Prințesa Pastorella
A fost odată ca niciodată, într-un regat de lângă marea mare sărată, un rege numit Renard Roser, cu un temperament al unui leu furios. Regele Renard era mândru de fiica lui, prințesa Cristabel, care, la fel ca toți cei născuți în familia regală, purta un semn de naștere violet în forma unui trandafir înflorit.
— Frumoasa mea fiică, în curând te vei căsători cu un prinț. Vei deveni regină și mă vei face fericit.
Dar ceea ce nu știa regele Renard era că prințesa Cristabel era îndrăgostită de cavalerul Clarence și pentru că se temeau de rege, aceștia s-au căsătorit în secret.
Din păcate, regele a aflat veștile.
— Trădare! Propria mea fiică! Gărzi! — Nu!
Aceștia au fost închiși. Iar după câteva luni, Cristabel a dat naștere unei fetițe. La fel ca toți cei din familia regală, bebelușul avea și el trandafirul violet pe mână.
— O, dragul meu copil, te iubim foarte mult, dar este prea periculos să te ținem aici, pentru că bunicul tău nu te va accepta.
Așadar, prințesa Cristabel și cavalerul Clarence au decis să o trimită într-un loc sigur.
— Alice, trebuie să ne ajuți! Du-o departe de aici, într-un loc mai sigur. Poftim, îți ofer cerceii mei ca semn de recunoștință.
Alice a cutremurat la gândul că trebuia să facă asta, însă cerceii prințesei valorau mai mult decât tot ce avea ea. A acceptat. Alice a mers înspăimântată în noapte până în pădure, imaginându-și că este urmărită de sute de paznici furioși.
În cele din urmă, a ajuns la marginea unui sat.
— Nu pot merge mai departe. Aici trebuie să ne despărțim. Te rog să mă ierți!
Și cu inima grea, Alice a învelit copilul cu o pătură și l-a așezat sub un copac. Apoi, plângând, s-a întors și a plecat.
Șansa fetiței a fost că în seara aceea, conducătorul satului, Malibeus, se întorcea acasă din pădure când a văzut bebelușul.
— Doamne, un copil în pădurea asta?
Malibeus s-a uitat împrejur, dar nu era nimeni care să aibă grijă de copil. După ceva timp, s-a hotărât să ia copilul cu el.
— Alice, i-ai găsit un cămin bun? — Păi, eu, eu mă odihneam și, și o țineam lângă mine. Dar când m-am trezit, nu mai era acolo. — Poftim? — A, nu!
Ani au trecut, iar fetița, numită acum Pastorella, a crescut și a ajuns o femeie uimitoare. Malibeus și soția lui au iubit-o ca pe propriul lor copil.
— Ha! Am câștigat! — Hm! Ha!
Toți păstorii și păstorițele o admirau pe Pastorella pentru curajul și modestia ei. Dar, în timp ce viața ei era plină de veselie, frica domnea în regatul regelui Renard din cauza unei bestii înfricoșătoare care apărea în regatul lor odată în fiecare lună, terorizând oamenii și luându-le oile și găinile.
— Dați un anunț în țară! Oricine găsește și înfrânge bestia va fi răsplătit din plin!
Mulți au încercat, dar niciunul nu a fost pe măsura bestiei.
Până când într-o zi, un cavaler numit Calidor a trecut călare pe lângă sat.
— Regatul regelui Renard e departe. Poate ar trebui să mă odihnesc aici o vreme.
A mers la câțiva păstori, care l-au primit cu bucurie.
— Mâncarea noastră este foarte simplă, domnule.
Dar firea umilă și prietenoasă a lui Calidor i-a liniștit pe păstori. Acesta s-a uitat în luncă printre flori sălbatice și plante verzi catifelate și a văzut-o pe Pastorella dansând împreună cu păstorițele.
— Ea, cine este? — Ea, păi, este fiica șefului, Pastorella.
Calidor o privea lung în timp ce aceasta se răsucea la lumina soarelui. Curând s-a întunecat, iar stelele au început să strălucească.
— No, ar trebui să plec. — Cine e acesta? — Este un cavaler călător. Numele lui este Calidor. — Înțeleg. Tinere cavaler, încotro te îndrepți? La regele Renard. Pădurile nu sunt tocmai sigure. Rămâi la mine, iar mâine poți porni spre regat. — Sunteți foarte amabil, domnule.
Așadar, a doua zi dimineață, Calidor i-a mulțumit lui Malibeus și era gata să-și continue drumul spre regat, cu toate că o căuta pe Pastorella cu privirea. Deodată, l-a auzit pe Coridon strigând.
— Oho!
Când s-a întors, Coridon fugia spre ei. Când nu și-a văzut fiica cu el, Malibeus a simțit un fior rece în spinare.
— Coridon! Ce e? Unde este Pastorella? — Ne-a atacat un tigru uriaș în pădure. Pastorella este încă acolo. — Fiica mea! Nu-ți face griji, o voi aduce înapoi.
Calidor a pornit îndată spre pădure. Când a ajuns acolo, a văzut tigrul cum a încolțit-o pe Pastorella și se apropia de ea.
— Ah! Ah! Ah! Ia! — Grrr! Grrr!
La vederea focului, tigrul a fugit spre copacii groși și s-a făcut dispărut în pădure. Pastorella, care era uimită de curajul lui Calidor, s-a prefăcut cu viclenie că a căzut inconștientă.
— Ah! Ah! Ajutor! — Pastorella!
Calidor a luat-o în brațe și a fugit grăbit spre sat.
— O să fii bine.
