Pietrele din Plouhinec
Odată ca niciodată, în măreața Franță, era un orășel pe nume Plouhinec. În cel mai îndepărtat colț al orășelului Plouhinec, erau două rânduri de pietre uriașe. Pietrele erau atât de înalte și de grele încât se credea că doar dintre zânele din lume le-ar fi putut pune acolo.
Nu departe de drumul cu pietre și pe malul micului râu Intail, locuia un bărbat pe nume Marzin și sora sa Rozenik. Rozenik era o fată foarte frumoasă, iar fratele ei, Marzin, o trata ca pe o prințesă și avea mare grijă de ea. El îi refuza pe toți cei care veneau să îi ceară mâna surorii sale.
— Nu, mulțumesc. Frumoasa mea soră se va căsători într-o zi cu un prinț, nu cu un amărât de negustor de mere.
Însă Marzin nu știa că Rozenik și prietenul ei din copilărie, Bernez, erau îndrăgostiți.
— Ce mi-ar mai fi plăcut să fiu prinț, ca să te pot cere în căsătorie de la fratele tău. Însă vai, sunt doar un amărât de pădurar. — Ce ai zice ca mâine la ospăț să-i zici fratelui meu despre noi? — Dar... — Niciun dar! Sau îi zici tu, sau îi zic eu. Nu-mi pasă de cei bogați, îmi pasă doar de tine. Asta-i tot. — Hm, dar... — Pe mâine! Pa!
Ospățul și Străinul
A doua zi, la Marzin și Rozenik acasă, se ținea un ospăț mare ca să sărbătorească începutul vremii secerișului. Casa lor era plină de musafiri. Bernez era și el acolo. În timp ce vorbea cu un musafir, Rozenik i-a făcut semn lui Bernez să vorbească cu fratele ei.
— Eh, dar...
Nehotărât, s-a dus spre Marzin.
— Deci, Marzin, voiam să zic... — Un cerșetor la mine în casă? — Nu-s cerșetor, sunt eu, Bernez! — Nu vorbeam despre tine.
Marzin s-a dus spre ușă, unde era un bărbat îmbrăcat în haine ponosite. Toți cei din cameră se holbau la el.
— Cine ești? — Mă numesc Dario. Sunt vrăjitor și călătoresc prin lume de ani întregi. Eram foarte obosit și înfometat și am văzut casa ta. Dă-mi niște mâncare, te rog, și adăpost pentru seara asta. Îți voi rămâne îndatorat pe veci.
Înțelegerea cu Vrăjitorul
Marzin s-a gândit puțin, apoi a zis:
— Bine, îți voi da de mâncare și adăpost în seara aceasta. Însă în schimb, vreau să te folosești de vrăji pentru a-i găsi surorii mele un prinț cu care să se căsătorească. — Voi face tot ce pot.
În curând, mâncarea a fost adusă și toți musafirii au mâncat cât le-a poftit inima. Bernez n-a mai apucat să vorbească cu Marzin, iar Rozenik a fost foarte dezamăgită.
Secretul Animalelor
Seara, după ce au plecat musafirii, Dario a fost dus în grajd ca să se odihnească. În grajd era un măgar și o oaie.
— Pfu, în regulă, prieteni. Noapte bună.
Dario s-a întins și a închis ochii. Afară, luna strălucea puternic și o stea căzătoare a alunecat pe cer. În acel moment, măgarul a dat din cap și a zâmbit mulțumit.
— Iha! În sfârșit a venit momentul acela din an, iubire! Putem vorbi! Haide, haide, spune-mi ce faci! — Nu vreau să vorbesc de față cu un vrăjitor. — Ce? Un vrăjitor? — Da, e un vrăjitor. L-am auzit când s-a prezentat lui Marzin. Însă să știi că nu-i un vrăjitor foarte bun. — De unde știi asta? — Ei bine, vrăjitorii sunt deștepți. Ăsta nu-i destul de deștept încât să se fi prins ce noroc ar putea da peste el mâine. — Noroc? — Și nu știi? O dată la o sută de ani, pietrele din Plouhinec merg să bea apă din râu. Și cât timp sunt plecate, comorile de sub ele rămân descoperite. — Aha, îmi amintesc! Dar pietrele se întorc atât de repede încât sigur te-ar prinde și pedepsi dacă nu ai ține în mână un măr violet. — Da, dar nu-i de ajuns. Chiar dacă, să zicem, treci de ele, comoara trebuie să fie luată de cineva fără de păcat, altfel oricine o va lua, praful se va alege de el.
Măgarul era pe cale să zică ceva, când dintr-o dată și-a dat seama că nu mai putea vorbi. Măgarul s-a întors spre fereastră și a văzut o stea căzătoare alunecând pe cer din cealaltă parte, arătând faptul că nu mai puteau vorbi. Și-a închis ochii, iar oaia a făcut la fel.
Planul Diabolic al lui Dario
Însă răul Dario a auzit totul.
— Ha, proștilor! Acum voi deveni cel mai bogat om din lume și mă voi căsători cu Rozenik!
Și a doua zi de dimineață, Dario a ieșit căutând mărul violet. S-a dus la piață, în junglă, pe câmpii, dar nu se găsea nicăieri mărul violet. Într-un final, când aproape renunțase, s-a oprit sub un copac și s-a gândit. Dintr-o dată i-a căzut ceva în cap.
— Au!
S-a uitat în jos și a văzut că era un măr. Nu orice măr, ci unul violet.
— O, îngerii m-au binecuvântat! Acum voi deveni cel mai bogat om din întreaga Franță!
