Povestea Mătasei
O zi de festival
— Abia aștept, bunicule! — Mă bucur că o. Haide, să mergem în față! — Iei!
Magnific, așa-i?
— Da! — A! Ia, cine e, bunicule? — E împărăteasa Leizu, mama viermelui de mătase. — Mama viermelui de mătase? — Da. Datorită ei, lumea a aflat de mătase. Îți voi povesti despre ea când se va termina festivalul. — Nu! Vreau să știu acum! Cum să mă bucur de măreția festivalului dacă nu știu nimic despre cea căruia îi e dedicat? — Ha ha ha! Aici ai dreptate. Bine, îți voi spune.
Leizu, fata bună din Shiling
Vezi tu, odată ca niciodată, chiar pe acest tărâm al Chinei, locuia împărăteasa Leizu. Aceasta era soția marelui împărat galben și era și frumoasă, și pricepută.
Dar Leizu nu a fost dintotdeauna împărăteasă. Ea fusese o fată bună care trăia în Shiling, în sud-vestul Chinei. Părinții tinerei Leizu erau tare bolnavi, iar ea avea grijă de ei și le aducea apă și fructe sălbatice de afară.
— Poftim, niște apă, tată! — Mă, noroc că avem o fată ca tine, Leizu. Muncești toată ziua ca să ne... — Tată, nu-ți face griji. E datoria mea de copil. Acum să prepar repede cina.
Și astfel, zilele treceau mereu la fel. Leizu se trezea de dimineață și pleca în pădure după fructe și semințe de mâncare.
Lacrimile de sub dud
Într-o zi, după ce a mers ore întregi căutând fructe, Leizu s-a așezat sub un dud și a început să plângă în hohote, căci nu găsea mâncare nicăieri și își făcea griji că părinții ei vor muri de foame.
— Oh! Ce-ai să mă fac? N-am mâncare ca să mă întorc. Mama și tata cred că mor de foame.
Plânsetul ei era atât de trist și de sfâșietor, încât o zână, care stătea pe o creangă transformată în pasăre, a fost impresionată. Cu magia ei, a aruncat pe jos niște frunze de dud.
Leizu n-a observat imediat frunzele și a continuat să plângă. Apoi pasărea a coborât pe pământ și a început să muște cu ciocul dintr-o frunză de dud.
Când a văzut pasărea mâncând frunzele, Leizu a luat și ea o frunză de dud și a început s-o mestece nehotărâtă și a văzut că e și dulce, și amară.
— Oh! Nu-i chiar așa de rea!
Bucuroasă că frunza era comestibilă, a cules câteva pentru părinții ei și a plecat acasă.
O întâlnire neașteptată
Când a ajuns acasă, a văzut ceva groaznic.
— Oh! Nu! Tată! Mamă!
Părinții lui Leizu nu mai erau. Săraca fată era singură acum.
Zilele au trecut, iar Leizu stătea în continuu și își alina durerea la umbra dudului.
Într-o după-amiază, când stătea sub copac, vorbind cu pasărea despre scopul ei în viață, a auzit dintr-odată un sunet care se tot apropia.
— Apă! Apă! — E regele! O, vai! Se pare că a leșinat de la sete și oboseală!
Calul regelui Shiling s-a oprit lângă marele dud, iar regele a căzut la pământ.
— Apă! Apă!
Leizu a fugit repede acasă și s-a întors după un timp cu un ulcior cu apă și l-a ajutat pe regele însetat să bea.
— Trebuie să-și revină imediat. Stai liniștit! Oh, de ce vorbesc cu tine? Ești cal! Voi lăsa ulciorul aici. Spune-i să mai bea când se trezește. Ah! Nu-i pot zice nimic. Ești cal, iar eu tot vorbesc cu tine. Bine, la revedere!
Leizu a plecat acasă cu capul în jos, fără să-și dea seama că era urmărită pe furiș de cal.
A ieșit din pădure, apoi s-a dus la casa ei de pe marginea lacului. Calul a urmărit-o de la distanță, apoi s-a întors la stăpânul său, care între timp își recăpătase cunoștința.
— Ah, fusang, băiete! Unde-ai fost? Și... și cine a lăsat ulciorul ăsta cu apă aici lângă mine? — Știi cine?
Regele Shiling s-a urcat pe calul său și a ajuns la casa lui Leizu. Leizu, care plângea amar, s-a ridicat și, ștergându-și lacrimile, s-a dus la ușă.
— Oare cine bate la ușa mea? Oh! Rege Shiling! — Tu ești buna persoană care mi-a adus apă? — Da, înălțimea ta! — Interesant! Îți ajuți regele și apoi nu aștepți ca să fii răsplătită? — Era datoria mea să ajut, înălțimea ta! — Foarte bine. Iar datoria mea este să te răsplătesc. Cheamă-ți părinții. Spune-le că a venit regele.
Ochii lui Leizu s-au înlăcrimat și și-a făcut gura pungă.