Imediat ce au ajuns în sat, Pastorella a sărit grăbită din brațele lui Calidor.
— Ah! Mulțumesc! Eram prea obosită ca să merg, înțelegi? — Tu te prefăceai? — Ha ha! Ar fi trebuit să-ți vezi fața! Dar mulțumesc că mi-ai salvat viața! — Pastorella, fiica mea!
Pastorella i-a spus lui Malibeus totul, cum Calidor i-a salvat viața.
— Nu-ți pot mulțumi de ajuns. Te rog, acceptă-mi invitația de a sta în satul nostru câteva zile. Lasă-ne să-ți arătăm recunoștința noastră.
Cavalerul a acceptat cu ușurință oferta lor de a rămâne, fiind complet vrăjit de Pastorella. În scurt timp, aceștia s-au îndrăgostit unul de celălalt.
— De ce mergi către regatul regelui Renard? — Ca să prind bestia, ca s-o frâng și să-i scape cetățeni de teroarea sa.
Pastorella l-a admirat pe Calidor pentru curajul său și mulțumea universului că i-a adus împreună. Dar a venit ziua în care Calidor trebuia să plece pentru a vâna bestia. În timp ce stăteau lângă un izvor limpede, acesta era trist pentru că trebuia să plece.
— Mă voi întoarce îndată ce voi învinge bestia. Îți promit.
Deodată, au auzit un șușoit venind din tufișuri. Era un grup de bandiți care plănuiau să atace satul.
— A venit ziua! — Sunt doar păstori. Putem jefui satul într-o oră. He he! — Să mergem să avertizăm pe toată lumea!
La venirea nopții, au apărut și bandiții care nu știau că sătenii erau pregătiți pentru ei.
— Nu! Oho! Ce? Brrr! Ce? Ce se întâmplă? — Nu, nu te întoarce! Ia! Ah!
Bandiții au început să se retragă înapoi în pădure.
— Ah! Hm! — Ha! Așadar, acum eu v-am salvat! Ua! Ce-i asta?
Calidor a văzut uimit cum la gâtul liderului bandei atârna un dinte mare violet.
— De unde ai luat asta? Spune-mi!
Liderul, tremurând, i-a spus lui Calidor că a găsit dintele aproape de râurile furioase.
— Râurile furioase? Pădurea acolo este prea periculoasă pentru oricine. Cred că acolo trăiește bestia. Trebuie să merg acolo îndată! — Lasă-mă să vin cu tine! Pot să te ajut!
Calidor s-a uitat la ea și a zâmbit.
— Ești foarte curajoasă. Bine, dar trebuie să stai aproape de mine.
Astfel, Pastorella și Calidor au pornit către râurile furioase. Era un loc unde apa curgea repede, lovindu-se de stâncile ascuțite. Pastorella și Calidor au reușit să treacă în siguranță.
— Uite! O urmă uriașă! — Grrr! — Aici e! — Grrr!
Din întuneric a ieșit bestia cea înfricoșătoare. Ochii îi străluceau cu ură, a mârâit și și-a arătat colții mov și ucigători la cei doi.
— Grrr! Ha! Grrr!
Cei doi au luptat vitejește, dar bestia era prea puternică pentru ei. Atunci Pastorella a venit cu o idee. S-a dus în spatele bestiei, în timp ce aceasta se lupta cu Calidor.
— Ah! Gata! E în regulă.
Exact cum anticipase Pastorella, bestia, făcând un pas înapoi, s-a împiedicat de bolovan și a căzut zgomotos.
— Ah! — Repede!
Bestia a fost închisă și prezentată regelui Renard.
— Bestia este în sfârșit capturată! Gărzi! Puneți-o în temniță și legați-o cu cele mai grele cătușe! Îți sunt recunoscător! Îți voi oferi orice ți-ai putea dori! — De fapt, Majestate, dacă nu ar fi fost Pastorella, nu aș fi reușit să... — Semnul! Cum de ai semnul regal Roser pe mână? — Este, este prințesa!
Alice, care era acum bătrână, stătea aproape și a devenit palidă când și-a dat seama că adevărul a ieșit la iveală acum.
— Alice, despre ce prințesă vorbești?
Alice i-a spus regelui toată povestea, iar când a terminat, toți din cameră au rămas șocați.
— O, propria mea nepoată ne-a salvat! Iar eu m-am purtat foarte crud cu ea toți anii ăștia! Gărzi! Eliberați-i pe Cristabel și Clarence!
Cuplul a fost eliberat și curând reunit cu de mult pierduta lor prințesă. Au început să plângă în timp ce se îmbrățișau.
— Ne-am, ne-am temut de ce-i mai rău. — O, draga mea copilă! — Cristabel, draga mea, ani întregi v-am tratat nedrept pe tine și pe Clarence. N-ai putea vreodată să găsești în inima ta puterea de a mă ierta pentru modul crud în care v-am tratat?
Cristabel era încă fiica lui cu inima bună și, chiar și după atâția ani, aceasta l-a iertat. Pastorella era încântată să-și găsească adevărații părinți. Iar în timp, l-a învățat pe rege să fie un conducător mai blând.
Totuși, nu și-a uitat și părinții adoptivi din sat și i-a vizitat foarte des, nu ca prințesă, ci ca fiica lor, Pastorella. Iar în ceea ce o privește pe ea și pe Calidor, ei bine, în curând s-au căsătorit fericiți.
Regele Renard își învățase lecția: să nu-și impună niciodată deciziile asupra altora. De asemenea, a lăsat coroana nepoatei sale și curând, sub domnia ei, regatul Roser a înflorit și mai tare.
