Prințesa care nu putea să danseze
Odată ca niciodată, în nordul îndepărtat, era un rege cunoscut pentru faptul că avea cei mai buni dansatori. Aproape zilnic aveau loc festivaluri și baluri regale, fiindcă oamenilor le plăcea să danseze. Ba chiar regele și regina erau printre cei mai buni dansatori.
Dar ce-ați zice dacă ați ști că prințesa acestui regat nu putea dansa deloc?
Lecții de dans eșuate
— Un, doi, trei. Un, doi, trei. Nă, nă, nă, nă, Twyla, nu așa faci o plecăciune.
— Nu? Nu așa? — Ah! — E totul bine? O, acela e un nou tip de dans? — Înălțimea ta, am învățat-o pe prințesa Twyla tot ce pot, dar e greu pentru ea să învețe.
Regina s-a uitat la fiica ei obosită și i-a dat liber profesorului.
— Twyla, n-are sens, mamă. Indiferent de cât de mult încerc, nu merge. Chiar și al treisprezecelea profesor ți-a zis asta. — Draga mea, ești încă tânără și ai timp să înveți. Nu fi dezamăgită. Uite, au venit cele două prințese din sud ca să te cunoască.
— Ce? O, nu vreau să le întâlnesc. — Nu trebuie să te comporți așa cu oaspeții noștri.
Așa că cele două prințese au fost primite în camera lui Twyla. Ea le-a salutat politicos, dar nu le plăcea deloc. Cele două fete dansau foarte bine și o tachinau pe draga de Twyla fără milă.
— Twyla, ai învățat să dansezi fără să te împiedici? — Pot dansa bine acum. M-am pregătit intens zilele astea. — Pentru balul din regatul prințului Adrian? Vai, ce mi-ar plăcea să dansez cu el! — Cică e cel mai bun dansator care există. Vei merge, nu, Twyla?
— O, nu. Era să uit. — Ă, da, voi veni. — Dar cu cine va dansa? Și cine va dansa cu ea? Sigur nu Adrian. Ha ha ha! Sigur nu Adrian. Ha ha ha!
Umilința de la bal
Biata Twyla s-a simțit foarte prost. Părinții ei îi aduseseră cei mai buni profesori, dar niciunul cu regulile lor și posturile lor n-au reușit s-o învețe să-și miște picioarele cum trebuie.
În noaptea dinaintea balului, Twyla se pregătea singură, agitată.
— Ah! Nu e bine. Dacă ar fi fost la fel de simplu cum e matematica. De exemplu, un pas plus două rotiri egal cu o plecăciune. Sau poate doi, nu, trei pași plus o plecăciune egal cu o rotire. Oare asta pare corect? Ah, în regulă. Să vedem dacă merge.
Când a ajuns la bal, era vrăjită de femeile și bărbații care alunecau grațios pe ringul de dans.
— Ah! Sunt o prințesă căreia îi place să danseze, dar nu poate.
În curând și-a văzut cele două prietene stând supărate într-un colț. A aflat că prințul Adrian nu venea la bal.
— Sunt sigură că și ceilalți prinți de aici pot dansa bine. — Hm, cui pasă de ei?
Twyla a dat din cap dezaprobator și s-a întors ca să admire dansatorii. După o perioadă, un prinț a venit și a întrebat-o dacă dansează, ceea ce a speriat-o.
— Nu, nu, nu știu.
Dar înainte să răspundă, acesta a luat-o la dans.
— Bine, nu te panica! Voi calcula! Un pas plus două rotiri. O, nu, era doar unul! Trei pași și o plecăciune. Nu!
Oamenii din jur au început să râdă de giumbușlucurile ei.
— A, să caut altă prințesă cu care să dansez.
Twyla era foarte rușinată. A fugit de la bal până la palatul ei. Regele și regina au încercat să vorbească cu ea, dar era prea tristă ca să-i asculte.
Întâlnirea cu Adrian
În ziua următoare, Twyla a ieșit din palat și a început să meargă fără să se gândească unde.
— Cum voi învăța vreodată să dansez?
În timp ce se plimba, a ajuns la un pârâu și s-a așezat acolo, supărată.
— A! Vreau să dansez! — A! — Cine ești? — Sunt Adrian, prințul regatului din est. Și tu? — Sunt Twyla, prințesa regatului din nord. Ești prințul care dansează cel mai bine, așa-i? — A, fanii mă urmăresc peste tot. — Eu nu sunt fana ta.
Adrian se distra și a întrebat-o de ce a țipat atât de tare. După ce a ezitat mult, i-a spus până la urmă despre picioarele ei care refuzau să danseze. Era recunoscătoare că n-a râs de ea.
— Twyla, arată-mi cum dansezi. — Ce? Tocmai ți-am zis că nu pot.
Dar Adrian a insistat așa că până la urmă s-a ridicat.
— Să vedem. Doi pași plus o rotire egal cu o plecăciune.
Abia ce a terminat că prințul a izbucnit în râs.
