Prințesa din sticlă
Basme în limba română.
O prințesă îndrăgostită
Odată ca niciodată, pe tărâmurile întinse germane, trăia o prințesă încântătoare pe nume Adel. Adel era foarte îndrăgostită de prințul Iohan, așa că a decis să vorbească cu tatăl ei, regele Ștefan.
— Tată, Iohan mi-a cerut mâna! Nu e minunat? — Ce? Iohan? De ce? — Ei bine, e bun, drăguț și... — Căsătorește-te cu cineva care te merită, Adel, precum prințul Warner. E puternic și... — Nepoliticos și fără maniere! Tată! Tată, mă voi căsători doar cu Iohan!
Blestemul globului de sticlă
Adel și regele Ștefan erau amândoi încăpățânați și, în curând, regele și-a ieșit din fire.
— Destul!
Adel a fost dusă în grădină, unde era o fântână minunată cu un glob din sticlă, care strălucea la lumina soarelui.
— Tată? — L-a vrăjit, l-a vrăjit! Fă precum îți cer! Ține-o încuiată înăuntrul tău pe fiica mea timp de trei ani! — Ce? Nu! — Ești prea încăpățânată! Vei învăța să asculți! — Nu, tată!
Adel a încercat să ceară ajutor, dar magia o ascundea și nimeni altcineva n-o vedea și n-o auzea.
— Trei ani e o perioadă lungă! Iohan mă va uita!
Prietenul neașteptat
Dintr-o dată, un dragon mic și drăguț a apărut lângă ea.
— Bună! Scuze că am întârziat, îmi curățam solzii. Nu sunt strălucitori? — A? Cine ești? — Mă numesc Șnel, paznicul acestui glob de sticlă. Tu cine ești? — Sunt prințesa Adel. Tatăl meu m-a închis aici fiindcă voiam să mă mărit cu iubirea vieții mele. — O, nu! De ce? — Da. Și am refuzat să mă mărit cu cine voia el. — O, nu! — Și acum sunt închisă aici. Stai! Mă poți ajuta să ies? — Scuze, treaba mea este să te păzesc ca să nu scapi. Îți pot oferi haine frumoase. Mâncare și... — Nu asta vreau! Vreau să-l văd pe Iohan! — O, va fi bine, Adel. Ascultă, eu stau aici de vreo 50 de ani și sunt bine. — Ce vrei să zici? — Păi vezi tu, trei ani sunt o nimica toată și vor trece într-o clipită. Și pe lângă asta, sunt și eu aici. — Da, e sigur mult mai bine. — Nu? — În fine. — Așa te vreau.
Evadarea
Adel spera că cei trei ani vor trece imediat, dar nu a fost așa. Adel se gândea mereu la lumea din afară și la Iohan și, oricât de puternică se dădea sau orice făcea Șnel, își petrecea zilele suspinând.
Într-un final, cei trei ani grei au trecut.
— O! Ce se petrece? — Vrăja e ruptă! Ai grijă! — Uau! O, nu, Șnel! — Te-am prins! — O! Mersi! Dar tot nu scap înainte. — Or fi efectele vrăjii. Ține-te bine! — Palatul meu! Ah! Dacă tata află că-s liberă și... — O, nu! — Ține-te bine, prințesă! — Uau! Ha! — Da, nu mai ești dură acum, nu? Ha? Ai văzut tu? Chiar ești dragon! — Ei bine, și pe mine m-a micșorat vrăjă, știi? Acum trebuie să plec, că-s liber. Și tu? — Vreau să-l văd pe Iohan! — Îți stau la dispoziție. Urcă! Și ține-te bine! — Da!
Și astfel, cei doi au pornit în zbor și, în curând, Șnel a lăsat-o în apropierea regatului lui Iohan.
— Scuze, prințesă, nu vreau să-i sperii pe cei care n-au mai văzut dragoni atât de măreți ca și mine. — Mulțumesc mult, Șnel! Nu mă descurcam fără tine. — O! Ei bine, și tu ai fost minunată, cu zâmbetele, cu plânsetele, cu urletele tale și cu, ei bine, pe curând!
Și a zburat, dispărând ca un râu roșu de flăcări.
Iohan și Martina
— Ah! Trebuie să-l găsesc pe Iohan.
Adel a cutreierat străzile și în curând a ajuns la palat. Aici, a dat din greșeală de menajera șefă.
— Bună! Ce dorești? — Nu-l pot întâlni pe Iohan îmbrăcată așa. Dacă aș intra în palat mai întâi... Ah, hai să-mi dai ceva de muncă!
Adel a hotărât atunci să muncească în palat până îl va întâlni pe prinț.
Iohan trebuia acum să se căsătorească cu prințesa Martina, care a fost vrăjită să fie vrăjitoare ziua și om noaptea. Vrăja putea fi ruptă doar cu un lănțișor magic din regatul prințului.
— Când voi avea lănțișorul, voi fi om iar!
Aceasta nu-și arăta fața nimănui și vorbea cu Iohan doar când era om.
Dacă vă gândiți unde a dispărut Iohan, cât draga sa Adel a fost închisă, nu vă faceți griji, pentru că n-a uitat de ea. Vedeți voi, Iohan mergea în regatul Adelei, sperând s-o vadă. Dar vrăja Marinei a făcut ca aceasta să fie invizibilă pentru el. Și, când s-a dus data viitoare în regatul Adelei, vrăja l-a făcut să vadă un regat distrus și ars până în temelii. S-a întors cu inima frântă.
— Fiule, știu că ai iubit-o pe Adel, dar trebuie să te căsătorești. Regatul are nevoie de o regină. — Dar... — Nu, Iohan! Îți voi găsi pe cineva și te vei căsători cu ea.
