Povestea tăietorului de bambus
A fost odată ca niciodată un tăietor de bambus, care trăia cu soția sa într-o colibă. În fiecare dimineață, el se ducea în pădure să taie bambus și să-l aducă acasă. Apoi, el și soția lui făceau obiecte din bambus și le vindeau la piață.
Erau un cuplu sărac și nu aveau copii deloc. Dar, erau fericiți împreună.
Descoperirea fetiței din bambus
Într-o zi, în timp ce tăia bambus în pădure, el văzu un bambus ciudat exact în mijloc. Bambusul strălucea ca o lună plină. Tăietorul era foarte curios. A făcut cu grijă o tăietură ușoară în bambus, ca să îl deschidă. Și în momentul acela, nu și-a putut crede ochilor.
— E... e o fetiță!
Înăuntru era o fetiță. Era micuță cât degetul tăietorului. Era cel mai frumos copil pe care îl văzuse vreodată. A hotărât pe loc să o ducă acasă la soție.
Luna, darul cerului
A luat cu grijă fetița în palma lui și s-a întors acasă. Trebuia să fie foarte atent ca să nu o strivească.
— Repede, iubirea mea! Vino să vezi ce am găsit!
Îi povesti întâmplarea și își deschise încet mâinile. Toată casa se lumină pe loc. Cei doi au fost surprinși.
— Luminează la fel ca luna. Ar trebui să-i spunem Luna. — Luna! E foarte frumoasă!
Soția luă o bucată de pânză și o înveli pe Luna. În timp ce o admira, o briză ușoară intră prin fereastră. Fetița aproape că zbură din mâinile femeii. Încercă să o țină pe Luna cât de tare putu.
În cele din urmă, când vântul se opri, pânza căzu și fetița se transformă într-un copil de mărime normală. Cei doi s-au uitat unul la celălalt, surprinși.
— Micuța noastră Luna o să fie neastâmpărată, nu-i așa?
Norocul adus de Luna
A doua zi, tăietorul s-a dus din nou în pădure să taie bambus. Tăietorul de bambus și soția lui au știut pe loc. Era micuța lor Luna, care le adusese norocul.
De atunci, în fiecare zi, tăietorul venea acasă cu o pepită de aur. În curând, deveniră bogați. Îi dădeau Lunii mâncare bună și o îmbrăcau cu mătase scumpă.
Frumoasa domnișoară Luna
Lunile treceau și fetița lor creștea mai repede decât credeai. În scurt timp, Luna se transforma într-o superbă domnișoară. Părul ei era mai mătăsos decât hainele scumpe pe care le purta. Ochii îi străluceau ca stelele. Pielea ei era fină ca o pană, iar zâmbetul ei era mai luminos decât luna însăși. Era probabil cea mai frumoasă femeie din lume.
Grija tatălui și discuția despre căsătorie
Dar tăietorul avea alt motiv pentru care își făcea griji. Sătenii începură să-l întrebe despre frumoasa fată din casa lor. Într-o seară, după ce Luna adormi, tăietorul vorbi cu soția lui.
— Îmi fac griji. Le-am spus tuturor că am găsit-o în pădure singură și că am adus-o acasă ca să avem grijă de ea. Dar ea s-a maturizat acum și toți vorbesc despre frumusețea ei. — Da, știu. Nu o putem ține în casă pentru totdeauna.
Cerințele imposibile ale Lunii
A doua zi, tăietorul vorbi cu fiica lui despre căsătorie. I-a spus că sunt mulți pretendenți care i-au cerut mâna.
— Nu, tată! Nu pot trăi fără tine. De ce vrei să mă trimiți de aici? — O, copila mea! Nici eu nu pot trăi fără tine, dar nu te pot ține în casa asta pe vecie. Te iubesc, dar dragostea nu ne învață să fim egoiști. Trebuie să te las să pleci, să-ți trăiești viața. N-am să te oblig niciodată să te măriți cu cineva împotriva voinței tale, dar măcar cunoaște-ți pretendenții bine.
Luna își iubea tatăl foarte mult și nu îl putea refuza.