— Râzi dacă vrei, dar doar așa știu. — Dansul nu e o problemă de matematică. Trebuie să-l simți. Când îți lași sufletul să râdă și picioarele vor râde. Așa este dansul.
Twyla era nedumerită, însă a văzut că atunci când vorbeau despre dans, ochii îi dansau și ei, nu precum ai profesorilor care o învățau.
Lecții de la natură
— Ei bine, să-ți arăt cum să simți ritmul mai întâi. Doamnă Pârâu, mă auzi?
Dintr-o dată, din pârâu s-a ridicat o femeie măreață, făcută complet din apă.
Adrian i-a explicat totul doamnei Pârâu, care se uita la Twyla cu plăcere.
— Uuhu! Bună, Adrian! O, și ea cine e? — Eu sunt Twyla. — Să încercăm să simți ritmul, da? — Uuhu! Vrei ritm, nu? Ce zici de asta? Blup, djup, djup, djup. Blup, djup, djup, djup. Blup, djup, djup, djup. Blup, djup, djup, djup. — Dar, dar... — E, în regulă. Distrează-te! — O, o, o! Îmi iese! — Așa! Acum te prinzi. Acum că ai învățat cum să simți ritmul, să te învățăm rotirile. O, domnule Vânt! — Iahu! — O, ce? — Frumos ritm ai găsit, Adrian! — O, învățăm pe Twyla să danseze. Ne ajuți? — Bineînțeles! Haide, fată! Să-ți arăt cum să te rotești! — O! A! A! — Ai picioarele prea rigide. Haide, simte-te liberă! Eliberează-te complet! — O! O! Îmi iese! — Așa, da! Abla, djup, djup, djup. Abla, djup, djup, djup. Abla, djup, djup, djup. — Uuhu! Dansează foarte bine! — Hm, dar tot trebuie să te mai miști puțin. Să te ducem la malul mării. Asta te va ajuta și mai mult.
Așa că și-au luat la revedere de la doamna Pârâu și au zburat spre malul mării.
— Ești foarte pricepută la dans. Știi, doar că până acum nu ai avut parte de profesorul potrivit. — Mă bucur că te-am găsit. Mă simțeam groaznic, căci toți puteau dansa, numai eu nu.
I-a spus cât de nefericită era, căci prietenele ei o tachinau tare, mereu.
— Nu trebuie să te simți rău. Poate că ele dansează minunat, dar nu sunt așa drăguțe ca tine. — Uau! Ce măgulitor! — Ha ha ha ha ha ha ha!
În curând au ajuns la țărmul mării și au sărit jos.
— Acum s-o chemăm pe domnița Lana. — O chem eu! Lana! Yuhuu! — E domnița Lana? — Da, suntem prieteni de zeci de ani! — Zeci de ani și tot nu mă respectă! — A, hei, Lana! — Ce vrei? — O învățăm pe învârtita de aici. — A, sunt Twyla. — Da, exact! Pe Twyla s-o învețe să danseze. A, cred că mai bine ar explica Adrian.
Spiritul mării l-a ascultat răbdător pe Adrian și apoi i-a spus lui Twyla:
— Arată-mi ce ai învățat!
Domnul Vânt a început să cânte ritmurile în timp ce Twyla sărea de pe un picior pe altul.
— Djup, djup, djup. Djup, djup, djup. — Ha ha ha! — O, o, o, stai! Ce? Trebuie să fii agilă! Agilă precum valurile care spală nisipurile. Învață să eviți valurile!
Twyla sărea și se rotea pe ritm în timp ce încerca să evite valurile care veneau spre ea. În curând a început să danseze foarte frumos.
— Așa, Twyla, dansezi!
Dar Twyla se simțea atât de bine că nu l-a auzit deloc. Într-un final, ritmul s-a oprit și Twyla s-a oprit și ea din dans, obosită, strălucind și cu ochii înstelați.
— A! O! Pot dansa! În sfârșit pot dansa! — Atunci să arătăm lumii cât de bine o faci. Mâine, la bal, în regatul meu. — O, o, dar... — Stai liniștită. Voi fi și eu acolo. — Stai! Ia acesta cu tine! E un dar, fiindcă dansezi atât de frumos. — Mulțumesc, îl voi prețui mereu.
Vântul i-a dus pe Twyla și pe Adrian înapoi în regatele lor.
Balul și fericirea
În noaptea de după, Twyla a dansat continuu cu Adrian pe toate melodiile care erau cântate. Oamenii erau uimiți, căci nu mai văzuseră niciodată o dansatoare atât de frumoasă.
— Ea, e chiar Twyla? Și dansează cu Adrian!
Adrian și Twyla au ajuns cei mai buni dansatori din regat. Și, în curând, după un an, s-au căsătorit și au dus o viață foarte fericită.
Twyla a învățat că dansul n-a făcut-o o persoană mai bună, ci că a învățat să se iubească pe ea însăși și ceea ce făcea.
