Pisica magică
Odată ca niciodată, într-un regat fericit, trăiau o regină, un rege și mica lor prințesă Lea. Era cel mai jucăuș și minunat bebeluș din lume.
Într-o zi, regina era afară în grădină cu Lea și slujnicele ei. Deodată, din tufișuri, apăru o pisică portocalie, mare și grăsuță.
— Bububu!
Blana pisicii era plină de frunze și noroi și părea că o doare ceva.
— Miau! Miau!
— Hm? Cum? Ah! O pisică! Miau!
— Au! Huș! Pisica asta e foarte murdară! Pleacă de aici! Huș! Pleacă!
Sărmana pisică s-a întristat și a dat să plece. Dar văzând-o cum pleacă, micuța Lea a început să plângă.
— Ah! Ah! Ah!
— Vai de mine! Se pare că lui Lea îi place mult pisica. S-o păstrăm. Poate fi animăluțul ei.
Așa că pisica a fost luată și dusă la palat. Servitoarele au spălat-o și au curățat-o bine. I-au tratat lăbuțele și la final i-au legat o fundă mare și frumoasă la gât.
— Vai! E absolut adorabilă! Lui Lea o să-i placă! Lea! Vezi pisicuța frumoasă?
— Bububu! Ah! Ah! Ah! Miau!
Lea iubea pisica atât de mult încât nu voia să doarmă fără ea. Plângea fără încetare până venea pisica la ea. Erau de nedespărțit și mereu le găseai împreună.
— Scumpa mea! Nu e extraordinar ce legătură puternică au?
— Da, într-adevăr. Sper că legătura asta o să continue. Pisica asta e singura care o face pe Lea fericită.
— Da! Ha ha ha!
În noaptea aceea, când toată lumea dormea, pisica s-a trezit și și-a scuturat bandajele.
— Miau! Oh! S-a vindecat! Rănile mele s-au vindecat în sfârșit! Ar trebui să plec de aici. Scumpa mea prințesă doarme și acum. Îți mulțumesc pentru bunătate. N-am să uit niciodată!
A doua zi, au început căutările. Servitorii, menajerele, bucătarii, toți cei de la palat căutau pisica peste tot.
— Hai, Pisi! Unde ești? Unde a dispărut pisica asta urâtă?
— Ai găsit-o, dragule?
— Da, am găsit-o. Vezi?
— Asta e o pisică de pluș!
— Și nu e același lucru? Oh!
Și astfel, cei de la palat au uitat de pisică. Anii au trecut și prințesa Lea a crescut, devenind o domnișoară veselă și extrem de frumoasă. Îi plăcea să facă plimbări lungi în pădure, să vadă florile frumoase și să cânte cu păsărelele.
— Ce zi frumoasă! Ție nu ți se pare?
— Ba da, prințesă! E frumoasă!
— O, da! Minunată! Ah!
— Dormi, dormi, dormi ușor. Închide ochii, dormi ușor.
Și în momentul acela, cei doi servitori obosiți au căzut într-un somn adânc. Lea era foarte fericită, pentru că acum putea să meargă unde voia ea.
— Ah! Libertate! Să vedem ce găsesc dacă merg puțin mai departe.
Și cum mergea prin pădure, a început să cânte. Vocea ei era delicată și dulce și atrăgea toate păsărelele. Dar a atras și un căpcăun mare și rău care trăia în pădurea aceea.
— Uhu! Ce sunet frumos! Și domnișoară frumoasă! Cred că o vreau doar pentru mine!
— La la la la la! Ah! Oh! Dă-mi drumul!
— Ho ho ho! Te voi duce acasă și tu vei fi soția mea!
— Nu! Nu! Ajutor, te rog!
Dar nimeni n-a auzit-o țipând, căci mersese prea departe, iar servitorii ei erau adormiți. Căpcăunul o duse în peștera lui întunecată. O puse jos, iar ea începu să plângă.
