Pantofii roșii
O viață modestă și o descoperire neașteptată
Într-un sat mic locuia o fetiță frumoasă pe nume Karen. Locuia cu mama ei într-o cabană mică. Karen era o fetiță săracă. Nu avea nici măcar pantofi. Mereu purta pantofi de lemn pe care mama ei îi făcea pentru ea.
Pantofii erau grei, iar pe Karen o dureau mereu picioarele. La scurt timp, mama lui Karen s-a îmbolnăvit foarte tare. Karen își petrecea timpul având grijă de mama ei.
Odată, în timp ce se întorcea acasă, Karen a găsit o pereche de pantofi roșii într-o cutie. Cutia se afla pe trotuar. Karen s-a îndrăgostit de pantofii roșii și s-a hotărât să-i ia acasă.
Mama și pantofii roșii
Dar mama ei nu s-a bucurat când a văzut pantofii roșii.
— Karen, nu trebuie să ridici niciodată ceva de pe drum. Poate aparțin altcuiva. Acesta este furt. Probabil că cineva își caută pantofii roșii.
— Atunci ar fi trebuit să fie mai atenți, mamă! Cine găsește, păstrează. — Vai, Karen, nu fi atât de încăpățânată, copila mea. Știu că suntem săraci și că nu-ți pot cumpăra pantofi noi și lucioși, dar sărăcia nu trebuie să ne împingă să facem lucruri greșite. Promite-mi că nu vei purta niciodată acești pantofi roșii.
Karen era tristă, dar nu putea să-i frângă inima mamei sale, așa că i-a promis că nu va purta niciodată pantofii roșii.
O pierdere și o decizie controversată
Timpul trecea, dar Karen nu putea să nu se gândească la pantofii roșii.
— Mama nu înțelege. Dacă pantofii ăștia frumoși au fost aruncați în drum, atunci poate că nimeni nu avea nevoie de ei.
O săptămână mai târziu, mama lui Karen murise din cauza bolii sale. Karen era foarte, foarte tristă. Dar a făcut ceva neobișnuit. La înmormântarea mamei sale, Karen a purtat pantofii roșii. Toată lumea prezentă la înmormântare se uita la picioarele lui Karen. Dar lui Karen nu-i păsa. Ea își iubea pantofii.
O nouă casă și o nouă interdicție
În acel moment, o bătrână trecea pe lângă înmormântare în trăsura ei. Era o bătrânică simpatică. Când a aflat că o fată tânără a rămas orfană, ea a decis să o adopte pe Karen.
— Vai, fată dragă! Vino cu mine. Îți voi oferi adăpost și hrană. Trebuie să înveți pentru a fi cineva în viața asta. Oh! Ce ai în picioare? De ce i-ai purtat la înmormântarea mamei tale? Sunt urâți. Dă-i jos!
— Nu, mie îmi plac! Sunt ai mei! — Vai, copilă, nu fi atât de încăpățânată! Îți voi lua eu o pereche bună de pantofi.
Bătrânica a forțat-o pe Karen să-și scoată pantofii roșii. Karen a fost tristă să nu-și mai vadă pantofii roșii. Bătrânica nu avea copii. O trata pe Karen ca pe fiica ei. I-a dat o cameră doar a ei și rochii noi. Karen a mai primit și o pereche nouă de pantofi. Dar aceștia erau albaștri. Lui Karen îi lipseau pantofii ei roșii. Mereu se gândea la ei.
Încăpățânarea lui Karen crește
— De ce nu mă lasă nimeni să port frumoșii mei pantofi roșii? Îi voi purta într-o zi și nimeni nu mă va putea opri.
Anii treceau, iar Karen a crescut. Acum era o tânără și frumoasă domnișoară. Dar pe măsură ce crescuse, și încăpățânarea ei era tot mai mare. Karen era un copil dificil.
— Nu voi mânca asta! Vreau orez! — Dar am pregătit deja acest prânz delicios. Vrei măcar să guști? — Nu! Prefer să flămânzesc!
Bătrânica o iubea pe Karen și nu voia ca aceasta să se înfometeze. Întotdeauna îi satisfăcea chiar și cele mai absurde cerințe. Timpul trecea. Toate hainele vechi ale lui Karen și pantofii ei albaștri erau acum mici. Bătrânica își dăduse seama că trebuie să cumpere haine noi și pantofi pentru Karen.
Pantofii roșii reapar
În timp ce intrau într-un magazin pentru a cumpăra pantofi, Karen a zărit o pereche de pantofi roșii strălucitori.
— Au! Sunt identici cu cei pe care i-am avut când eram mică! Îi vreau! — Oh, iar pantofii roșii! Karen, cumpără-i pe cei pe care îi vei purta mereu. Dacă trebuie să mergem la o înmormântare, nu poți purta pantofi roșii la o înmormântare. Este lipsă de respect. Am puțini bani. Nu-ți pot cumpăra două perechi de pantofi și va trebui să ne întoarcem pe jos acasă. Mă dor picioarele acum. Nu pot merge.
Dar Karen era foarte fericită să-și vadă pantofii roșii. Nu a ascultat niciun cuvânt.
— Nu-mi pasă! Îmi plac și îi vreau! Dacă nu-i cumperi pentru mine, atunci voi merge desculță pentru tot restul vieții mele. — Ah! Nu fi așa încăpățânată, copila mea. Asta te va costa într-o bună zi.