Probele pretendenților
A doua zi, cinci pretendenți veniră să o vadă pe Luna. Nu își puteau lua ochii de la ea. Luna se uita la ei fără niciun zâmbet pe față și le-a vorbit fără nicio emoție în voce.
— Am să vă rog pe fiecare dintre voi să-mi aduceți lucruri diferite din locuri diferite. Mă voi căsători doar cu cel care îmi aduce ceea ce i-am cerut.
— Îți voi aduce luna neagră și mohorâtă dacă asta îmi ceri, dragostea mea. Spune-mi doar! — Îți spun eu ție două vorbe: ieși afară! Domnișoara asta frumoasă n-are nevoie de luna ta mohorâtă! Îi voi aduce toate stelele de pe cer pe care le dorește! — Nu asculta pe niciunul dintre ei, prințesă! Eu îți voi aduce cea mai strălucitoare perlă din ocean! — Eu nu vreau nici luna, nici stelele și nici o perlă din ocean. Dar vreau exact ceea ce cer de la fiecare dintre voi.
I-a cerut apoi primului pretendent să-i aducă un bol de piatră de la un călugăr din India.
— Dar bolul trebuie să strălucească mai tare decât mine.
De la al doilea pretendent, i-a cerut o ramură din singurul copac care creștea pe vârful celui mai înalt munte de lângă Marea de Est. Rădăcinile lui erau din argint și trunchiul era din aur. Ramurile lui purtau fructe din bijuterii.
— Și vreau ramura originală din copac. Să nu mă jignești aducându-mi una falsă.
Al treilea pretendent trebuia să meargă în China și să-i aducă mantia șobolanului de foc. Cel de-al patrulea trebuia să-i aducă nestemata cu șapte culori. Se afla pe capul unui dragon.
— Și, în sfârșit, găsește rândunica ce poartă o scoică în stomac și adu-mi scoica aceea. Vă mulțumesc tuturor că ați venit.
Eșecul pretendenților
Luna știa că cerințele ei erau imposibile, dar era singurul mod prin care ar fi putut rămâne definitiv cu părinții ei. Săptămânile treceau și pretendenții nu s-au mai întors.
Tăietorul i-a spus soției sale că al doilea pretendent a fost prins într-o furtună pe Marea de Est și a fost nevoit să se întoarcă fără ramură. Al treilea pretendent a încercat să găsească șobolanul de foc, dar a găsit un monstru care l-a mușcat. Al patrulea a încercat să găsească dragonul, dar când i s-a cerut să intre în pădurea întunecată, speriat a renunțat. Iar al cincilea a încercat să prindă rândunica, dar a fost ciupit de ea.
Singurul pretendent rămas
Singurul pretendent care s-a întors a fost cel căruia i s-a cerut să aducă un bol de piatră de la un călugăr din India. A adus cel mai strălucitor bol, dar nu strălucea mai tare decât Luna.
— Chiar nu e nimeni în ținutul ăsta care să se poată însura cu fiica noastră?
Împăratul și cererea în căsătorie
— Împăratul! În casa noastră! O, suntem binecuvântați! — Eu trebuie să mă plec în fața voastră, căci am venit să vă cer mâna fiicei voastre. Am auzit despre lucrurile cerute celor care voiau să o ia de soție. Cu permisiunea voastră, aș vrea să vorbesc cu ea, să aflu ce fel de cerință ar avea pentru mine. — Sigur! Te rog, ia un loc! O chem de îndată!
Împăratul a așteptat emoționat să o vadă pe Luna. Când ea a apărut în fața lui, Împăratul a fost impresionat de frumusețea ei. Era hotărât să o ia de soție.
Dorința Lunii
Dar Luna a avut ceva de spus.
— O, nobile domn! Știu că poți să-mi dai orice îmi doresc. Nestemata dragonului, mantia șobolanului, ramura de pe trunchiul de aur sunt provocări pe care tu le poți depăși cu ușurință. Așa că, îți voi cere un singur lucru. Respectă-mi dorința de a nu dori să mă căsătoresc și nu încerca să afli de ce.