— Acum ești a mea! Oprește-te din plânsul ăsta îngrozitor! Nu vreau să aud sunete din astea oribile aici! Eu vreau să-mi cânți în fiecare zi! Haide! Cântă!
Și biata Lea începu să cânte printre lacrimi, dar nu putea să cânte prea bine.
— La la la la la la!
Seara, căpcăunului i s-a făcut sete și a obligat-o pe Lea să meargă să-i aducă apă de la râu.
— Hai, ia și găleata asta cu tine și nici să nu te gândești să fugi! Dacă vei fugi, te voi vâna și te voi găsi!
Sărmana Lea s-a dus tristă spre râu. Când a ajuns acolo, a văzut o pisică dormind pe o piatră. Era aceeași pisică cu care se jucase când era mică, dar nu-și mai amintea de ea.
— Oh! Ce drăguț! Hai, Pisi Pisi! Vino la mine!
Lea a întins mâna s-o atingă, dar pisica a sărit în tufișuri.
— Oh, vai! Cred că nu e ziua mea norocoasă. Hm? Cum? Miau! Oh! Ai venit! Hai, vino încoace! Ce pisicuță cuminte! Oh, ce frumoasă ești! Vrei să fii prietena mea? N-am niciun prieten aici. Și un căpcăun rău m-a răpit, vrea să-i fiu mireasă. Miau! Nici măcar nu pot să fug, pentru că va veni după mine. Ah! Aș vrea să mă poți salva tu. Vrei, pisicuță?
Și când a spus asta, pisicuța s-a transformat într-un tânăr chipeș cu părul roșcat. Dar era ceva și mai ciudat la el. Avea urechi de pisică și o coadă care se mișca la spatele lui.
— Oh! Ah! Ce ești tu? Cine?
— Te rog, nu te teme! Eu sunt prințul Radley din regatul vecin. Când eram mic, am fost un copil foarte rău și am fost blestemat să fiu pisică și să stau în pădurea asta.
— Dar trebuie să fie o cale de a rupe blestemul!
— Păi, ar fi o soluție. Trebuie să fac o mare faptă bună pentru cineva, dar persoana nu trebuie să știe. Doar atunci pot redeveni eu însumi.
— O faptă bună? Asta sună foarte...
— Prințesă! Unde te-ai dus? Mor de sete și tu ai dispărut!
— O, nu! Trebuie, trebuie să plec! La revedere!
— Stai! Lea! O, nu! Cum? Stai! De unde știi cum mă cheamă?
Dar Radley s-a ascuns în tufișuri.
În după-amiaza următoare, când Lea încerca să gătească pentru căpcăun, Radley a intrat pe fereastră.
— Ah! Bună, Pisi! Adică, Radley!
— Bună! Ce faci?
— Nimic. Încerc să gătesc ceva bun pentru monstrul ăsta uriaș. Căpșunele au gust bun în supă?
— Supă de căpșune?
— Da!
— Sigur!
— Grozav! Stai să merg să culeg câteva. Ador căpșunele!
Și când Lea a ieșit să caute căpșune, Radley a văzut flaconul cu ardei iute în fața lui.
— Mă întreb dacă aș putea să... Hopa!
— Am găsit căpșunele! Așa! Hai să le amestecăm pe toate și supa asta o să fie extraordinară, nu?
— Oh, da! Categoric, absolut. Păi, eu trebuie să plec undeva. Ne vedem la râu după ce ai terminat, bine?
Și apoi, ieși pe fereastră dintr-o săritură.
— Prințesă! Unde este supa mea? Dacă nu mi-o aduci acum, tu vei fi prânzul meu regal!
— Uite, supa ta! Am încercat s-o fac cu multe legume delicioase. S-ar putea să fie prea dulce.
Căpcăunul a mirosit-o și și-a turnat tot bolul de supă în gură. Dar a avut o surpriză, căci supa nu era dulce deloc. Dimpotrivă, căpcăunul simțea că are flăcări în gură.
— Arde! Arde! Ce ai pus în supa asta? Apă! Apă!
