Prințul Broscoi
Odată ca niciodată, într-o vreme când oamenilor li se îndeplineau mai toate dorințele, trăiau un rege și fiica sa cea frumoasă. Era atât de încântătoare și iubitoare, încât regele nu-i putea refuza nimic.
— Tată, m-am plictisit să mă joc cu jucăriile mele vechi. Vreau o jucărie nouă.
— O, draga mea, ești atât de drăgălașă. Îți voi da jucăria cea mai de preț pe care mi-a dat-o bunicul meu când eram copil.
Regele deschise cufărul și scoase de acolo un glob strălucitor din aur.
— Uau!
— Ia globul acesta. Va străluci la fel de tare ca soarele de pe cer. Dar vezi că este foarte prețios. Să nu îl pierzi vreodată.
— Mulțumesc, tată! Ești cel mai bun tată din lume!
Întâlnirea cu Broscoiul
Prințesa se duse să se joace în grădină. Arunca globul și alerga după el. Deodată, apăru un broscoi urât.
— Îu! Pleacă de aici, broscoi murdar!
— Te-am văzut din tufișuri și m-a uimit frumusețea ta. Îmi dai voie să fiu prietenul tău ca să ne jucăm împreună?
— Îu! Cum ai putut să te gândești la așa ceva? Nu mă joc cu un broscoi urât și plin de negi ca tine. Sunt cea mai frumoasă fată din lume! Cum aș putea să mă joc cu ceva așa de murdar?
— Știu să țopăi! Știu să sar! Știu chiar să înot și să-ți prind globul! Sunt partenerul perfect de joacă.
— Prefer să mă joc singură decât cu un broscoi murdar.
Globul de aur în fântână
Dezgustată, prințesa intră înapoi în castel ca să scape de broscoi.
A doua zi, ieși din nou să se joace cu globul. Se opri într-un loc mai retras, sub un tei lângă o fântână.
— Cât de liniștit și frumos e acest loc! Broscoiul acela nu mă va găsi aici.
Începu să se joace cu globul. Îl arunca și îl prindea de fiecare dată, iar globul strălucea atât de puternic în lumina soarelui, încât nu se putea uita la el. În loc să cadă înapoi în mâinile fetei, se rostogoli jos, lângă marginea fântânii și apoi în fântână.
Promisiunea Prințesei
— O, nu! Globul meu de aur! Vai mie! E atât de adâncă! Nici nu mai văd globul în fântâna asta.
La un moment dat, începu să plângă amarnic. Pe când hohotea de plâns, auzi o voce.
— Ce te supără, fiica regelui? Lacrimile tale ar topi și o inimă de gheață.
Ridică ochii să vadă de unde venea vocea.
— A! Tu ești, broscoi urât? Plâng pentru că globul meu de aur a căzut în fântână.
— Nu-i nimic. Te ajut eu. Dar ce-mi dai în schimb dacă scot globul din fântână?
— Orice vrei, dragă broscoi! Oricare din hainele mele, perlele și bijuteriile mele, sau chiar coroana mea de aur!
— Hainele, perlele și bijuteriile tale, chiar și coroana ta de aur nu-mi sunt de folos. Dar dacă am deveni prieteni și ne-am juca împreună, și m-ai lăsa să stau cu tine la masă, să mâncăm din aceeași farfurie, să bem din același pahar, să dormim în pătuțul tău, dacă poți să-mi promiți toate acestea, atunci voi sări în fântână să-ți aduc înapoi globul de aur.
Broscoiul aduce globul
Prințesei nu-i plăcu lunga listă de dorințe a broscoiului cel urât. Dar, ca să-și ia înapoi globul de aur, se hotărî să aibă răbdare cu broscoiul.
— Bine! Îți promit că-ți dau orice vrei tu, numai dacă-mi aduci globul înapoi.
De cum îi auzi promisiunea, broscoiul sări în fântână.
După un timp, se întoarse la suprafață cu globul în gură și l-aruncă jos în iarbă. Prințesa era nespus de bucuroasă să-și revadă frumosul glob, îl ridică și fugi cu el.
— Oprește-te! Oprește-te! Ia-mă cu tine! Nu pot să alerg la fel de repede ca tine!
Dar fata nu se opri.
Broscoiul la ușă
A doua zi, când prințesa stătea la masă cu regele și mânca din farfuria ei de aur, cineva ciocăni la ușă.
— O, prințesă! Dă-mi drumul înăuntru!
Prințesa se ridică și alergă să vadă cine era. Dar când deschise ușa, văzu o broscuță care o aștepta.
— Creatură murdară! De unde îndrăznești să apari la ușa mea?
Închise ușa degrabă și se întoarse foarte supărată la masă. Regele observă imediat cât de agitată era.
— Copila mea, de ce ți-e frică? E cumva vreun uriaș la ușă gata să te răpească?
— O, nu, tată! E un broscoi oribil!
— Și ce vrea broscoiul?
— O, tată, ieri, când mă jucam lângă fântână, globul meu de aur a căzut în apă. Și broscoiul a venit și l-a scos cu condiția să-l las să fie prietenul meu. Și eu i-am promis, dar nu m-am gândit că poate să iasă din apă și să vină după mine. Dar acum e la ușă și vrea să intre!
Regele insistă să-și respecte promisiunea
— Fiica regelui, deschide-mi! Ai făcut o promisiune!
— O promisiune făcută trebuie respectată. Deschide ușa și poftește-l înăuntru.
Fata deschise ușa și broscoiul țopăi înăuntru, urmând-o așa până la scaun.
— Mulțumesc, prințesă! Acum ridică-mă lângă tine!
