
Prințul Erol și Secretul Său
— O, cine e? Ă, cine e? — Bună seara, Majestatea ta. Vreau să-ți spun că mătușa ta Aila va veni la balul tău de mâine seară. — A, da, balul meu regal pentru mătușa Aila. Dar de ce vine? — Hm, Majestatea ta, mă asculți? — O, da, hm, pregătiți-vă să o primiți! Ha ha ha! — Desigur. Și ți-am pregătit și ție costumația. — Mulțumesc. Ei bine, măcar voi arăta bine mâine. Mătușa Aila e foarte rea. Mâine va vedea ce prinț bun sunt!
În seara următoare, toate familiile regale din apropiere au venit la balul prințului și au dansat și s-au simțit bine. Prințul se pregătea în camera sa. Se îmbrăcase cu costumul și arăta mai frumos ca niciodată.
— Vai, arăt fantastic! Acest costum îmi scoate în evidență fața! Da! — Ce s-a întâmplat cu prințul nostru? — Poate că s-a îmbolnăvit. Sper că e bine.
Însă prințul nu era deloc bolnav. El stătea în cameră și se admira în oglindă.
— Să mergem după el! — Hm, unde e nepotul meu? Nu l-am văzut pe înălțimea sa pe nicăieri. — Nu, doamnă Aila, acum ne duceam după prinț în camera lui. — Nu, nu vă deranjați. O voi face eu. De abia aștept să-mi văd iarăși iubitul nepot.
Blestemul Mătușii Aila
Mătușa Aila nu era de fapt rea. Însă știa ce obișnuiește să facă Erol și nu-i plăcea cât de arogant era acesta. Și v-am zis, era și vrăjitoare!
— Ah, am cel mai frumos păr din lume! — Erol! Ah, tu iar te uiți în oglindă? — Mătușă Aila, ce cauți aici? — Ei bine, n-ai coborât să ne întâmpini, ceea ce e foarte nepoliticos, căci astăzi e ziua ta. — Păi, știam asta, doar că făceam altceva.
Ea s-a uitat la oglinda pe care o ținea Erol.
— Oglinda aceea blestemată! Foarte bine, să-ți dau cadoul. Dacă tot îți plac așa mult oglinzile și frumusețea. Ia de aici!
L-a vrăjit pe Erol și când acesta a deschis ochii, era închis înăuntrul oglinzii.
— Ce? Unde sunt? Nu, lasă-mă să ies! — Nu, nu, nu! Nu până când tu vei învăța să nu te mai admiri atât de mult! — O, ce prostie! Îmi voi chema gărzile ca să te aresteze! — A, da? Poftim! Acum nu vei mai putea vorbi despre faptul că ești prinț sau despre blestem! Nu vei mai putea zice nici numele! Vei fi doar un om într-o oglindă! — De ce, Aila? — Și de asemenea, ca regatul să nu-i ducă dorul frumosului prinț. — Nu vei scăpa nepedepsită, mătușă Aila! — Ai râs, am râs, cu toții am râs! La revedere, iubitul meu nepot!
Oglinda Călătoare
Și astfel, săracul Erol și-a dat seama că nu mai era în castel, ci în casa unei familii sărace. Acolo, o femeie a luat oglinda.
— O, cine a adus oglinda asta aici? E minunat! — O, slavă Domnului, cineva care mă poate salva! Alo? Alo? Mă auzi?
Însă femeia își vedea doar propria reflexie. Ea nu-l vedea pe săracul prinț care striga înăuntrul oglinzii. Femeia avea un băiat care lucra din greu ca să aducă bani în casă.
— Mamă, am câștigat niște bani azi. Când te vei duce la piață să-mi cumperi de mâncare? — O, în curând, dragule! Sunt foarte frumoasă! Păsările ar trebui să cânte despre mine! — Femeie neghioabă! Fiul tău e înfometat și tu n-ai grijă de el deloc!
Însă ea nu-l auzea. Și prințul a văzut cum sărăcuțul băiat a ieșit trist din casă cu coșul pentru cumpărături. După mai multe zile, băiețelul s-a enervat.
— Mamă, te placi prea mult! Trebuie să scap de tine, altfel nu va mai lucra niciodată!
Când mama lui nu era acolo, a luat oglinda și a aruncat-o pe fereastră. Atunci, pe acolo trecea un hoț groaznic. A văzut oglinda și a luat-o.
— Super! Și acum? Ce oglindă frumoasă pentru mine! Cel mai mare hoț din lume! — Un hoț! De ce nu ajung pe mâinile unei prințese frumoase, mă întreb?
