Pâinea de aur
Odată ca niciodată, într-un mic sătuc, locuia o femeie pe nume Marian, cu singura ei fiică, Narcisa. Marian era foarte umilă și drăguță. Narcisa, pe de altă parte, era complet diferită.
Vedeți, era extraordinar de frumoasă. Trăia ca o păpușă, și partea cea mai amuzantă e că se iubea pe ea însăși fără măsură.
— Narcisa, mă ajuți să coc pâinea? — Ah, nu, mamă! Făina îmi va strica ochii strălucitori și luminoși! — Oh!
— Narcisa, mă ajuți să plantezi semințele astea? — Ce? De ce aș face eu asta, dacă mă voi murdări de pământ pe degetele mele frumoase? Și mai rău, dacă îmi va ajunge pe față? Ah!
Asta era problema cu Narcisa. Se credea prea bună pentru a lucra. Mulți pețitori au venit ca s-o ceară pe Narcisa, căci frumusețea ei era cunoscută peste tot. Însă i-a respins pe toți, fiindcă era foarte nepoliticoasă.
— De ce i-ai fugărit pe oamenii aceia de ieri? Păreau de treabă. — Ha ha ha! Doar nu ești serioasă, mamă! Unul dintre ei avea ochii mici, ca de pasăre. Altul avea un nas uriaș! Nu voiam să fiu pe lângă el când strănută! Și ultimul... — Oprește-te! Nu! Nu vreau să mai aud nimic! Eu am văzut doar că bărbații aceia erau de treabă. Draga mea, trebuie să înțelegi că frumusețea nu-i totul. — Mamă, tu trebuie să înțelegi că eu merit un prinț sau un cavaler! — Doamne!
Într-o noapte, în timp ce dormea, mama ei stătea lângă ea și o privea.
— Draga mea copilă, ești foarte frumoasă și încântătoare, dar nu-ți pasă de nimic altceva în afară de frumusețea ta.
În acel moment, Narcisa a început să râdă în somn. Mama ei a rămas uimită.
— Ce drăguț! Probabil visează ceva foarte amuzant.
A doua zi de dimineață, când Narcisa s-a trezit, zâmbea toată.
— Poftim, dragă. Spune-mi, ce ai visat aseară? — Ah, mamă, am avut un vis fantastic! Știi? Era un prinț care a venit la mine și a zis că vrea să se căsătorească cu mine! A venit într-o calească de aur! Ah, și era îmbrăcat din cap până în picioare în aur! — Ce vis prostesc! — Și știi care-i cea mai bună parte? Când eram în rochia de nuntă, care era și ea din aur, desigur, toți se uitau doar la mine!
— Narcisa, nu e nimic frumos în visul ăsta. A fost un vis foarte, foarte egoist. — Of, mamă! Nu știi ce vorbești! Visul acela m-a făcut să-mi dau seama că am nevoie de mâncare mai bună decât ce mănânc acasă. Pâine făcută din aur! Gândește-te la asta!
Săraca mamă a Narcisei era foarte îngrijorată pentru fiica ei și se gândea ce fel de viață va avea. În ziua aceea, la ei acasă au venit doi prieteni de-ai mamei Narcisei. Se numeau Meli și Terry. Cei trei erau prieteni vechi.
Însă Terry și Meli aveau un secret. Ambi erau creaturi magice, dar mama Narcisei nu avea idee.
— Terry, Meli, ah, mă bucur mult să vă văd! Nu ne-am întâlnit de mult, nu? — De foarte mult timp! Ce mai faci? — Foarte bine. Aș fi mai bine doar dacă... — De ce? — Ah, dacă fiica mea Narcisa ar fi un pic mai înțelegătoare...
Marian le-a povestit lui Meli și Terry despre Narcisa și cum își făcea griji pentru ea.
— Vrea să mănânce pâine făcută din aur. Ce mă voi face cu ea? — Ei bine, mă gândesc că poate dacă visele i s-ar îndeplini... — Chiar că ar fi minunat, hm? — Ah, nu contează. Cu timpul va crește și va învăța ce contează. Să vorbim despre altceva acum.
Mai târziu, Meli și Terry și-au luat la revedere de la vechea lor prietenă și au plecat zâmbindu-și reciproc pe ascuns. În noaptea aceea, mama și fiica se pregăteau de somn.
— Mamă, sper din tot sufletul ca visul meu să se îndeplinească! — Oh, Narcisa.
A doua zi, în timp ce Narcisa și mama ei erau afară, în grădină, o calească minunată de aur a venit spre ei. Era bătută cu pietre prețioase și diamante și arăta uluitor.
S-a oprit și un tânăr arătos a ieșit și s-a uitat la Narcisa. Ea era uluită de cât de arătos era tânărul.
— Mamă, mamă! Până la urmă visul mi se îndeplinește! — Oh, ce? — Bună! Am venit să o cer în căsătorie pe Narcisa. — Dar de unde îi știi tu numele? Și cine ești? — Sunt Terence, îngerul norocului. Numele și frumusețea fiicei tale sunt cunoscute în întreaga lume. Poftim, ți-am adus un cadou. — Doamne! Mi-ar plăcea mult să mă căsătoresc cu tine! — Ce? Dar nici nu-l cunoști! Nu poți pleca cu el! — Ah, ce prostie! E bogat și arătos! Ce aș putea să mai vreau? Terence, îți accept cererea!
