Păstorul norilor
Odată ca niciodată, era un cuplu drăguț de tineri, Giles și Fiona, care locuiau pe o câmpie bogată și întinsă, care se termina la marginea unui lanț muntos măreț, care părea că atinge cerul.
Între munți era o vale întunecată și țepoasă, cunoscută drept Valea Tunetului. Legendele ziceau că într-o zi, din ceața întunecată, va ieși un rege măreț.
Viața liniștită și plecarea Fionei
Giles și Fiona erau fericiți cu viețile lor liniștite. Aveau mare grijă de fermă, de animale și de casă. Însă, orice s-ar fi întâmplat, erau mereu împreună.
Până când într-o zi, Fiona a decis să-și viziteze verișoarele.
— Trebuie să-i duc aceste haine lui Mable, dar mă voi întoarce într-o săptămână. — În regulă.
Așa că Fiona a plecat, luându-și rămas bun de la soțul ei.
Dorul și furtuna neașteptată
Giles făcea zilnic aceleași treburi ca de obicei. Însă, spre sfârșitul săptămânii, începuse să-i fie dor de Fiona.
— Astăzi vine Fiona! Abia aștept! În curând va ajunge!
Însă chiar și după apusul soarelui, nu era niciun semn de Fiona. Când s-a mai întunecat, o furtună era gata să pornească.
— O, nu! Poate e pe drum? Mă duc să verific!
Așa că Giles a ieșit, luptându-se cu vântul și cu ploaia rece.
Giles, purtat de vânt, ajunge la Păstorul Norilor
— Ugh! Vai, e prea puternică ploaia asta! Uau!
Vântul l-a luat pe sus și astfel a ajuns pe un mic norișor.
— O! Nu! Nu!
Acesta a zburat prin valea întunecată și printre munți, cu inima împietrită de frică.
— O, nu! O, nu!
Întâlnirea cu Păstorul Norilor
— O, ce vreme frumoasă! Nu este așa? — E fantastică! — Tunetul este ca o melodie pentru mine! — O! — Hă? Ce? Cine e locul ăsta? Și cine sunteți? — Eu sunt Păstorul Norilor și aici creez și controlez vremea. Tu cine ești? — Eu, eu sunt Giles. Eu doar îmi căutam soția.
Giles, prizonierul Păstorului Norilor
— Ochișor, dacă tot vezi totul, poți să-mi zici dacă spune adevărul? — Da, Păstorule! L-am văzut căutând-o, dar s-a pierdut în furtuna ta și a fost adus aici. Iar soția sa s-a întors. — Urechiușă, fiindcă tu auzi totul pe lume, poți să-mi zici dacă spune adevărul? — Da, Păstorule! Am auzit-o pe soția sa zicându-i că se va întoarce într-o săptămână, acum câteva zile. Am auzit-o și cum fredona când se întorcea. — Înțeleg. Da, da, acum pot să plec? — O, nu! Ai văzut prea multe. De acum vei sta aici și vei lucra pentru mine. — Ce? Nu! Te rog, lasă-mă să mă întorc acasă!
Giles îl implora pe Păstor, dar acesta nu l-a ascultat.
— De mâine vei începe treaba. Ei doi se vor ocupa de tine. — Nu!
Descoperirea Bolului Vremii
Deci a doua zi Ochișor și Urechiușă l-au dus pe Giles în vârful unui munte, unde ceva ca un bol enorm era sculptat în mijlocul munților.
— Hă? Uau! Ce e asta? — La colț, ăsta este Bolul Vremii. Aici regele nostru creează vremea potrivită pentru nori. Vezi? — Uau! — Haide, vreau să-ți mai arăt încă ceva. — Uau! Ce sunt toate astea? — Aici ținem toate ingredientele pentru toate diferitele tipuri de vreme.
Giles învață să creeze vremea
Giles s-a uitat uimit la sticluțele diferite. Unele mici, altele mai mari, pline cu tunete, fulgere și curcubee. Se uita și observa cum Păstorul crea vremea și chiar i s-a permis să-și facă propria furtună.
— Mă întreb ce altceva pot să mai adaug. Hm. Așa. Acum să vedem ce iese.
Fructele au început să se combine cu amestecul.
— O, ce cald e! Ce bine ar fi să plouă cu limonadă sau cu bomboane! — Bomboanele nu cad din cer! Ce e asta? Miroase a căpșune? — N-are gust de căpșune! Lămâie? — Iei!
Dorul de casă și planul secret
De asemenea, Giles avea grijă ca vremea să fie bună pentru draga sa Fiona, despre care întreba zilnic.
