Prieteni pe viață
Începutul unei prietenii neașteptate
Odată ca niciodată, într-un orășel mic și fericit, trăiau Hugo și Elsie, care stăteau tot timpul împreună și erau de nedespărțit.
— Uite, Elsie, un rege al elfilor! Nu pare puternic? Aș putea fi și eu regele elfilor. Vezi ce urechi ascuțite am? — O, ei bine, atunci eu aș putea fi vrăjitoarea cea să frumoasă.
Erau cei mai buni prieteni și nimeni nu-i putea despărți. Însă, spre deosebire de cei doi, care se aveau unul pe celălalt, în adâncul pădurii trăia un pitic pe nume Coby, care nu avea niciun prieten.
— Mamă, să mergem să vedem zânele fructelor astăzi! — Of, Coby, nu vezi că am multă treabă? Nu pot să merg cu tine. — Atunci, atunci, dar dacă aș ieși și eu singur, ă? — Dragul meu, ți-am zis de trolii răi și înfometați care hoinăresc prin pădure. Și de obicei ei ies... — Noaptea. Știu. Dar voi fi foarte atent. — Îmi pare rău, Coby, dar vei rămâne aici. De ce nu te joci cu o jucărie de a ta? — Of, mamă!
Mai târziu, Coby a venit la mama lui.
— Mamă, e gata masa? O! Mama doarme? Asta-i șansa mea! Acum ar trebui să ies!
Coby a ieșit în liniște din casa sa și a plecat. Tot hoinărind, a dat de un sat.
— Uau! Ce mulți oameni! N-am mai fost niciodată într-un sat cu oameni, nu?
Coby a văzut cum Hugo și Elsie se jucau împreună.
— Copii? Ce mult mi-ar plăcea să fiu prieten cu ei, însă cum s-o fac? — Hugo, du-te și te ascunde până număr la zece! — Ha ha! N-o să mă găsești!
Când a închis ochii, Coby a profitat de șansă și s-a dus în liniște spre ea.
— O!
Răpirea lui Elsie
Coby a vrăjit-o, iar ea a căzut sub vrajă și a mers după el.
După o vreme, Hugo s-a săturat să aștepte și a ieșit.
— Elsie! Ciudat! O fi plecat acasă?
Elsie era cu Coby, care a dus-o în alt loc, iar acum vraja începea să dispară, căci Coby era un elf tânăr cu o magie nu prea puternică.
— Vai! Unde? Unde sunt? Și tu cine ești? — Eu sunt Coby și vreau să te joci cu mine. — Ce? Dar eu nu te cunosc! Nu vreau să mă joc! Du-mă acasă! — Nu! Te-am văzut jucându-te cu băiatul acela. Deci, te poți juca și cu mine, nu? Haide, nu fi supărată! Hai să ne jucăm!
Coby i-a arătat lui Elsie fluturi minunați, i-a oferit ciocolățele delicioase și chiar s-a strâmbat ca s-o facă să râdă. Dar Elsie era speriată și nefericită. Nu știa că Coby voia doar să se joace. Credea că e un pitic rău care a răpit-o.
— Nu are sens! Am încercat de toate! Nici măcar nu râzi! — Vreau doar să plec acasă! — Mă, cred că am făcut un lucru rău. Vezi tu, eu n-am prieteni și am vrut doar să mă joc cu cineva. Îmi pare foarte rău.
Auzind acest lucru, Elsie s-a gândit.
— Mmm, nu e chiar atât de rău, dar nu pot avea încredere în el. Poate dacă mă voi juca cu el, mă va duce acasă. Bine, mă voi juca cu tine, dar apoi trebuie să mă duci acasă!
Coby și Elsie se joacă
Coby era extraordinar de încântat. A promis s-o ducă acasă și s-au jucat veseli.
Între timp, acasă, Hugo le zisese tuturor că Elsie a dispărut și toată lumea o căuta.
— Elsie! — Elsie! Unde ești?
Toți erau îngrijorați. Au căutat-o ore întregi până la căderea întunericului. Într-un final s-au dus toți acasă întristați. Părinții lui Elsie ziceau că a fost luată de oamenii răi, dar Hugo credea că poate a luat-o o creatură magică.
Pe câmpul cu flori, Elsie s-a uitat la cer.
— Coby, trebuie să mă duci acasă acum! Se întunecă! — E întuneric, dar casa ta e... departe și noaptea ies trolii, u!
Coby a început să plângă.
— În regulă. Ne vom întoarce mâine. Deocamdată să găsim un loc unde să dormim. Trolii sunt uriași și nu ne vor găsi dacă ne ascundem bine.
O noapte în pădure
Așa că cei doi au mers puțin și au găsit un copac scorburos. S-au ascuns acolo și s-au pregătit de somn.
Între timp, în sat, Hugo nu putea dormi. Se gândea continuu la Elsie.
— Trebuie s-o găsesc! Toți dorm. Așa că plec acum!
S-a furișat în noapte și s-a dus să-și caute prietena.
A doua zi dimineață, când Elsie și Coby s-au trezit, aceasta i-a cerut să o ducă acasă.
