Prințul Rubin
Odată, în Persia îndepărtată, un cerșetor mergea pe malul unui râu. Râul se micșorase brusc, lăsând în urmă mult noroi. El căuta pești care, eventual, rămăseseră în urma micșorării râului.
— Dacă sunt destul de norocos, poate azi am să găsesc cel puțin doi pești. Sau, sau poate chiar trei!
Dar altceva mult mai valoros aștepta să fie găsit.
— Uau! Ce mare și strălucitor e! Mă întreb câte mese aș putea cumpăra cu piatra asta!
Cerșetorul s-a dus repede la prietenul lui care lucra pentru șah, în bucătăria regală.
— Unde ai găsit asta? — Pe malul apei. Ascultă, prietene, tu m-ai ajutat foarte mult. Eu înțeleg că nu-mi mai poți da mese gratuite. Câte mese crezi că pot cumpăra cu piatra asta? — Piatră? Ăsta e un rubin, zăpăcitule! Îți poate schimba viața! Du-l la șah imediat! Și ascultă! Cere-i două vase mari cu aur în schimbul rubinului! — Două vase mari? — Da! Nimic mai puțin! Ai înțeles?
Cerșetorul a urmat sfatul prietenului lui și s-a dus să se întâlnească cu șahul.
Șahul a fost șocat. Nu văzuse în viața lui un rubin atât de mare.
— Am să-ți dau trei vase cu aur în schimbul rubinului. E de ajuns? — Trei vase cu aur? Domnule! Asta e cea mai bună zi din viața mea!
Cerșetorul a luat cele trei vase cu aur și a plecat.
— E foarte prețios. Am să i-l fac cadou fiicei mele când va împlini 18 ani. Sunt sigur că îi va aduce mare noroc.
A pus rubinul într-un cufăr mare și l-a ferecat cu un lacăt mare.
În ziua în care fiica lui a împlinit 18 ani, șahul s-a dus să ia rubinul. Imediat ce a deschis cufărul...
— Ăăă... Tu cine ești? — Domnule, eu... — Paza! Hoțul! Mi-ai furat rubinul prețios! Dă-mi-l înapoi chiar acum! — Domnule, ce hoț ar fura un rubin și s-ar închide apoi într-un cufăr? Rubinul dumitale a dispărut. Ăsta e adevărul. Nu-ți pot aduce rubinul înapoi. Sunt aici în locul lui. Eu sunt Prințul Rubin și îți cer acum să nu mă mai întrebi cum s-a întâmplat asta. — Prințul Rubin? Ești un hoț! Crezi că e așa ușor? Îmi pierd rubinul prețios, găsesc un bărbat în cufărul meu și nu mi se permite să întreb cum? — Așa este. Îți înțeleg supărarea. Dar orice ar fi, nu pot să-ți spun de unde vin. — Ah! Dacă așa stă treaba, atunci nu-mi lași nicio altă opțiune. Pentru că te-am găsit în cufărul din palatul meu, vei face așa cum spun eu. Ești acum servitorul meu. — Da, domnule.
Șahul voia ca Prințul Rubin să fie executat, dar n-a putut. Ochii și vocea calmă a prințului i-au îngreunat șahului situația și nu putea da un asemenea ordin. Dar el încă era furios pentru că și-a pierdut rubinul prețios.
Șahul l-a obligat pe prinț să facă treburi ciudate, cum ar fi grădinăritul sau să facă curat în palat, dar prințul nu s-a plâns nicio clipă. De fapt, a folosit orice sarcină ca pe o scuză pentru a ajunge mai aproape de prințesă. Se îndrăgostea nebunește de prințesă.
— Ah, hoțul ăsta! Cum îndrăznește să fure de la mine? Ah, ce să fac cu el? Stai! Am o idee!
A doua zi, l-a chemat pe prinț.
— Ascultă! În apele Persiei trăiește un dragon. Ne scufundă toate corăbiile de luni de zile. Comerțul nostru e profund afectat. Ia sabia mea și învinge dragonul! Ăsta e un ordin! — Ce? O, Doamne! Poate nebunie! — Cum spui tu, Măria Ta. Dar aș avea nevoie de un flaut. Am să cânt la el ca să-l atrag pe dragon din apă în pădure. — Bine, dar asta nu te va ajuta. E la fel de periculos pe uscat cum e și în apă. — Dar ăsta e singurul mod în care-ți pot îndeplini ordinele, domnule. Nu pot călca în apă.
Șahul a fost de acord.
— Nu poți intra în apă? Ce fel de prinț mai e și ăsta? Am trimis atât de mulți războinici să lupte cu dragonul ăsta. Nu s-a întors nimeni. El va avea aceeași soartă ca ei. Ha ha ha!
Prințul a luat barca și a vâslit spre pădure. S-a dus într-un loc mai deschis din mijlocul pădurii și s-a pregătit să-l cheme pe dragon afară din apă.
Pământul s-a cutremurat când s-a apropiat dragonul. Aerul se încălzise, iar prințul știa că dragonul era aproape. Dragonul cobora spre el în plină forță, dar prințul nu a mișcat. Și cu o mișcare hotărâtă a mâinii sale...
— Am să-ți cruț viața, dar promite-mi că nu vei scufunda nicio altă corabie și n-o să mai faci rău nimănui niciodată.