— Ochișor, Urechiușă, ce face iubita mea soție? — Se îngrijește de animalele de la fermă. — Dar e tristă, căci o aud zicând: "Cât de dor îmi este de dragul meu Giles!" — O, of, stau aici de aproape un an și n-am șanse de scăpare!
Giles a încercat să scape de nenumărate ori, dar, fiind înconjurat de prăpastii uriașe, renunțase.
Avertismentul și ideea lui Giles
Într-o zi, i-a auzit dintr-o dată pe Ochișor și Urechiușă șoptind continuu.
— Ce e? — O! Giles, aud pe cineva la distanță care plănuiește în secret ca mâine să cucerească satul și să-l distrugă! — Ce? Chiar mâine? — Îl văd! E regele hoț de la Lacul Negru! Își adună armata! — Nu! Trebuie să o salvez pe Fiona! Trebuie să-i avertizez! Te rog, Urechiușă, Ochișor, ajutați-mă! — Îmi pare rău, Giles, dar asta e treaba oamenilor. Noi nu ne putem implica.
Giles era foarte îngrijorat, dar nu putea face nimic. Dintr-o dată, i-a venit o idee.
Furtuna fără precedent
A ieșit și a ajuns în camerele magazinului.
— Praf de tunete, praf de gheață și praf de fulgere.
A golit întregul stoc. A băgat sticlele într-un sac și le-a dus până sus la Bolul Vremii.
— Acum, sper să meargă. Pentru Fiona!
A golit totul în Bolul Vremii. Sticle și sticle pline de ingrediente de tunete și furtună, care au început să se amestece, formând o furtună atât de întunecată și amenințătoare cum nu mai existase vreodată.
Salvarea satului și întoarcerea acasă
Amestecul a ajuns la toți norii, care au scos un vuiet puternic de parcă erau o mie de lei furioși. Giles a fugit de acolo, a așteptat vântul potrivit, apoi a aruncat cel mai sălbatic uragan în amestec.
— O!
Norii s-au ridicat amenințător și s-au îndreptat spre câmpie, unde și-au eliberat dintr-o dată mânia pe pământ.
— O, vai! — Ce furtună puternică! Noroc că suntem înăuntru!
Dar cei de afară n-au fost la fel de norocoși.
— Ce e asta? — Retragerea! Tunelul e blestemat! — Ce? — O! Urechile mele n-au mai auzit o astfel de furtună!
Furtuna ispita și cutremura până și muntele uriaș, trezindu-l pe Păstor.
— O! Ce se petrece?
A fugit spre Bolul Vremii, dar era atât de întuneric încât nu vedea unde merge. Toate celelalte ajutoare erau îngrozite și s-au ascuns toate nedumerite.
Giles, care urmărea totul, a hotărât șovăielnic să scape iar, sărind pe un nor mare de furtună.
— O, nu! Stai! Ascultă-mă!
Norul n-a putut fi controlat și l-a aruncat pe Giles direct spre pământ.
— Nu!
Astfel, Giles s-a întors spre casă. Hoții s-au retras, iar furtuna începuse să se liniștească. Oamenii s-au uitat pe fereastră și l-au văzut pe Giles ieșind din Valea Tunetului prin ceața întunecată.
— Legenda se adeverește! — E regele! — Giles! O, Giles! — Fiona! O, îmi pare tare rău că te-am părăsit!
Noul rege și morala povestii
Sătenii l-au aclamat pe noul rege, iar Giles și Fiona au trăit fericiți împreună în noul lor regat. Giles i-a apărat pe oamenii pe care i-a iubit.
Asta arată că iubirea pentru cineva îți oferă soluția corectă, dacă muncești și îți pui mintea la contribuție.
Vă întrebați ce s-a întâmplat cu Păstorul Norilor? Ei bine, când a aflat că Giles a cauzat vacarmul, s-a enervat.
— O să mă răzbun pe tine! Fulgerele mele te vor găsi într-o clipă! Unde-s lucrurile mele?
A rămas total șocat când a văzut că nu mai e nimic pe stoc. S-a enervat, căci știa că va trebui să aștepte răbdător ca să strângă iar toate ingredientele.
— După ce voi strânge iar ce am nevoie, o să vadă el!
Dar deși a zis asta, când a strâns iar tot stocul, Păstorul era atât de ocupat cu venirea toamnei, încât a uitat total de Giles.
Cred că Giles ne-a arătat că prin logică și prezență de spirit, mereu poți scăpa de furtună.
