Pinocchio
Geppetto și dorința sa
Odată demult, într-un orășel, trăia un tâmplar bătrân pe nume Geppetto. Făcea jucării din lemn pe care apoi le vindea. Tuturor copiilor le plăceau jucăriile lui atrăgătoare și colorate. Geppetto și-a dorit dintotdeauna un copil.
— Astăzi, am să fac un băiețel de jucărie frumos, cu care am să mă port ca și cum ar fi copilul meu.
Geppetto a căutat un buștean bun în pădure și curând, găsi unul mic de pin.
— Aha! Ăsta e exact butucul perfect pe care îl căutam!
Geppetto puse bucata de lemn pe umăr ca pe un copil și o duse acasă. O așeză pe masă și începu să o sculpteze. În mâinile sale pricepute, butucul începu să prindă forma unei siluete.
Mai întâi, prinse contur capul păpușii, apoi urmară mâinile și picioarele. Într-un final, Geppetto termină băiețelul frumos de jucărie.
— O, ce băiețel frumos am făcut! Îmi amintești de copilărie, fiule! N-o să te vând nimănui niciodată. O să te cheme Pinocchio, fiule!
Zâna cea bună
Se făcu noapte. Geppetto se duse la culcare cu Pinocchio lângă el. Geppetto căzu într-un somn adânc, fiind obosit după ce muncise din greu toată ziua. Deodată, apăru o zână.
— Geppetto, tu le-ai dăruit fericire multor copii cu jucăriile tale creative. Te răsplătesc cu un dar special pentru munca ta nobilă.
Zâna își îndreptă bagheta magică spre Pinocchio și ce să vezi, păpușa începu să se miște singură. Se ridică imediat din pat și făcu o plecăciune în fața zânei în semn de respect.
— Îți mulțumesc, zână! Mi-ai dat viață. Acum pot să merg și să dansez! — Așa este, prietene. Acum ești viu. Trebuie să fii un copil bun. Să nu-ți superi tatăl și să-l asculți întotdeauna. Dacă te dovedești a fi un copil bun, am să-ți fac un dar special. — O, serios? O să-mi ascult întotdeauna tatăl. — Șșș! Tatăl tău doarme. Nu-l deranja. Fă-i o surpriză mâine dimineață.
Pinocchio merge la școală
A doua zi de dimineață, când se trezi, Geppetto îl văzu pe Pinocchio stând lângă el și clipind din ochi.
— O, păpușa mea este vie! Pinocchio al meu e viu! — Da, tată, sunt viu!
Geppetto îl îmbrățișă pe Pinocchio.
— Nu-mi vine să cred! N-am fost niciodată atât de fericit!
Geppetto și Pinocchio au început să petreacă momente frumoase împreună. A sosit timpul ca Pinocchio să se ducă la școală.
— Tată, acum sunt destul de mare să mă duc la școală ca toți ceilalți copii. Cumpără-mi, te rog, cărți și creioane. — Desigur, o să-ți cumpăr curând.
Geppetto nu avea destui bani să cumpere rechizite. Așa că, își vându singura lui haină și îi dădu banii lui Pinocchio.
— Dar tată, unde-ți e haina? — O, n-am îmbrăcat-o astăzi. Este prea veche și ruptă. Nu mai vreau s-o port. Acum du-te, fiule drag, să înveți bine și să mă faci mândru. — Mulțumesc, tată! Pa pa! Ne mai vedem!
La circ
Pinocchio plecă la școală cu bucurie, admirând în drumul său toate magazinele, oamenii și piețele. Deodată, văzu o mulțime adunată în fața lui. Își făcu încet loc să ajungă în față ca să vadă ce se întâmplă.
În fața lui se afla un cort mare colorat. Era un cort de circ. Un clovn stătea la intrare. Pinocchio tocmai se pregătea să intre pe poartă când clovnul îl opri.
— Nu poți intra fără bilet!
Pinocchio se gândi puțin și scoase banii pe care îi primise de la tatăl său.
— Ia banii aceștia și dă-mi un bilet.
Clovnul îi dădu biletul, iar Pinocchio intră cu entuziasm în cort. Un magician făcea un spectacol de magie, iar un urs mergea pe un monociclu. Pinocchio era uimit.
— Uau! Ce loc nemaipomenit!
Stăpânul circului îl văzu din lateral.