— Ce este? — Părinții mei au murit acum câteva luni. Eu locuiesc singură.
Regele, mișcat de situația lui Leizu, i-a pus mâna pe cap și i-a spus:
— De azi nu mai e așa. Eu, regele Shiling, te adopt și ești fiica mea. — Ah! Înălțimea ta! — Spune-mi tată. Haide, să mergem la palat.
Și astfel, tânăra Leizu a devenit prințesa Leizu, care era iubită și adorată de toți.
Descoperirea mătasei
Prințesa Leizu a crescut și a ajuns o tânără pricepută și la trasul cu arcul, și la chestiuni politice. Cu binecuvântarea tatălui ei, regele Shiling, aceasta s-a căsătorit cu împăratul galben și a devenit împărăteasa Leizu. Împreună au ajutat la unirea Chinei, dar povestea asta o lăsăm pe altă dată.
Revenim la ziua în care împărăteasa Leizu se antrena la tras cu arcul.
— Perfect, împărăteasă! Repetiția e mama învățăturii. Exact! E gata ceaiul? — Da, înălțime, te așteaptă la umbra dudului.
Împărăteasa Leizu s-a așezat ca să-și bea cana cu ceai sub dud.
— Ce zi frumoasă e azi! — Da, înălțime.
Împărăteasa Leizu a ridicat cana la gură și un obiect mic, ca o pastă albă, i-a căzut în cană de undeva din crengile de deasupra ale dudului.
— Oh! Ce-i asta? Vă voi aduce alt ceai! Stai! N-am mai văzut așa ceva niciodată.
Curioasă, împărăteasa Leizu a ridicat bobița din ceaiul ei și a văzut că era ciudat de moale. Bobul mătăsos impregnat de ceai s-a făcut și mai moale, iar fire mici au început să iasă din el și să strălucească la lumina soarelui. Împărăteasa a tras încet de un fir.
— A! Uite cum iese! Poftim! Ține-l și trage și tu!
Slujnica a tot tras până când firul s-a întins cât era de lungă grădina.
— Uau! E magnific! Chiar că e, înălțime!
Fiind o persoană curioasă și foarte pricepută, împărăteasa Leizu a hotărât să vadă care e sursa obiectului. S-a învârtit în jurul copacului și a găsit mai mulți coconii căzuți pe pământ.
— Uite! Obiecte identice!
Curioasă, a adunat mai mulți coconii de sub copac și a transformat firele în pânză. Când a terminat, a văzut că a țesut o pânză foarte moale și lucioasă, care era plăcută la atingere, tare elegantă.
— E foarte delicată și foarte elegantă!
Încântată de ce a descoperit, s-a gândit să-i spună și împăratului, dar apoi a hotărât să studieze subiectul în detaliu. În următoarele câteva săptămâni, a examinat fluturii de mătase. A aflat că femela fluture face câte 300 până la 500 de ouă odată.
Din aceste ouă ies după aceea viermi de mătase. Apoi viermele de mătase se hrănește cu o cantitate uriașă de frunze de dud și ajunge la maturitate în vreo șase săptămâni. Iar apoi nu mai mănâncă și încep să ridice capul, atunci sunt gata să-și învârtă coconul.
După ce a studiat viermele de mătase mai multe săptămâni, împărăteasa Leizu și-a dat seama că aceștia nu mănâncă nimic altceva în afară de frunze de dud.
Moștenirea împărătesei Leizu
— E timpul să vorbesc cu soțul meu.
Împărăteasa Leizu s-a dus la soțul ei, împăratul galben, și i-a povestit ce a descoperit.
— Un fir moale? Dragă, despre ce vorbești acolo? — O, vai! E foarte moale și superb! — O putem produce aici, în țara noastră. Imaginează-ți ce mult ne va crește comerțul! — Ai dreptate. Și ce vrei să fac?
Convins de către soția sa, împăratul galben i-a făcut soției sale o livadă de duzi, unde aceasta a domesticit viermele de mătase.
În curând, a inventat moduri prin care să adune cantități mari de fire de mătase, pe care apoi le-a țesut la un război de țesut.
Așa au apărut hainele de mătase, care s-au bucurat de un succes uriaș pe piața mondială. Și nu doar atât. Împărăteasa Leizu l-a încurajat pe împărat să promoveze cultura viermilor de mătase în toată țara.
China a devenit astfel mare producător de mătase și a înflorit datorită exportului. De fapt, se zice că China a devenit cea mai puternică în primii ani de comerț global, totul datorită împărătesei Leizu, fata cea bună și pricepută din regatul Shiling.
— Uau! E fantastică! — Da. Iar azi China produce aproape 80% din toată mătasea din lume. — Și totul a început cu ceaiul acela de după-amiază! — Ha ha ha! Da.
Astfel, o simplă curiozitate și dedicare au transformat o fată orfană într-o împărăteasă legendară, a cărei descoperire a adus prosperitate și faimă întregii sale țări, schimbând cursul istoriei și al comerțului mondial.
