Prințul Fericit
Misiunea Divină
Într-o zi, în Rai, Dumnezeu i-a găsit pe doi dintre slujitorii săi stând degeaba. Păreau nefericiți.
— Hei! Suntem în Rai aici. Nu se poate să fiți nefericiți! Care este motivul nefericirii voastre? — Nu avem nimic de făcut. Stăm degeaba. De aceea suntem nefericiți.
— Bine. Zburați pe pământ. Găsiți cele mai bune două lucruri dintr-un oraș și aduceți-mi-le.
Și astfel, slujitorii lui Dumnezeu au zburat din Rai pe pământ.
Prințul Fericit: O Statuie Strălucitoare
Statuia se afla în inima orașului. Era acoperită cu aur. Ochii erau făcuți din safire albastre. Pe cureaua de la mijloc se afla un rubin prețios.
Era un exemplu pentru toată lumea despre cum să fii fericit. Astfel că o numiseră Prințul Fericit.
Lacrimile Copilului
— O, dragul meu! De ce plângi? Trebuie să fii fericit, la fel ca Prințul Fericit!
Sosirea Rândunicii
Curând, a venit iarna. Soarele era la apus și o rândunică își căuta adăpost pentru noapte. A zburat aproape de statuie și s-a gândit:
— Pot să rămân la picioarele statuii pentru o noapte. N-o să-mi fie frig aici.
Așa că rândunica a rămas acolo, sub statuie, între cele două picioare. Nu a trecut mult și a căzut pe ea o picătură de apă. Pasărea s-a uitat către cer, dar cerul era senin.
— Pe unde a venit picătura asta de apă? Nu plouă!
Și cea de-a doua picătură a căzut pe ea. Rândunica a rămas mirată. S-a hotărât să-și găsească alt adăpost.
Statuia Plânge
Așa că, a zburat, s-a uitat la statuie și ce să vezi? Statuia plângea.
— Hei! De ce plângi? Ești Prințul Fericit! — Nu, nu mai sunt.
— De ce? Ce s-a întâmplat?
Povestea Prințului
— Pe vremea când eram în viață, eram foarte fericit. Stăteam în palat și nu ieșeam niciodată afară. Pe timpul zilei mă jucam în grădină, iar seara dansam. Eram ca orice altă ființă umană. Aveam și o inimă așa cum aveți voi toți. Îmi trăiam viața fericit acasă fără să știu ce se întâmplă în afara zidurilor palatului. Eram foarte mulțumit în lumea mea mică și de aceea m-au numit Prințul Fericit.
Tristețea Lumii Văzute de Sus
— Dar acum, că sunt mort și m-au pus aici deasupra orașului, pot să văd și partea urâtă a lucrurilor. Pot să văd oamenii și suferințele lor. Chiar dacă inima mea este din fier acum, încă pot să simt tristețea lor și de aceea plâng.
Femeia Săracă și Copilul Bolnav
— O! Și acum de ce plângi? — Văd o femeie care locuiește puțin mai departe de oraș. Este prea săracă să-și hrănească pruncul. Coase o rochie pentru una din doamnele reginei, pentru un dans la palat. Băiețelul ei plânge fiindcă îi e foame și e bolnav. Dar femeia nu are nimic să-i dea de mâncare. Poate să-i ofere doar apă de la râu.
— O! Ce păcat!
Primul Sacrificiu: Rubinul
— Vrei să-i duci femeii rubinul meu? Are mare nevoie de el. — Dar eu trebuie să plec în Egipt! Toți prietenii mei au migrat acolo, fiindcă aici e iarnă, iar în Egipt e cald.
— Te rog, fă-mi această favoare. — Ah! Bine! O să rămân cu tine noaptea asta, iar mâine dimineață o să mă duc acolo.
— Îți mulțumesc, prietene!
