Oliver Twist
Lumea e un loc ciudat. Invadată de cei răi și salvată de cei buni. Povestea noastră vorbește despre ambele părți.
Aceasta este povestea lui Oliver Twist, care a fost adus la un orfelinat din orașul Malford într o noapte furtunoasă.
— Am găsit copilul ăsta sărman. Vă rog, luați-l! — Bine.
Oliver Twist și-a trăit primii 10 ani din viață în orfelinat. Zece ani fără o familie, fără nimeni care să-l iubească și fără mâncare.
— Este prea puțin! — Mi-a fost atât de foame aseară că abia am adormit. — Trebuie să cerem să ne dea mai mult! — Cine o să facă asta? Bucătarul o să ne ia la bătaie. — Am eu o idee. Cine trage bățul mai scurt, se duce să ceară. — Bine! — Bine! — Bine!
— Vă rog, domnule, vreau mai mult. — Ce ai spus? — Domnule, vreau mai mult! — Îți arăt eu ție mai mult! — Dă-i drumul! — Vă ridicați împotriva mea? O să plătești pentru asta, Twist! O să plătești!
Nu doar că Oliver a fost pedepsit pentru că a cerut mai multă supă, dar a fost și dat afară de la orfelinat și trimis unui tâmplar ca ucenic.
— Aici, Oliver, aici vei lucra tu. Noah, răspunzi de băiatul ăsta. O să împărțiți camera. Învață-l meșteșugul nostru. — Da, domnule.
— Deci, ce avem noi aici? O creatură bolnăvioară. Și ce foloase eu să-mi aduci tu mie? Împarți camera cu mine? Fii serios! Asta n-o să se întâmple. E clar? — Atunci am să-i spun domnului Sowerberry. — Serios? — Ce mai e și asta? Domnule Sowerberry! Domnule Sowerberry!
— L-am văzut pe băiatul nou cum l-a împins pe Noah! — Am căzut peste lemn și lama ar fi putut ucide, domnule! — Dar, domnule! — Destul, Oliver! Dacă mai aud că te comporți așa, am să mă ocup eu însumi de tine. Ai înțeles?
— Ar fi bine să te obișnuiești. Orfelinatul te-a trimis aici pentru șapte ani lungi. Hehehe!
Oliver și-a strâns lucrurile și a fugit în noapte. A mers săptămâni întregi până a ajuns la Londra. Departe de orfelinat și departe de domnul Sowerberry și groaznicul Noah.
— Cornulețe dulci și calde, doar cinci bănuți bucata! Cinci bănuți bucata! — Băiete, pleacă de aici!
— Haide, mănâncă! Ăsta e de la mine. — Mulțumesc! — Nu te-am mai văzut pe aici. Ești nou în oraș? — Da! — Eu sunt Jack. Mi se spune șmecherul pe aici. Ție cum ți se spune? — Mă numesc Oliver. Oliver Twist. — Ai fugit? — Nicio grijă, Oliver. Știu eu un domn care o să te țină fără niciun cost. Vino cu mine! — Mersi!
Șmecherul l-a dus la un bărbat pe nume Fagin, care stătea într-o zonă retrasă din Londra. Șmecherul și alți câțiva copii locuiau cu el.
— Deschideți! Eu sunt... — Băiatul ăsta cine e? — E Oliver Twist. — E-n regulă. E cu mine.
— Oliver Twist, pari flămând, copile. Charlie, dă-i niște mâncare. — Stai să le iau pe astea de aici. Noi aici facem portofele. Stai jos. Ah, uite mâncarea ta.
Poate pentru prima dată în viață, Oliver a avut o masă copioasă și imediat a adormit.
— Mâine ieșim cu voi toți. — Așa curând? — Păi, cu cât mai repede învață, cu atât mai bine. Altfel n-am ce să fac cu el aici. Ai grijă să meargă totul bine, da?
În dimineața următoare, Fagin l-a trimis pe Oliver în oraș cu băieții pentru afaceri. Oliver habar nu avea despre ce afacere era vorba. A crezut că urma să facă portofele.
