Păpușarul și fiica sa
O viață de minciuni
Acum mult, mult timp, într-un mic oraș, trăia un păpușar pe nume Caleb, împreună cu fiica sa. Berta, fiica lui Caleb, se născuse oarbă și tatăl ei a jurat să-i transforme lipsa vederii într-o binecuvântare.
— Fiica mea e destul de necăjită. N-o mai necăjesc și eu și o s-o fac să creadă că duce o viață foarte frumoasă.
— Tati, ce e asta? — Na, asta e o păpușă prințesă frumoasă pentru mica mea prințesă. — E mai frumoasă decât mine? Are rochia mai frumoasă? — Nu, nu! Nici pe aproape la fel de frumoasă ca tine, iar rochia ei nici nu se compară cu a ta. — Mulțumesc, tati! Spune-mi, cum e casa noastră? Cum arată? Cât de mare e? — Ei, bine, casa noastră nu-i foarte mare, căci mi-ar fi fost greu să te las acasă și să mă duc la atelier. Așa că am transformat jumătate din casă într-un atelier magnific de jucării. Să știi că atelierul nostru de jucării este cel mai mare din regat.
Adevărul ascuns
— Bunul nostru stăpân mă tot imploră să mă mut într-o casă mai mare. Dar cu un atelier atât de măreț, casa noastră e de ajuns, nu? — O, da, tati! Îmi place!
— He! Iar spui minciuni, fiică-tii, Caleb! — O, ce-am zis, fiul stăpânului nostru e foarte amuzant. Să vezi cum îmi face cu ochiul și cum zâmbește obraznic.
— Da, stăpâne. — Poftim! Tată-ți a trimis plata. Dar e doar... ți-a tăiat din salariu cele două zile în care n-ai lucrat. — Dar am recuperat lucrând în alte zile. — Eh, vina tatălui meu că ești așa lent.
Anii trec, minciunile se adună
Astfel, au trecut anii și Berta a crescut ascultând povești despre cum tatăl ei era un bărbat curajos și sănătos, cum primea un salariu mare de la bunul său stăpân, despre cum casa ei arată splendid și despre cum ea purta cele mai frumoase rochii din oraș.
— Poftim salariul. — Voi, am un avans. E ziua Bertei în câteva săptămâni. — Dă-i un gunoi și convinge-o că e din aur. Crede orice îi spui. — Dă-mi un avans, și în următoarele șase luni o să muncesc de trei ori mai mult. — Nu, începe tu munca și apoi vom vedea.
Și așa a fost. Caleb a muncit din greu luni întregi și în sfârșit a reușit să-i cumpere un lănțișor frumos fiicei sale. Dar ca s-o facă pe Berta să se simtă și mai iubită, a mințit-o.
— La mulți ani, dragă! Poftim! — Ce este, tată? — E un lănțișor. Stăpânul Tacketon l-a adus special pentru tine. E foarte trist că n-a putut fi aici ca să te felicite. Dacă tatăl său a fost bun, tânărul Tacketon e și mai bun. Te place foarte, foarte mult. — E un om foarte bun.
Adevărul iese la iveală
Auzind de bunătatea fiului stăpânului, Berta începea să-l placă în secret. Credea că fiului stăpânului chiar îi păsa de ea. Apoi, într-o zi,
— Hei, Berta! Am auzit că vin niște prieteni să te vadă azi. — Da. De ce? — Vreau să vin și eu. — Sigur. Mi-ar plăcea. — Da, vreau ca Mae Fielding să stea în compania femeilor. După ce o voi lua de soție, îi va plăcea să aibă prieteni pe aici. — Ce? — Exact, nici nu mai auzi acum. Mă căsătoresc. — Se pare că e timpul să-i zici adevărul. Vai, o să te urască pentru asta.
— Tată! Ai văzut-o pe Mae Fielding? — Da. — Are maniere și un comportament drăguț? E bună? — Foarte. — Mai bună decât mine? — Berta!
Confesiunea și iertarea
— Credeam că tânărul Tacketon mă place. De ce altfel mi-ar trimite un cadou de ziua mea și de ce ar fi bun cu mine mereu? — Of, Doamne, te-ai rănit! Îngerii mei, nu-mi faceți asta! Nu mă face să o rănesc și mai mult pe fata mea. Mă va urî dacă va auzi că am mințit-o până acum.
— Tată! Poate că nu merit să fiu iubită, fiindcă sunt oarbă. Nu merit decât milă. — Nu, deloc, Berta! Te-am mințit întreaga viață. Mă vei putea ierta? — M-ai mințit? În legătură cu ce?
Și Caleb i-a zis tot adevărul. Cum a mințit-o toată viața în legătură cu viața, casa și stăpânul lor.
— Te necăjești pentru un om căruia nu-i pasă de iubirea ta. Îmi pare rău. Mă poți ierta? Încercam doar să te fac fericită. Dar acum îmi dau seama că te-am rănit și mai mult. Mă vei ierta vreodată, draga mea?
— Tată, credeam că tu ești ochii mei, dar tu m-ai făcut și mai oarbă decât eram. Nu credeai că-s destul de puternică? Te-aș fi putut ajuta și am fi putut trăi mai bine. — Îmi pare rău. Trebuia să mă încred în tine. Dar nu puteam să te rănesc și să-ți spun ce viață mizerabilă duceam.
O nouă viață împreună
— Știu că ai vrut doar să mă faci fericită. Ai suferit mult singur, doar ca să mă vezi zâmbind. Îți mulțumesc din suflet, dar promite-mi că acum mă vei lăsa să am grijă de tine, să te ajut și că nu mă vei mai trata ca pe o oarbă neajutorată, ci ca pe prințesa ta puternică și înțeleaptă. — Îți promit.
Și așa a fost. Păpușarul a lăsat-o pe Berta să-l ajute să facă jucării și în curând au făcut destui bani și și-au cumpărat casa lor.
Felicitări Bertei, nu? Ar fi putut să se plângă și să fie mizerabilă toată viața, dar a ales să-și ierte tatăl și să-și pună viața la punct cu el. Asta reprezintă curajul și puterea adevărată, nu?