Hoțul a luat oglinda cu el peste tot, așa că Erol a văzut ce lucruri rele făcea întotdeauna.
— Cine-i cel mai măreț hoț? Eu, eu sunt! Da! — Nu ești măreț. Dimpotrivă, ești un hoț foarte rău.
Însă într-o zi, când hoțul fugă, n-a observat că a scăpat oglinda. Un băiețel a venit și a luat-o.
— O, ce oglindă frumoasă! Pare cam prăfuită. O voi duce acasă și o voi curăța.
Așa că băiețelul s-a dus acasă și a curățat oglinda.
— Hm, o, îmi văd, stai! Asta nu-i fața mea! — Hei, copile! Mă auzi? — O, ce? Cine e? — Hei, mă auzi? Dar cum? — Cine ești? Ești o oglindă magică? — Nu, sunt un prinț! Ah, sunt o oglindă magică. — Uau! Poți să-mi dai o înghețată? — Mmm, nu. — Atunci, o cămașă nouă? — Mmm, nu. — Și de ce ești magică? — Pot vorbi, nu?
Băiatului nu i-a plăcut răspunsul, dar tot a zâmbit politicos către oglinda magică.
— Cum poți zâmbi când ai atâta murdărie și pete pe față? — Asta? M-am murdărit când îl ajutam pe un bătrân să-și curețe acoperișul. E doar pământ. Și sunt fericit că am ajutat pe cineva.
Erol a rămas uimit de răspunsul copilului. Căci deși era un prinț bun, el tot prețuia cel mai mult înfățișarea sa.
— Acum ești prietenul meu! Te voi lua cu mine peste tot! Da! — Ce noroc pe mine!
Lecția Învățată
Cu timpul, prințul a văzut ce bun și de treabă era băiatul.
— Bunicu, bunicu! Poftim, pâinea asta-i pentru tine. Mănânc-o, te rog. — Mulțumesc, băiatul meu! — De ce ai făcut asta? Nu aveai destul nici pentru mine și tot i-ai dat-o femeii aceleia ciudate. E clar că poate munci și singură, nu-i așa? — N-o face ciudată. Inima ei e frumoasă și asta e destul. Cumpără multă mâncare din banii ei și le-o dă săracilor din oraș. Da. Până la urmă ei nu-i mai rămâne nimic.
Când a auzit asta, prințul a rămas fără cuvinte. Întotdeauna se uita la oameni în exterior, dar acum începuse să vadă frumusețea interioară, mulțumită timpului pe care îl petrecuse cu băiatul. În noaptea aceea, în timp ce copilul dormea, prințul Erol era foarte supărat pentru cum a fost până atunci.
— M-am simțit rușinat. M-am gândit doar la frumusețe și m-am ferit despre ceea ce credeam, în mod greșit, că nu-s frumoși. Toți sunt frumoși, indiferent de cum arată.
În momentul acela, prințul a căzut din oglindă și și-a dat seama de greșeala sa și fusese eliberat de blestemul mătușii sale.
— Mă, sunt liber! Acum mă pot duce acasă!
A zâmbit și, văzând că băiatul dormea, a plecat. În curând, a ajuns la palat.
— O, înălțimea ta! Dar, dar credeam că te-ai culcat! — Ce? Nu, am ieșit să mă plimb. Da, să mă plimb. — Hm, chiar și rujul arată bine pe fața lui. — Mătușă Aila, m-am întors! — Vai, atât de repede? Credeam că mă voi bucura mai mult timp să conduc acest regat. — Nu, nicio șansă. Mi-am învățat bine lecția, așa că îți mulțumesc. Acum poți să te schimbi înapoi. Te rog frumos, nu-mi place să te văd dată cu ruj așa. — Mă miră să aud asta.
S-a transformat înapoi în ea însăși, iar prințul a oftat ușurat.
— Un singur lucru n-am înțeles. Cum de m-a auzit băiatul acela? — Poate, pentru că ceilalți doi oameni erau prea egoiști. Însă băiatului îi păsa mult de alții, așa că a auzit vocea povestitoarei cu ușurință. La revedere! — La revedere, mătușă Aila! Da, are sens. Stai, de unde știai?
Un Rege Nou
Prințul a început să-și conducă regatul mult mai bine. L-a răsplătit pe băiat, care a fost surprins. Prințul a scăpat de obiceiul său și acum, că se uita în oglindă, zâmbea din toată inima.