— Du-te și nu uita, trebuie să lucrezi ca să stai aici, da? — Da, domnule!
— Bună ziua, domnule Brownlow! — Bună ziua, domnule Collins! — Privește acum! — Hoțul! Hoțul!
Oliver a fost șocat să vadă că adevărata afacere a lui Fagin și a băieților nu era să facă portofele, ci mai degrabă să le fure. Șmecherul și Charlie au fugit, iar mulțimea a crezut că Oliver a fost hoțul și au început să alerge după el. Curând, un polițist l-a ajuns din urmă și l-a arestat pe Oliver.
— Vino-ncoace! O să te duc la judecător și o să primești șapte ani buni de închisoare! — Domnule polițist, șapte ani e puțin cam dur, nu-i așa? — Nu! Judecătorul va trebui să dea un exemplu cu el! Asta merită hoțul!
Oliver a fost dus la tribunal și pus în fața judecătorului. Domnul Brownlow i-a cerut să-i fie milă de băiat, dar judecătorul a fost foarte strict și rece. Tocmai urma să-l trimită pe Oliver la închisoare pentru șapte ani când a ajuns domnul Collins acolo.
— Ah, domnule, eu nu am furat nimic! — Domnule polițist, dumneavoastră l-ați arestat la locul faptei? — Da, domnule! Oamenii îl urmăreau când eu am ajuns la el! — Domnule, șapte ani sunt prea mult, totuși. — Nu vă amestecați în chestiunile legale, domnule! Decid că băiatul va fi trimis la... — Stați, domnule! — Ce este? Cum îndrăznește a interveni în activitatea curții? — Îmi cer scuze, domnule, dar băiatul ăsta e nevinovat! Adevăratul hoț a fugit! Am văzut cu ochii mei! — Domnule polițist, nu l-ați văzut efectiv furând ceva? — Nu, domnule! — Ha! Foarte bine! Cer ca băiatul să fie eliberat imediat!
— După ei! — Deschideți! Am o treabă pentru tine! — Da?
— Băiatul ăla, Oliver, trebuie să-l transformi în hoț! — Păi, a fost deja arestat pentru furt. — Nu, a fost eliberat! Iar acum e cu domnul Brownlow! — Ce ușurare! Bietul băiat! — Trebuie să-l iei înapoi și să-l faci hoț și să-mi spui totul despre el! De unde e? Cine au fost părinții lui? A avut vreun medalion când a fost adus aici? Spune-mi tot! Dacă nu, chiar eu am să te torn la poliție! — Nu știm nimic despre Oliver, doar că nu e din Londra. Vine dintr-un orfelinat din Malford.
După atâtea încercări, Oliver a fost foarte tulburat și a avut nevoie de câteva zile să-și revină. A fost bine îngrijit în casa domnului Brownlow.
— Domnule Brownlow, își va reveni. — Băiatul ăsta mă intrigă. Când se însănătoșește, vreau să aflu de unde e. Cine îi sunt părinții? — De ce vă interesează atât de tare trecutul băiatului? E de la un orfelinat. — Ia! E o prietenă de-a mea. — Vai! Oliver seamănă foarte mult cu ea! Poate că ea e mama lui! — Exact, doamnă doctor. A fost o prietenă de familie. N-am mai auzit de ea de zece ani încoace.
Oliver se însănătoșea, iar Fagin i-a cerut șmecherului să pândescă locuința domnului Brownlow ca să-l poată răpi pe Oliver de îndată ce iese din casă. Într-o zi, domnul Brownlow i-a dat bani lui Oliver și l-a rugat să ducă niște cărți la bibliotecă.
— El e fiul nostru. Doar că e supărat acum. O să-l ducem acasă. Hai, fiule! O să-ți cumpărăm pantofi din ăia noi de care dorești. Vino acasă să iei cina.
Fagin l-a luat pe Oliver la casa lui și a plănuit un jaf chiar în seara aceea pentru a-l transforma pe Oliver într-un hoț, așa cum îi promisese lui Monks.
