Peștele cu cap de aur
Basme în limba română.
Începutul unei călătorii
Demult, foarte demult, în centrul Egiptului era un mare palat. La palat era durere, căci regele își pierduse vederea în urma unei boli. Mulți doctori au încercat să-i redea vederea, dar degeaba. Întreg regatul se ruga neîncetat.
Într-o zi, a ajuns o barcă la docuri. Din ea coborî doctor Wazir. Le-a spus localnicilor că era un doctor personal al unui mare rege de peste mări și că era dispus să verifice starea sănătății regelui Egiptului.
— Mmm, boala e grea, dar cazul nu e fără speranță. E dificil, dar nu imposibil. Pot să-i redau vederea, dar am nevoie de un unguent foarte special.
— Am să-ți aduc orice ai nevoie ca să faci acel unguent, dar trebuie să-l salvezi pe tatăl meu.
— Unguentul de care am nevoie va fi făcut din trei lacrimi ale peștelui cu capul de aur. Vei găsi peștele undeva în marea adâncă. Sunt aici timp de 100 de zile. Dacă reușești să-mi aduci peștele în timpul ăsta, pot face unguentul pentru tatăl tău. Dar dacă nu găsești peștele până în a suta zi, atunci va trebui să vă părăsesc.
Căutarea peștelui
Prințul a plecat de îndată cu oamenii săi. Marea adâncă era foarte departe de palat. Prinții și oamenii săi au căutat peste tot ca să găsească peștele cu capul de aur.
Lunile treceau, dar peștele nu era de găsit. Apoi, în a suta zi...
— Mai e doar o oră până se încheie ultima zi. Dacă ar fi să găsesc peștele, până ajung cu el la palat, doctor Wazir va fi plecat. Ah, dar nu trebuie să mă opresc. Pot să mă arunc în apă o ultimă dată.
Așa a și făcut. Și de această dată, cum rândui soarta, a găsit peștele cu capul de aur și l-a pus într-un bol. Dar în timp ce urma să-și cheme oamenii și să ducă barca înapoi, s-a uitat la pește și nu s-a putut mișca. Peștele se uita la el cu ochi atât de mieroși.
— Chiar dacă doctor Wazir a plecat, ei vor ucide peștele ăsta și vor încerca să facă tot felul de experimente pe el. Ah, nu pot face asta. Voi accepta orice pedeapsă îmi este menită. Dar, dacă e ceva ce am învățat de la părinții mei, e să nu rănesc un nevinovat.
Exilul prințului
A dat drumul peștelui înapoi în apă și a plecat spre palat. Foarte conștient că generozitatea lui nu va fi primită bine.
— I-ai dat drumul peștelui? Cum ai îndrăznit? Aruncați-l în temniță!
Toată lumea știa că, dacă cineva era trimis în temniță în acest regat, persoana respectivă nu avea să fie niciodată eliberată. Dar prințul și-a acceptat pedeapsa cu calm și plecă.
În noaptea aceea, regina se furișă la celula prințului.
— O, fiule! Tatăl tău e furios acum, dar știu că odată ce se calmează își va regreta acțiunile. Trebuie să părăsești regatul chiar acum. Am făcut toate aranjamentele pentru tine. — Dar mamă! — Știu că-ți sfi dezordinele regelui, dar tu ești singurul pe care-l are regatul ăsta, fiule. Trebuie să te protejez.
Prințul a fost dus către un pasaj secret care dădea spre râu. Acolo îl aștepta deja o barcă. Cu tristețe și-a luat rămas bun de la mama sa și și-a început călătoria.
O nouă prietenie
După ce a navigat toată noaptea, s-a oprit într-un port ca să se odihnească. Se îndrepta către o tarabă cu fructe când a fost acostat de un tânăr arab.
— Domnule, sunteți nou aici? — Păi da. Tu cine ești? — Eu sunt un om sărac în căutare de muncă. Ai nevoie de un servitor? — Nu mi-ar strica cineva care să navigheze cu mine, dar cum te plătesc? — Poți să mă plătești cum vrei tu la sfârșitul anului, domnule.
Prințul s-a bucurat că a găsit pe cineva cu care să-și împartă călătoria lungă și nesfârșită. A cumpărat toate cele necesare și și-a continuat călătoria alături de tovarășul său arab.
Au navigat săptămâni în șir până când au ajuns la un port. Arăta ca un mic regat.
— Trebuie să ne oprim aici. Suntem departe de regatul tău și nu cred că putem naviga până la sfârșitul zilelor noastre. Trebuie să ne așezăm undeva, pentru că regatul tău să te găsească atunci când au nevoie. — Haha! Pari atât de sigur. Ce te face să crezi că vor veni să mă caute? — Hmm, e doar o senzație.
Prințul și tânărul arab s-au dus spre port și au început să inspecteze regatul. Era un loc minunat. Au găsit un han în care să stea, unde au avut o conversație cu administratorul hanului. Acesta le-a spus că regele intenționa să-și mărite frumoasa fată. Tot vorbea despre cât de generoasă și bună era ea. Arabul a observat că prințul deja se îndrăgostea de această nenumită frumusețe.
