Prințesa pierdută
Odată ca niciodată, într-o seară furtunoasă, apele învolburate ale mării vesteau sosirea a două fetițe care s-au născut în același timp.
Una era prințesă, din familia regală de la dealurile de est. I s-a pus numele Naomi.
Cealaltă fetiță, născută de un cuplu de păstori umili, care trăia în pajiștile din vest, a fost numită Daisy.
Naomi, prințesa răsfățată
Cu anii, stând în palat, Naomi era foarte iubită de părinții ei. Ei îi se îndeplinea fiecare dorință, astfel ajungând să fie arogantă.
— Cât de frumoasă! Mama, tată, vreau luna! — Luna? Dar cum? — Nu-mi pasă cum, o vreau! — Dar... desigur, draga mea. Soldați, aduceți-i prințesei luna! Imediat! O, da, înălțime!
Daisy, fata păstorilor
— Poftim, mă, dragă, e a ta. — Iei!
Între timp, acasă la păstori...
— Daisy, te-ai dus să faci curat în cameră? — Mamă, mă voi murdări pe rochie! Te rog, fă tu. — Ah, în regulă, dragă.
Daisy fusese atât de alintată și de răzgâiată, încât devenise foarte mândră.
— Nu sunt cea mai frumoasă? Nu merit cei mai buni? Nu sunt cea mai frumoasă? Nu merit cei mai buni? — Ba da! Ba da! Ba da!
Planul Zânei Nașe
Născute sub aceeași stea și la fel de încăpățânate. La 18 ani, vă voi da o lecție amândurora.
Deci, la ziua potrivită, Zâna Nașă s-a dus la palatul lui Naomi.
— Ah! Nimeni nu mă ascultă! M-am săturat de palatul ăsta! — Ești sigură? — Ha! Tu cine ești? — Sunt Zâna ta Nașă. — Ce zână nașă? — Ai zis că te-ai săturat de palat, nu? Dacă ți-aș da șansa să trăiești într-un alt loc, ales de tine? — Oh! Mi-ar plăcea să pot pleca de aici! Dar de ce ai face asta pentru mine? — Cum ți-am zis, sunt Zâna ta Nașă.
Alegerea lui Naomi
Naomi a ajuns într-o galerie cu o mulțime de picturi diferite.
— Ce? Unde sunt? — A, bună! Ești în camera alegerilor. Picturile sunt magice și dacă treci prin noi, poți merge unde vrei tu. — Așa că alege-mă pe mine! — Nu, alege-mă pe mine! Alege-mă pe mine! Pe mine! Pe mine! — Oh!
Naomi se uita la pictură în care pajiștile erau verzi și nesfârșite și râurile albastre ca cerul.
— Ooh, cred... cred că locul ăsta mă cheamă! Aleg locul acesta!
A pășit în pictură și a dispărut.
Alegerea lui Daisy
Între timp, Zâna s-a dus să o viziteze pe Daisy.
— Mâinile mele minunate! Cum pot să-mi ceară să fac așa ceva? Oh! Nu vreau să mai stau aici! — Ești sigură? — Oh! Cine ești?
Zâna Nașă s-a prezentat, dar Daisy era bănuitoare.
— Cum pot să te cred? — Hmm. Ei bine, la 16 ani ai plâns toată ziua fiindcă n-ai primit ce cadou voiai tu. — Ah! De unde știi asta? — Cum am zis, sunt Zâna ta Nașă. — Bine, să vedem, Zână Nașă. Mă poți duce de aici? — Desigur! — Ha! Unde sunt? — Ești în camera alegerilor! Poți merge unde vrei, dar că treci prin aceste picturi magice. — Uau! Ce să aleg? — Alege-mă pe mine! Pe mine! Pe mine!
Schimbul de vieți
Daisy se plimba prin jur, intrigată de picturile minunate.
— Hmm. Aia e, oh! Casa mea plictisitoare. Stai! Cine-i fata aceea?
Era Naomi. Dar Daisy, neinteresată, a trecut mai departe. A văzut o pictură cu regatul lui Naomi, cu castelul măreț și steagurile măiestoase.
— Aici e perfect! Un palat! Ah, uau!
Zâmbind fericită, a trecut cu atenție prin pictură. Fetele au ajuns acum fiecare pe tărâmul celeilalte, în timp ce Zâna Nașă le urmărea.
Naomi în lumea păstorilor
Între timp, părinții lui Naomi erau distruși de dispariția sa. Regele și-a trimis soldații s-o caute peste tot. Dar nimeni nu a putut s-o găsească.
— Uau! Ce măreție! Dar cum să intru?
Dintr-o dată, a văzut o slujitoare regală.
— Ah! Probabil lucrează la palat. Voi încerca să lucrez și eu acolo. Așa voi putea intra!
Și astfel, Daisy a reușit să obțină o slujbă la bucătăria regală.
Daisy în lumea regală
Însă acasă, părinții ei o căutau cu disperare, căci erau distruși.
— Daisy! Oh, unde ești tu? Oh!
Păstorița a rămas uimită când a văzut-o pe Naomi dormind pe jos. Aceasta trecuse prin pictură și era pierdută și obosită.
Când prințesa s-a trezit, s-a mirat când a văzut că e într-o căsuță acoperită de paie.
— Unde mă aflu? — Ei bine, te-am găsit în tufișuri adormită și te-am adus aici. Probabil că ți-e foame. — Nu dați mie mâncare normală! Sunt prințesă!