Prințesa îi aruncă o privire mânioasă, dar văzu fața neînduplecată a tatălui și îl ridică.
— Așa! Acum putem să mâncăm împreună!
Broscoiul la masă și în pat
Prințesa mâncă fără poftă, dar broscoiul se înfruptă pe săturate.
— Mai dă-mi niște supă, te rog! E delicioasă! N-am mâncat vreodată ceva atât de bun!
Broscoiul goli castronul cu supă, dar prințesei parcă îi stătea mâncarea în gât.
— Îți mulțumesc, prințesă! Acum sunt ostenit. Tu în camera ta, pregătește patul și apoi vom dormi împreună.
— Destul! Mai bine ai pleca chiar acum, urâtule!
— Fata mea dragă, aceste cuvinte nu sunt potrivite pentru fiica regelui. I-ai făcut o promisiune broscoiului, iar acum trebuie s-o respecți. Odată ce cineva din familia regală își dă cuvântul, nu-l mai poate schimba. Este tradiția noastră străveche pe care trebuie s-o urmăm.
Transformarea Broscoiului
Prinse broscoiul cu două degete, îl duse în cameră și-l puse într-un colț.
— Ai face bine să stai aici toată noaptea, altfel te arunc mâine în pădurea întunecată!
— Sunt foarte ostenit și vreau să dorm la fel de bine ca tine. Dacă nu mă iei în pat, am să-i spun regelui!
— Broscoi oribil!
Îl luă în mână și-l izbi cu toată puterea de perete. Dar cum a căzut, broscoiul a și murit.
— Revino-ți, broscoi netâng! Nu te mai preface!
Prințesa îl împunse cu degetul, dar broscoiul era mort de-a binelea.
— Chiar am murit? Vai mie! Ce am făcut? Broscoiule, te rog, trezește-te! Îmi pare atât de rău pentru cum m-am purtat!
Îl ridică de pe jos, continuând să plângă. Sărută ușor broscoiul. Apoi, ca prin minune, broscoiul deschise ochii și sări pe podea.
— Ha!
Și deodată nu mai era broscoi. Se transformă într-un prinț frumos cu ochi fermecători.
Povestea Prințului
— Vai mie! Cine ești? Și unde este broscuța?
— Nu-ți fă griji. Eu sunt acel broscoi care s-a transformat în prinț. Îți voi spune toată povestea.
Când eram om, eram viclean și arogant. Odată, eram la vânătoare în pădure, după animale sălbatice.
Deodată, o zână a pădurii mi-a ieșit în cale.
— Om fără inimă! Aceste animale nu sunt jucăriile tale. Sunt și ele viețuitoare ca și tine. Dumnezeu a creat natura aceasta minunată, iar tu o distrugi. Cu ce ți-au greșit?
— Cum îndrăznești să-mi vorbești astfel? Nu mă cunoști? Eu sunt prințul acestui regat și pădurea aceasta îmi aparține. Fiecare copac, fiecare animal și tot ceea ce se află pe acest pământ îmi aparțin.
— Prinț ignorant! Natura aparține lui Dumnezeu. Creatorul universului e Dumnezeu, nu tu. Nu ai niciun drept să ucizi animale nevinovate.
— De ajuns, doamnă! La o parte!
Deodată, zâna se transformă într-o femeie uriașă, foarte înaltă. Prințul se sperie.
— Om arogant! Te blestem să te transformi într-o broască. Acum șerpii din pădure te vor vâna să te mănânce, la fel cum tu vânai bietele căprioare.
Blestemul și lecția învățată
De îndată, prințul se transformă într-un broscoi.
— O! Ce mi-ai făcut? Te implor, zâna pădurii! Te rog, iartă-mă! Îți promit că nu voi mai face rău mamei natură vreodată! Voi fi o ființă foarte blândă! Îți promit! Te rog, iartă-mă!
— Cred că ți-ai dat seama de greșeala ta. Dar nu vei scăpa nepedepsit pentru asta. Voi mai face o vrajă.
— Da, te rog, zână! Îți voi dovedi că m-am schimbat!
— Va trebui să cauți o prințesă care nesocotește bietele animale și să o convingi să se poarte frumos cu tine. Dacă reușești să-i schimbi firea, numai atunci vei deveni prinț din nou.
O nouă viață
Prințesa se simți rușinată pentru cum se purtase.
— Nu fi tristă, frumoasă prințesă. Trebuie să-mi promiți că nu vei mai trata pe nimeni atât de urât vreodată și că vei fi bună cu toată lumea.
— Da, prințule, așa voi face!
— O, e minunat că te-ai hotărât să rămâi bună la inimă. Pot totuși să te rog ceva?
— Desigur, orice dorești!
— Ești cea mai frumoasă fată pe care am cunoscut-o. Sunt îndrăgostit de tine. Te vei căsători cu mine, prințesă?
Fără să ezite, frumoasa prințesă acceptă cererea prințului.
Cu binecuvântarea regelui, se căsătoriră. În fiecare zi cei doi hrăneau animalele și aveau grijă să ocrotească natura. Zâna pădurii văzu bunătatea lor și se bucură nespus.
— Bravo, copiii mei! Ați demonstrat că sunteți ființe divine. Divinitatea se regăsește în fiecare om, dar cei care trezesc această latură în ei devin ființe divine. Dumnezeu să vă binecuvânteze de-a pururi pe amândoi.
Prințul și prințesa au trăit fericiți până la adânci bătrâneți.
Morala acestei povești este că frumusețea interioară și bunătatea sunt mai importante decât aparențele exterioare. Respectul față de natură și față de toate ființele vii aduce fericire și împlinire.