Blestemul prințesei
— O, domnule, trebuie să mergeți să o vedeți pe prințesă! — Nu, nu, n-ar trebui. Ea e... — O, vă rog! Sunt sigur că și stăpânul meu vrea să se așeze. Domnule, trebuie să mergeți! — Hmm, ai dreptate. Am să merg mâine de unul singur.
A doua zi, cum era plănuit, prințul a intrat în palat cu multă încredere. A pășit cu grație pe covorul roșu și s-a înclinat în fața regelui.
— Maiestate, sunt aici ca să cer mâna fiicei tale. — Chiar așa? Bine! Atunci mă voi ocupa de nuntă. — Da, am înțeles. Maiestate, nu vrei să știi cine sunt? — Ah! Nu contează. N-o să treci de al doisprezecelea ceas al nunții. Știi asta, nu? — Ah, nu, Maiestate! Am ratat cumva această informație crucială. Vrei să mă luminezi, te rog? — Păi, vezi tu, fiica mea s-a căsătorit cu 192 de bărbați până acum. Niciunul dintre ei n-a reușit să supraviețuiască celei de-a douăsprezecea ore a mariajului. Poți să te mai gândești la propunerea ta, dacă ai nevoie.
Prințul s-a gândit un pic și fără ezitare, a promis să revină a doua zi pentru ceremonia de căsătorie.
Salvarea prințesei
Dar la han...
— Trebuie să fii nebun! — Prietene, e evident că prințesa e într-un soi de necaz. Probabil e posedată? Trebuie s-o ajut. — Știam că vei fi ferm, domnule! Îl vom înfrunta pe dușman împreună.
Ceremonia de căsătorie a fost unică. Pe de o parte, palatul a fost decorat extrem de luxos. Iar pe de altă parte, în curtea din spate era săpată groapa prințului. Toată lumea era foarte sigură că acest străin urma să fie al 193-lea care să-și piardă viața.
După nuntă, veni ceasul al doisprezecelea. Prințul stătea în fața soției sale într-un tron uriaș. Prințesa nu știa că arabul era și el în aceeași cameră, ascuns în dulap. Era gata să sară de acolo să-și apere prințul. Ceasul a făcut un zgomot puternic. Era timpul.
Încet, un șarpe lung și strălucitor a ieșit din mâneca prințesei. Deși prințul era gata de atac, s-a întâmplat ceva neașteptat. Deodată, s-a auzit muzică. Prințul îl vedea pe șarpe apropiindu-se, dar el și prințesa erau paralizați. Nu puteau face nimic. Era muzica. Îi hipnotiza pe toți cei care o auzeau.
Dar cumva, tânărul arab nu și-a pierdut firea. A sărit dinăuntrul dulapului și a prins șarpele de gât. Muzica s-a oprit brusc și atât prințul, cât și prințesa s-au trezit din starea de hipnoză. Arabul a înghesuit șarpele într-un vas de lemn pe care l-a închis.
— Stai! Cum de tu nu ai fost afectat de muzică? — Hmm, nu contează, prințul meu. Tot ce contează e că tu ești în siguranță.
Blestemul prințesei a fost spulberat. Prințul și prințesa s-au îmbrățișat și au plâns, pentru că s-au regăsit.
Reîntâlnirea și despărțirea
Și dacă asta n-a fost destul, câteva zile mai târziu sosi un sol în regat. A întrebat de prinț și a dat vestea cea bună.
— Prințe, tatăl tău și-a recăpătată vederea! Regina i-a spus de plecarea ta, iar el vrea acum ca tu și prințesa să vă întoarceți.
Aranjamentele au fost făcute imediat. Fericiți, prințul, prințesa și companionul arab și-au luat rămas bun de la rege. Odată întorși, Egiptul era fabulos. Sărbătoarea a durat zile în șir. Dar în curând, sosi timpul ca arabul să plece.
— Dar de ce? Poți rămâne aici! Nu te-am considerat niciodată servitorul meu. Tu ești un prieten. — Asta e generozitatea ta, domnule. Exact calitatea care m-a adus la tine. — Nu înțeleg. — Noi peștii avem o memorie bună, domnule. — Peștii? — Da! Eu sunt același pește cu cap de aur pe care l-ai salvat cândva. Iar acum că te-ai întors în regatul tău, și eu trebuie să mă întorc la al meu. Mereu voi fi prietenul tău, prințe. Mereu voi fi aici să te protejez. — Ah! M-ai ajutat să-mi găsesc căminul. Așa că nu te pot opri să te întorci la al tău.
Prințul și-a îmbrățișat prietenul și l-a privit plecând. Avea lacrimi în ochi, dar un zâmbet pe față. Prințul mergea des să-și viziteze prietenul în marea adâncă. A rămas prieten cu peștele cu capul de aur tot restul vieții sale.
Generozitatea și bunătatea sunt răsplătite, iar prietenia adevărată durează o viață.