Cei doi au rămas surprinși de această afirmație.
— Poate e în șoc, biata fată. — Ce tot șușotiți acolo? Aduceți-mi ceva mai bun de mâncare! — Hmm. Poftim. Haide, dragă, s-o lăsăm să se bucure de masă.
Naomi se uita nemulțumită la mâncare, dar, fiindcă îi chiorăiau mațele de foame, a mâncat-o. Nu s-a gândit să fie recunoscătoare deloc.
Lecția lui Naomi
În timp ce cobora scările, i-a auzit pe cei doi șoptind, întristați.
— Aceea a fost ultima brânză de capră. — Nu-ți face griji. Trebuie să avem grijă de fată. E de aceeași vârstă ca fata noastră și-mi amintește de Daisy. Încă avem niște pâine și supă pentru cină. — Da, măcar nu vom face foamea.
— Ce? Acela era singurul lucru pe care-l aveau și mi l-au dat mie?
Dintr-o dată, Naomi a început să se simtă vinovată că a fost nepoliticoasă. Nu mai simțise niciodată rușinea care o făcea acum să fie mai bună.
Cu zilele, Naomi a început să observe, să simtă și să-i ajute pe cei doi bieți oameni câte puțin.
— Ooh! Mmm, oh, e delicios! — Mă bucur! Mulțumesc că ai curățat cartofii! Acum mănâncă.
Lecția lui Daisy
În timp ce Naomi se schimba în bine, lui Daisy îi era tot mai greu la palat.
— Daisy! Spală vasele! — Da! — Daisy! Tacâmurile să strălucească! — Da!
Daisy era dulce ca zahărul cu toți de acolo, dar lumea a reușit să vadă cum e ea cu adevărat.
— Trebuie să plec de aici! Toți sunt răi! O persoană așa de bună ca mine n-are ce căuta aici!
Reuniunea
Într-o zi, Daisy a reușit să afle de dispariția lui Naomi. Când a recunoscut pictura cu Naomi, i-a venit o idee.
— Știu exact ce să fac! Așa, încă puțină sare și încă puțină și încă puțină! — Ce? Cine a făcut supa asta? Aduceți-mi-o pe persoana aceea! Cum îndrăznești să-mi gătești ceva atât de oribil! — Am făcut dinadins ca să vă atrag atenția. Vedeți dumneavoastră, știu unde vă e fiica! — Ce? Unde? — E pe tărâmul meu! Vă pot duce acolo, dar... — Dar? — Dar vreau o recompensă! Altfel nu vedeți prințesa!
Regele a strâns din dinți, dar când s-a gândit că o va găsi pe draga sa Naomi, a fost de acord.
În curând, au plecat spre pajiști. Daisy nu s-a gândit ce rău îi va face familiei ei. Ea se gândea doar la recompensă.
Când au ajuns acolo, au văzut-o pe Naomi râzând cu păstorul și păstorița. Prințesa ursuză de dinainte era greu de recunoscut, căci acum avea obraji roșii și fața zâmbitoare.
— Aceea să fie Naomi? — Da! O, Naomi! — Cum îndrăznești să-mi furi fiica? — Mama! Tata! Stați!
Dar regele era prea nervos și și-a ațmuțit soldații pe bieții oameni. Văzând asta, Daisy a început să tremure de frică.
— Nu am știut că-i prințesă! — Liniște! Veți fi închiși! — Ce? — Daisy! — O cunoașteți? Ea n-a adus-o aici, dar și ea va fi închisă! — Nu, nu! Vă rog, Majestate! Ia-ne pe noi, dar las-o pe fiica noastră!
Văzând cum părinții ei se rugau pentru ea, deși ea îi rănise, fata s-a simțit rușinată de cât de urât i-a tratat până atunci.
— Mama! Tata! Îmi pare tare rău! Am fost o fiică groaznică!
Învățămintele
Dintr-o dată, a apărut Zâna Nașă, zâmbind toată.
— Mare Rege, eu am făcut-o pe Naomi să plece din palat, ca să învețe să fie mai bună. — Ce? — Dragă păstorule, eu am convins-o pe fiica ta să plece de aici, ca să învețe să fie umilă. Și se pare că ambele și-au învățat lecția. — Da, nu voi mai fi niciodată mândră! Oh, ce urât m-am comportat! Chiar și când v-am adus durere, tot m-ați apărat! — Draga mea, te vom iubi indiferent ce ar fi. — Tata, te rog, eliberează-i! Au avut mare grijă de mine și am învățat multe de la ei! Mulțumesc mult pentru ce m-ați învățat! — Acum înțeleg ce dezastru am fost și promit să mă schimb! Mulțumesc, Zână Nașă! — O, ne pare foarte rău și nouă pentru modul în care ne-am comportat! — Sunt tare mândră de voi doi și mereu vă voi apăra. Ei bine, la revedere!
Naomi și părinții ei și-au luat la revedere de la Daisy și de la familia ei și s-au întors la palat.
Daisy, după cum a promis, a devenit o fiică umilă și înțelegătoare, ceea ce i-a mulțumit pe ai ei. Și Naomi a devenit drăguță și bună, ceea ce i-a surprins pe toți, dar toți au început s-o placă mai mult.
Cele două fete au învățat că fiind umil și bun cu alții, vei primi ceea ce oferi. Dar să oferi e mai important decât să primești și sunt sigură că mereu își vor aminti asta.