Prietenia cu Împăratul
— Ai dreptate. Eu îți pot da orice îți dorești. Și dacă asta e ce-mi ceri, atunci dorința ta îmi e poruncă. Dar ți-aș putea cere ceva în schimb? Tu ești o femeie puternică. Pot avea onoarea de a fi prietenul tău?
Împăratul și Luna au devenit prieteni și vorbeau des. Tăietorul de bambus n-a mai lăsat niciun pretendent în casă. Nu voia să o supere din nou pe Luna.
Secretul Lunii
Într-o seară, intrând în cameră, o văzu pe Luna stând lângă fereastră. Se uita la lună și avea lacrimi în ochi.
— Luna! De ce plângi? — E un vis pe care îl visez în fiecare noapte, tată. Nu ți-am spus pentru că n-am vrut să-ți faci griji. — Ce, ce vis? — Visez că sunt dusă pe lună de către oamenii lunii. Și aseară, o voce mi-a spus că acea zi a sosit. În a cincisprezecea zi a lunii, vor veni să mă ia. Nu vreau să te părăsesc!
Pregătiri pentru plecarea Lunii
Tăietorul privi spre lună. În tot acest timp, pentru prima dată, și-a dat seama că luna era mohorâtă, de parcă cineva i-ar fi furat lumina. Și-a făcut griji pentru fiica lui. Trimise imediat un mesaj Împăratului și îi ceru ajutorul. Împăratul jură că nu va lăsa pe nimeni să o ia pe Luna.
— În a cincisprezecea zi a lunii, vreau 2000 de paznici în fața casei Lunii! Nu se atinge nimeni de ea!
Ziua a cincisprezecea sosi. Casa Lunii era înconjurată de 2000 de soldați cu arcurile pregătite. Însuși Împăratul își scoase sabia și stătea în fața casei. Tăietorul o duse pe Luna în pivniță. Mama ei o ținea strâns. Cu toții erau gata să o apere.
Plecarea Lunii
Când deodată, o lumină puternică străluci din cer.
— Ce-i asta? Nu văd nimic!
Din cer coborî un car splendid, cu multe zânuțe zburând în jurul lui. Cântau o melodie frumoasă la flaut. Deodată, Luna își închise ochii și pluti înspre muzică. Zbură din subsolul casei, iar părinții alergau în urma ei. Zânele au atins-o pe Luna cu o pană argintie sclipitoare, iar rochia Lunii se transformă într-o altă rochie lungă, albă și vaporoasă. Își deschise ochii și zâmbi luminos. Frica îi dispăru.
Rolul Lunii și adio
Se duse la părinții ei și îi îmbrățișă.
— Tată, ai avut atât de multă grijă de mine, dar trebuie să mă întorc la oamenii mei ca să-mi fac datoria. — Cum? Nu înțeleg! — Luna e mohorâtă pentru că eu sunt aici pe pământ. Eu sunt lumina Lunii. Luna e incompletă fără mine. Eu sunt lumina care călăuzește oamenii în nopțile întunecate. M-am îndepărtat în ziua aceea și am uitat cine sunt când am pus piciorul pe pământ. Confuză și obosită, m-am așezat în bambus și tu m-ai găsit. — Și acum trebuie să pleci? N-o să-ți lipsim? — Mamă, am să vin să te văd în fiecare noapte. Singura dată când n-ai să mă vezi va fi când nu va mai fi lună pe cer. Tu mi-ai fost un prieten extraordinar, dar va trebui să plec acum.
Moștenirea Lunii
Luna a urcat în car, luându-și la revedere de la oamenii ei de pe pământ. Nu era tristă, căci știa că mereu va avea grijă de ei din cer. Carul o duse sus la lună.
Tăietorul și-a șters lacrimile și a așteptat ca luna să se întoarcă. Și s-a întors, în forma luminii lunii pline. Luna strălucea plină de lumină. Împăratul nu s-a mai căsătorit niciodată. În fiecare noapte, privea la lună ore în șir și îi zâmbea singurei lui iubite.
Tăietorul și-a transformat casa cea mare în vechea lui colibă, căci doar așa puteau lăsa lumina lunii să le intre în casă prin acoperiș, în timpul nopții. Tăietorul și soția lui și-au petrecut restul vieții în pace.
Sfârșit.