Rândunica Ajută Femeia
A doua zi dimineață, rândunica a luat rubinul prințului și și-a luat zborul în direcția pe care o indicase acesta. Pasărea a zburat deasupra orașului, iar apoi, deasupra palatului.
A dat cu ochii de câteva fete care dansau și de o frumoasă fată care stătea la fereastră.
— Ah! Aș vrea să primesc rochia într-o zi sau două. De ce îi ia atât de mult timp acelei femei să o coasă?
Rândunica a zburat deasupra orașului. A traversat râul și a ajuns într-un sat, unde a văzut o femeie care dormea în căsuța ei.
Rândunica a pus rubinul pe masă. Apoi, a zburat în jurul patului, deasupra băiețelului. Simțind curentul de aer deasupra feței, băiețelul a adormit. Rândunica s-a întors înapoi la prinț.
Întoarcerea Rândunicii și Scriitorul
Pe drumul de întoarcere către oraș, s-a oprit la râu, fiindcă îi era foarte sete. Pe când pasărea bea apă din râu, a fost observată de un scriitor care s-a gândit:
Căldura Faptei Bune
Apoi rândunica s-a întors la prinț, iar scriitorul s-a întors la casa lui cu o poveste în minte.
— E ciudat! Îmi e cald, deși afară e frig! — Este căldura faptei bune pe care ai făcut-o azi. — Da, ai dreptate! O să plec mâine în Egipt!
Al Doilea Sacrificiu: Un Ochi
— Nu pleca, te rog! Am nevoie de încă o favoare din partea ta. — Nu! Acum ce mai e?
— Departe de oraș, văd un scriitor care scrie un roman. Însă nu poate să-l termine fiindcă moare de foame și nici nu are focul făcut în cameră. Locuiește într-o cameră mică la mansarda unei case. — Atunci ce vrei să fac eu? — Unul din ochii mei și dă-i-l lui.
Rândunica Acceptă
— Hi! Ochiul tău? Nu pot să fac asta! — Fă-o, te rog! E o piatră prețioasă din India. Îl va ajuta pe scriitor să aibă o viață frumoasă. — Bine! O să rămân cu tine noaptea asta și mă duc la scriitor mâine dimineață.
Ochiul pentru Scriitor
A doua zi dimineață, rândunica a scos unul din ochii prințului și a zburat spre casa scriitorului. A găsit cu ușurință casa și a intrat printr-o gaură din acoperiș. Scriitorul stătea la masă, cu capul în jos. Pasărea i-a lăsat piatra albastră pe masă și a zburat mai departe. Scriitorul a văzut piatra.
Bucuria Scriitorului
Scriitorul era fericit că primise piatra prețioasă albastră. Când luna s-a ridicat pe cer, rândunica s-a întors la prinț.
— Am venit să-mi iau la revedere de la tine. Mâine dimineață plec în Egipt.
O Altă Rugăminte
— Vrei, te rog, să mai stai cu mine încă o noapte? — Prințule, aici o să vină iarna, iar în Egipt o să fie soare și cald! Trebuie să plec într-acolo cât mai repede!
— Te rog, rămâi, pentru viața unei fetițe. — Viața unei fetițe?
Fetița cu Ouăle Sparte
— Da. Este o fetiță în piață. Vindea ouă, dar au căzut pe jos și s-au spart. Acum fetița nu mai poate aduce niciun ban acasă. Tatăl său are să o bată dacă se întoarce acasă fără bani. — Dar cum vrei să o ajut?
Ultimul Sacrificiu: Celălalt Ochi
— Scoate-mi și celălalt ochi și dă-i-l fetiței. Tatăl ei o să câștige bani frumoși dacă îl vinde. Astfel nu o să o mai oblige pe fată să muncească. Mai degrabă o să o trimită la școală. — Nu! Nu! Rămân cu tine! Dar nu pot să scot și celălalt ochi! N-o să mai poți vedea!
— Te rog, fă-o! Te rog!