— O, e cumva o păpușă vie? Am să-l înșfac și am să-l pun să joace în circul meu. Acum nu mai e nevoie să plătesc păpușari pentru spectacolul cu păpuși.
După terminarea spectacolului, nu-l lăsă pe Pinocchio să plece.
— Nu pleca, rămâi încă de la circ. De acum vei face parte din el, păpușa mea vie. — Lasă-mă să plec! Trebuie să mă duc la școală! — Atunci de ce ai venit aici în loc să te duci la școală? — Îmi pare rău, l-am mințit pe tata. El mi-a dat bani pentru cărți, iar eu i-am cheltuit pe toți ca să cumpăr biletul. N-am să mai fac asta niciodată. Te rog, lasă-mă să plec! — Hmm. Du-te și fii băiat cuminte și să nu-l mai minți pe tatăl tău altă dată.
Stăpânul circului îi dădu cinci monede de aur să-și cumpere cărțile.
— O, mulțumesc! Ești atât de bun și de darnic!
Pisica și vulpea
Pinocchio luă monedele de aur și o rupse la fugă fericit. Pe când își vedea de drum, o pisică vicleană și o vulpe lacomă puseră ochii pe monedele din mâna lui Pinocchio și îl opriră.
— Băiețel, unde te duci așa grăbit? — Mă duc la magazin să-mi cumpăr cărți pentru școală. — Hmm. Cărți pentru școală. De ce nu-ți cumperi mai bine burgeri și... — Și înghețată cu lapte, pe care ai putea să le împarți cu noi. — Eu? Dar nu am atât de mulți bani. — Băiatul ăsta pare cam prostuț. Putem să-l jefuim. — A, bineînțeles că ai! Ai cinci monede de aur pe care poți să le plantezi ca să crească un copac plin cu bani! — O, este posibil? — Da, desigur! Vino cu mine. O să-ți arăt un loc bun în care să-ți plantezi monedele.
Pinocchio a crezut și s-a dus după pisică și vulpe. Vulpea fugi pe furiș fără să fie observată. După ce merseră o vreme, ajunseră la o fermă.
— Cred că ăsta e locul potrivit.
Pinocchio săpă o groapă mică. Dădu repede drumul monedelor înăuntru și o astupă cu pământ.
— Acum pomul o să crească și o să pot să-mi cumpăr cărți și o haină pentru tata. O să vă iau și vouă burgeri și înghețată cu lapte. — Prostule ce ești! Pleacă! Acum monedele sunt ale mele! Miau!
De frică, Pinocchio se dădu înapoi și căzu într-o groapă mare.
— Pisico! Pisico! Ajută-mă! Să mă ajute cineva!
Era capcana întinsă de vulpe.
— He he he! Încă mai crezi că sunt aici ca să te ajut? Prostule!
Pisica și vulpea luară monedele de aur din groapă și se făcură nevăzute. Pinocchio rămase singur.
— Ce am făcut? Am avut încredere în oamenii nepotriviți. Nu l-am ascultat pe tata, așa că pisica și vulpea m-au păcălit. Îmi merit soarta.
Nasul lui Pinocchio
Și deodată, apăru zâna.
— Ce s-a întâmplat, Pinocchio? Cum ai căzut în groapa asta? — Mă duceam să-mi cumpăr cărți pentru școală și două animale viclene m-au prins și m-au aruncat în groapă și mi-au furat monedele.
Nici nu termină bine de vorbit că nasul începu să-i crească din ce în ce mai lung.
— A! Ce se întâmplă cu nasul meu? De ce se lungește? — Este din cauză că ai mințit. Nasul îți va crește și mai mare de fiecare dată când spui o minciună.
Pinocchio se rușină și îi spuse zânei întreaga poveste. Pe măsură ce spunea adevărul, nasul îi revenea la normal.
— Acum că spui adevărul, am să te eliberez și am să te las să te întorci la tatăl tău.
Zâna își îndreptă bagheta magică spre Pinocchio și acesta scăpă din groapă.
— Îți mulțumesc, zână bună! — Fii binecuvântat! Să fii băiat cuminte, să nu mai minți niciodată.
Ținutul jucăriilor
Pinocchio o luă spre casă. Pe drum, se întâlni cu prietenul său Romeo.