— Acasă? Dar de ce să nu ne mai jucăm puțin? Știu un loc care ți-ar plăcea la nebunie! — Dar, dar Coby, trebuie să merg acasă! — Nu-ți place să te joci cu mine, așa-i? — Nu, nu, nu-i vorba de asta! Îmi place să mă joc cu tine! Bine, să mergem în locul acesta!
Între timp, Hugo ajunsese la câmpul cu flori.
— Mmm, aceea nu e panglica lui Elsie? Dacă... nu. Trebuie să gândesc pozitiv. Probabil s-a împiedicat și s-a agățat în tufișuri, nu? Trebuie s-o găsesc!
A continuat, sperând că va fi bine. Acum Coby o ducea pe Elsie într-o pădure întunecată și întinsă.
— Coby? Unde? Unde mă duci? — E chiar aici! Închide ochii!
Ținând-o de mână, Coby a tras-o pe Elsie prin niște tufișuri dese.
— Acum, deschide-i! — Uau! Floarea soarelui!
Câmpul cu floarea soarelui
Da, Coby o adusese pe Elsie într-un câmp uriaș, plin de floarea soarelui. Acolo erau flori minunate, cât vedeai cu ochii. Celor doi copii le-a plăcut foarte mult.
Între timp, bietul Hugo ajunsese la copacul scorburos.
— Of, iarăși panglica lui Elsie! O, nu! Dacă a răpit-o o zână rea? Sau dacă a păcălit-o vreun spiriduș?
Acum începea s-o caute tot mai în grabă.
Elsie și Coby se jucau veseli, însă începuse să se înserese.
— Coby, acum trebuie să plec acasă! — Acum? De ce? Nu putem să ne mai jucăm încă? — Ascultă, dacă se întunecă, vor ieși trolii! Nu vrei asta, așa-i? — O, ok, să ne întoarcem în pădure și să găsim un copac în care să dormim.
Elsie a fost de acord, sperând că a doua zi îl va convinge s-o ducă înapoi. Însă, când se pregăteau să plece, florile au început să foșnească.
— O! Ce e? — Poate e un șoricel? — A! — A!
Întâlnirea cu trolul
— E un trol! — Nu vă speriați! Eu doar mă plimbam. Ei, se pare că vă distrați. Pot să mă joc și eu cu voi? O! Numele meu este Jamie. — Stai! Vrei să te joci cu noi? Dar nu se presupune că ești rău? — Sigur că nu! Știu că toți se sperie fiindcă sunt trol, dar eu vreau doar prieteni. — O! Exact ca tine, Coby! — Ei bine, da, te poți juca cu noi! — Serios? Ie!
Și astfel, cei trei au început să se joace împreună.
Hugo ajunsese acum în pădurea întunecată și se întreba unde o fi Elsie.
— Sper s-o găsesc în curând. Dacă-i rănită? Dacă e... — Nu! — Elsie!
Hugo a luat-o la goană prin tufișurile dese și a găsit-o pe Elsie supărată.
— Am pierdut! Nu-i corect! — Biata Elsie, poți încerca din nou.
Reuniunea și noi prietenii
— Elsie? Ce faci? Ei cine sunt? — Hugo! Ai venit după mine! Mi-a fost foarte dor de tine! Ei sunt noii noștri prieteni, Coby și Jamie. Sunt foarte drăguți!
Hugo a rămas șocat când a văzut că se juca cu un trol și un pitic. Și, văzând că Elsie era atât de fericită că l-a văzut pe prietenul ei, lui Coby i s-a făcut foarte rușine.
— Elsie, îmi pare foarte rău că te-am luat de lângă prietenii și familia ta! — A, e în regulă, Coby. Până la urmă, totul s-a terminat cu bine, așa-i? — Ei bine, nu tocmai. Tot trebuie să ne întoarcem, știi, și e un drum lung. — O, stați! Poate asta vă ajută. E o pălărie magică. Când suni din clopoțel și îți pui o dorință, se îndeplinește. — În felul acesta putem pleca toți acasă. Dar dacă aveai pălăria aceasta, de ce nu ți-ai dorit prieteni cu care să te joci? — Căci nu așa se leagă prieteniile adevărate, nu? În fine, clopoțel, îmi doresc să merg acasă la Elsie și Hugo cu ei și cu Coby.
Clopoțelul a sunat și în curând au ajuns cu toții în grădina lui Hugo.
— Suntem acasă! Probabil părinții noștri și ceilalți sunt foarte îngrijorați! — Așa e, Jamie, poți dori ca toți să se uite că Elsie a dispărut?
Așa că Jamie și-a dorit, a sunat din clopoțel și le-a șters această amintire a sătenilor.
— Ă, cred c-o să trebuiască să faci asta și cu mama.
Și-au zis noapte bună și s-au despărțit.
De atunci, cei patru se jucau împreună aproape zilnic și în curând au devenit prieteni pe viață, demonstrând că prietenia nu are limite. Indiferent de cât de diferită este sau pare o persoană, prietenia adevărată poate apărea oricând.