Și astfel, s-a urcat în caleșca lui și fără să-și ia la revedere de la mama ei, a plecat ca îngerul. În timp ce călătoreau, dintr-o dată, caleșca a trecut printr-un portal magic. Caleșca se zguduia foarte puternic și Narcisa era foarte, foarte speriată.
— Doamne! Oh, nu! Ce-i asta? — Ha ha ha! Stai liniștită, dragă, totul se va sfârși în curând.
Imediat ce a zis asta, caleșca a trecut printr-un alt portal și a ajuns în fața unui castel de aur uriaș și magnific. Narcisa era uluită de câte frumusețe erau în jurul ei.
— Uau! Ce frumos! Știam că merit multe bogății! — Știam că-ți va plăcea. Aici vei găsi tot ce-ți dorești. De la cele mai frumoase rochii la cele mai bune mâncăruri. Totul se găsește în palatul meu. — Uau! Apropo de mâncare, mi-e foarte foame după călătorie! Mor de foame! Pot gusta din acele mâncăruri bune? — Desigur! Ea e Meli, Melisa. Ea îți va aduce tot ce vrei. — Bună, Narcisa! Am auzit multe despre tine! Săraca de tine, ți-e foame, așa-i? Haide, să mergem la masă și să-ți dăm să mănânci! — Ah, mulțumesc!
Au intrat în sala de mese și pe masă era cea mai uluitoare mâncare pe care Narcisa o văzuse vreodată.
— Mâncarea arată fantastic! — Fiindcă așa e! Gemurile sunt din rubin, salatele din smarald și pâinea de aici e din aur! — Pâine de aur! Ce frumos! Gemul ăsta va arăta și va merge perfect cu pâinea!
A luat atunci o felie de pâine cu gem de rubin și a mușcat din ea.
— Au! Au! E foarte tare! Nu pot mânca așa ceva! — Ei bine, aceasta e o pâine făcută din aur, cel mai pur aur! Dacă nu poți s-o mănânci, să-ți aduc pâine de argint? — Argint? Iu! De ce nu mănânci altceva? — Dar eu vreau pâine normală! Pâine pe care s-o pot mânca! N-ai așa ceva? — Nu! Viitoarea soție a prințului meu va mânca doar aur! Trebuie să mănânci ce-i mai bun!
Narcisa s-a uitat atunci la mâncărurile de pe masă, dar era tristă, căci nu putea mânca nimic. În curând, a început să plângă.
— Lasă-mă să plec! Nu vreau așa ceva! — Dar mâncarea e foarte bună! Uite, gustă niște cartofi de aur! Sunt foarte buni! — Și după ce ne vom căsători, va trebui să mănânci tot ce-i aici! Credeam că-ți plac lucrurile elegante! Ha ha ha! — Nu! Nu! Nu vreau să mă căsătoresc cu tine! Vreau acasă! La mama mea! Lasă-mă să plec acasă!
Melisa și Terence și-au făcut cu ochiul.
— Ei bine, dacă chiar asta vrei, atunci te voi duce acasă.
Terence a dus-o acasă pe Narcisa care plângea și era tristă. În caleșcă a început să se gândească bine la ce alegere a făcut. Când a ajuns acasă, a fugit să-și îmbrățișeze mama care stătea în casă tristă.
— Mamă, mamă, m-am întors! — Narcisa! O, draga mea fiică! Credeam că nu te voi mai vedea niciodată! — O, mamă, te iubesc foarte mult și ai avut dreptate! Felul în care arăți și bogățiile nu înseamnă totul. Pâinea de aur era inutilă, căci n-o puteam mânca, și bărbatul, deși era arătos, nu-i păsa deloc de mine. — Draga mea, dar îți dai seama că tu așa îi tratezi pe toți ceilalți? — Știu! Îmi pare rău pentru cum m-am purtat, mamă! — E în regulă, fiindcă ai văzut ce greșeală ai făcut. Haide, să-ți dau ceva bun de mâncare.
Din ziua aceea, Narcisa s-a schimbat. La început i-a fost greu, dar cu timpul și cu răbdare a început să devină mult mai drăguță. Într-o zi, Meli și Terry au venit iarăși la Marian.
— Ah, bine ați venit! — Spune, Marian, cum e Narcisa acum?
Marian le-a zis amândurora ce s-a întâmplat.
— Și de atunci s-a schimbat mult, foarte mult. — Da? Ha ha ha! Presupun că acum nu mai vrea pâine de aur, nu-i așa? Ha ha! — Știi ce, Terry, arăți puțin ca îngerul acela. Oho, ce zic eu aici? Cum să fi fost tu? Voi doi sunteți cei mai drăguți! Ha ha ha! — Ha ha ha ha ha ha ha!
Frumusețea exterioară nu este la fel de importantă ca bunătatea interioară.