— Așteaptă, așteaptă, Pinocchio! Unde te grăbești? Vino cu mine. Eu mă duc în Ținutul Jucăriilor. — Ținutul Jucăriilor? Unde e asta? Și de ce m-aș duce acolo? — E plin de jucării, dulciuri și ciocolată, fără părinți care să te certe. Fără să te întrerupă nimeni în timp ce te joci și fără școală. — Sună minunat! Să mergem!
Pinocchio și prietenul său se duseră în Ținutul Jucăriilor. Pinocchio și Romeo au început să mănânce dulciuri, să sară pe trambulină și să se distreze la greu. Au rămas multe zile în Ținutul Jucăriilor.
Într-o zi, Pinocchio simți că se întâmplă niște lucruri ciudate cu corpul lui. Avea coadă și urechi mari ca de măgar.
— A! Ce se întâmplă cu mine? Este ceva dubios cu locul ăsta.
Undeva departe, văzu un om trecând într-o căruță trasă de măgari.
— Mișcați-vă mai repede! Am să vă vând la piață, proștilor!
Pinocchio își dădu seama că era o păcăleală. Ținutul Jucăriilor era de fapt controlat de un negustor de măgari rău. Acesta ademenea copiii cu dulciuri și jucării, iar apoi îi transforma în măgari pe care îi vindea la piață.
În burta balenei
Pinocchio fugi din acel loc cât putu de repede. Când ajunse la piața din sat, auzi lumea vorbind.
— Ai auzit de Geppetto? Și-a căutat fiul în tot satul, dar n-a reușit să-l găsească. Așa că a plecat în largul mării să-l caute. — Da, și am auzit că o furtună i-a scufundat barca. — Ce trist!
Auzind acestea, Pinocchio se întristă foarte tare și se simți vinovat, așa că o luă la fugă și se aruncă direct în mare fără să-i fie frică de înec. De cum și-a învins egoismul, Pinocchio și-a recăpătat forma normală. A scăpat de coadă și de urechile lungi. Pentru că era făcut din lemn, plutea. Înotă și iar înotă fără să știe încotro să se îndrepte. Când ajunse în mijlocul mării, o gură mare apăru din apă și îl înghiți.
— A!
Era o balenă uriașă.
— O! Unde sunt? Totul e beznă aici. O, tată, ce am făcut? Aș vrea să te mai văd măcar o dată. — Desigur, fiule! Sunt aici pentru tine! — Tată! — Pinocchio!
Tatăl și fiul se îmbrățișară.
— Iartă-mă, tată! Te-am mințit și ți-am cheltuit banii ca să mă duc la circ.
Pinocchio îi povesti totul sincer.
— Nu-i nimic, fiul meu! Te iert! Acum trebuie să scăpăm de aici. Dar cum? — Tată, nu ai o cutie de chibrituri? — Da. — Și avem atâtea lemne care plutesc de la naufragiu, nu? — Da. Am să fac focul și am să gătesc peștii pe care i-a înghițit balena. Așa am supraviețuit mult timp. — Bine atunci, trebuie să facem un foc cu toate lemnele din stomacul balenei până când fumul o să-i ajungă la gât și nas. — Ce idee grozavă, Pinocchio! Trebuia să încerc asta mai devreme.
Adunară o grămadă mare de lemne și îi dădură foc. Flăcări uriașe și un fum negru ieșiră din foc. Balena începu să aibă o senzație de arsură la stomac. Tuși și îi azvârli afară pe Geppetto și pe Pinocchio. Amândoi înotară până la mal.
— Pinocchio! L-ai salvat! — Sunt fiul tău! E datoria mea să te protejez! — Sunt mândru de tine!
Un băiat adevărat
În acel moment, apăru zâna.
— Pinocchio! Ai dovedit în sfârșit că ești un fiu bun. Ți-ai salvat tatăl. Așa cum ți-am promis, îți fac acum un dar special.
Zâna își îndreptă bagheta magică spre Pinocchio.
— A! Bate ceva! Și pielea mea! Am devenit uman! Îmi bate inima! — O, zână! Mi-ai dăruit un fiu! Îți mulțumesc pentru bunătatea ta! — E pentru munca bună pe care ai depus-o. Dacă faci fapte bune, universul te va răsplăti din plin întotdeauna.
De atunci, Pinocchio și Geppetto au trăit fericiți și au făcut și mai multe jucării frumoase pentru copii.
Morala poveștii: Fii întotdeauna sincer și ascultă-ți părinții. Faptele bune sunt întotdeauna răsplătite.