Fetița Primește Ochiul
Rândunicii i-a părut foarte rău să-i scoată prințului și cel de-al doilea ochi. I-a dus bijuteria fetiței și i-a lăsat-o în mână. Fata s-a bucurat foarte mult la vederea bijuteriei.
— Ii! Ce piatră frumoasă!
Și a fugit spre casă.
Rândunica Rămâne
Pasărea s-a întors la prinț. Îi părea foarte rău pentru el, fiindcă acum prințul nu mai avea ochi.
— Ești un prinț bun! Nu o mai duc în Egipt!
Prietenia Dintre Prinț și Rândunică
— Nu, te rog, du-te în Egipt! Va fi greu pentru tine să supraviețuiești aici iarna. — Nu! Nu te părăsesc!
Așa că pasărea a rămas. Îi spunea prințului multe povești ca să-l bine dispună. Prințul se bucura să le audă.
Ochiul Prințului: Rândunica
— Prieten drag, te rog zboară deasupra orașului și spune-mi ce se întâmplă.
Pasărea a zburat deasupra orașului ca să-i spună prințului tot ce văzuse. Apoi i s-a întors la prinț.
Contrastul Dintre Bogați și Săraci
— Oamenii bogați sunt fericiți. Mănâncă și beau în casele lor. Pe de altă parte, cei săraci rabdă în continuare de foame și își caută adăpost. Am văzut câțiva copii care îngheață de frig pe timpul iernii. Locuiau sub un pod. Dar paznicul nu-i mai lasă să stea nici acolo.
Ultimul Sacrificiu: Aurul
— Sunt acoperit cu aur veritabil. Ia-l și împarte-l celor săraci. Nu ar trebui să se chinuie.
Cu părere de rău, rândunica a luat tot aurul cu care era acoperit corpul prințului și l-a dat celor nevoiași.
Bucuria Săracilor
Aceștia s-au bucurat să-l primească.
— Pot să-mi iau pâine acum! — Pot să-mi iau pâine acum! — Pot să-mi iau pâine acum! — Pot să-mi iau pâine acum!
Moartea Rândunicii și Inima Frântă
Iar apoi a început să ningă. Întreg orașul era acoperit de zăpadă. Rândunica nu a putut supraviețui în acel ger. A murit într-o noapte. Când prințul și-a dat seama în dimineața următoare, ceva s-a spart înăuntrul lui. Era inima lui de fier care se frânsese.
Oamenii Judecă Prințul
Când oamenii au văzut pasărea moartă la picioarele prințului, s-au plâns autorităților. Câțiva funcționari au venit să-l vadă.
— Nu-i așa că prințul arată urât? — Ba da, arată mai degrabă a cerșetor decât a prinț! — Și pasărea moartă de la picioarele lui, ugh! Cine o să strângă mizeria asta?
— Cred că ar trebui să dăm statuia jos de la locul ei și să o înlocuim cu alta.
Distrugerea Statuiei
Au dat statuia jos și i-au dat foc. Însă inima frântă a statuii nu a ars. Așa că, au aruncat-o.
Reîntoarcerea la Rai
După câteva zile, slujitorii Domnului s-au întors în Rai cu două lucruri și i l-au oferit lui Dumnezeu.
— Ce mi-ați adus?
Era o rândunică și o inimă frântă de fier. Dumnezeu i-a întrebat de ce erau acelea cele mai bune lucruri din tot orașul. Slujitorii au răspuns că inima îi aparține statuii Prințului Fericit.
Judecata Divină și Morala
— Ați făcut treabă bună. Într-adevăr, acestea sunt cele mai bune lucruri. O să le țin în grădina mea. Rândunica va cânta cântece frumoase, iar Prințul Fericit va sta în orașul meu de aur.
Morala poveștii este că adevărata fericire și frumusețe nu stau în bogății materiale, ci în bunătate, sacrificiu și compasiune față de ceilalți.