Iohan știa că nu mai poate zice nimic și a fost de acord să se căsătorească. Și astfel, Martina și Iohan erau pe cale să se căsătorească.
— O, Adel! E greșit să-mi doresc să te întorci la mine. Așa îmi e dor de tine.
Între timp, Adel a aflat de la slujnicii cei despre logodna lui Iohan cu Martina și era distrusă. Nu știa însă în ce condiții trebuia el să se căsătorească.
— Cred că nu mă mai iubește. Atunci nu mă voi băga. Fericirea lui e mai importantă.
Nunta
A venit ziua nunții și Adel, norocoasă, a fost trimisă să-i ducă ceai miresei.
— Mă întreb cum arată.
Între timp, Martina avea mari probleme.
— O! Cum să ies așa? Nu se va căsători cu mine! Dar dacă-mi acopăr fața? O, nu va merge! — Înălțimea ta, ți-am adus ceaiul.
Martina era pe cale să strige, când i-a venit o idee.
— Nu trebuie să mă căsătoresc! Am nevoie doar de lănțișor! După nuntă, Iohan sigur mi-l va da mie! Intră!
Adel a intrat în cameră, însă Martina era cu spatele.
— Am nevoie de o favoare de la tine și nu poți refuza. Vreau să te duci și să te dai drept mireasă, dar acoperă-ți fața mereu. — Ce? Dar cum să fac asta? — Drept viitoarea ta regină, îți poruncesc! Fato! — Da, înălțimea ta.
Așa că Adel s-a îmbrăcat în mireasă și, acoperindu-și fața, s-a dus la Iohan. Inima Adelei a luat-o razna când l-a văzut.
— O, Iohan! — Vocea ta sună diferit, ca adevăratei mele iubiri. — Scuze, încă mă gândesc la ea. Căsătoria asta e un compromis. Aș fi vrut să-l spun dinainte. Dacă nu vrei să ne mai căsătorim după ce vei afla adevărul, nu-i nimic din partea mea. — Încă mă iubește! Dar cum să zic ceva între atâția oameni?
Adelei i-a venit o idee fantastică.
— O, clopote! Cum bateți pentru mine, mireasa mincinoasă! O, flori! Cum înfloriți pentru mine, mireasa mincinoasă! — Ce ai spus? — Orice am zis, promite-mi că-mi vei cere să repet când vom fi singuri.
Iohan era nedumerit, dar a fost de acord. Atunci, a pus la gâtul lui Adel un lănțișor minunat, cum nu s-a mai văzut. Cei doi s-au căsătorit, iar sărbătoarea a ținut până dimineață.
Adevărul
Adel a plecat din camera miresei, s-a îmbrăcat în uniforma ei de menajeră și s-a ascuns în camera prințului. Apoi, când prințul a venit, a chemat-o pe Martina.
— Da? Da, Iohan! — Ți-am promis să-ți cer să-mi zici versurile. Care erau?
Martina, uimită, nu știa despre ce vorbește.
— Ei bine, eu nu-mi amintesc. Era ceva important?
Iohan a rămas șocat. Apoi și-a dat seama că de fapt vocea era diferită.
— Vocea ta e diferită și unde-i lănțișorul pe care ți l-am dat? — Ce? I-ai dat lănțișorul deja? Probabil fata aia l-a furat! — Nu am furat nimic.
Iohan și Martina au rămas cu gura căscată.
— Adel? — Ce? Cum îndrăznești să te pui în calea mea? O să te blestem! — Gărzi!
Tocmai atunci, soarele a răsărit și Martina s-a transformat în vrăjitoare.
— Ce? O, Doamne! O să mă ocup de voi și lănțișorul va fi al meu!
Dar lănțișorul de la gâtul lui Adel strălucea ca o mie de sori și a oprit magia neagră a Martinei.
— Nu! Te rog! Voiam lănțișorul ca să rup vrăja asta oribilă! — Ce vrăjă?
Martina le-a povestit totul despre vrăja ei groaznică pe care trebuia s-o suporte.
— Deci, lănțișorul acesta va rupe vrăja? Da. Mi-l dai mie? — Mhm. Vreau să poți rupe vrăja ta. Eu am nevoie doar de iubirea lui Iohan pentru mine.
Martina a luat lănțișorul, vrăja s-a rupt și ea a devenit iarăși om.
— Sunt om! O, ie! Mulțumesc mult! — Adel, am crezut că m-ai părăsit. Unde ai fost?
Adel i-a povestit cum a fost închisă și nefericită timp de trei ani de dragul său.
— Dar nu contează. Suntem împreună și acum sunt soția ta! — Dar am văzut că regatul tău era complet distrus. — Îmi pare rău, Iohan. Când te-am văzut prima oară, încă o iubeai pe Adel și mergeai în regatul ei. Am încercat s-o găsesc și s-o vrăjesc, dar nu am reușit s-o găsesc. Așa că, ca să nu mai mergi pe acolo, am făcut o vrăjă. Ca să vezi atunci regatul total distrus și să crezi că ea a dispărut. Dar, fiindcă eu nu mai sunt vrăjită, rup această vrăjă!
Morala
Și astfel, Adel și Iohan au trăit fericiți împreună. Regele Ștefan și-a dat seama de greșeala sa și a jurat să nu mai fie încăpățânat. Adel n-avea nevoie de lănțișor. Avea iubirea lui Iohan și toți cei care o vedeau puteau jura că e cea mai încântătoare persoană.
— Ai o voce minunată, să știi! — O, mulțumesc, Șnel!
Nu uitați că iubirea adevărată este mai puternică decât orice vrăjitorie sau obstacol.