Căpcăunul a fugit afară din peșteră înspre râu, dar Radley îl aștepta și a întins coada lungă și a legat-o de un copac.
— Arde! Apă! Îmi trebuie apă!
— Hai că vine! Acum!
Radley și-a întins coada magică, iar căpcăunul, care fugea cu viteză mare, s-a împiedicat și a căzut direct în râu. A fost dus de curentul puternic și n-a mai fost văzut niciodată.
— Ah! Ce? Ce s-a întâmplat?
— Am alungat căpcăunul pentru tine. Ești acum liberă să pleci.
— Serios? Extraordinar! Oh, mulțumesc, Radley! Toată povestea asta a fost îngrozitoare. Aș vrea să nu se fi întâmplat niciodată.
Lui Radley i-a părut foarte rău pentru prințesă. I-a pus mâna pe cap și a mângâiat-o ușor.
— Am să-ți îndeplinesc dorința asta. Nu ai să-ți amintești nimic legat de căpcăun. Să nu-ți fie teamă de nimic și să dormi adânc, scumpa mea Lea.
— Radley, ce faci cu...
Lea își simțea ochii grei și a adormit imediat. Radley a ridicat-o și a dus-o la palat. Când a ajuns acolo, s-a oprit sub fereastra ei și a privit în sus.
— Va fi un drum lung. Ține-te bine, Lea!
Radley și-a întins coada sus și mai sus până a ajuns la fereastra prințesei. A ținut-o strâns și coada i-a ridicat pe amândoi în siguranță. Și în camera ei, a așezat-o în patul ei cald.
— Somn ușor, prințesă! Sper că ne vom mai întâlni.
Când Radley a ajuns jos, a început brusc să strălucească și urechile și coada de pisică i-au dispărut de pe corp. Pentru că Radley a salvat prințesa de căpcăun și i-a șters asta din memorie, blestemul lui a fost acum spulberat.
— Sunt... Sunt un om normal din nou! Sunt liber! Ho ho ho!
Și s-a întors fericit înapoi în regatul său. A doua zi, când prințesa s-a trezit, regele și regina au dat buzna în camera ei.
— Fiica mea! Unde ai fost? Lea! O, Lea! Ești bine?
Dar Lea nu-și putea aduce aminte de nimic. A fost surprinsă să-i vadă pe părinții ei lângă ea, îngrijorați.
— Ce? Ce s-a întâmplat? De ce sunteți așa îngrijorați? Am avut un vis foarte ciudat. Despre o pisică și un căpcăun și un tânăr foarte chipeș. Mă întreb cine era.
Zilele treceau și regele și regina au observat că fiica lor se purta diferit. Mereu părea că e într-un vis.
— Mi se pare că am uitat ceva foarte important. Dar nu știu ce anume.
— Sărăcuța fiica noastră nu pare prea fericită zilele astea.
— Ce crezi că ar trebui să facem? Singurul lucru pe care nu l-am încercat e căsătoria.
— O, da! Hai să facem asta! Poate va găsi fericirea într-un om pe care să-l iubească.
Așa că a doua zi, prinți din mai multe regate au venit s-o vadă. Lea i-a văzut pe toți, dar nu-i plăcea niciunul dintre ei. În momentul acela, Radley veni s-o salute. Când i-a zâmbit, plecându-se în fața ei, Lea a fost foarte surprinsă.
— Tu! Tu ești prințul pe care l-am visat!
— Mă flatezi, măria ta! Asta înseamnă că alegi să te măriți cu mine?
— Doar dacă poți să-mi spui ce-mi place cel mai mult. Doar atunci mă voi mărita cu tine.
— O! Să ghicesc. Sunt cumva căpșunele?
— Cum? De unde ai știut?
— O simplă bănuială.
Și s-au căsătorit și au trăit fericiți împreună. Lea îl iubea pe Radley cu toată ființa ei. A adoptat și o pisicuță. Cât despre Radley, el nu i-a spus niciodată ce s-a întâmplat, pentru că uneori e mai bine să ții unele lucruri doar pentru tine.