Întâlnirea cu Bernez
Cu mărul în mână, Dario s-a dus pe drumul cu pietre unde erau pietrele mărețe. Când trecea pe lângă pietre, l-a văzut pe Bernez lucrând cu o daltă la cea mai mare piatră dintre ele.
— Ce faci acolo? — O, domnule Dario, bună ziua! Nu am de lucru astăzi, așa că m-am gândit să sculptez o inimă pe această piatră. — Crezi că te va ajuta să o câștigi pe Rozenik?
Bernez s-a oprit puțin și s-a uitat la el.
— Aha, deci știi despre asta, hm? Din păcate, Marzin vrea un cumnat mult mai bogat decât voi fi eu vreodată. — Și dacă ți-aș da mai mulți bani decât și-ar imagina vreodată Marzin? — Tu? — Da, eu! — Și cum poți câștiga banii aceștia? Să știi că dacă trebuie să fac vreo faptă rea, nu pot s-o fac. Eu sunt un om cinstit.
Asta l-a făcut pe Dario să zâmbească. Auzise de la oamenii din Plouhinec despre Bernez și cum trăiește cinstit și modest. Dar acum era sigur că avea omul potrivit la îndemână.
— Îți cer doar puțin curaj. — Dacă-i așa, spune-mi ce am de făcut și o voi face.
Noaptea Comorii
Dario s-a dus la Bernez și i-a șoptit planul la ureche. Mai târziu în acea seară, când s-a auzit orologiul la biserica din Plouhinec, Bernez a intrat în pădure. L-a găsit acolo pe Dario cu câte o geantă în fiecare mână și una pe jos.
— Ești punctual! Spune-mi, ce vei face cu toate bogățiile? — Mai întâi, o voi cere pe Rozenik, iar apoi voi da săracilor și nevoiașilor din Plouhinec ce-mi rămâne. Asta mă gândesc. — Atunci să trecem la treabă!
La prima bătaie a orologiului de ora 12, un zgomot imens s-a auzit și pământul a părut că se zdruncină sub picioarele celor doi privitori. Apoi, sub lumina lunii, aceștia au văzut cum pietrele uriașe s-au mișcat din loc și au început să coboare spre râu încet. Parcă era o procesiune a unor uriași.
Părându-li-se momentul potrivit, cei doi bărbați s-au dus spre gurile unde strălucea comoara sub lumina lunii. Dario stătea jos și ținea gențile, iar Bernez scotea comoara și umplea gențile. Două genți fuseseră umplute. Mai era doar a treia. Când Dario a auzit un murmur slab, de parcă venea o furtună îndepărtată. Pietrele terminaseră de băut și se îndreptau înapoi spre locurile lor.
— Repede! Vin! — Mi-am, mi-am prins mâna! Ajută-mă! — Vai, e prea târziu! Ai grijă, prietene! Viața mea e prețioasă! Mulțumesc pentru bogății! Pa! — Ce? Nu!
Soarta lui Dario
Dario a început să fugă cu cele două genți, când s-a împiedicat și a căzut. Gențile i-au zburat din mână și au aterizat după un tufiș. Și atunci, cea mai mare piatră a fugit spre Dario și s-a oprit în fața lui Bernez, nelăsând loc să treacă nimeni. Era piatra pe care Bernez sculptase inima. Între timp, celelalte pietre îl înconjuraseră pe Dario.
— Hm, ei bine, nu mă răniți! Nu puteți! Am mărul violet! — Ăsta nu-i măr! E gutui, nesăbuitule!
Apoi, toate pietrele l-au înconjurat.
— Nu!
Dintr-o dată, Dario s-a făcut praf. Între timp, piatra mare vorbea cu Bernez.
— Ești un om bun. Meriți să trăiești. Fugi înainte să vină frații mei! — Dar am mâna blocată! — Nu mai e!
Și dintr-o dată, mâna lui Bernez era liberă. S-a ridicat repede.
— Mulțumesc mult! — Nu-i nevoie să mulțumești. Mi-ai dat o inimă. Eu doar îți întorc favoarea. Acum fugi! A, și nu uita de gențile cu bogății! — Dar nu-s ale mele!
Bernez a plecat capul.
— Le-am luat de aici. Ești sincer. Acum gențile sunt ale tale. Pleacă repede acum! Fugi!
Bernez a zâmbit și a fugit. După ce toate pietrele s-au așezat la locul lor și s-au liniștit.
O Nuntă Fericită
Bernez a luat gențile din spatele tufișului și a plecat acasă. A doua zi, Bernez s-a dus la Marzin și i-a zis ce s-a întâmplat. Rozenik și Marzin erau șocați.
— Vrăjitorul acela viclean voia să se căsătorească cu sora mea? — Ei bine, trecutul nu mai contează. A primit ce meritat. — Da. Și eu am înțeles că doar bogățiile nu-i pot cumpăra fericirea surorii mele. Îmi pare rău, copilă. — E în regulă, frate. Ai făcut ce ar face orice frate. — Iar tu, Bernez, nu știam că tu și sora mea sunteți îndrăgostiți. Sincer, mă bucur că nu știam, căci n-aș fi fost de acord. Însă acum, văd bine că așa e. Ești un om bun, Bernez, și mai important de atât, ești sincer.
Prin urmare, Rozenik și Bernez s-au căsătorit cu o mare sărbătoare. Marzin s-a bucurat mult, căci a găsit în sfârșit persoana potrivită pentru sora sa. Dar ghiciți cine era și mai fericit?
— A, superb! Acum pot vorbi și în timpul zilei! Să înceapă petrecerea! A!
Morala poveștii este că onestitatea și bunătatea sunt mai valoroase decât bogăția și viclenia, iar dragostea adevărată va găsi întotdeauna o cale.