— Lasă-l să plece! — Nu, Nancy! Va participa la jaf!
În noaptea aceea, Fagin l-a pus pe Oliver să fure dintr-o casă mare și bogată.
— Intră pe fereastră și deschide ușa pe dinăuntru. Dacă nu faci asta, n-ai idee cât de tare am să te pedepsesc! Hai, du-te!
— Cine-i acolo? — Cine e în casă? — Fugi!
Casa aparținea doamnei Rose Maylie, care a fost foarte emoționată când a văzut chipul demn de milă al lui Oliver. A avut grijă de Oliver. Într-o zi, a venit un vizitator ciudat la ea.
— E vorba de Oliver. Ne vedem la Podul Londrei la miezul nopții, te rog! — Oliver, tu știi ceva despre asta? — Domnișoară, se pare că femeia e Nancy din gașca lui Fagin, dar știu eu pe cineva care ne poate ajuta. — Cine? — Domnul Brownlow! A fost foarte bun cu mine cât am stat la el. — Ooo! Domnul Brownlow e un prieten de familie. Am să vorbesc cu el de îndată.
Și domnișoara Rose a vorbit cu domnul Brownlow, care a fost de acord să meargă la Podul Londrei în seara aceea. Nancy îi aștepta.
— Domnule Brownlow! — Domnișoară Nancy, bănuiesc. — Da! — Ai ceva să ne spui despre Oliver Twist? — Da! Este un bărbat pe nume Monks, care e hotărât să-l transforme pe Oliver în hoț. Și mai voia să știe cine au fost părinții lui Oliver și a plecat la orfelinatul din Malford ca să afle totul despre el. Căuta un fel de medalion. De ce, habar n-am. — Foarte bine, domnișoară Nancy, mulțumesc. Mă voi ocupa de asta.
Domnul Brownlow l-a chemat pe directorul orfelinatului și pe domnul Monks în biroul său.
— Deci, la gâtul lui Oliver a fost un medalion atunci când copilul a ajuns la dumneavoastră? — Da, domnule! Iată-l! — Agnes! Am avut dreptate! Oliver e fiul prietenei mele, Agnes! — Pot să plec, domnule? — Ai ținut la tine un medalion care aparținea băiatului. L-ai furat de la el. Nu le-ai dat destulă mâncare copiilor de la orfelinat și l-ai dat pe Oliver afară doar pentru că a cerut mai multă supă? Cum îndrăznești? — Îmi pare rău, domnule! — Oamenii ca tine, care fură de la copii, nu sunt de încredere. Nu mai ești director la Malford și voi avea grijă să ajungi la închisoare! — Domnule! — Luați-l!
— De ce ai vrut ca Oliver să devină un hoț? — Pentru că e fratele meu mai mic. Și tata a zis că dacă unul din frați va face ceva împotriva legii, atunci toată averea va reveni celuilalt frate. — De ce ai vrut ca acest copil să devină hoț ca tu să pui mâna pe bani? Să-ți fie rușine, Monks! Făcând asta, ai încălcat legea și tu vei merge la închisoare, iar averea va ajunge la Oliver! Luați-l! — Domnișoară Rose, Oliver este fiul surorii tale, Agnes! — Ooo! Oliver! — Oliver, tu ești un băiat bogat, iar eu vreau să-ți ofer o familie. Vreau să te adopt, să fii fiul meu, dacă nu te deranjează. — Ah! Mi-ar plăcea foarte mult! Dar aș avea o rugăminte, domnule. — Ce e, Oliver? — Vă rog, folosiți averea pe care o am pentru copiii de la orfelinat și pentru băieții din gașca lui Fagin. — Sunt atât de mândru de tine, Oliver! Stai liniștit. Voi avea grijă ca toți băieții să meargă la școală, să învețe ca să devină buni și generoși, așa ca tine.
Fii bun cu ceilalți, chiar dacă ei nu sunt buni cu tine. Fii generos și ajută-i pe cei care au nevoie, pentru că bunătatea ta se va întoarce la tine în cele mai neașteptate moduri.