Dar Karen nu a ascultat. Bătrânica trebuia să cumpere pantofii roșii. De asemenea, a cumpărat o pereche de pantofi negri pentru Karen. Bătrânica nu avea bani acum și trebuiau să meargă pe jos acasă. Pe tot drumul, bătrânica se încovoia de durere. Dar Karen a dansat. Ea se învârtea ca un vânt, râzând și cântând, fără să acorde atenție durerii de picioare a bătrânei.
O nouă înmormântare și o nouă sfidare
În ziua următoare, bătrâna trebuia să meargă la o înmormântare.
— Karen, trebuie să mergem la o înmormântare în oraș. Vino cu mine. Dar nu purta acei pantofi roșii. E lipsă de respect.
Karen a mers la ea în cameră și s-a uitat la pantofii negri. Apoi la cei roșii și i-a purtat. Și-a ascuns picioarele sub fustă, ca bătrânica să nu vadă pantofii roșii. Pe toată durata înmormântării, oamenii se tot uitau la picioarele lui Karen. Au fost bârfe despre fata care nu i-a respectat pe cei morți.
Cineva i-a spus bătrânei despre ceea ce s-a întâmplat. Bătrâna era acum furioasă. A luat-o pe Karen de mână și au plecat de la înmormântare.
— Oh, copilă încăpățânată! Ce ai făcut? Te-am rugat să nu porți acei pantofi aici! De ce nu asculți niciodată? — Dar aceștia sunt pantofii mei! Îi voi purta când vreau eu!
Blestemul pantofilor roșii
Un soldat bătrân care trecea privea tot. În timp ce bătrânica și Karen se îndreptau spre trăsură, el a venit la Karen, a îngenuncheat și le-a șoptit pantofilor:
— Fiți încăpățânați ca stăpâna voastră și stați pe atât de repede cum dansați!
Apoi soldatul a atins picioarele lui Karen.
— Au, domnule, vă rog să vă ridicați! Ce faceți? — Oh, îți admiram doar superbi pantofi roșii de dans. Trebuie să fii o dansatoare extraordinară!
Karen era mulțumită. Voia să-i arate soldatului că într-adevăr era o dansatoare strălucită. A început să danseze câțiva pași înainte de a se urca în trăsură cu bătrânica.
— Dar! Ah! De ce nu mă pot opri din dans? De ce nu se opresc picioarele mele? Ce se întâmplă cu mine? — Oh, Karen, ce faci? Vino înapoi!
Dar Karen era deja departe în fața trăsurii. Pantofii roșii nu o mai ascultau deloc. Erau încăpățânați. Au dus-o pe Karen în pădure și la munte. Au dansat în continuu. Pe Karen o dureau acum picioarele. O durea și spatele de la atâta dans. Nu putea să doarmă sau să mai mănânce. Îi era dor de casă și de patul ei. Dar mai mult, îi era dor de bătrânică. Dar pantofii nu se opreau. Continua în pas de dans zi și noapte.
Consecințele încăpățânării
— Ah! Cineva să mă ajute! Sunt obosită!
Dar nimeni nu putea să îi vină în ajutor. Karen era acum speriată. Pantofii o duceau spre tufele cu spini și pe Karen o dureau picioarele îngrozitor. Într-un final, Karen a reușit să-și dea jos pantofii roșii. Pantofii nu mai erau pe picioarele ei, însă continuau să danseze. Picioarele lui Karen erau rupte. Nu putea să stea fără ajutorul unui băț.
— Au! Mă dor picioarele! Vreau să merg acasă!
Karen a reușit cumva să ajungă acasă și pantofii roșii o urmăreau. Bătrânica s-a bucurat să o vadă pe Karen. I-a dat mâncare și a reușit să o facă să se odihnească. În ziua următoare, Karen voia să meargă la piață. Dar când a deschis ușa, a găsit pantofii roșii chiar în pragul ușii. Dansau și o opreau pe Karen să părăsească casa.
Bătrânica și Karen au fost surprinse să vadă acei pantofi care dansau. Karen își dădu seama repede că totul era din vina ei.
— N-ar fi trebuit să fiu atât de încăpățânată toată viața mea. Am fost la fel de încăpățânată ca și pantofii roșii. Nu-mi pot părăsi casa, nu pot merge la școală sau la piață, nu pot merge nicăieri! Îmi pare atât de rău. Ce fac acum?
Iertarea și lecția învățată
— Oh, dragă! De ce nu te rogi ca pantofii magici să dispară? Dacă îți pare rău pentru comportamentul tău, vei primi răspuns la rugăciunea ta.
Karen a început să se roage și să se roage zi și noapte. Când și-a deschis ochii, a fost surprinsă să-l vadă pe bătrânul soldat din sat stând în fața ei.
— Copilă, mă bucur că ți-ai învățat lecția. Așa cum ai lăsat în urmă încăpățânarea ta, tot așa trebuie și pantofii.
Rostind aceste cuvinte, soldatul și pantofii roșii au dispărut. Karen și bătrânica erau acum fericite și liniștite. Karen a decis să studieze din greu și să nu mai lase pantofii roșii să intre în viața ei din nou.
Nu fiți încăpățânați, copii! Vă va costa într-o bună zi.