Prințul Rubin s-a întors la palat. Toți au fost șocați când l-au văzut.
— Măria Ta, am făcut ce mi-ai cerut. Dragonul nu se va întoarce niciodată. — Tu ești un prinț curajos! Sunt foarte impresionat, fiule! Ah, te cred acum. Nu știu cine ești și de unde ai venit, dar am să-ți respect dorința și n-am să te mai întreb niciodată. Spune-mi, ce vrei? Dorința îți va fi îndeplinită. — Domnule, m-am îndrăgostit de fiica dumitale. Cu permisiunea ta, aș vrea s-o întreb dacă se mărită cu mine. — Ha ha ha! Pe mine m-ai cucerit deja cu curajul tău. Dacă ea vrea să se mărite cu tine, cine sunt eu să spun ceva?
Fiica șahului era și ea la fel de impresionată de prinț. A fost pe loc de acord să se mărite cu el.
Prințesa era o femeie blândă. Își iubea mult soțul. Ambi își petreceau timpul având multă grijă de regatul lor.
Dar o întrebare nu-i dădea pace prințesei.
— Dragostea mea, nu știu nimic despre tine. Cine ești cu adevărat? Te rog, spune-mi de unde ai venit! — Te rog, nu mă întreba asta. Nu pot să-ți spun niciodată. În ziua în care o voi face, mă vei pierde definitiv.
Asta a întristat-o pe prințesă. Își iubea prințul și voia să știe totul despre el. Odată, când stăteau pe malul oceanului, ea a încercat să-l întrebe din nou. Și din nou, prințul s-a întristat și a cerut să nu-l mai forțeze.
— Dar de ce? De ce nu pot ști? Te rog, te rog, spune-mi! — Ah! Știi că te iubesc foarte mult. Nu te pot vedea suferind așa. Dacă trebuie să știi, atunci am să-ți spun cine sunt. Eu sunt... — Ah! Ajutor! Paznici! Aduceți-mi soțul înapoi!
Soldații regelui au căutat în tot oceanul, dar prințul nu a fost găsit de fel. Prințesa se învinovățea. Toată lumea încerca să-i explice cum asta nu poate fi vina ei, dar ea nu asculta.
— Nu! Din cauza întrebărilor mele prostești a dispărut!
Prințesa n-a putut suporta durerea și s-a îmbolnăvit foarte tare. Au venit mulți doctori să o trateze, dar nimic nu funcționa. Șahul își făcea griji pentru fiica sa.
Apoi, într-o zi, a intrat în dormitorul ei o servitoare cu o veste ciudată.
— Măria Ta, Măria Ta! Vai de mine! Au fost atât de multe lumini pe ocean aseară. Duhurile dansau! A fost minunat! — Ce prostie! Nu există duhuri. Pleacă de aici! — Dar l-am văzut! Avea cel mai strălucitor rubin pe cap și... — Ai, ai spus rubin? — Știu că nu crezi în duhuri, dar... — Nu mă interesează duhurile! Du-mă acolo!
În noaptea aceea, prințesa și servitoarea s-au ascuns în spatele tufișurilor din pădurea de lângă ocean. Au așteptat acolo până s-a întunecat. Apoi, deodată, au văzut niște luminițe care ieșeau din ocean. Luminile s-au transformat brusc în niște duhuri minunate și în bărbați mici. Un timp după aceea, a apărut Regele Oceanului cu oamenii lui. Purta o haină aurie și ținea un sceptru în mână.
Curând, a început spectacolul. Duhurile dansau și bărbații arătau trucuri regelui. Dar prințesei nu-i păsa de nimic din toate acestea. Privirea ei era fixată pe bărbatul care stătea lângă rege. N-a putut uita niciodată ochii aceia albaștri ca oceanul. Iubirea vieții ei stătea acolo ca o statuie.
— Prințul meu!
Apoi prințesa a făcut ceva curajos. Și-a acoperit fața cu un voal și a ieșit din ascunzătoare. A dansat printre duhuri. Se mișca atât de frumos încât toți au rămas fără cuvinte.
— Extraordinar! Pentru un asemenea dans divin, cere-ne orice vrei tu și ți se va da pe loc! — Majestate, eu sunt fiica șahului. Soția Prințului Rubin, care stă lângă tronul tău. Te rog, te rog, dă-mi soțul înapoi! Nu-ți cer nimic altceva!
Regele a fost deranjat de această cerere și s-a întors înapoi în apă. Și l-a luat pe prinț cu el.
— Nu! Stai! — Prințesă! Uită-te acolo!
Prințesa a alergat spre țărm. Era prințul ei. Înainte să înțeleagă ce se întâmplă, se auzi vocea oceanului.
— Poți să-l iei înapoi. Dar nu uita cum l-ai pierdut. Fii mai înțeleaptă.
— Ah! Dragostea mea!
Tot regatul s-a bucurat pentru întoarcerea Prințului Rubin. Prințesa a devenit mai înțeleaptă din acea zi. Nu l-a mai întrebat niciodată pe soțul ei despre lumea lui de sub ocean. Era fericită că era cu ea. Prințesa îl iubea mult pe prințul ei rubin și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți.
Morala: Uneori, dragostea și încrederea sunt mai valoroase decât toate secretele lumii.
